Principala responsabilitate a tatălui

Căci Eu îl cunosc și știu că are să le poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit. — Geneza 18:19

Haideți să observăm aici cum ni se spune că Dumnezeu cunoaște că Avraam își va instrui copiii să umble pe calea Lui, urmându-i exemplul. În primul rând, avem de-a face cu învățare, apoi observăm ce fel de învățare este implicată. Cu alte cuvinte, ni se spune despre natura acelei învățări și felul în care ea trece dincolo de moarte.

Astfel, vedem în persoana lui Avraam care este responsabilitatea tuturor credincioșilor, în principal responsabilitatea taților, în familiile în care Dumnezeu i-a așezat să fie capi ai casei, și cărora le-a dat viață, copii și slujitori, așa încât să fie sârguincioși în a le da învățătură. Atunci când un tată are copii, responsabilitatea lui este nu doar să îi hrănească și să îi îmbrace, ci principala lui responsabilitate este să îi călăuzească așa încât viețile lor să fie trăite în bună rânduială, motiv pentru care tatăl este chemat să își îndrepte atenția deplină către aceste lucruri…

Dumnezeu prețuiește evlavia slujitorului Său Avraam, evlavie demonstrată în efortul pe care acesta îl face de a-L sluji și cinsti pe Domnul și de a-și călăuzi familia și pe cei care sunt puși în grija lui, lucru afirmat în mod specific prin faptul că el îi va învăța să umble pe calea Domnului. În consecință, vedem aici natura instruirii corecte. Pot exista oameni care să se preocupe în a formula multe reguli și legi, însă fără să aibă stabilitate. Nu poate exista o temelie bună, pe care să putem construi, dacă Dumnezeu nu este Stăpân și dacă oamenii nu Îl ascultă și nu se conformează Cuvântului Său. Acesta este un prim lucru pe care trebuie să îl ținem minte.

Atunci când tații și cei care au o anumită întâietate se pregătesc să dea învățătură, ei nu trebuie să fie aroganți și să spună, „acest lucru mi se pare bun”, după care să încerce să îi supună pe toți ceilalți opiniilor și concepțiilor lor. „Ce? Să îi învăț pe alții ce am învățat de la Dumnezeu în școala Lui?” Ceea ce trebuie să ținem minte din acest pasaj este, pe scurt, că nimeni nu va putea fi un bun învățător dacă nu este, la rândul lui, elevul lui Dumnezeu. De aceea, nu poate exista nicio autoritate în învățare dacă aceasta promovează ceea ce noi inventăm și este produsul minților noastre, ci trebuie să ne lăsăm învățați de Dumnezeu, așa încât El să stăpânească și doar El să aibă întâietatea. Deopotrivă lucrurile mari și lucrurile mici trebuie aduse în ascultare de El. În aceasta stă învățătura ce trebuie dată.

La momentul când aveau loc evenimentele din acest pasaj, nu exista nicio lege scrisă și nici măcar Evanghelia, dar Avraam cunoștea voia lui Dumnezeu atât cât era necesar. Astfel, deși fără Scriptură, Avraam nu inventează și nu încearcă să stabilească legi după bunul lui plac. El vrea ca doar Dumnezeu să stăpânească și să le arate calea tuturor celorlalți, căci el nu dorește să spună, „haideți să mergem pe calea mea”, ci „vă învăț ceea ce am învățat eu însumi de la Dumnezeu. Doar El trebuie să aibă toată autoritatea, și eu, ca învățător, vreau doar să spun acele lucruri, ca și cum aș fi glasul Lui”. Acesta este cel de-al doilea aspect pe care trebuie să îl reținem de aici.

Așadar, ceea ce trebuie observat aici este că tații, fiind capi de familie, trebuie să treacă prin efortul de a fi instruiți și învățați din Cuvântul lui Dumnezeu, dacă vor să se achite bine de datoria lor. Dacă sunt needucați, dacă nu cunosc principiile de bază ale credinței sau religiei lor, dacă nu cunosc poruncile lui Dumnezeu sau felul în care trebuie aduse rugăciuni înaintea Lui, dacă nu știu care este calea către mântuire, cum își vor învăța familiile? De aceea, cei care sunt soți și au o familie, un cămin pe care trebuie să îl conducă, au nevoie cu atât mai mult să gândească în felul următor: „Trebuie să preiau lecția mea din Cuvântul Lui, așa încât să nu încerc doar să îmi conduc viața în acord cu voia Lui, ci să îi conduc de asemenea la El pe cei care se află sub autoritatea și călăuzirea mea”.

