Credincioșia lui Dumnezeu din generație în generație

„Credincioșia Ta ține din neam în neam; Tu ai întemeiat Pământul, și el rămâne tare” (Ps. 119:90).

Aceste cuvinte conțin un adevăr care este afirmat și reprezentat printr-o emblemă potrivită și vie: „Tu ai întemeiat Pământul, și el rămâne tare”. El mai spusese: „Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în Ceruri” (Ps. 119:89). El vorbește acum despre ea așa cum s-a manifestat pe Pământ. În aceasta, constanța făgăduințelor lui Dumnezeu a fost manifestată prin durata și mișcarea consecventă a corpurilor cerești, precum și prin fermitatea și stabilitatea Pământului. Cuvântul puternic al lui Dumnezeu și providența Lui ajung în întreaga lume, în această parte inferioară de pe Pământ, precum și în partea superioară a creației, cea din Ceruri.

Învățătura de aici este că Dumnezeu S-a arătat în toate veacurile a fi un Dumnezeu adevărat și credincios în toate făgăduințele Sale. Aici, credincioșia Lui este confirmată prin experiență și ilustrată printr-o emblemă.

I. Confirmată prin experiență

1. Credincioșia lui Dumnezeu se leagă de o făgăduință în care El S-a angajat față de poporul Său: „[Sara] a crezut în credincioșia Celui ce-i făgăduise” (Evrei 11:11). Este îndurarea Lui să facă făgăduințe, dar credincioșia și adevărul Lui țin de a le împlini. Credincioșia Lui este manifestată față de ființele create până ce El împlinește făgăduințele făcute. „Vei da cu credincioșie lui Iacov, și vei ținea cu îndurare față de Avraam, ce le-ai jurat părinților noștri în zilele de odinioară” (Mica 7:20).

2. Credincioșia Lui depinde de natura Sa neschimbătoare, dar ea ne este confirmată prin experiență. Dumnezeu este neschimbător în natura Sa (Evrei 6:18). Dacă o făgăduință poate fi identificată ca fiind făcută de Dumnezeu, noi nu avem mai multe motive să ne îndoim de ea decât ne-am putea îndoi de natura și ființa lui Dumnezeu. Totuși, pentru noi, ea este confirmată de experiență: „Cuvântul Domnului este încercat” (Ps. 18:30). Noi suntem conduși de lucruri senzoriale, iar ceea ce s-a făcut ne asigură de ce se va face sau ce ne putem aștepta de la Dumnezeu.

3. Dumnezeu a fost mereu atent să-Și împlinească adevărul, ca lucrurile din experiența practică să corespundă făgăduinței și astfel să știm că Dumnezeu, care a fost credincios și a împlinit făgăduința față de lume până acum, nu va eșua în cele din urmă… Dumnezeul cel adevărat este cunoscut prin îndurarea și fidelitatea Sa. El nu a ratat niciodată să-Și împlinească partea din legământ față de oricine. „Mă închin în Templul Tău cel sfânt, și laud Numele Tău, pentru bunătatea și credincioșia Ta, căci Ți s-a mărit faima prin împlinirea făgăduințelor Tale” (Ps. 138:2). Așa cum El ne-a făcut făgăduințe admirabile și mari de a ni-L da pe Fiul Său și toate lucrurile împreună cu El, tot așa El va împlini cu siguranță toate făgăduințele, în chip desăvârșit. Esența Cuvântului Său sunt îndurarea și bunătatea Sa iubitoare, iar în împlinirea acestora se pun la lucru o mare credincioșie și fidelitate. Așa cum El a făcut făgăduințe mari și prețioase, tot așa El le împlinește în cel mai punctual mod. Astfel, împlinind Cuvântul Său, Dumnezeu va fi cunoscut mai presus de orice ce este numit, faimos, crezut, înțeles și vorbit despre orice lucru. În aceasta stau marea Sa slavă și măreție.

4. Experiența tuturor generațiilor de oameni confirmă credincioșia lui Dumnezeu în făgăduințele Sale, căci în textul nostru inițial ni se spune: „Credincioșia Ta ține din neam în neam”. În ebraică, expresia se poate traduce ca „din generație în generație”.

