Aveţi o lacrimă pentru 684?

Creştinismul, Scriptura şi tragedia Colectiv

Indiferent ce spun cei ce pretind că vorbesc în numele creștinismului, și indiferent cât de îngroziţi sau tulburaţi se simt alţii când aud pe primii încercând să explice ce și de ce s-a întâmplat la Colectiv, creștinismul autentic adoptă întotdeauna o atitudine aliniată la Scriptură. Asta înseamnă că, fie că place sau nu unora, creștinii gândesc, vorbesc și acţionează raportat la “gândirea” Scripturii. Şi această abordare este la fel de legitimă și demnă de respect pe cât trebuie respectată gândirea atee asupra acelorași lucruri, chit că vrem sau nu să fim de acord cu ea.

Sistemul de valori al creștinismului nu este inventat de nimeni, iar creștinii adevăraţi știu că el nu se schimbă în funcţie de preferinţele sau moda vremii, ci este parte integrantă a revelaţiei Persoanei și caracterului lui Dumnezeu faţă de oameni; iar El este neschimbător. De aceea, Cele 10 Porunci vor rămâne la fel, pentru că ele nu se votează nici în Parlament și nici pe stradă, în ciuda dorinţei făţișe a unora de a le vedea șterse din memoria colectivă și, dacă ar fi posibil, chiar de pe paginile textului sacru. La fel sunt Fericirile, la fel Predica de pe Munte, la fel exemplul și învăţătura Mântuitorului Hristos și ale ucenicilor și apostolilor Lui.

Nu fac în mod necesar o pledoarie în favoarea creștinismului, ci un apel la respect. Respect faţă de cei ce cred și judecă diferit lucrurile. Creștinismul trebuie respectat la fel ca oricare alt sistem de valori și la fel ca orice sistem de gândire care nu dăunează nimănui, chiar dacă unii s-ar simţi frustraţi în această privinţă. Și asta pentru că toţi credem în libertatea de exprimare.

Și când spun că “nu dăunează nimănui”, mă refer la lucruri simple. Ce poate fi, de exemplu, de condamnat în Cele 10 Porunci? Ah, sigur că mincinoșilor nu le place porunca a 9-a, nici curvarilor porunca a 7-a, hoţilor porunca a 8-a, criminalilor porunca a 6-a, invidioșilor porunca a 10-a, sau iubitorilor de bani poruncile 1, 2 sau 3.

Ce-ar fi de condamnat în a fi un om smerit, onest, în a plânge cu cei ce plâng și a te bucura cu cei ce se bucură, în a fi un om blând, în a tânji după neprihănire (sau nevinovăţie înaintea lui Dumnezeu), în a manifesta compasiune faţă de cei în suferinţă, în a încerca să îţi păstrezi o conștiinţă curată, în a fi un om conciliant, nu răzbunător sau scandalagiu? Pentru cei ce nu cunosc Fericirile, tocmai ce le-am enumerat – superficial, e drept – iar acestea ar trebui să fie în același timp trăsăturile creștinului autentic.

Ce este greșit când creștinismul propovăduiește că un om cu adevărat credincios își plăteşte taxele, nu face evaziune fiscală, și asta pentru că este conștient de rolul lui social, dincolo de realitatea că viaţa lui stă înaintea lui Dumnezeu, Cel care va judeca viii și morţii. Oh, nu sunteţi de acord că Dumnezeu va judeca viii și morţii, altfel spus că după moarte urmează judecata? Nici o problemă, creştinismul autentic, biblic, nu trebuie obligatoriu însușit și trăit de toţi oamenii. Dar creștinii adevăraţi cred asta, chiar dacă acest lucru nu înseamnă că ei ar vrea să îl impună altora, deși și-ar dori cu sinceritate – așa cum Dumnezeu afirmă că dorește – ca toţi oamenii să ajungă să conștientizeze acest adevăr și să trăiască în lumina lui.

Aici, cred eu, este problema isteriei mediatice când biserica se ridică să analizeze ce s-a întâmplat la Colectiv prin lentilele valorilor creștinismului. Da, fie că place sau nu, creștinismul biblic vede tragedia de la Colectiv prin lentilele valorilor sale morale, prin lentile spirituale.

