Prea mult, prea puțin, prea strâmt

Crearea unei liste cu haine acceptabile și inacceptabile este un remediu care poate fi mai rău decât boala. Și vreau să explic la ce mă refer. Dumnezeu oferă uneori porunci biblice specifice, apoi spune clar cum trebuie ele aplicate. Dar alteori Dumnezeu ne dă principii și Se așteaptă ca poporul Său să facă aplicații prin rugăciune, mânate de Duhul și ghidate de Cuvânt. În ceea ce privește vestimentația, Dumnezeu ne oferă mai degrabă principii. El nu ne dă reglementări exacte privind garderoba, ci ne dă principii. În plus, există un anumit sens în care valorile culturale joacă un rol în a vedea dacă anumite tipuri de haine sunt adecvate, modeste și discrete. Păstorul puritan Richard Baxter și-a încheiat pledoaria puternică în favoarea vestimentației modeste printr-o precauție necesară: „Obiceiul și opinia comună dau în mare sensul în ce privește stilul vestimentar”.^[1] Altfel spus, standardele de modestie sunt oarecum (dar nu în întregime) determinate de contextul cultural. Eu nu sunt convins că apostolul Petru a fost lipsit de modestie când era dezbrăcat pentru muncă în timp ce pescuia (Ioan 21:7). Jean Calvin a scris că, strict vorbind, îmbrăcămintea este o „chestiune secundară”, care face „dificilă stabilirea unei limite fixe, anume cât de departe ar trebui să mergem”.^[2]

Principiile scripturale sunt veșnic adevărate, pe când aplicațiile lor culturale se pot schimba. Vă pot spune cu deplină autoritate scripturală că Dumnezeu vă poruncește să vă îmbrăcați corect și decent, ceea ce înseamnă să vă îmbrăcați într-o manieră în concordanță cu porunca lui Dumnezeu de a fi sfinți cum Dumnezeu însuși este sfânt (1 Petru 1:16). Dumnezeu vă cere să vă îmbrăcați modest, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să împingeți limitele acceptabilității morale când vine vorba de îmbrăcăminte. Trebuie să vă îmbrăcați discret, ceea ce înseamnă că trebuie să vă înfrânați patimile carnale când vine vorba de îmbrăcăminte. Nu trebuie să-i ispitiți pe alții să păcătuiască prin hainele voastre. Pe scurt, trebuie să vă aduceți garderoba sub Domnia lui Hristos. „Putem spune dincolo de orice dubiu cel puțin acest lucru”, a spus Calvin imediat după ce a recunoscut că trebuie să fim precauți în ceea ce privește aplicațiile specifice la îmbrăcăminte, „că tot ceea ce nu este în conformitate cu modestia și sobrietatea trebuie dezaprobat”.^[3]

Fiind credincioși locuiți de Duhul Sfânt și având gândirea modelată de Biblie, Dumnezeu ne cheamă să aplicăm aceste „principii de modestie” în viața noastră de zi cu zi.

Unii protestează spunând că aceste principii lipsite de aplicații explicite sunt insuficiente. Totuși, ar trebui să ne dăm seama că există mai multe probleme în a crea coduri vestimentare specifice și obligatorii. Pentru început, trebuie să spun că bănuiesc că majoritatea cititorilor acestui articol susțin (la fel ca mine) doctrina suficienței Scripturii, anume că Biblia este suficientă pentru toate lucrurile care țin de viață și evlavie. Cu toate acestea, aceeași Biblie tratează constant problema vestimentației modeste la nivel de principiu. Biblia în sine nu ne oferă un cod vestimentar anume. Duhul Sfânt a considerat nu numai că este potrivit, ci și cel mai bine ca Scriptura să vorbească despre problemele vestimentare la nivel de principiu. Eu sunt reticent să trec dincolo de ceea ce a făcut Duhul Sfânt și să spun că principiile lui Dumnezeu cu privire la modestie ar fi insuficiente. Desigur, păstorii ar trebui să sugereze posibile aplicații ale acestor principii. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să-i ajute pe copiii lui Dumnezeu să aplice Cuvântul lui Dumnezeu în situații din viața reală. Și voi face astfel de sugestii în cele ce urmează.

