Lumina ta să strălucească

„Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. De aceea, nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului (Efes. 5:16-17).

Oamenii judecă creștinismul după ceea ce văd în noi. Și nu doar atât, ei Îl văd pe Hristos prin ceea ce văd în noi, Îl văd pe Dumnezeu prin intermediul nostru. Noi Îl reprezentăm pe Dumnezeu, pe Hristos, Evanghelia mântuirii și întreg mesajul creștin. Noi suntem reprezentanții acestui mesaj. Oamenii îl judecă în întregime prin ceea ce ei văd în noi. Ei nu citesc Biblia sau cărți despre Biblie. Noi le reprezentăm. Așa că oamenii ne observă! Iată de ce apostolul spune că trebuie să răscumpărăm timpul și să fructificăm orice oportunitate. Dumnezeu a adus deseori oameni la pocăință și mântuire pur și simplu făcându-i să îi vadă pe alți creștini; văzându-i, acei oameni au avut un sentiment de condamnare și, în același timp, au simțit ceva care îi atrăgea către creștinism. Iată de ce suntem chemați să fim veghetori, spune apostolul.

Așadar, ce trebuie să facem? Cum ar trebui să răscumpărăm timpul? Trebuie să trăim astfel încât să reducem la tăcere orice critici. Petru exprimă acest adevăr într-un fel perfect în 1 Petru 2:11-12: „Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul”. Ele vă dăunează, așa că, spre binele vostru, nu împliniți aceste pofte. Dar apostolul continuă astfel: „Să aveți o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să Îl slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării”. Trăiți în așa fel încât, spune el, să dezarmați criticile lor. Să nu aibă nimic de spus. Deși au vorbit împotriva voastră ca și cum ați fi făcători de rele, faptele voastre bune să le replice, iar ei să fie nevoiți să recunoască că au greșit.

Acesta este neîndoielnic primul lucru, dar trebuie să mergem mai departe. Noi trebuie nu doar să trăim așa încât să reducem criticile la tăcere, ci trebuie să trăim astfel încât să îi atragem pe acești oameni și să îi facem să simtă că le lipsește ceva măreț și minunat prin faptul că nu sunt creștini. Trebuie să existe ceva la noi care era în Domnul însuși, care să îi atragă pe oameni ca un magnet. I-ați văzut pe acei bieți oameni posedați de diavoli? Când L-au văzut pe Isus, ei au alergat la El. Ei trăiseră prin munți și printre morminte. Ei fugiseră departe de oameni, dar când L-au văzut pe Isus, au alergat la El. „Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus ca să-L asculte”, citim la începutul capitolului 15 din Evanghelia după Luca. Acesta a fost întotdeauna efectul pe care El l-a avut. Fariseii nu îi atrăgeau pe oameni, dar Hristos îi atrăgea. Exista ceva la El care îi făcea să simtă că vor primi înțelegere și simpatie de la El. Femeia păcătoasă din cetate s-a dus la El și a căzut la picioarele Lui, le-a spălat cu lacrimile ei și le-a șters cu părul ei. Acesta a fost întotdeauna efectul prezenței Lui, iar noi suntem chemați să trăim în acest fel.

Dar cum să facem asta? Ce fel de viață trebuie să trăim? Eu aș zice că primul lucru esențial este acesta: trebuie să trăim o viață în rânduială. Trebuie să avem o viață disciplinată. Unul dintre lucrurile care dăunează cel mai mult cauzei Evangheliei este creștinul nestatornic. El este omul acela care se năpustește năvalnic înainte și ne face pentru o clipă să ne simțim că n-am fost creștini niciodată. Numai că această energie a lui nu durează mai mult de câteva săptămâni, după care el dispare dintr-o dată și complet. După care se întoarce! Nimic nu îi face un deserviciu mai mare cauzei creștine ca aceasta. Lumea ne vede, și ea zâmbește când vede o astfel de persoană întorcându-se în acest fel. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că nu lumea decide destinul unui astfel de om. Dacă ai fost un creștin nestatornic, vreau să te asigur că, dacă te-ai întors cu adevărat, Dumnezeu te va primi și vei avea o altă oportunitate, dar nu continua să trăiești în felul acela: „Du-te, și să nu mai păcătuiești” (Ioan 8:11). Nu trebuie să fim nestatornici, schimbători și impredictibili, dacă pretindem că suntem înțelepți. Noi nu trăim prin reguli stabilite ad-hoc¹. Noi avem un plan măreț și trebuie să trăim statornic potrivit lui…

