Hoții timpului

1. Unul dintre cele mai mari păcate care irosesc timpul este lenevia. Leneșii văd că timpul lor trece, că lucrarea lor este nefăcută și pot auzi de necesitatea răscumpărării lui, dar nu au inimă care să se trezească. Când sunt convinși că datoria trebuie îndeplinită, ei stau încă în amânare și lasă pe o altă zi, spunându-și: „Voi face asta mâine sau într-o altă zi”. Ziua de muncă a leneșului este mereu mâine, iar azi este ziua leneviei lui. El își cheltuie timpul pe dorințe neroditoare: el trândăvește în pat sau stă leneș și își dorește ca acestea să fie socotite drept muncă. El își desfată firea pământească și și-ar dori ca aceasta să fie socotită drept post. El umblă după pasiunile și plăcerile lui, dorindu-și ca acestea să fie socotite ca rugăciune și o viață de omorâre a păcatului. El îi permite inimii lui să alerge după pofte, mândrie sau lăcomie, dorindu-și ca aceasta să fie gândire cerească și strângere de comori în Cer. Astfel, „leneșul dorește mult, și totuși n-are nimic, dar cei harnici se satură” (Prov. 13:4). „Poftele leneșului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile” (Prov. 21:25). Fiecare mică împotrivire sau dificultate îl va face să lepede cât colo o îndatorire. „Toamna, leneșul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic!” (Prov. 20:4). „Leneșul zice: ‚Afară este un leu, care m-ar putea ucide pe uliță!’” (Prov. 22:13). „Cum se învârtește ușa pe țâțânile ei, așa se învârtește leneșul în patul lui. Leneșul își vâră mâna în blid, și-i vine greu s-o ducă iarăși la gură” (Prov. 26:14-15). Iar în final, leneșul își rănește rațiunea și o mituiește ca să pledeze cauza neglijenței lui. „Leneșul se crede mai înțelept decât șapte oameni care răspund cu judecată” (Prov. 26:16). Timpul va trece, îndatoririle vor rămâne nefăcute, iar sufletele voastre vor pieri, dacă în viețile voastre vor domina lenevia și răutatea. „Drumul leneșului este ca un hățiș de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită” (Prov. 15:19).

Tu încă pari că treci prin atât de multe greutăți, încât niciodată nu vei trăi o viață de succes. Da, chiar și când își face datoria, leneșul tot pierde vremea. El se roagă ca și cum nu s-ar ruga și trudește ca și cum n-ar munci, ca și cum rodul sfințeniei se ofilește la fel de repede pe cât trec plăcerile lumești. El este încet ca melcul și face atât de puțină lucrare… încât totul pare de parcă ar sta nemișcat și n-ar face nimic. Este trist când oamenii nu doar își pierd timpul cheltuindu-l în plăceri păcătoase, ci îl pierd și în citirea Scripturii, în ascultarea Cuvântului și în rugăciune, când ei fac aceste lucruri fără inimă și cu plictiseală! Astfel, „cine se lenevește în lucrul lui este frate cu cel ce nimicește” (Prov. 18:9). Dacă începe în Duhul și, pentru câtva timp, pare că este zelos, de îndată el se poticnește, obosește și o sfârșește în firea pământească (Gal. 3:3). „Leneșul nu-și frige vânatul, dar comoara de preț a unui om este munca” (Prov. 12:27). Chiar dacă își vede un viciu și și-l mărturisește, el n-are inimă în sine care să se ridice împotriva lui, să i se împotrivească hotărât și să folosească toate mijloacele ca să îl învingă. „Am trecut pe lângă ogorul unui leneș și pe lângă via unui om fără minte. Și era numai spini, acoperit de mărăcini, și zidul de piatră era prăbușit. M-am uitat bine și cu luare aminte, și am tras învățătură din ce am văzut. ‚Să mai dorm puțin, să mai ațipesc puțin, să mai încrucișez mâinile puțin ca să mă odihnesc!’.. Și sărăcia vine peste tine pe neașteptate, ca un hoț, și lipsa ca un om înarmat” (Prov. 24:30-34). Scutură, deci, această lenevie inumană! Adu-ți aminte că alergi pentru o cunună nepieritoare. De aceea, dă-ți silința să nu pierzi nicio clipă și nu te uita înapoia ta, adică nu-ți arunca privirea și nu apleca urechea la nimeni și nimic care te-ar chema înapoi de pe cale sau care te-ar opri: Cerul este înaintea ta… Fii dezgustat de o atitudine leneșă a minții. Fă cu bucurie ce ai de făcut, cu toată sârguința și puterea. Lenevia este un păcat care irosește timpul chiar și în lucrul tău legitim din această lume. Dacă ești slujitor sau muncitor, îl furi pe stăpânul sau angajatorul tău, care te-a angajat ca să muncești, nu ca să stai leneș. Oricine ai fi, Îl furi pe Dumnezeu de slujirea ta și pe tine însuți de timpul tău prețios și de toate lucrurile de care ai putea beneficia. Cei ce sunt leneși în chemările lor sunt aceia care nu găsesc timp pentru îndatoririle sfinte. Fă-ți treaba în restul zilei, dar pune deoparte un timp anume pentru rugăciune și citirea Scripturii. Muncește din greu în zilele săptămânii, și vei putea folosi ziua Domnului mai bine și în întregime spre binele sufletului tău… Lenea le fură multor oameni o mare parte din viețile lor. „Lenea te cufundă într-un somn adânc, și sufletul molatec suferă de foame” (Prov. 19:15). O persoană atentă și sârguincioasă răscumpără timpul chiar în timp ce face binele, pe când leneșul îl pierde totdeauna.