Pentru creștinismul biblic, Colectiv a însemnat o bătălie câștigată de moarte. Dar nu și războiul.

Pentru creștinismul biblic, tragedia de la Colectiv a adus o întristare dublă și lacrimi cu mult mai amare decât pentru cei ce aderă la alte sisteme de valori morale. De ce? Pentru că, așa cum am afirmat mai sus, potrivit Scripturii, viaţa omului nu se încheie aici, pe pământ. Lacrimile unui ateu pentru cei pierduţi pot să se verse mult, și pe drept, dar va veni cândva, mai devreme sau mai târziu, vremea conștientizării că, potrivit gândirii atee, totul s-a încheiat aici, iar expresii de genul “odihneşte-te în pace, înger blând” nu rămân decât un balsam pentru durerea celor ce încă trăiesc. Ceilalţi, cred ei, deja nu mai simt durere. Cei ce sunt creștini plâng și se alătură acestei dureri, mângâind-o, dar nu cu zgomot, nici în mass-media, ci pe genunchi, în cămăruţa lor, sau, acolo unde se poate, cu o mână practică de ajutor întinsă către cel împovărat de durere, adeseori neștiind stânga ce face dreapta.

Dar lacrimile și durerea unui creștin adevărat pentru cei pierduţi de două ori – aici și dincolo – depășesc capacitatea de înţelegere a celorlalţi. Durerea părintelui care și-a pierdut acolo copilul, și pe care îl știa străin de Dumnezeu, nu are margini, la fel cum veșnicia nu are capăt. Durerea fratelui care și-a pierdut sora necredincioasă, conștient că, potrivit Scripturii, după moarte urmează judecata, este mult prea sfâșietoare ca s-o priceapă cineva cu mintea. Și asta pentru că, potrivit Scripturii, creștinismul adevărat își trage seva în principal din inimă, și nu doar din minte. Trebuie să fi trecut prin experienţa convertirii autentice, fiind transformat de realitatea că un Nevinovat ţi-a plătit pe deplin pedeapsa pentru păcat, ca să poţi ulterior iubi cum te-a iubit El.

Cine vorbeşte cu adevărat în numele creştinismului biblic?

E adevărat, sunt mulţi cei ce s-au ridicat să vorbească în numele a ceea ce ei numesc creștinism și să judece astfel tragedia de la Colectiv. Unii sunt profesori de școală, alţii sunt preoţi, alţii preafericiţi. Fiecare cum s-a priceput, deseori dând pe faţă autenticitatea sau falsitatea pretenţiei lor de creștini.

Ceea ce am observat însă, în majoritatea covârșitoare a situaţiilor, este că aceștia vorbesc în numele a orice altceva, dar nu în numele creștinismului biblic. Da, creștinii greșesc în multe feluri, ei o știu prea bine, alţii o știu mai puţin și, atunci când o află, caută să se erijeze în judecătorii lor. Dar creștinismul biblic nu-și freacă niciodată mâinile bucuros când un astfel de eveniment are loc, ca și cum “iată, Dumnezeu S-a răzbunat pe acei tineri sataniști, care se închinau Fiarei în acel club”. Dimpotrivă, creștinismul biblic deplânge tragedia așa cum Hristos a deplâns, acum aproape 2000 de ani, cetăţile Israelului din vechime, care aveau pe Dumnezeu întrupat printre ei, și totuși L-au respins, L-au batjocorit, L-au dispreţuit, deși nu le făcuse decât bine. O, da, același Dumnezeu întrupat îi avertiza, în egală măsură, cu privire la judecata viitoare, le dădea pe faţă păcătoșenia din inimi, le vorbea despre faptul că a urî și a dispreţui aproapele este echivalent crimei, că a privi cu poftă sexuală la aproapele este echivalent curviei, sau că a dispreţui și neglija relaţia cu Creatorul și Binefăcătorul lor îi va costa o veșnicie în Iad.