Cu toate acestea, numai principiile lui Dumnezeu sunt perfecte și obligatorii din punct de vedere moral, în timp ce aplicațiile acestor principii făcute de mine pot fi incorecte. Cuvântul lui Dumnezeu este infailibil, pe când aplicațiile mele la Cuvântul Său nu sunt. Vestimentația indecentă este o problemă, dar ar fi o problemă și dacă aș trece dincolo de Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu și le-aș cer oamenilor să asculte de cerințele mele neinspirate. Ceea ce urmează este o încercare de îndrumare practică în acest domeniu, acestea fiind sugestii, nu porunci de genul „așa vorbește Domnul”. De aceea, nu le priviți ca pe reguli extrabiblice, ci mai degrabă ca pe posibile aplicații ale principiilor biblice. Autorul lor este un om ce poate greși, un om care este tată, soț și creștin răscumpărat, dar totuși un om păcătos.

Îmbrăcămintea lipsită de modestie se încadrează de obicei în categoriile prea mult, prea puțin sau prea strâmt. Prea multă îmbrăcăminte se referă la acea vestimentație extravagantă, țipătoare sau vanitoasă. Este îmbrăcămintea care spune: „Uite-te la mine! Vreau să fiu în centrul atenției!” Nu este nevoie ca o astfel de îmbrăcăminte să fie superficială, dar ea funcționează ca o sirenă sau un reflector: ea îl face pe purtător să iasă în evidență ca un promotor al sinelui sau al unei cauze. Este îmbrăcămintea care cere atenție sau comentarii. Scriind în urmă cu aproape 500 de ani, Jean Calvin a diagnosticat rădăcina acestei probleme în felul următor: „Luxul și cheltuielile exagerate pe haine apar din dorința unora de a se etala sau de a se da în spectacol fie din mândrie, fie pentru a se îndepărta de curăție”.^[4] Această dorință de a atrage spectatori are ca rezultat uneori o femeie care arată ca prostituata din Proverbe 7. Poate că cele mai evidente exemple de „prea mult” sunt hainele purtate de celebritățile din industria divertismentului. O astfel de vestimentație este scumpă și atrăgătoare din punct de vedere vizual și, de obicei, este pusă în evidență și accentuată de o mulțime de bijuterii strălucitoare. Nu este nimic păcătos să porți o brățară sau un cercel, dar la un moment dat, aspectul general este prea zgomotos și orbitor.

Evident, îmbrăcămintea se încadrează la „prea mult” atunci când prezintă un mesaj care poate fi perceput rezonabil ca fiind contrar creștinismului. Luați în considerare tendințele actuale din gama punk, care devin atât de populare, încât apar în revistele de specialitate ale centrelor comerciale. Din fericire, îmbrăcămintea de acest fel este adesea lejeră și acoperă în mod adecvat corpul, dar ea proclamă un mesaj: subcultura de acest fel este întunecată, rebelă, morbidă și obsedată de depresie și moarte. Mulți oameni fac asocieri între stilul punk și lucruri oculte. Indiferent de intențiile purtătorului, îmbrăcămintea din stilul punk transmite un mesaj în contradicție cu creștinismul. O astfel de îmbrăcăminte se încadrează în categoria „prea mult”.

Dar care este opusul lui prea mult? Ei bine, o îmbrăcăminte de bun gust, dar nu care să atragă privirile. O astfel de îmbrăcăminte nu este un mijloc de afișare a bogăției sau a statutului social. Ea nu este nici neglijentă, nici murdară, pentru că îmbrăcămintea adecvată nu îl face pe purtător să iasă în evidență într-o mulțime de oameni îmbrăcați modest, nici prin îmbrăcăminte excesivă, nici prin îmbrăcăminte insuficientă. Ea nu transmite mesaje potențial dăunătoare cauzei lui Hristos sau care să prezinte creștinismul greșit. „Nu faceți un caz prea mare din vestimentația voastră”, scria Richard Baxter, „nu vă puneți inima în ea, căci acesta este un lucru mai rău decât excesul în sine”.^[5]