2. Al doilea hoț al timpului este excesul de somn. Nevoia îi vindecă pe majoritatea celor săraci de acest hoț al timpului, dar mulți dintre cei bogați se fac vinovați de el. Dacă m-ați întreba, „Ce este excesul?”, răspunsul meu este: „Tot ce este mai mult decât necesar pentru sănătatea și munca noastră”. Nu am nicio problemă cu odihna necesară sau cu cazurile speciale. De aceea, cel bolnav poate să aibă nevoie de mai multă odihnă decât cel sănătos, la fel cel bătrân decât cel tânăr. Cei care văd că o oră în plus de somn nu îi va împiedica, ci îi ajută în munca lor, astfel că vor face mai mult, nu mai puțin decât trebuie, pot să folosească acea oră ca un mijloc pentru îmbunătățirea felului în care folosesc timpul. Dar când cei leneși petrec ceasuri întregi în pat, ore de care nici sănătatea și nici munca lor nu are nevoie – doar dintr-o dragoste porcească de somn; da, când ei nu au nimic de făcut sau vreo chemare care să-i pună la lucru, cu excepția a ceea ce conduce la boala lor somnoroasă; și când ei cred că pot dormi mai mult decât este necesar deoarece sunt bogați și își permit asta, neavând nicio treabă de făcut; acești oameni își închipuie că pot să își cheltuie timpul prețios și să păcătuiască mai mult, rănindu-și mai mult sufletele, pentru că Dumnezeu le-a dat mai multe lucruri lor decât altora. Este ca și cum unul dintre slujitorii lor le-ar cere permisiunea să doarmă mai mult decât ceilalți, pentru că el câștigă mai mult decât ei. O, dacă ar ști acești ticăloși adormiți ce lucrare trebuie să facă pentru Dumnezeu, pentru bietele lor suflete și pentru cei din jurul lor, s-ar trezi de îndată și s-ar pune la lucru. Dacă ar ști cât de fierbinte ar trebui să își dorească să recapete acele ore din trecut, ca să le poată folosi bine, mai bine decât în lenevie și somn. Dacă ar ști ce judecată înfricoșătoare îi așteaptă, când vor trebui să dea socoteală pentru tot timpul lor, când vor fi nevoiți să recunoască faptul că au risipit pe somn în exces atâtea ore săptămână de săptămână și dimineață de dimineață, s-ar ridica din ațipirea lor și ar folosi mai bine timpul, lucru pe care l-ar vedea în culori mai bune atunci când timpul se va sfârși și se vor uita înapoi peste viața lor.

