Ascunzătoarea celui sfânt în ziua cea rea

Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor, și să facă ce este bine (1 Petru 4:19).

Urmează să vă vorbesc acum despre acel atribut al lui Dumnezeu care ar trebui să ne îndemne să avem încredere în El, și anume faptul că El este un Creator credincios.În primul rând, Dumnezeu este credincios în chiar natura Lui. El este EU SUNT, mereu ca El însuși, imuabil și neschimbător. În al doilea rând, El este credincios în Cuvântul Său. El Se exprimă așa cum este. Cuvântul care vine de la Dumnezeu este o expresie a credincioșiei naturii Sale. În al treilea rând, Dumnezeu este credincios în lucrările Sale. „Tu ești bun și binefăcător”, așa cum spune psalmistul (Ps. 119:68). Întrucât Dumnezeu este credincios în Sine, toate trebuie să fie așa încât să provină de la El.

Oricare ar fi relația pe care Dumnezeu Și-o asumă, El este credincios în ea. La fel cum El este un Creator, tot așa El ocrotește și păstrează propria Sa lucrare. Fiind un Tată, El este credincios în împlinirea acestei îndatoriri pe deplin, spre binele copiilor Lui. Fiind Prietenul nostru, El îndeplinește și toate îndatoririle acestei relații. Dar de ce Se coboară Dumnezeu atât de jos pentru a-Și asuma aceste relații, dacă nu pentru a demonstra că El va împlini cu siguranță aceste relații în chip desăvârșit? Care este sursa credincioșiei oamenilor în relațiile lor unii față de alții, a faptului că tatăl este credincios copilului său? Nu pentru că totul izvorăște de la Dumnezeu, Tatăl suprem? De unde vine faptul că un prieten este credincios prietenului său, dacă nu de la Dumnezeu, marele Prieten?

Toate căile Lui sunt îndurare și adevăr. Ele nu sunt doar milostive, bune și blânde, ci sunt îndurarea și credincioșia înseși. Dacă El Se arată ca fiind un Tată, El este un Tată adevărat, un Prieten adevărat, un Creator și Protector adevărat… Orice altă credincioșie este doar o rază din ceea ce este în Dumnezeu. Nu va fi El, cel mai credincios, Acela care face ca toate celelalte lucruri să fie credincioase?

Această credincioșie a lui Dumnezeu este o temelie a îndatoririi de a ne dedica Lui, și putem avea încredere în Cel al cărui Cuvânt a fost încercat de șapte ori în foc (Ps. 12:6). În el nu există nimic necurat. Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este sigur, iar adevărul lui este un scut și o pavăză. Putem să avem încredere în el. Prin urmare, când citim despre orice făgăduință particulară din Noul Testament, ni se spune: „Adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvîntul, care zice…” (1 Tim. 1:15). Altfel spus, acesta este un astfel de discurs în care putem avea încredere; este cuvântul unui Creator credincios. Așadar, având în vedere că Dumnezeu este atât de credincios în toate privințele, în făgăduințele și faptele Sale, să îl folosim cu totul aparte. Să prețuim toate făgăduințele care ne sunt date despre iertarea păcatelor, despre ocrotire și păstrare, despre faptul că El nu ne va părăsi niciodată, ci va fi Dumnezeul nostru până la moarte etc., și apoi să considerăm în același timp că El este credincios în împlinirea acestor lucruri. Când suntem înfricoșați de măreția Lui, de dreptatea Lui și de alte calități ale Sale, atunci să ne gândim la îndurarea și credincioșia Sa. El S-a îmbrăcat cu credincioșie, așa cum spune psalmistul. Cu toată necredincioșia oamenilor, poți depinde de faptul că Dumnezeu este același și că El nu te va înșela.

Când avem cuvântul omului, avem în minte suficiența lui, căci cuvintele oamenilor sunt așa cum sunt ele în sine. Dar ce nu va face cuvântul unui rege? Dacă un om este puternic și măreț, cuvântul lui este vrednic de crezare. Acesta este motivul pentru care ar trebui să prețuim atât de mult Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că este Cuvântul lui Iehova, un Creator puternic, care le dă ființă tuturor lucrurilor și care poate fi Domnul și Stăpânul Cuvântului Său. Noi nu cunoaștem voia lui Dumnezeu în alt fel decât prin Cuvântul Său. Până ajungem la cunoașterea cu vederea din Cer, trebuie să fim mulțumiți să cunoaștem revelația Sa din Cuvânt.

