Nu îi stârniți la mânie!

Și voi, părinților [taților], nu îi întărâtați la mânie pe copiii voștri. – Efeseni 6:4

Acționează prudent față de copiii tăi. Un tată își demonstrează foarte bine prudența atunci când nu își stârnește copiii la mânie. „Părinților, nu îi întărâtați pe copiii voștri, ca să nu-și piardă nădejdea [să nu fie descurajați, cf. KJV]” (Col. 3:21). Cum ar putea un tată să își provoace copiii la mânie?

(1) Prin a le vorbi abuziv și jignitor. „Tu, fiul femeii rebele și perverse”, i-a spus Saul fiului său Ionatan (1 Sam. 20:30, cf. KJV). Unii părinți folosesc imprecații¹ și blesteme împotriva copiilor lor, ceea ce îi stârnește pe aceștia la mânie. Vrei ca Dumnezeu să îți binecuvânteze copiii, când tu îi blestemi?

(2) Tații își stârnesc copiii la mânie atunci când îi disciplinează fără motiv sau când corecția este exagerată pentru greșeala săvârșită. Un astfel de om trebuie să fie un tiran, nu un tată. Saul a aruncat cu sulița spre fiul său pentru a-l lovi, iar Ionatan a fost stârnit astfel la mânie. Ionatan „s-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă” (1 Sam. 20:33-34). „Un tată manifestă o putere regală asupra fiului său, nu una de tiran”².

(3) Când părinții le refuză copiilor lor lucrurile absolut necesare. Unii și-au stârnit copiii în felul acesta: i-au înfrânat și i-au ținut atât de lipsiți de cele necesare încât i-au forțat să facă lucruri nelegiuite.

(4) Când părinții acționează părtinitor față de copiii lor, arătând mai multă blândețe unuia decât altuia. Chiar și în cazul în care un părinte ar putea să aibă mai multă dragoste pentru un copil, totuși discreția ar trebui să îi îndemne să nu arate acest lucru. Iacov și-a arătat mai multă dragoste față de Iosif decât față de toți ceilalți copii ai lui, lucru care a stârnit invidia acestora față de el. „Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrânețe; și i-a făcut o haină pestriță. Frații lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toți, și au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească” (Gen. 37:3-4).

(5) Când un părinte săvârșește lucruri nevrednice și urâte, care atrag ocară asupra lui și a familiei sale, cum ar fi să fure sau să facă o mărturie mincinoasă, lucru care îi stârnește pe copii la mânie. La fel cum copilul trebuie să își onoreze tatăl, tot așa și tatăl trebuie să facă tot ce poate pentru a nu-l dezonora pe copil.

(6) Părinții își provoacă copiii atunci când le dau porunci pe care aceștia nu le pot împlini fără a-și răni conștiințele. Saul îi poruncise fiului său Ionatan să îl captureze pe David și să îl aducă la el. „Trimite să-l caute și să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte” (1 Sam. 20:31). Ionatan nu putea să facă acest lucru cu conștiința împăcată, motiv pentru care a fost stârnit la mânie. Ionatan „s-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă” (1 Sam. 20:34). Iată motivul pentru care părinții ar trebui să manifeste prudență pentru a nu-și provoca propriii copii la mânie: „ca să nu se descurajeze” (Col. 3:21). Acest cuvânt, descurajat,implică trei lucruri. În primul rând, implică întristare. Dacă tatăl își stârnește copilul, acesta poate să sufere profund în inima lui, până acolo încât îi poate provoca chiar moartea prematură. În al doilea rând, îi poate provoca descurajare. Asprimea tatălui îl poate descuraja pe copil și îl poate face nepotrivit pentru orice fel de slujire, așa cum membrele trupului pot să fie slăbite, incapabile să fie puse la lucru. În al treilea rând, poate provoca din partea copilului o atitudine refractară, de neascultare și încăpățânare. Dacă un copil este provocat la mânie de atitudinea crudă și lipsită de dragoste a părintelui, acesta poate să cadă pradă disperării și adesea aceasta se va manifesta prin iritarea și necăjirea părinților lui, și, chiar dacă este un lucru rău în cazul copilului, părinții sunt vinovați pentru că l-au stârnit la așa ceva.

