Vestimentația ta îți dă la iveală starea inimii

Autor: Richard Baxter^[1] (1615-1691)

Preocuparea oamenilor pentru haine, banii pe care îi cheltuie pe lucruri inutile, dorința lor de a fi în pas cu cei mai bine văzuți dintre ei, ca să nu mai vorbim de moda schimbătoare și lipsită de modestie, arată scopul cu care folosesc aceste lucruri. Eu aș vrea ca acest fel de oameni să se gândească la câteva lucruri pe care le voi spune.

Această deșertăciune legată de vestimentație este efectul sigur al deșertăciunii minții tale. Tu pretinzi deschis că ești o persoană cu un caracter nesăbuit, copilăresc și cu o minte slabă, fiind printre cei mai nelegiuiți oameni, cei care nu au minte mai mult decât să privească această deșertăciune a hainelor nepotrivite ca fiind ceva potrivit pentru ei. Prin urmare, acest lucru este considerat în mod obișnuit un păcat specific femeilor, copiilor și bărbaților cu minte puțină, proști și fără substanță. Ei sunt cei care nu au nicio valoare lăuntrică, ceva care să-i recomande înaintea lumii, fiind într-adevăr suflete nesăbuite, devreme ce ei cred că un om înțelept ar socoti o haină de mătase ca fiind mai valoroasă decât sufletul! Înțelepciunea, sfințenia și neprihănirea sunt podoabele omului – aceasta este frumusețea lui care îi împodobește sufletul. Crezi oare că, printre înțelepți, hainele fine vor putea lua locul înțelepciunii, virtuții sau sfințeniei? Poți pune haine la fel de frumoase pe un nebun ca și pe un înțelept, dar oare acestea l-ar face pe nebun să treacă drept înțelept? Când un astfel de galant^[2] a intrat în atelierul lui Apelles,^[3] celebrul pictor, ca să îi fie pictat portretul, atât timp cât a tăcut, ucenicii s-au purtat cu respect față de el, deoarece strălucea în dantelă de aur și argint. Dar când a început să vorbească, și-au dat seama că era un prost, și-au abandonat toată reverența și au început să râdă toți de el.

Când oamenii te văd îmbrăcat în haine galante, le atragi atenția spre tine, astfel că oamenii se întreabă: „Cine este acela atât de frumos îmbrăcat?” Sau altul se întreabă: „Cine este acel om?” Iar când vor vedea că ești mai lipsit de minte și de valoare decât ceilalți, nu vor face decât să râdă de tine și să te disprețuiască. Excesul vestimentar este semnul nebuniei, fluturat înaintea lumii pentru a spune cine ești cu adevărat, așa cum un semn la ușa unui han îl anunță pe călător că acolo s-ar putea bucura de ceva amuzant… Dacă văd oameni excesiv de atenți la hainele lor, mă simt nevoit să bănuiesc că există un motiv special în spatele acelei atenții, și lucrurile nu stau bine acolo unde toată această grijă și preocupare sunt tratate ca atât de necesare. Care este lucrul diform pe care vrei să-l ascunzi prin asta? Oare ceva ce ține de mintea ta?… Tu le spui tuturor celor care te văd că ești un suflet gol, nesăbuit – la fel de clar cum un bufon sau un cântăreț de teatru le spune oamenilor ce se află dincolo de hainele lui…

De asemenea, tu faci un spectacol ostentativ^{^[4]} de mândrie, poftă sau de ambele față de toți cei care te privesc. În alte cazuri, grija ta este să-ți ascunzi păcatele și să le consideri o rană odioasă dacă ți se spune deschis despre ele și dacă ești mustrat. Cum se face atunci că ești atât de pornit să te faci cunoscut, încât te simți nevoit să porți semnele acestea deschise înaintea lumii? Nu este un astfel de semn o dezonoare pentru ticăloșii și tâlharii care au fost însemnați cu fierul pe mână sau pe frunte, sau care trebuie să călătorească cu o hârtie prinsă pe spate, declarându-și crimele față de toți cei ce îi văd, pentru ca toți să poată spune: „Iată un hoț și un mincinos”? Nu te asemeni cu ei când porți semnul mândriei sau al poftei înaintea oamenilor, pe străzi și la întâlniri?

De ce să îți dorești să fii atât de frumos, de îngrijit sau excesiv de aranjat? Nu pentru a atrage ochii și atenția oamenilor asupra ta? Și în ce scop? Nu oare ca să fii considerat fie bogat, fie frumos, fie o persoană drăguță? Cu ce scop dorești aceste gânduri de la oameni? Nu știi că această dorință este mândrie? Tu vrei cu tot dinadinsul să fii cineva mare și să fii observat și prețuit! Ți-ar plăcea să fii remarcat ca fiind cel mai bun sau de cel mai înalt rang, dar oare ce sunt acestea, dacă nu mândrie?