Acest aspect poate fi subliniat prin următoarele două aspecte: în primul rând, unele făgăduințe au fost primite de o generație și împlinite în alta. În al doilea rând, aceleași făgăduințe comune s-au împlinit în viețile credincioșilor din toate epocile.

Mai întâi, unele făgăduințe au fost primite de o generație și împlinite în alta, când a fost nevoie, cum ar fi ieșirea Israelului din Egipt. „Și Domnul i-a zis lui Avram: ‚Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, și o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: și pe urmă va ieși de acolo cu mari bogății” (Gen. 15:13-14). Comparați acum aceasta cu Exod 12:41: „Și, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oștile Domnului au ieșit din țara Egiptului”. La anii din făgăduința inițială au fost adăugați 30 de ani datorită locuirii părinților lor în Canaan, dar Dumnezeu a împlinit făgăduința Sa chiar în ziua în care promisese că o va împlini. De asemenea, în ce privește făgăduința lui Mesia și chemarea neamurilor la mântuire, Dumnezeu a împlinit-o la timp și a trimis un Mântuitor în lume. „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său” (Gal. 4:4), când sceptrul dispăruse din Iuda (Gen. 49:10), când cununa fusese luată de Irod, un păgân și străin, în timpul domniei romane, pe care Hristos avea să o distrugă complet în cele din urmă. Nebucadnețar avusese o vedenie cu un chip alcătuit din patru metale diferite: capul de aur, brațele și pieptul din argint, burta și coapsele din aramă, iar picioarele din fier și lut (Dan. 2:35). În timp ce privea chipul și se uita la el din cap până-n picioare, el a văzut o piatră săpată din munte fără mâini, piatră care a lovit chipul, nu capul, nici pieptul sau burta, ci a lovit picioarele de fier și lut, pe care le-a distrus. Apoi piatra a devenit un munte mare și a umplut întreg Pământul. Daniel a interpretat această vedenie despre patru împărății ale neamurilor, care urmau să se succeadă cu o mare stăpânire: prima dintre babilonieni, care erau atunci în putere; a doua dintre mezi și persani; a treia dintre greci, și a patra dintre romani, care i-au supus pe toți ceilalți și au luat bogăția și slava celor dinaintea lor. În această ultimă împărăție a fost săpată piatra din munte și a lovit picioarele de fier. Această piatră era Împărăția Cerurilor lui Dumnezeu, pe care Hristos a întemeiat-o…

Apostolul ne spune: „Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioșia lui Dumnezeu, și să întărească făgăduințele date părinților; și ca Neamurile să Îl slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, după cum este scris: ‚De aceea Te voi lăuda printre Neamuri, și voi cânta Numelui Tău’. Este zis iarăși: ‚Veseliți-vă, Neamuri, împreună cu poporul Lui’” (Rom. 15:8-10). Rezultatul în toate aceste cazuri vorbea de la sine. Așadar, în tot ce va să vină, noi să ne bazăm pe credincioșia lui Dumnezeu, adică în lucruri precum chemarea evreilor, distrugerea Antihristului, o dăruire mai amplă a darurilor asupra bisericii, împreună cu o extindere a granițelor Împărăției, deoarece despre patriarhi ni se spune că „în credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe Pământ” (Evrei 11:13).

În al doilea rând, aceleași făgăduințe comune s-au împlinit în viețile credincioșilor din toate epocile. Există un singur și același drum către viața veșnică în lucrurile necesare, iar acțiunile lui Dumnezeu în fiecare epocă rămân aceleași. Astfel, în fiecare generație, făgăduințele lui Dumnezeu se împlinesc ca și cum ar fi fost îndreptate doar către acea epocă. Credincioșia lui Dumnezeu a fost testată în multe feluri și de multe ori, dar fiecare epocă ne oferă exemple ale credincioșiei făgăduințelor Sale. De la începutul lumii și până la sfârșit, Dumnezeu împlinește mereu Scriptura prin guvernarea Sa providențială, care comportă două aspecte, cel exterior și cel interior.