(7) Dacă vrei să ai parte de onoare din partea copiilor tăi, roagă-te mult pentru ei. Nu le pune doar porția zilnică de hrană, ci și o porție serioasă de rugăciune pentru ei. Monica s-a rugat mult pentru fiul său Augustin³, și era imposibil ca fiul atâtor rugăciuni și lacrimi să piară. Roagă-te ca toți copiii tăi să fie păziți de influența vremurilor acestea. Roagă-te ca ei să poarte pe fețele lor chipul tău, ca ei să poarte în inimile lor chipul lui Dumnezeu. Roagă-te ca ei să fie instrumente și vase ale gloriei. Unul dintre roadele rugăciunii poate fi ca toți copiii tăi să onoreze și să cinstească părintele care s-a rugat.

(8) Încurajează acele lucruri bune și lăudabile pe care le vezi la copiii tăi. „Bunătatea crește când este lăudată”⁴. Atunci când lăudăm lucrurile bune pe care le vedem la copiii noștri, acest lucru îi face să iubească tot mai mult acțiunile virtuoase și este un lucru care va avea efectul udării plantelor, care le stimulează și mai mult creșterea. Unii părinți descurajează binele pe care îl văd în copiii lor și, în felul acesta, ei frâng virtutea încă din mugure, ajutând la condamnarea sufletelor copiilor lor. Părinții aceștia vor avea parte de blestemele copiilor lor.

(9) Dacă vrei să ai parte de cinste din partea copiilor tăi, fii un exemplu bun pentru ei. Copiii disprețuiesc acel tată care trăiește în contradicție cu poruncile pe care le dă, când le cere copiilor lui să fie serioși, dar el însuși se îmbată, când îi îndeamnă pe copii să se teamă de Dumnezeu, dar el însuși trăiește o viață ușuratică. Dacă vrei să ai parte de cinste din partea copiilor tăi, învață-i printr-un exemplu sfânt. Un tată este ca o oglindă în care copilul se uită adesea, așa că ar trebui să faci ca oglinda să fie curată, fără pete. Tații ar trebui să ofere un decor frumos în tot comportamentul lor, așa încât să nu le dea ocazia copiilor lor să spună așa cum spunea slujitorul lui Plato: „stăpânul meu a scris o carte în care condamnă pornirile de mânie, dar el însuși este plin de patimă” sau, așa cum îi spunea cândva un copil tatălui său, „dacă am făcut rău, l-am învățat de la tine”.

Fragment din cartea The Ten Commandments, The Banner of Truth Trust, www.banneroftruth.org

Note bibliografice și explicative

(1) imprecații – acțiunea de a blestema, de a-i dori cuiva răul sau răzbunarea divină.

(2) Din latină, In filium pater obtinet non tyrannicum imperium, set basilicum. „Între copiii lui, tatăl nu manifestă o stăpânire tiranică, ci una regală”. Citat în John Davenant (1572-1641), An Exposition of St. Paul to the Colossians, p. 191.

(3) Aurelius Augustin (354-430) – episcop de Hippo în partea de nord a Africii și lider în biserica primară; a fost convertit de tânăr de la o viață foarte imorală, devenind evlavios și înțelept.

(4) Latin = Virtus laudata crescit.

Caracterul foarte curios al copiilor le oferă părinților lor oportunitatea a le face cunoscute lucrările minunate ale lui Dumnezeu, așa încât mințile lor să fie informate și inimile lor să fie uimite de perfecțiunile Lui. Totuși, observați bine că tatăl, adică cel ce este capul familiei, poartă principala responsabilitate de a se îngriji de învățătura copiilor lui în lucrurile lui Dumnezeu (Efeseni. 6:4). Tatăl nu trebuie să transfere această responsabilitate soției lui, și cu atât mai puțin învățătorilor de școală duminicală. – Arthur W. Pink

Niciun părinte creștin nu trebuie să cadă în amăgirea că școala duminicală ar avea scopul de a-i scuti de responsabilitățile personale. Prima și cea mai naturală stare a lucrurilor este ca părinții creștini să își crească copiii în mustrarea și învățătura Domnului. – Charles H. Spurgeon

Sfântul Iacov, faimosul patriarh, a fost un profet care și-a instruit familia în adevărata religie și un rege care i-a condus spre gloria lui Dumnezeu. Tot așa, el a fost un preot care a ridicat un altar și a adus jertfe și închinare religioasă pentru și împreună cu familia lui. Până și cel mai neînsemnat bărbat care are o familie trebuie să fie profet, preot și rege în casa lui. – Oliver Heywood