3. Un alt hoț al timpului este împodobirea exagerată a trupului. Săracii Îi pot mulțumi lui Dumnezeu că sunt eliberați și de ispitele de acest fel și pentru că se pot îmbrăca repede ca să meargă la lucrul lor. Dar multe femei și mulți bărbați galanți sunt atât de vinovați de acest viciu, încât mă mir cum de conștiințele lor sunt atât de răbdătoare cu ei. O, biete suflete neîmbrăcate și ignorate! O, ce conștiințe pângărite trebuie să aibă, niciodată spălate de spurcăciuni prin Duhul sau sângele lui Hristos! Oare n-ai nimic mai bun de făcut în prețioasele ore decât să te tot speli, să te tot piepteni, să te tot gătești, să te tot fardezi și să te tot pudrezi până la ora 10 sau 11 dimineața, când muncitorii cinstiți și-au făcut deja jumătate din lucrul zilei? Câtă vreme sunteți sănătoși, oare n-ar fi ora 6 dimineața un moment mai potrivit să vă îmbrăcați astfel încât să vă apropiați în sfântă rugăciune de preasfântul vostru Dumnezeu, să citiți Cuvântul Lui și să vă puneți sufletele și familiile în rânduială pentru îndatoririle zilei? Nu spun ca ar trebui să nu vă îmbrăcați altfel decât bieții muncitori săraci sau să nu vă luați mai mult timp pentru îmbrăcare decât ei, ci că, spre binele sufletelor și a chemărilor voastre, aveți porunca lui Dumnezeu să fiți la fel de sârguincioși ca ei, și știți că nu vi se dă mai mult timp de irosit decât li se dă lor. Ar trebui să cheltuiți pe cât de puțin timp puteți pentru găteală, altfel voi sunteți cei care pierd. Acea bogăție de ore prețioase pe care mândria voastră le consumă va atârna greu cândva asupra conștiințelor voastre, și atunci veți mărturisi – vă asigur de asta – cu inimile străpunse că îndatoririle pe care le-ați avut față de Dumnezeu și față de oameni, ca și grija pentru sufletele voastre și ale celor din familiile voastre ar fi trebuit să capete prioritate înaintea preocupării voastre ca să vă arătați bine gătiți înaintea oamenilor. Dacă știți că aveți o singură călătorie de făcut, vă puteți scula mai devreme din pat și puteți să vă pregătiți de îndată; dar voi nu puteți face acest lucru spre binele sufletelor voastre și spre răscumpărarea timpului vostru prețios.

O, dacă Dumnezeu ți-ar arăta ce lucrare mai importantă ai de făcut cu acele ore prețioase. Și cum îți va fi străpunsă inima când te vei gândi la ele în final! Dacă ai zace neajutorat, bolnav de tuberculoză, cu siguranță că ai dori să fii vindecat. La fel este și în cazul acestei boli mândre: alocă mai puțin din timpul tău împodobirii cărnii, care aleargă către mormânt și putrezire. Oare nu poți vedea acum că timpul și viața ta te consumă?… Când timpul va fi trecut, conștiința însăși va răspunde la toate și te va face să îți dorești să fi fost mai înțelept.

Voi, doamne și domni galanți, nu știți ce lucru prețios este timpul! Voi simțiți prea puțin ce preț mare veți pune pe el în final. Vă gândiți prea puțin la ce trebuie să faceți cu el. Nu vedeți cum grăbește și cât de aproape vă aflați de veșnicia vastă! Cât de puțin știți despre cum va arăta timpul disprețuit pentru o conștiință trezită, sau ce înseamnă să vă descoperiți nepregătiți de moarte! Știu că nu puneți aceste lucruri la inimă, căci, dacă le-ați fi pus, eu zic că n-ați putea să vă risipiți timpul cu atâta ușurătate. Dacă tot ce ziceți voi ar fi adevărat – anume că poziția și onoarea voastră vă cere să cheltuiți astfel orele voastre prețioase de dimineață – vă mărturisesc că mi-ar fi mai mare milă de voi decât de sclavii de la galere…

Într-adevăr, scuzele voastre sunt superficiale și neadevărate, și nu fac decât să demonstreze că mândria a reușit să vă cuprindă rațiunea, ca să-i slujiți.

Noi cunoaștem lorzi și domnișoare la fel de aleși ca voi ceilalți (deși, din nefericire, sunt prea puțini), care se pot scula de îndată din pat, se pot îmbrăca repede și își pot folosi orele timpurii ale zilei în rugăciune și în împodobirea sufletelor lor, putând fi mulțumiți să se arate înaintea oamenilor în haine simple…