În al treilea rând, Avraam își va învăța familia să umble în frica de Domnul și după moartea Lui, ca și cum s-ar fi spus că bărbatul credincios nu trebuie doar să Îl onoreze pe Dumnezeu și să trăiască pentru ziua de azi, ci să lase în urma lui o bună sămânță, care să încolțească și să trăiască și după moartea sa. Cuvântul lui Dumnezeu este sămânța incoruptibilă a vieții, căci el rămâne în veac. Chiar dacă cerul și pământul tind să fie corupte și vor trece, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să își păstreze întotdeauna aceeași putere (Matei 25:3; Isaia 40:8; 55:11). Astfel, nu este lipsit de rațiune să vedem cazuri când, în lipsa Cuvântului lui Dumnezeu, toată influența noastră moare odată cu noi, se stinge când Dumnezeu ne ia din această lume, și ducem totul în cealaltă lume. Haideți însă să lucrăm, chiar dacă suntem slabi și muritori, chiar dacă trebuie să ne despărțim de această lume, așa încât să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu bine înrădăcinat aici. Atunci când vom fi morți și când ne vom întoarce în țărâna pământului, fie ca Dumnezeu să fie onorat și ca amintirea Lui să rămână în veac. Și acesta este un aspect pe care va trebui să-l ținem minte…

Acum, întrucât Dumnezeu a vorbit în acest fel, El spune că urmașii lui Avraam, pe care el îi învață, vor face dreptate și judecată. În acele două cuvinte, Scriptura cuprinde toate lucrurile care privesc cea de-a doua tablă a Legii. Moise spune că ei vor face dreptate și judecată. Acest lucru ne arată care este calea lui Dumnezeu și cum vom demonstra noi că Îl ascultăm. Aceste două cuvinte… implică neprihănirea și dreptatea, arătând că noi putem fi blânzi, putem să ne dedicăm actelor de caritate¹, să ne ajutăm unii pe alții, să protejăm drepturile celorlalți și să nu furăm, să ne abținem de la fapte rele și de la violență reciprocă, și chiar să îi ajutăm pe cei care au nevoie de sprijinul nostru.

Este un lucru cert că în Legea lui Dumnezeu nu există altceva decât dreptate și judecată. În prima tablă, vedem cum trebuie să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu, cum trebuie să cinstim Numele Său, cum să chemăm Numele Lui și să ne încredem în El, dedicându-ne slujirii Lui. Toate aceste lucruri pot fi pe bună dreptate denumite dreptate și judecată.

Așa cum am spus, dreptatea și judecata presupun în mod obișnuit relația cu aproapele nostru și a trăi vieți drepte în relație cu oamenii, în neprihănire și echitate, iar acest lucru este o modalitate obișnuită în care Scriptura ne vorbește. Profeții au vorbit foarte mult despre aceasta (Isaia 1:27; 5:16; 28:17). Când se ocupă de Legea lui Dumnezeu, ei se depărtează câteodată de prima tablă, dar vorbesc totuși despre neprihănire și dreptate. Ei se revoltă împotriva fraudei, violenței, hoției și a altor lucruri asemănătoare. Pe scurt, acele lucruri sunt menționate ca reprezentative pentru toate relele acestei lumi. În felul acesta, chiar dacă vedem aici doar un model și o parte din calea lui Dumnezeu, Domnul a dorit totuși să afirme că Avraam avea să își învețe familia să se comporte cu toată dreptatea și neprihănirea, așa încât niciunul dintre ei să nu se ridice împotriva aproapelui său, așa încât niciunul să nu fure sau să facă vreun lucru greșit. Iată un aspect pe care trebuie să îl ținem minte.

Fragment din Sermons on Genesis, Vol. 1, The Banner of Truth Trust, folosit cu permisiune, www.banneroftruth.org

Note bibliografice și explicative

(1) caritate – acte de bună voință față de aproapele, precum ajutorarea celor săraci.

Este destul de clar faptul că, în Vechiul Testament, tatăl era un fel de preot în căminul și familia lui: el Îl reprezenta pe Dumnezeu. El era responsabil nu doar pentru aspectele morale și pentru comportamentul celor din familie, ci și pentru învățătura dată copiilor săi. Sublinierea pe care Biblia o face peste tot este că aceasta este principala îndatorire și sarcină a părinților. Și așa a rămas până în zilele noastre. Dacă suntem cu adevărat creștini, trebuie să conștientizăm că această insistență deosebită se bazează pe acele unități fundamentale rânduite de Dumnezeu – căsătoria, familia și căminul. Nu te poți juca cu aceste lucruri. – D. M. Lloyd-Jones