În aspectul exterior, ea se manifestă în eliberarea poporului Său, în răspunsurile Lui la rugăciuni și în numeroasele binecuvântări date credincioșilor și seminței lor. „În Tine se încredeau părinții noștri: se încredeau, și-i izbăveai. Strigau către Tine, și erau scăpați; se încredeau în Tine, și nu rămâneau de rușine” (Ps. 22:4-5). În trecut, cei evlavioși aveau încredere constantă în Dumnezeu în necazurile lor, iar în credința lor, ei strigau la El, și nu L-au căutat niciodată în zadar. Acest lucru ar trebui să ne susțină în a aștepta ajutorul Lui și să ne încurajeze să depindem de îndurarea și credincioșia Lui, căci cei care își pun credința deplină în Dumnezeu și caută ajutorul Lui prin rugăciuni constante și insistente nu vor fi făcuți niciodată de rușine.

În aspectul lăuntric, credincioșia lui Dumnezeu se manifestă în întoarcerea celor credincioși la Dumnezeu, în mângâierea dată de Duhul Său, în întărirea sufletului în nădejdea Evangheliei, în ceea ce privește iertarea păcatelor și viața veșnică. Cu siguranță că Dumnezeu, care a binecuvântat Cuvântul Său de-a lungul multor succesiuni de veacuri spre convertirea și mângâierea multor suflete, ne arată că putem depinde de legământul Lui în ce privește iertarea și viața noastră veșnică. Câți nu au găsit alinare prin făgăduințe! Așa vorbește apostolul despre Avraam: „Dar nu numai pentru el este scris că ‚i-a fost socotită ca neprihănire’; ci este scris și pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce L-a înviat din morți pe Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 4:23-24), astfel că aceste mângâieri nu au fost date doar de dragul lor, ci spre binele nostru, ca să fim mângâiați de Dumnezeu, având același Dumnezeu, același Răscumpărător, același legământ, aceleași făgăduințe și același Duh care să le aplice pe toate în viețile noastre. Dacă cei din vechime s-au uitat spre Dumnezeu și au fost mângâiați, de ce nu am face-o și noi? Credincioșia Lui este față de toate generațiile de oameni. El este la fel față de cei credincioși, așa cum ei sunt asemănători înaintea Lui, căci „nu este nici o deosebire” (Rom. 3:22).

5. Experiența credincioșiei lui Dumnezeu în veacurile trecute le este de folos celor care urmează pentru a-i asigura de credincioșia lui Dumnezeu, căci lucrările minunate și milostive ale lui Dumnezeu nu au fost menite doar spre binele acelei epoci în care au fost făcute, ci și spre binele celor care aveau să audă de ele prin orice mijloace credibile. Vrednice de dispreț și de batjocură ar fi acele fapte minunate pe care Dumnezeu le-a făcut să fie ținute minte, dacă ele vor fi îngropate în uitare sau dacă nu ar fi observate și folosite de cei care trăiesc în veacurile ulterioare. Da, așa ceva ar fi contrar Scripturii, care spune: „Fiecare neam de om să laude lucrările Tale, și să vestească isprăvile Tale cele mari!” (Ps. 145:4). „Povestiți-le copiilor voștri despre lucrul acesta, și copiii voștri să le povestească la copiii lor, iar copiii lor să îi povestească neamului de oameni care va urma!” (Ioel 1:3). „Acesta să fie un semn de aducere aminte în mijlocul vostru. Când vor întreba copiii voștri într-o zi: ,Ce însemnează pietrele acestea pentru voi?’, să le spuneți: ,Apele Iordanului s-au despicat în două înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s-au despicat în două, și pietrele acestea să fie totdeauna o aducere aminte pentru copiii lui Israel’” (Ios. 4:6-7). „Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, și minunile pe care le-a făcut. El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, și le-a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște, și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, și să păzească poruncile Lui” (Ps. 78:3-7).

Din toate acestea vom face bine să observăm următoarele:

Trebuie să le spunem generațiilor viitoare ce am descoperit despre Dumnezeu la vremea noastră și, mai ales, părinții ar trebui să le spună copiilor lor. Ei sunt obligați să le transmită această cunoaștere copiilor lor și ei sunt obligați să o folosească, fie prin cuvinte, fie prin fapte. Prin cuvinte, ei trebuie să le aducă aminte de evenimentele și acțiunile providenței și făcând cunoscută îndurarea Lui urmașilor lor: „Voi cânta totdeauna îndurările Domnului: voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioșia Ta” (Ps. 89:1). Prin faptă, ei trebuie să îi pună pe copiii lor în posesia unei religii curate, confirmată față de noi prin atâtea acțiuni ale providenței divine și prin multiple exemple ale bunătății și credincioșiei lui Dumnezeu.