4. Un alt păcat care irosește timpul este vorbirea ușuratică. Ce bogăție de timp prețios devorează acest păcat! Dacă ți-ai apleca urechea să auzi discuțiile majorității oamenilor atunci când stau împreună, când muncesc sau când călătoresc împreună, vei auzi cât de puțin din acestea este mai bun decât tăcerea. Și dacă nu sunt mai bune decât tăcerea, sunt mai rele. Atât de pline de vanitate sunt acele persoane care sunt seci, chiar și când nu zic nimic, goale de orice lucru bun, astfel că pot începe o discuție despre nimicuri, și o pot hrăni ore și zile în șir; ei cred că vorbirea înflorită și cuvintele complicate merită să fie acceptate de ceilalți, dacă nu chiar primite cu aplauze. M-am minunat deseori de unii predicatori limbuți, când am văzut cu ce nimicuri reușesc să umple o oră întreagă! Dar te minunezi mai mult să-i auzi pe unii umplând nu o oră, ci o mare parte din zi și din viețile lor (fără să studieze câtuși de puțin vreun subiect sfânt sau de substanță) prin cuvine care, dacă le-ai scrie pe hârtie și ai vrea să le folosești, ai descoperi că suma și concluzia lor nu are nicio valoare. Cât de infatuați și mândri pot să vorbească ei despre nimicuri, și să facă asta mare parte din viețile lor! I-am auzit pe mulți dintre ei minunându-se de un biet creștin fără educație care poate să se roage fără să se pregătească dinainte chiar și ore la rând, având rugăciuni bine cântărite și folosind cuvinte bine alese. Dar oare ei n-ar trebui să se minuneze mai mult de cei care pot vorbi foarte elegant despre nimicuri de zece ori mai mult timp, cu o mare abundență de cuvinte, fără repetiții și fără pregătire, când ei nu abordează în vorbirea lor acea varietate mare de subiecte deosebite și vrednice de atenție? Eu vă spun că, atunci când timpul va trebui să fie judecat, risipa făcută de toată această vorbire deșartă va fi dovedită ca un păcat fără egal, un păcat pe care acești păcătoși seci și nepăsători nu și-l imaginează acum.

5. Un alt hoț notoriu al timpului ține de sporturile și jocurile inutile și nepotrivite. Ele sunt în mod obișnuit stigmatizate chiar de cei care le practică prin numele infam de „distracții” și mascate sub numele amăgitor de „recreații” – jocuri de cărți, table, scene de teatru, dansuri, petreceri și excese în cele mai legitime mijloace de recreere, în special în vânătoare, popice și așa mai departe. Chestiunea în discuție nu este dacă toate acestea sunt legitime sau nu, dar eu sunt sigur că timpul prețios cheltuit pe aceste lucruri ar putea fi folosit mai bine spre mântuirea multor mii de suflete. Cu excepția vrăjmașilor răi ai evlaviei, nu cred că știu de vreo categorie mai ticăloasă de oameni de pe pământ, oameni mai vrednici de milă, ca acele persoane carnale care, prin dragostea de plăceri senzuale, irosesc zi de zi multe ore în jocuri, distracții și preocupări stricate. Sufletele lor ticăloase sunt moarte în păcat, înrobite de poftele lor carnale, neîmpăcate cu Dumnezeu, astfel că nu găsesc nicio desfătare în El sau în slujba Lui, și nu pot face dintr-un lucru recreativ o lucrare cerească! Cât vor fi de chinuite aceste suflete nefericite când se vor gândi cum și-au irosit acele ore în șir pe preocupări mizere, ore când ar fi putut să fie plăcute lui Dumnezeu, ar fi putut să își prevină pierzarea și și-ar fi putut strânge o comoară în Cer? Gândiți-vă că ei vând acel timp prețios pe o recreație trupească măruntă, deși l-ar fi putut folosi ca să caute mântuirea și ca să se asigure de chemarea și alegerea lor (2 Petru 1:10).

6. Un alt hoț al timpului este excesul în grijile și treburile lumești. Acestea nu doar că pângăresc sufletul cu răni adânci într-un timp scurt, după care dau naștere unor păcate mai dezgustătoare, ci ele insistă asupra minții, o iau în stăpânire și țin binele la distanță. Ele înghit cea mai mare parte din viețile celor care se fac vinovați de ele. Lumea este prima în gândurile lor de dimineață, ultima la culcare și stăpânește peste suflet aproape toată ziua. Lumea nu îi va lăsa să nutrească niciun gând serios și hotărât la lumea viitoare, nici să facă lucrarea care ar trebui să fie mai presus de toate celelalte. Lumea devorează aproape tot timpul pe care Dumnezeu și sufletele lor ar trebui să îl folosească: ea nu le va lăsa nici măcar un minut ca să se roage, să citească, să mediteze sau să vorbească despre lucrurile sfinte. Lumea este în mințile lor chiar și când ei par că se roagă sau că ascultă la Cuvântul lui Dumnezeu predicat: „Și vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor” (Ezec. 33:31). În majoritatea familiilor, aproape că nu există nicio discuție și nicio acțiune decât pentru lumea aceasta. Și acești oameni vor ști cândva că au avut lucruri mai mari de făcut cu timpul lor prețios, lucruri care ar fi trebuit să capete prioritate în fața celor din această lume.