Ops, am rostit cuvântul interzis. Să mai vorbești azi de Iad? Nu sună a Evul Mediu? Nu, deloc! Sună a secolul 1!!! Atunci a trăit Hristos, și atunci El a vorbit mai mult despre Iad decât despre Rai, mai mult despre judecată decât despre pășunile cu verdeaţă. Cui nu-i place acest creștinism, în care Dumnezeu vrea binele veșnic al omului, poate să nu subscrie la el. Nu-l obligă nimeni.

Cu toate acestea, în lumina adevărurilor Scripturii, creștinismul biblic se simte dator să urmeze exemplul lui Hristos, avertizând pe oameni de ignoranţa lor cu privire la felul cum se relaţionează la Dumnezeu. Și asta o face spre binele lor, chiar dacă este deranjant sau pare ofensator. Dacă v-aţi afla într-un club care stă să ia foc, aș urla către voi cât aș putea de tare ca să fugiţi de acolo (înainte să vă târăsc de guler în afara lui), oricât de deranjaţi v-aţi simţi. Mai târziu veţi fi mulţumitori. A fost inspirată judecata celor ce au vorbit până acum de implicaţiile spirituale ale tragediei de la Colectiv? Cel mai probabil nu. Pentru că ei s-au concentrat să acuze pe cine e deja prea târziu de acuzat și, implicit, să scuze pe cine e, în fapt, de acuzat.

Creştinismul biblic vede tragedia de la Colectiv în primul rând ca pe eșecul propriu, ca pe înfrângerea proprie. Da, au fost mulţi inconștienţi, incompetenţi și lacomi, de la autorităţi la patroni, de la părinţi la copii, dar nu asta e problema bisericii. Adică a bisericii adevărate. Ea este mai preocupată să plângă pe cei pierduţi, să mângâie pe cei îndureraţi, să panseze rănile celor loviţi și, poate mai important decât orice, să își vadă propria vină, cu cea mai mare asprime. În tăcere. Bătătorind genunchii. Scăldând ochii. Mușcându-și buzele. Implorând iertare cu adâncă pocăinţă. Pentru ce? Pentru că s-a propovăduit pe sine, nu pe Hristos. Pentru că s-a preocupat de sine, uitând de oile rătăcite. Pentru că a ratat mandatul de a fi lumina lumii și sarea pământului. Pentru că vorbește în numele unui Dumnezeu pe care, din nefericire, nu Îl cunoaște mai mult decât pretinde că L-au cunoscut cei ce au pierit în groaznicele flăcări. Pentru că, într-o ţară cu 95% creștini “din moși-strămoși”, regula e șpaga, furtul, evaziunea, nepotismul, aroganţa, și pentru că, în loc de succesiune apostolică în caracterul apostolilor, experimentăm continuu o succesiune a corupţiei, lăcomiei și nelegiuirii dar pretindem că suntem ultimul bastion al credinţei autentice. Câtă trufie! Nu trebuie să fiţi creștini ca să recunoașteţi aceste adevăruri și nici nu vă face creștini a le conștientiza, însă vă poate trezi la realitate cu privire la contribuţia proprie la cele enumerate mai devreme.

Iată doar câteva motive pentru care, cine se ridică să vorbească în numele creștinismului, ar face bine să înceapă cu auto-critica și să facă acest lucru așezându-se în faţa oglinzii caracterului curat al lui Hristos. Abia după aceea poate să spună orice adevăr, oricât ar fi de incorect politic și oricât ar fi de deranjant, jignitor sau scandalos pentru ceilalţi. Pentru că e, potrivit creștinismului, spre binele celor ce au harul să îl audă.

684, nu doar 32, 43, 48, 50, 53…

Ce spune Biblia însă despre tragedia de la Colectiv? Care este punctul de vedere al creștinismului biblic privitor la ce s-a întâmplat acolo? Cum este normal să se relaţioneze biserica adevărată, adică acei credincioși autentici, la această tragedie?

Răspunsul este simplu, deși nu simplist.