Această relatare despre faptele milostive ale lui Dumnezeu și despre fidelitatea Sa în legământul Său este un mijloc special de zidire în credință. De ce altfel ar porunci Dumnezeu aceasta, dacă nu ca veacurile ce urmează să aibă parte de beneficii în acest fel? Cu siguranță că este un avantaj pentru ei să audă cum Dumnezeu Și-a demonstrat credincioșia în rânduielile și acțiunile providenței Sale.

Mai specific, vreau să spun că această tradiție de a relata mai departe despre lucrările lui Dumnezeu este un mijloc deosebit și un ajutor aparte pentru credință, căci ni se spune: „Pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, și să păzească poruncile Lui” (Ps. 78:7).

6. A fi mulțumit cu credincioșia lui Dumnezeu este de o mare importanță pentru credincioși din mai multe motive:

a. Deoarece fidelitatea lor față de Dumnezeu este mult încurajată de credincioșia Lui față de noi. Cei care nu au încredere în Dumnezeu nu pot rămâne mult timp credincioși față de El. „Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:12). „Un astfel de om [necredincios] să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1:7-8), unul care nu rămâne legat de Dumnezeu și rămâne mereu nehotărât, fiind împărțit între nădejdi și temeri legate de acceptarea lui înaintea lui Dumnezeu. Un creștin ezitant este împărțit între Dumnezeu și o cale nelegitimă privitoare la siguranța sa, împărțit între căile lui Dumnezeu și ale sale, și nu poate depinde în pace de făgăduințele Lui, ci este purtat încoace și încolo de orice vânt al circumstanțelor. Un creștin ezitant nu se încredințează pe deplin în mâinile lui Dumnezeu, ci se sprijină cu totul pe propria sa încredere carnală.

b. Deoarece Dumnezeu este nevăzut și ne tratează prin mijloace, prin mesageri, care ne aduc Cuvântul. Noi nu-L vedem pe Dumnezeu în persoană: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire, și urmați-le credința!” (Evrei 13:7) – modul lor de viață, perseverența lor până la moarte în această credință și nădejde.

c. Întrucât făgăduințele sunt viitoare, iar împlinirea lor principală va avea loc într-o altă lume. În vremea de acum, nimic nu ne va susține decât credincioșia lui Dumnezeu. „Cel rău dobândește un câștig înșelător, dar cel ce seamănă neprihănirea are o adevărată plată” (Prov. 11:18). Oamenii cred că sunt fericiți în păcatul lor, dar în cele din urmă se trezesc înșelați, dar nimeni nu poate fi amăgit pentru că are încredere în Dumnezeul cel viu și adevărat.

d. Deoarece multe dintre făgăduințe contrazic simțurile noastre. Când sufletul este plin de suferință din cauza vinovăției păcatului, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Când sufletul este umplut de suferință din cauza puterii păcatului, „Cel ce v-a chemat este credincios, și va face lucrul acesta” (1 Tes. 5:24). Când credinciosul are nevoie de sprijin în mare suferință, „Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda” (1 Cor. 10:13). Când ne întrebăm cum vom putea sta în picioare la judecată, „credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru” (1 Cor. 1:9). Iată marea siguranță și marele sprijin al unui creștin: credincioșia lui Dumnezeu, mărturisită de creștinii de acum și din toate epocile, care dau mărturie că au descoperit că, în experiența lor de viață, Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, căci ei ne-au transmis religia prin consimțământul lor constant și ne-au lăsat-o sub pecetea credincioșiei lui Dumnezeu și, prin urmare, ar trebui să perseverăm în îndatorirea noastră față de Dumnezeu.

II. Reprezentată printr-o emblemă sau simbol

Ar trebui să considerăm Pământul ca fiind emblema credincioșiei lui Dumnezeu, căci meditarea frecventă la aceasta ne este de ajutor, pentru că această lume este neîncetat înaintea ochilor noștri. Cei care nu Îl văd pe Dumnezeu în acest lucru sunt fără scuză. De fiecare dată când punem piciorul pe Pământ, ne aducem aminte de stabilitatea făgăduințelor lui Dumnezeu. De asemenea, aceasta este o confirmare a credinței.