„Prea puțină” îmbrăcăminte se referă la hainele care nu reușesc să acopere corpul celui care le poartă. Pur și simplu ele arată prea mult din corpul acestuia. Pentru femei, aceasta include bluze descheiate sau cu decolteuri adânci. De asemenea, include haine care dezvăluie umerii unei femei, cum ar fi rochiile fără partea de sus, rochiile cu bretele subțiri și bluzele cu anchiorul larg sau prea scurte. Multe astfel de bluze prea mici din zilele noastre expun în mod deliberat abdomenul și șoldurile unei femei, și uneori sunt purtate cu pantaloni prea scurți care sunt lăsați largi în jos pe șolduri. Pantalonii scurți și fustele scurte sunt, de asemenea, în această categorie, atunci când dezvăluie coapsele femeilor. Același lucru este valabil și în cazul hainelor transparente, care dezvăluie lenjeria intimă și conturul corpului, ca și în cazul bluzelor sau tricourilor „pentru exerciții sportive” pentru femei, care sunt puțin mai mult decât niște sutiene, și care sunt purtate în public. Ca să folosesc cuvintele unui bărbat (care analiza tendințele actuale în vestimentație), „niciodată în istoria modei nu s-a folosit atât de puțin material și n-au fost ridicate hainele atât de sus pentru a dezvălui atât de multe lucruri care trebuie acoperite atât de mult”.

Unele femei creștine sunt surprinse să descopere că umerii lor goi sau coapsele expuse declanșează frecvent pofta la bărbați. Femeile creștine au o părere prea bună despre bărbații creștini, ele crezând că noi am fi imuni la pofta declanșată vizual. Dar lucrurile nu stau așa. Păcatul ne învață că chiar și bărbații drăguți pot avea gânduri urâte. Dacă o femeie creștină ar putea citi gândurile tuturor bărbaților în timp ce intră în clădirea bisericii cu umerii goi sau cu decolteul larg, nu ar mai purta niciodată astfel de haine. Dar majoritatea bărbaților creștini se tem să recunoască public că este nevoie de foarte puțină piele expusă pentru a-i ispiti să păcătuiască. Ei nu spun nimic, iar femeile creștine presupun că ei nu poftesc.

Bărbații pot purta și ei prea puțin. Mai multe femei mi-au povestit odată despre un studiu biblic în grupuri mici care a fost scandalizat de un bărbat neatent și de pantalonii lui scurți… prea scurți. Scaunele participanților erau organizate în cerc, iar acest frate neatent purta în mod obișnuit pantaloni extrem de scurți și largi. Fără să își dea seama, el s-a expus frecvent. Femeile s-au resemnat adesea să se concentreze nu pe materialul de studiu biblic, ci mai degrabă să se uite departe de acest bărbat creștin care purta haine prea sumare.

Care este cel mai evident exemplu de „prea puțin”? Costumele de baie.^[6] Un bărbat nu ar merge niciodată prin mall purtând doar lenjerie intimă, iar o femeie nu ar merge niciodată la un restaurant purtând doar lenjeria intimă. Cu toate acestea, noi ne expunem în mod obișnuit corpurile în acest fel cu costumele noastre de baie foarte sumare. Nu am niciun motiv întemeiat să cred că nuditatea parțială ar fi acceptabilă la piscină sau la plajă… În plus, un număr surprinzător de nunți creștine prezintă femei în rochii prea scurte. În numele eleganței, la petrecerile de nuntă se poartă rochii care expun umerii, au decolteuri adânci și spatele gol. Noi obișnuiam să vedem doar mireasa „roșind” la nunți, dar acum vedem mulți participanți de la nunți roșind când văd femei îmbrăcate fără modestie la astfel de ceremonii.

„Prea strâmt” se referă la îmbrăcămintea care se lipește de corp și dezvăluie clar contururile acestuia. Bănuiesc că în bisericile conservatoare de astăzi, acesta este cel mai răspândit tip de lipsă de modestie. Chiar și îmbrăcămintea de astăzi este adesea strâmtă, în special în zona trunchiului. Modestia nu presupune doar acoperirea pielii, ci și ascunderea formei. Unele femei creștine poartă fuste pentru a fi modeste, dar apoi poartă tricouri sau pulovere atât de strâmte, încât contururile corpului lor sunt afișate clar. Așa ceva este prea strâmt. Astfel de bluze se lipesc adesea de trunchiul și șoldurile femeii, astfel încât să funcționeze la fel cum o generație anterioară ar fi numit un costum de baie sau un tricou. Femeile creștine trebuie să înțeleagă că, atunci când bluzele strâmte dezvăluie forma taliei, șoldurilor sau bustului, bărbații sunt tentați să poftească. Un bărbat a spus acest lucru astfel: hainele unor femei sunt uneori atât de strâmte, încât abia dacă ele pot respira.