Creștinismul biblic afirmă că Dumnezeu este suveran peste istorie și că El cunoaște dinainte tot ce se întâmplă și determină toate lucrurile și evenimentele care se petrec, chiar dacă nu El este responsabil pentru tot ceea ce se întâmplă. Nu este Dumnezeu vinovat nici de neglijenţa autorităţilor, nici de lăcomia patronilor, nici de neatenţia participanţilor la concert, nici de satanismul sau ne-satanismul tinerilor, și cu atât mai puţin de mărturia dezastruoasă a bisericii cu precădere înainte de eveniment, dar și după el. Însă tocmai pentru că Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu atotcunoscător și suveran, evenimentul de la Colectiv nu poate fi considerat de creștinismul biblic drept “hazard” sau “o întâmplare tragică”. El trebuie înţeles și judecat în interiorul graniţelor morale ale Scripturii și ale suveranităţii și atotștiinţei lui Dumnezeu. Și biserica are de tras multe învăţăminte de pe urma lui. N-am văzut încă pe cineva să comenteze tragedia din această perspectivă. Sau poate că însăși tăcerea în această privinţă este cel mai potrivit răspuns.

Pentru creștinismul biblic tragedia de la Colectiv are însă o dimensiune mult mai amplă. Sau așa ar trebui să stea lucrurile. Întrebat cu privire la vinovăţia unor oameni, care fuseseră zdrobiţi cu totul de prăbuşirea unui turn de piatră, denumit turnul din Siloam, Hristos a răspuns ferm: “Credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13). Erau tinerii din Colectiv sataniști? Posibil ca unii să fi fost membri ai mișcării sataniste, posibil ca alţii să nu fi fost; posibil ca nici unul să nu fi fost, sau posibil ca toţi să fi fost sataniști. Dar ce importanţă are asta, câtă vreme Biblia – deci creștinismul – afirmă că toţi oamenii sunt în realitate la fel de păcătoși și vor avea aceeași soartă veșnică, fie că sunt doar mincinoși, sau doar hoţi, sau doar lacomi de bani, sau doar mândri, închinându-se la propriile persoane? Contează, evident, nici un creștin nu poate afirma că nu contează dacă ești satanist sau nu, pentru că are implicaţii veșnice, potrivit gândirii creștine, potrivit Scripturii. Dar Hristos nu asta a vrut să sublinieze, ci faptul că, fără pocăinţă, nici satanistul și nici religiosul formal, nu poate spera la altceva decât Iadul.

Iată de ce lacrimile bisericii adevărate nu se varsă, sau nu ar trebui să se verse doar pentru cei 32, 43, 48, 50 sau 53 de tineri morţi în tragedia de la Colectiv. Da, este foarte tragic să moară atât de mulţi oameni într-un singur accident, într-o singură zi. Este peste măsură de dureros. Dar aş vrea să vă vorbesc despre cei … 684 de români care mor zilnic, și pe care nu-i plânge nimeni, cu atât mai puţin mass-media. Pentru banalul motiv că ei nu participă cu nimic la ratingurile televiziunilor, pe ei nu-i vizitează Raed Arafat, nici președintele Iohannis, pentru ei nu se pune în mișcare nimeni, nu se alocă fonduri din rezerva primului ministru pentru transfer la clinici din străinătate, nu rulează niciodată bannerele galbene de “breaking news” la televizor, și pe care este foarte probabil ca nimeni să nu-i fi avertizat vreodată că, “dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel”. Aici își varsă lacrimile biserica adevărată. Pentru cei 684 care mâine își urmează drumul către veșnicie, pentru ei se mobilizează (sau ar trebui) biserica adevărată.
​
Dacă 684 de români care mor zilnic nu este un număr care te îngrozește, dar pretinzi că ai perspectiva creștinismului asupra veșniciei, atunci concluzia logică e că nu ești creștin; de aceea, ai tot dreptul să treci nepăsător pe lângă fiecare zi, fiindcă pentru tine, cei 684 nu sunt decât o statistică rece. Pentru biserica lui Hristos, ei sunt suflete care pier pe vecie.

*) Potrivit anuarului statistic al României, rata mortalităţii în 2014 a fost calculată la 12.7 la mia de locuitori, ceea ce conduce la o medie zilnică de 684 decese.