1. Stabilitatea Pământului este efectul Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este adevăratul stâlp de sprijin pe care stă așezat Pământul, căci El susține „toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui” (Evrei 1:3). „Căci El zice, și se face; poruncește, și ce poruncește ia ființă [sau stă neclintit, lit. KJV]” (Ps. 33:9). Cuvântul puterii Lui ne ajută să ne bazăm pe Cuvântul făgăduinței Lui. Dumnezeu, care face ce vrea, nu dă niciodată greș în ceea ce făgăduiește. Vedem clar că tot ce stă după voia și Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi distrus. De unde vedem aceasta? Cum a ajuns această lume să ia ființă? Ea este lucrarea și produsul acelui Dumnezeu al cărui cuvânt și a cărui făgăduință le avem în Scriptură. Cu siguranță că puterea acestui Dumnezeu nu poate eșua, căci pentru El este la fel de ușor să facă pe cât este să spună.

2. Nimic de pe Pământ și din ape nu poate sluji ca sprijin. „El întinde miază-noaptea asupra golului, și spânzură Pământul pe nimic” (Iov 26:7). Faptul că acest corp vast și greoi se poate sprijini de aerul fluid ca pe o fundație solidă este o minune. Întrebarea este pusă în Iov 38:6: „Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului?” Totuși, temelia Pământului este fermă, deși el plutește ca o minge în aer. Globul Pământului este cuprins de aer și de sferele cerești, și nu are niciun sprijin vizibil care să susțină un corp atât de greu, care atârnă în mijlocul unei întinderi atât de vaste, și totuși Dumnezeu a pus temeliile lui, și ele sunt atât de ferme, de parcă s-ar sprijini pe cea mai solidă bază și temelie… Devreme ce Cuvântul Lui are o asemenea greutate, toată greutatea bisericii și povara noastră se sprijină pe făgăduința lui Dumnezeu. Prin puterea Cuvântului Său, Dumnezeu poate să facă cele mai mari lucruri fără mijloace vizibile. „Zi o vorbă, și robul meu va fi tămăduit” (Luca 7:7). Prin urmare, poporul Său poate avea încredere în providența Sa. El poate să-i sprijine în orice suferință atunci când nu apare nicio cale de ajutor sau alinare.

3. Fermitatea și stabilitatea Pământului sunt dovezi prezentate înaintea gândurilor noastre. Pământul rămâne în același loc și în aceeași stare în care Dumnezeu l-a lăsat, atât timp cât cursul și ordinea actuală a naturii vor continua. El a „așezat Pământul pe temeliile lui, și niciodată nu se va clătina” (Ps. 104:5). Credincioșia lui Dumnezeu este la fel de neclintit ca Pământul: „Credincioșia Lui ține în veci” (Ps. 117:2). Cu siguranță că, dacă temelia Pământului rămâne sigură, temelia mântuirii noastre, care este pusă în Isus Hristos, este mult mai sigură. Cerul și Pământul vor trece, dar nici măcar o fărâmă din Cuvântul și Legea lui Dumnezeu nu vor trece până ce totul se va împlini (Matei 5:18; 24:35). Dacă Legea dată de Moise este atât de sigură, cu atât mai mult trebuie să fie făgăduințele mântuirii prin Hristos. „În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El [Hristos] sunt ‚da’” (2 Cor. 1:20).

4. Stabilitatea în mijlocul schimbărilor: „Un neam trece, altul vine, și Pământul rămâne veșnic în picioare” (Ecl. 1:4). Când omul moare, Pământul rămâne în urma lui, ca o locuință pentru ceilalți care vor veni, și el rămâne acolo unde era, pe când locuitorii lui merg înainte și înapoi, și nu se mai pot bucura de el. Toate lucrurile din lume sunt supuse multor schimbări, dar adevărul lui Dumnezeu este unul și același. Schimbările din lume nu diminuează fidelitatea Lui în făgăduințe. Dumnezeu schimbă toate lucrurile, dar El rămâne schimbat. Chiar dacă lucrurile din lume capătă o față nouă, noi avem o regulă sigură de urmat și făgăduințe sigure pe care să zidim. Prin urmare, în toate circumstanțele, noi ar trebui să fim la fel în relația cu Dumnezeu, căci nu încape nicio îndoială că El va fi același față de noi.

