Complici la adulter

Creștinii au făcut mult timp legătura între vestimentația indecentă și imoralitatea sexuală. În mod uimitor, acest lucru este contestat în zilele noastre. Cel care subliniază legătura dintre imoralitate și hainele care dezvăluie trupul este considerat uneori ca și cum și-ar exprima doar propria slăbiciune personală în ceea ce privește ispitele sexuale. Cei ce poartă haine sumare (și vestimentația de acest fel în sine) nu sunt percepuți ca fiind problema, ci mai degrabă se presupune că problema ține de persoana care protestează împotriva acestei vestimentații. (Acesta este același argument pe care feministele militante l-au adus de mult timp, un argument pe care îl auzim acum de la creștini: femeile ar trebui să fie libere să poarte orice doresc și orice problemă care rezultă de aici ar fi cauzată de bărbații vulgari.) Acest lucru reduce la tăcere apelurile la vestimentație modestă, pentru că cel care face astfel de apeluri este considerat ca și cum ar ignora vina pentru propria sa poftă. Din cauza lipsei de modestie ajunsă acceptabilă din punct de vedere social, persoana care o contestă este acuzată că are o minte stricată.

Dar vechile mărturisiri de credință și catehisme scot la iveală lipsa de sens a acestei afirmații. Cu mult înainte să apară bikini, pantalonii scurți și rochiile decoltate, creștinii și-au dat seama de legătura esențială dintre imoralitatea sexuală și îmbrăcămintea indecentă. Aplicarea cuprinzătoare a Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la puritatea sexuală – și umblarea serioasă după sfințenie – i-a determinat să denunțe vestimentația indecentă. Pretenția modernă că nicio vestimentație nu este interzisă pentru un creștin i-ar fi uimit pe înaintașii noștri spirituali…

[Acest articol] este un apel la ascultarea de Porunca a Șaptea: „Să nu preacurvești” (Exod 20:14). Este nevoie de păstrarea purității sexuale atât pentru noi înșine, cât și pentru semenii noștri, o puritate care ar trebui să se manifeste atât în inimile noastre, cât și în purtarea noastră. În esență, porunca interzice gândurile, cuvintele și acțiunile stricate. Noi o încălcăm dacă îmbrăcămintea noastră exprimă poftele noastre sexuale, dacă promovează imoralitatea sexuală fie în noi înșine, fie în alții, dacă aprobă tacit (chiar dacă poate neintenționat) lipsa de curăție și pofta sau dacă îi ispitește pe alții să se complacă în păcate sexuale.

Ești complice la adulter? Sistemul nostru juridic recunoaște pe bună dreptate că atât criminalii, cât și complicii la crimă sunt infractori. Tot astfel, deopotrivă curvarii și complicii la curvie sunt vinovați de încălcarea Legii lui Dumnezeu.

Dacă port haine care încurajează pofta altcuiva, atunci sunt un complice al poftei. Asta ne face complici la păcat – indiferent de intențiile noastre. Creștinul nu poate spune: „Eu nu încerc să fiu provocator sexual cu hainele mele. Eu nu am motive imorale. Prin urmare, îmbrăcămintea mea este modestă”. Eu aș merge mai departe. Ca soț și tată, eu sunt capul familiei mele, dar când le permit membrilor familiei mele să poarte haine care contribuie la adulterul la nivelul inimii altcuiva, mă fac vinovat de promovarea păcatului.

Acesta este unul dintre motivele pentru care atât bărbații, cât și femeile trebuie să se îmbrace modest. Bărbații pot promova pofta sexuală în femei la fel cum femeile pot promova gânduri imorale sexual în bărbați. Cuvântul lui Dumnezeu vorbește clar despre problema de a deveni complici la păcat. Biblia folosește expresia „piatră de poticnire” acolo unde noi am putea folosi termenul „complice”.

Dar ce este o piatră de poticnire? Este ceva care ademenește pe cineva să păcătuiască. În Matei 18:7-9, Isus a spus: „Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le și leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare, și să fii aruncat în focul veșnic. Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viață numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii, și să fii aruncat în focul gheenei”… În acest pasaj, Isus este preocupat în primul rând să ne examinăm pe noi înșine și să eliminăm pricinile de poticnire care ne ispitesc să păcătuim. Dar putem crea și obstacole și piedici pentru alți oameni – și vai de acel om prin care vine pricina de poticnire! Acest concept se aplică la mult mai mult decât stilul vestimentar, dar cu siguranță îl include.