Rochiile și fustele pot fi, de asemenea, prea strâmte. Nu este adevărat că rochiile și fustele nu îi ispitesc niciodată pe bărbați să poftească. Întrebați-i. Rochiile strâmte pot fi la fel de scandaloase ca alte tipuri de haine. (În trecut erau numite rochii mulate)… Poate cineva să se uite la tine și, ca urmare a hainelor tale strâmte, să discearnă clar forma corpului tău? Este evident conturul feselor tale? Este afișată clar coapsa? Fără prea multă imaginație, poate cineva să-și dea seama cum ar arăta corpul tău fără haine? Dacă da, atunci hainele tale sunt prea strâmte. Acest tip de îmbrăcăminte prea strâmtă este mai mult decât atractivă: ea este o piatră de poticnire.

Nu ești sigur dacă îmbrăcămintea ta se încadrează în categoriile „prea mult”, „prea puțin” sau „prea strâmt”? Roagă o persoană credincioasă să o evalueze. S-ar putea să fii surprins de felul în care alții îți văd îmbrăcămintea.

Ferește-te de greșeala de a aborda aceasta pe ideea de „arată-mi exact unde este granița”. Unii creștini fac chestiunea vestimentației modeste să fie mai dificilă decât ar trebui să fie. Ei cred că trebuie să aibă criterii precise prin care să poată determina dacă o anumită piesă de îmbrăcăminte este modestă sau indecentă. „Trebuie să știu exact unde este granița”, cred ei. „Dacă nu pot ști exact ce deosebește îmbrăcămintea modestă de cea indecentă, atunci nu pot face nicio evaluare cu privire la vestimentație”.

Gândirea de acest fel este logic greșită. Pur și simplu nu este adevărat că trebuie să știm exact unde este o linie de demarcație pentru a ști dacă ceva este clar dincolo de limită. Nu știu exact unde există granița dintre SUA și Canada, dar știu că eu trebuie să stau mereu pe partea din SUA. Nu știu exact unde există granița dintre a cânta rău și a cânta bine, dar știu că fiica mea este clar de partea bună a liniei și că eu sunt clar de cealaltă parte. În multe domenii ale vieții, noi nu știm exact unde există liniile de demarcație, și totuși înțelegem cu aproximație destul de bună unde ne situăm… Nu pot oferi o definiție precisă a vestimentației indecente care să ne permită să știm exact unde este granița dintre modestie și lipsă de modestie. Dar eu recunosc lipsa de modestie când o văd. Cu alte cuvinte, nu trebuie să știm exact ce criterii disting îmbrăcămintea adecvată de cea necorespunzătoare. „Îmbrăcămintea modestă” și „îmbrăcămintea indecentă” nu sunt două categorii clar definite, și uneori nu este clar dacă un anumit articol vestimentar se încadrează într-o categorie sau în alta. Există apoi și o a treia categorie: îmbrăcămintea care nu este nici modestă, nici evident lipsită de modestie. Dar prezența unei a treia categorii de tipul „nu sunt sigur de asta” nu trebuie să ne împiedice să concluzionăm că unele piese vestimentare sunt incontestabil indecente, în timp ce altele sunt în concordanță cu mărturia noastră creștină. În ceea ce privește îmbrăcămintea îndoielnică, care nu este nici clar indecentă, nici clar modestă, să ne aducem aminte că termenul sfială din 1 Timotei 2:9 are sensul unei reticențe smerite de a depăși limitele a ceea ce este potrivit din punct de vedere moral, o reticență care îl face pe credincios să nu fie îndrăzneț când vine vorba de „testarea granițelor” comportamentului corect.

Fragment din Dressed to Kill, Tulip Books, www.tulipbooks.com.

Robert G. Spinney: slujitor baptist și profesor asociat de istorie la Patrick Henry College, Purcellville, VA.

[1] Richard Baxter, „The Christian Directory” în Baxter’s Practical Works, Vol. 1 (Ligonier: Soli Deo Gloria, 1990), p. 394.

[2] John Calvin, Calvin’s Commentaries, Vol. XXI, “The First Epistle to Timothy” (Grand Rapids: Baker Publishing Group, 1993), p. 66.

[3] Ibid, 66.

[4] Calvin, 1 Timothy, p. 66.

[5] Baxter, Directory, 394.

[6] Pentru un studiu detaliat despre modestie și costumele de plajă, v. Modestia creștină și dezbrăcarea publică a Americii, Editura MAGNA GRATIA.