5. În susținerea lumii se văd toate acele atribute care susțin ferm inima credinciosului, precum înțelepciunea, puterea și bunătatea lui Dumnezeu. În aceasta se vede înțelepciunea Lui: „Prin înțelepciune a întemeiat Domnul Pământul, și prin pricepere a întărit El Cerurile” (Prov. 3:19). Privește la această lume, căci ea este lucrarea unui Creator înțelept. La fel este în ceea ce privește puterea: această mare țesătură a creației este susținută de puterea Sa nemărginită. Bunătatea Lui se vede în faptul că El a creat Pământul să fie uscat și ferm, ca să fie o locuință potrivită pentru oameni. Aceasta este o minune permanentă a bunătății Sale. Luther spunea că noi suntem mereu păstrați, așa cum erau israeliții în mijlocul Mării Roșii. Psalmistul ne spune că Dumnezeu a întemeiat Pământul „pe mări și l-a întărit pe râuri” (Ps. 24:2). Partea lumii în care locuim ar fi brusc copleșită și acoperită de ape dacă nu ar fi bunătatea lui Dumnezeu. Ordinea naturii ne arată că, la începutul creației, imediat sub aer erau apele care acopereau întreaga suprafață a Pământului (Gen. 1:7). Dar Dumnezeu a făcut astfel de gropi în sol care să primească apele în ele, și acele maluri care să lege și să țină în frâu oceanul vast, încât el să nu ne acopere (Gen. 1:9)… Deși odată, din cauza păcatelor lumii, aceste ape au fost lăsate să izbucnească și să acopere Pământul, Dumnezeu a făgăduit cu tărie că ele nu vor mai face niciodată acest lucru. În această făgăduință, adevărul Lui este dovedit și aplicat în legământul harului: „Lucrul acesta va fi pentru Mine ca și cu apele lui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe Pământ, tot așa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine și nu te voi mai mustra” (Isaia 54:9). Legământul harului este la fel de sigur pe cât a fost legământul făcut după Potop, astfel încât să nu putem privi acest Pământ decât ca pe o dovadă și o emblemă a acelor trăsături care ne confirmă credința în a aștepta ajutorul lui Dumnezeu până când făgăduințele Lui vor fi împlinite față de noi.

III. Aplicații

Să fim astfel mai convinși de credincioșia lui Dumnezeu, astfel încât să ne putem baza pe ea în ce privește ocrotirea bisericii și a noastră pe calea datoriei noastre, până când ne vom bucura de răsplata finală.

1. Spre ocrotirea Împărăției lui Hristos. Credincioșia lui Dumnezeu se vede în principal în guvernarea bisericii sau Împărăției Sale spirituale, iar aceasta este o Împărăție care nu poate fi clătinată când toate celelalte lucruri vor fi zdruncinate (Evrei 12:28). Hristos nu poate fi un Cap fără membre, nici un Împărat fără supuși. Ni se spune că „porțile Locuinței morților nu o vor birui” (Matei 16:18). În lume sunt multe tulburări, dar noi să ne bazăm pe Dumnezeul credincios. Lumea era bine călăuzită înainte ca noi să ajungem în ea, și alte generații de oameni au avut parte de credincioșia lui Dumnezeu și au văzut dovezile ei, deși noi ne plângem că nu vedem semnele noastre, nici vreun semn al binelui.

2. Spre ocrotirea trupurilor noastre până ce vom fi duși în Împărăția cerească. Noi avem multe descurajări atât din interior, cât și din exterior, dar cât timp perseverăm în îndatoririle noastre, Dumnezeu nu ne va dezamăgi. Cuvântul Lui este la fel de sigur ca Pământul, ba chiar mai mult. „Credincios este Domnul: El vă va întări și vă va păzi de cel rău” (2 Tes. 3:3). Dumnezeu ne-a făgăduit nu doar că ne va da răsplata finală, ci că va asigura și apăra poporul Său pe toată calea până acolo.

Fragment din The Complete Works of Thomas Manton, Vol. 7 (London: James Nisbet & Co., 1872), 407-413.