În fiecare făgăduință să subliniem ceea ce [este cel mai potrivit cu] starea noastră actuală. Dacă ești într-o mare suferință, gândește-te la puterea nelimitată a lui Dumnezeu. „Doamne, nu m-ai făcut fără valoare, și Tu mă poți elibera din această stare. Iată, alerg spre Tine pentru ajutor”. Dacă ești nedumerit din lipsă de călăuzire și nu știi ce să faci, fă apel la înțelepciunea lui Dumnezeu și dorește-ți ca El să te învețe calea pe care ar trebui să mergi. Dacă ești nedreptățit, aleargă la dreptatea Lui și spune: „O, Doamne, căruia Îi aparține răzbunarea, ascultă și ajută-l pe robul Tău”. Dacă ești surprins de necredință și de șovăială, mergi la adevărul și credincioșia Lui. În Dumnezeu vei găsi mereu ceva care să-ți susțină sufletul în cel mai mare necaz care ți se poate întâmpla, căci dacă nu ar exista în Dumnezeu o plinătate care să satisfacă orice nevoie presantă în care ne aflăm, El nu ar fi vrednic de închinare și nu ar fi de încredere.

Omul este mai ușor decât deșertăciunea pusă în balanță (Ps. 62:9). Fiecare om este mincinos, adică este fals. Noi putem fi așa, și totuși să fim și oameni, dar Dumnezeu este adevărat în esența Lui. Nu se poate ca El să înșele și să fie și Dumnezeu în același timp. Așadar, când vei fi dezamăgit de oameni, du-te mereu la Dumnezeu și la făgăduințele Lui, și zidește pe acest adevăr, astfel încât Domnul să nu te lipsească de nimic care să-ți fie de ajutor. Oamenii pot să își încalce legământul, popoarele pot să încalce pactele de pace, iar oamenii să se certe între ei. Există puțină încredere în oricare dintre ei. Dar în toate situațiile confuze putem avea parte de mângâiere: o persoană credincioasă se poate bizui cu îndrăzneală pe brațele Celui Atotputernic și se poate îndrepta către El în orice suferință, mergând la El ca la un Creator credincios, care nu-l va părăsi.

O, să ne fie rușine că Îl dezonorăm pe Cel care este gata să-Și pună credincioșia și adevărul ca garanție pentru noi. Dacă ne mărturisim păcatele, Dumnezeu este credincios să le ierte (1 Ioan 1:9). El nu ne va lăsa să fim ispitiți mai presus de puterile noastre (1 Cor. 10:13). Când suntem tulburați de îndoieli și temeri dacă El Își va împlini sau nu făgăduința, noi minimalizăm măreția Lui. Nu credem că Dumnezeu onorează adevărul și credincioșia Sa. Fără îndoială, El le onorează, iar noi nu putem să-L dezonorăm mai mult decât să nu ne încredem în El, mai ales în făgăduințele Lui evanghelice. Noi Îl facem să pară mincinos și Îl furăm de lucrurile cu care El Se laudă cel mai mult – îndurarea și credincioșia Sa – dacă nu ne odihnim în siguranță bizuindu-ne pe El.

Iată în aceasta josnicia naturii omului.Dumnezeu a făcut ca toate celelalte lucruri să fie vrednice de crezare și putem avea încredere în ele, dar noi punem din când în când la îndoială adevărul făgăduinței Sale…

Da, de îndată ce, prin instrumentele lui rele, Satana se pune să atragă un om către niște lucruri viclene și blestemate, căci diavolul nu vorbește nemijlocit cu omul, ci prin instrumentele lui, acel om va avea încredere mai degrabă în el decât în Dumnezeu însuși. Inimile noastre sunt atât de predispuse să nu aibă încredere în Cel Atotputernic, să pună adevărul Lui sub semnul întrebării și să aibă încredere mai mult în minciunile inimii noastre și ale altor oameni decât să aibă încredere în El. Să ne plângem, așadar, de necredința noastră, de faptul că avem un Creator atât de puternic și credincios, pe care ne putem baza, dar noi nu ne putem face inimile să aibă încredere în El.

Există două stâlpi principali ai credinței unui creștin: puterea lui Dumnezeu și bunătatea lui Dumnezeu. Aceștia doi, asemenea lui Aaron și Hur, ridică brațele rugăciunilor noastre către Cer (Exod 17:12). Să nu socotim niciodată starea noastră atât de disperată, căci Dumnezeu rămâne un Creator [atotputernic]. Păcatele și slăbiciunile noastre să nu fie socotite niciodată atât de mari, încât să credem că El n-ar avea puterea să le vindece. O, cum ar trebui să ne înveselească aceasta sufletele și să ne susțină inimile prăbușite în toate eforturile și conflictele noastre cu păcatul și Satana, încât să nu cedăm niciunei ispite, pentru că avem un Dumnezeu atotputernic la care să alergăm pentru ajutor.

Fragment din The Complete Works of Richard Sibbes, Vol. 1 (Edinburgh: James Nichol, 1862), 411-413.