Sper să știi că mândria este păcatul diavolului, întâiul născut al oricărei nelegiuiri și ceea ce Dumnezeul Cerului detestă! Ar fi mai de dorit pentru tine să te dai înaintea oamenilor a fi cerșetor, analfabet sau needucat, decât să îți proclami mândria! De foarte multe ori, aceasta este o expresie a poftei și mândriei, mai ales în cazul tinerilor. Puțini sunt la fel de nerăbdători în acest păcat cum sunt ei. Această bravură și această îndrăzneală nu sunt decât rodul unei minți nerușinate, și în mod clar un act de ispitire. Nu degeaba ei caută cu nerăbdare să atragă privirile altora și să fie socotiți frumoși sau drăguți în ochii altora! Ei vor ceva, și poți să îți închipui ce. Chiar și oamenii căsătoriți – dacă își iubesc reputația – ar trebui să fie atenți ca nu cumva, prin astfel de mijloace, să dea naștere unor suspiciuni despre caracterul lor. Dragilor, dacă vă faceți vinovați de nebunie, mândrie și poftă, cea mai bună cale este să căutați la Dumnezeu un leac vindecător și să folosiți mijloace care tind să-l vindece, nu pe acelea care tind să prețuiască și să sporească aceste rele, așa cum stau lucrurile cu siguranță în cazul finețurilor vestimentare. Dar dacă nu le vindeci, măcar ascunde-le de rușine. Nu le spune tuturor celor care te văd ce este în inima ta! Ce părere ai avea despre cineva care ar merge în sus și în jos pe stradă spunându-le tuturor celor care îl întâlnesc: „Sunt un tâlhar” sau „sunt un curvar”? Nu ai crede că în acel om ar fi un amestec de nebunie și viclenie? Și cât de aproape ești de aceștia când pe hainele tale scrie: „Nebunie, mândrie și poftă!”, sau când le spui altora prin îmbrăcămintea ta: „Ia uite-te la mine! Sunt prost, mândru și plin de poftă”…

Dacă ești atât de prost încât să crezi că bravura este ceva onorabil, ar trebui să te gândești că acest lucru nu este decât o cerșetorie rușinoasă de laude de la cei ce te privesc, când de fapt nu le arăți nimic de valoare sau care să merite aprecierile lor. Onoarea trebuie câștigată prin lucruri de valoare, nu să fie cerșită, căci onoarea nu le este acordată celor nemerituoși… Bravura ta arată atât de fățiș dorința ta după laude și aplauze, încât le spune clar tuturor celor înțelepți că ești cu atât mai puțin vrednic de ele. Cu cât un om dorește mai mult o astfel de onoare, cu atât o merită mai puțin.

Tu îi spui lumii prin îmbrăcămintea ta că o dorești – la fel de clar și de prostesc ca și cum le-ai spune oamenilor de pe străzi: „Vă rog să aveți o părere bună despre mine și să mă considerați o persoană frumoasă, o persoană îngrijită, mai presus de oamenii obișnuiți”. Nu ai râde de cineva care ți-ar face o astfel de cerere? Atunci ce faci tu diferit când, prin îmbrăcămintea ta, cerșești apreciere din partea lor? Pentru ce să te prețuim? Pentru hainele tale? Putem pune o dantelă argintie pe o curvă sau o haină de mătase pe un măgar. Să te prețuim pentru corpul tău frumos? Absalom cel rău era frumos, și până și cele mai josnice prostituate pot arăta la fel de frumos ca și tine! Un trup frumos sau o față frumoasă trădează sufletul adesea, dar nu-l salvează niciodată de la Iad. Corpul tău nu este niciodată mai frumos din cauza hainelor tale, oricât de fine ar fi ele. Oare să te prețuim pentru virtuțile tale? Păi mândria este cel mai mare dușman al virtuții și are un efect de sluțire pentru suflet cum are variola pentru trup. Cine te va prețui din pricina unui costum nou sau a unei dantele de argint pe care o porți, știe la fel de puțin ca și tine ce este onoarea adevărată. De aceea, te chem ca, măcar de rușine, să renunți la a cerși aprecierea altora, cel puțin prin mijloacele care îi fac pe toți cei înțelepți să-ți refuze cererea. Fie lași ca onoarea să vină fără cerșetorie, fie vei fi lipsit de ea.

Gândește-te, de asemenea, că excesul în preocuparea cu îmbrăcămintea intră chiar cu totul în contradicție cu scopul pentru care persoanele mândre îl nutresc. Eu mărturisesc că acest lucru uneori prinde în capcană un prost, și astfel împlinește dorințele celor pofticioși, dar rareori împlinește scopurile celor mândri. Dorința lor este să fie apreciați și lăudați mai mult, numai că aproape toți oamenii îi prețuiesc cu atât mai puțin. Oamenii înțelepți au suficientă inteligență încât să nu creadă că croitorul ar putea face un înțelept dintr-un bărbat sau o femeie, după cum nu îi poate face nici cinstiți și nici frumoși doar printr-o croială anume. Oamenilor buni li se face milă de astfel de indivizi, le deplâng nebunia și viciul, și le doresc să capete înțelepciune și smerenie. În ochii unui om înțelept și plin de har, un creștin sărac, umil, răbdător și duhovnicesc valorează mai mult decât o mie de astfel de araci și păuni pictați. Și se întâmplă des că până și cei nelegiuiți zădărnicesc așteptările celor mândri, căci așa cum oamenilor lacomi nu le place lăcomia altora, pentru că ar vrea să capete cel mai mult ei înșiși, tot așa oamenilor mândri nu le place să fie mândri de alții, pentru că nu ar avea pe nimeni care să concureze cu ei sau să-i depășească, și astfel să fie apreciați și preferați înaintea lor…