Observați metaforele extreme din acest pasaj. Amputează-ți mâna. Taie-ți piciorul. Scoate-ți ochiul. Desigur, Isus nu susține automutilarea. El folosește un limbaj metaforic pentru a sublinia un lucru: ia măsuri drastice pentru a evita să te rănești pe tine sau pe alții din punct de vedere spiritual. Fă lucruri radicale pentru a te asigura că obstacolele nu îți împiedică umblarea după Împărăția lui Dumnezeu… Îmbrăcămintea modestă are un preț relativ mic, dar un impact major.

Eu sunt uimit când aud creștini spunând: „Dacă hainele mele îl fac pe Greg să poftească, asta este problema lui”. Această atitudine este pur și simplu nebiblică. Este același lucru cu a spune: „Nu sunt responsabil pentru pricinile de poticnire morale pe care le creez prin hainele mele”. Cu siguranță că pofta lui Greg este problema lui, și este în primul rând problema lui. Dar dacă îmbrăcămintea ta te face un complice al poftei – o piatră de poticnire – atunci Cuvântul lui Dumnezeu spune că a devenit și problema ta. Domnul Isus Hristos însuși pronunță condamnarea acelor oameni care îi încurajează pe alții să păcătuiască: vai de omul prin care vine pricina de poticnire! John MacArthur subliniază exact acest lucru în discuția sa despre 1 Timotei 2:9 și Matei 18:7-9: „O femeie caracterizată de această atitudine [adică de modestie] se va îmbrăca astfel încât să nu fie sursa vreunei ispite… O femeie evlavioasă urăște păcatul atât de mult, încât ar evita orice ar produce păcatul în altcineva. Mai bine să fii mort decât să stârnești un alt credincios la păcat!”^[1] Dar de ce unii creștini se îmbracă astfel încât să stârnească pe alții la poftă? Adesea cauza este ignoranța. Mulți credincioși pur și simplu nu își dau seama că alți creștini pot fi ușor ispitiți să păcătuiască prin hainele lor indecente. Acest lucru este valabil mai ales în cazul femeilor creștine, care adesea nu înțeleg că mulți bărbați creștini experimentează o mare suferință sufletească în timp ce se luptă cu ispita sexuală. Poate fără să intenționeze, ele poartă haine care sunt o pricină de poticnire. Rețineți că bărbații creștini sunt sfinți, nu îngeri! De aceea, dragi surori, vă rog să vă iubiți frații suficient de mult pentru a evita să-i ispitiți să păcătuiască. Margaret Buchanan avea dreptate când scria: „Când se îmbracă provocator, fetele și femeile hărțuiesc sexual bărbații”. Acest lucru este valabil chiar și atunci când nu există o intenție deliberată de a promova senzualitatea prin felul lor de a se îmbrăca.

În alte cazuri, însă, cauza nu este o ignoranță nevinovată, ci lipsa de dorință de a-L onora pe Dumnezeu și de a ne iubi aproapele inclusiv prin felul nostru de a ne îmbrăca. Biblia spune că trupul creștinului Îi aparține lui Dumnezeu, atât prin creație, cât și prin răscumpărare (1 Cor. 6:19-20). Fiecare centimetru pătrat din viața unui creștin trebuie trăit sub domnia lui Hristos și pentru slava lui Dumnezeu – și aceasta include și îmbrăcămintea creștinului. Sloganul „mă pot îmbrăca cum vreau” pur și simplu nu este ceva ce un creștin poate spune.

Vă rog să-L ascultați pe Domnul nostru când spune că trebuie luate măsuri drastice pentru a minimiza ispitele și pricinile de poticnire. Aceasta este o poruncă, nu o sugestie (v. 1 Cor. 8:9; 10:31-33). Vestimentația modestă este pur și simplu un rezultat al unei preocupări evlavioase și altruiste pentru binele altora.

Fragment din Dressed to Kill, Tulip Books, www.tulipbooks.com.

Robert G. Spinney: slujitor baptist și profesor asociat de istorie la Patrick Henry College, Purcellville, VA.

[1] John MacArthur, 1 Timothy (Chicago: Moody Press, 1995), 80.