7. Un alt hoț al timpului sunt gândurile deșarte, nestăpânite și păcătoase. Când oamenii sunt obosiți de fapte și distracții deșarte, ei continuă să trăiască neobosit în gânduri deșarte. Când le lipsește compania pentru discuții și jocuri deșarte, ei pot irosi timpul în gânduri deșarte, pofticioase, ambițioase și lacome, chiar dacă sunt singuri. Chiar în timpul nopții, când sunt treji, sau în timp ce călătoresc, ba chiar în timp ce par să Îl slujească pe Dumnezeu, acești oameni vor irosi timpul în gânduri nefolositoare. Acestea devorează o mai mare parte a timpului prețios decât toate cele amintite anterior: când vom da socoteală pentru felul cum am folosit timpul, ce bogăție de timp petrecut în gânduri păcătoase inutile va fi găsită în viețile oamenilor! O, păziți-vă de acest hoț și țineți minte că, deși ați putea crede că un gând zadarnic nu este decât un mic păcat, totuși timpul nu este un lucru mărunt sau vrednic de dispreț…

8. Un alt păcat periculos, care irosește timpul, este cel al citirii cărților rele, a cărților de jocuri, a nuvelelor și a povestirilor ușuratice. Aici sunt cuprinse și studiile nefolositoare făcute doar din motiv de mândrie sau pentru a-i face pe plac unei minți carnale și curioase… Nu pot spune aici cât de distructiv este acest viciu prin coruperea imaginației și a dorințelor, hrănind un apetit bolnav și furându-ți dorința după lucrurile necesare. Dar, înainte de a petrece încă un ceas în astfel de cărți, gândește-te dacă vei putea da socoteală de asta înaintea lui Dumnezeu fără să fii vinovat. Cât de prețios este timpul pe care îl risipești pe astfel de jucării copilărești! Tu crezi că lectura unor astfel de lucruri este permisă, dar este oare legitim să pierzi timpul tău prețios? Tu zici că studiile tale legate de tot soiul de nimicuri sunt de dorit și lăudabile, dar neglijarea lucrurilor mult mai importante nu este ceva lăudabil. Eu nu descurajez niciun om de la străduința de a cunoaște tot ceea ce Dumnezeu a lăsat să fie cunoscut, dar voi spune ca și Seneca¹: „Noi nu cunoaștem lucrurile necesare pentru că le învățăm pe cele superficiale și inutile”. Arta este lungă și viața este scurtă, iar cel care nu are timp destul la dispoziție ar trebui să se asigure că îl folosește pentru cele mai importante lucruri. Dacă este să nu cunoască ceva, să fie acele lucruri pe care dragostea de Dumnezeu, mântuirea lui și a altora și binele public le cer cel mai puțin și de care se poate dispensa cât mai bine. Vrednic de milă trebuie să fie acel om care își irosește timpul crescând în înțelepciune în științele și artele mai puțin necesare, în timp ce este încă rob mândriei sau vieții lumești, are un suflet neregenerat și nu a învățat tainele necesare propriei mântuiri. Totuși, aceste studii sunt lăudabile la vremea lor. Dar studiile fanatice ale acelora care vor să pătrundă în lucrurile nerevelate și folosirea păcătoasă a timpului de către cei care citesc cărți siropoase de dragoste, de jocuri sau povestiri lumești se vor dovedi într-o zi că le-au mâncat timpul neînțelept… Eu cred că puțini sunt cei care vor pleda în favoarea acestor lucruri când vor fi vizitați de moarte și vor fi găsiți cu astfel de cărți în mâinile lor, sau care vor găsi vreo plăcere amintindu-și de ele.

9. Cel mai mare hoț care le fură oamenilor timpul este o inimă nesfințită și neevlavioasă. Aceasta le fură timpul indiferent ce ar face oamenii, pentru că ei nu au niciodată dorința de a-L glorifica pe Dumnezeu în viețile lor. Întrucât nu au un principiu de viață corect, nici un obiectiv drept, întreg cursul vieților lor este îndreptat către Iad și, orice ar face, ei nu umblă după mântuirea lor. Chiar dacă Dumnezeu poate folosi timpul și darurile unora dintre ei ca instrumente ale milei Sale față de alții, acești oameni își risipesc viața în ceea ce îi privește pe ei înșiși. De aceea, o inimă nouă și sfântă, cu o înclinație cerească și un scop ceresc al vieții este marele lucru necesar pentru toți cei care vor să își răscumpere timpul spre mântuirea lor.

Fragment din The Practical Works of the Rev. Richard Baxter, Vol. 3 (London: James Duncan, 1830), p. 156-168.

Note bibliografice și explicative

(1) Lucius Annaeus Seneca (c. 4 î.d.Hr. – 65 d.Hr.) – filozof, om de stat și orator roman; cel mai însemnat intelectual al Romei din vremea sa.