În cele din urmă, te implor, nu uita motivul pentru care faci ce faci cu atâta grijă și ce este acel trup pe care îl împodobești atât de mult, de care ești atât de mândru și pornit în fața lumii cu atâta bravură. Nu te cunoști pe tine însuți? Nu este acel trup o bucată de lut, pe tu ai vrea ca oamenii să îl observe și să îl prețuiască? Când sufletul pe care îl neglijezi va dispărea dinaintea lor, el va fi îmbrăcat într-o altă haină. Acel mic spațiu din pământ care trebuie să te primească va fi întinat de murdăria și corupția ta, iar cei mai dragi dintre prietenii tăi nu vor mai avea compania ta, nici nu vor mai simți parfumurile tale, nici nu te vor mai vedea, chiar dacă ar vrea asta. Nu există vreun stârv mai dezgustător decât acel cadavru galant și pictat, dacă l-ai vedea la foarte scurt timp după moarte.

Ce se va alege de tine între timp? Vei ajunge un sac de spurcăciune și un locuitor într-un cimitir, în care cadavrele semenilor tăi sunt îngropate zilnic și unde ele putrezesc. Cu greu trece o zi în care cei mai mulți dintre voi să nu îngropați carnea unor animale în trupurile voastre [prin hrană], în care, ca într-un mormânt murdar, ea zace și se degradează – o parte din ea se transformă în hrană pentru trupurile voastre, iar restul este aruncat afară [ca excremente]. Astfel, voi umblați ca niște morminte vopsite: hainele voastre frumoase sunt învelișurile care ascund murdărie, mucus și excremente. Dacă ai vedea ce este în interiorul celui mai mândru galant, ai spune că interiorul este mult diferit de exterior. S-ar putea să fie o sută de viermi înăuntru, consumând acel frumos firfizon sau acel prost împodobit, care și-au propus să fie admirați pentru bravura lor! Dacă un pic din murdăria din interior ar fi scos la lumină printr-o boală sau alta, vei vedea de îndată cum este ființa lui dincolo de toată acea spoială bizară.

Așadar, leapădă aceste deșertăciuni, nu fi copil în această viață!… Să-ți fie rușine dacă te-ai făcut vinovat vreodată de o astfel de prosteală, încât să crezi că oamenii ar trebui să te prețuiască și să te onoreze pentru o bravură de împrumut, pe care o dezbraci noaptea și o îmbraci dimineața! O, biată țărână înșelată și hrană pentru viermi! Oprește-te și cunoaște-te: umblă după lucrurile care îți pot obține o apreciere meritată și veșnică, și ai grijă să te asiguri de cinstea care vine de la Dumnezeu.

Leapădă podoabele înșelătoare și spectaculoase, și ai grijă de valoarea lăuntrică reală! Harul nu este prezentat și onorat prin haine frumoase, ci este încețoșat, înjosit și dezonorat prin excesele vestimentare. Strălucirea lăuntrică este cea adevărată! Chipul lui Dumnezeu trebuie să fie cea mai mare frumusețe a omului, așa că fă-l să strălucească în sfințenia vieții tale, și vei fi cu adevărat prețuit.

Fragment din „A Treatise of Self-Denial” din Baxter’s Practical Works, Vol. 3, Soli Deo Gloria, o lucrare a Reformation Heritage Books, www.heritagebooks.org.

Richard Baxter (1615-1691): predicator și teolog puritan englez; s-a născut la Rowton, Shropshire, Anglia.

[1] Editorii nu sunt de acord cu perspectivele lui Baxter pe tema ispășirii și a îndreptățirii, astfel că publicarea acestui capitol nu constituie o susținere a tuturor ideilor lui. De asemenea, stilul de exprimare al autorului este oarecum dificil pentru cititorii moderni, astfel că acest capitol a fost editat mai mult decât în mod uzual, în efortul de a surprinde fidel ideile sale, dar având în vedere și ușurința lecturii pentru cititori. – n.ed.

[2] galant – persoană fandosită, care acordă o importanță exagerată eleganței vestimentare.

[3] Appelles (sec. IV î.Hr.) – pictor grec, cunoscut astăzi doar din surse istorice, dar foarte apreciat în perioada antică.

[4] ostentativ – ceva gândit pentru a atrage atenția sau admirația, dar într-un fel exagerat și dezgustător.