Sau gândiți-vă în felul următor: noi trebuie să trăim o viață care nu este caracterizată de împiedicări sau căderi. Un creștin care se tot poticnește și cade este o mărturie foarte săracă a Evangheliei, pentru că lumea se poate poticni și poate cădea în păcate de orice fel – în temperament, mânie, nestăpânire, lipsa compasiunii și înțelegerii. Un om care face așa ceva nu răscumpără timpul. El nu este o mărturie a creștinismului, nici a lui Dumnezeu, nici a Domnului Isus Hristos. Nu, ci cea mai mare trăsătură a vieții unui creștin trebuie să fie consecvența. Nu trebuie să existe reacții urâte de un fel sau altul. Iată felul în care psalmistul descrie acest fel de om: „El nu se teme de vești rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul” (Ps. 112:7). Vedeți voi, perioadele de criză ajută întotdeauna la a vedea realitatea despre fiecare om. Una este să fii un creștin în teorie, însă testul real ține de cum ești când lucrurile nu mai merg bine în viața ta. Te îmbolnăvești pe neașteptate și, dacă ești alarmat și nu știi ce să faci, lumea spune: „Eu credeam că el este creștin, dar se pare că religia lui nu-l ajută prea mult”. Cum ești când te vizitează întristarea sau când piezi pe cineva drag? Cum ești când izbucnește un război? Reacțiile noastre în astfel de situații trădează cine suntem cu adevărat. Domnul nostru spunea: „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, și din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12:37). Ceva se petrece, vorbești instinctual, și atunci arăți cine ești în profunzimea ființei tale. Creștinul este statornic: „El nu se teme de vești rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul” (Ps. 112:7).

Desigur, când lucrurile merg bine, acest om își spunea în sinea lui: „Da, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că îmi merge bine. Dumnezeu este bun și blând cu mine. Eu nici măcar nu merit asta. Nu pot înțelege de ce mă binecuvântează atât de mult, dar El face acest lucru, iar eu Îi sunt mulțumitor. Dar știu că, într-o lume rea ca aceasta, nu știi niciodată când situația se deteriorează. Păcatul a adus în lume tot felul de consecințe și complicații, și pentru că sunt parte din această lume, sunt și eu expus acestor lucruri. Ele pot veni asupra mea în orice clipă”.

Așadar, când ele vin, el nu este luat pe neașteptate. El s-a gândit mai dinainte la ele, le-a prevăzut pe toate. El își spune că totul este în regulă, pentru că aceste lucruri fac parte din soarta lui în această lume. Noi „gemem în cortul acesta plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc… gemem apăsați” (2 Cor. 5:2, 4). „Inima lui este tare”. El este un om statornic. El are un echilibru în viața lui. El are provizii despre care nimeni nu știe. El se află pe o stâncă, pe o temelie, și, chiar dacă lumea poate intra în convulsiile calamității finale, acest om este statornic, punându-și credința în Domnul. Iată ce viață suntem chemați să trăim.

Gândiți-vă și la răscumpărarea timpului în aplicațiile ei practice din vorbirea noastră. Acest lucru este atât de important. Nu trăiești în felul acesta doar pentru că știi că oamenii te observă, ci, când discuți cu ei, ești plin de înțelepciune, discreție și înțelegere, fiind atent să fructifici oportunitățile care s-ar putea ivi. Ai putea călători în tren și să stai lângă cineva ori să vorbești cu un vecin peste gard. Acești oameni încep să își exprime opiniile religioase, iar tu ești în măsură să fructifici acele oportunități. Ei ar putea spune, „Oare nu-i groaznic acel lucru?” Tu nu doar răspunzi, „Da, așa este”, ci vei adăuga: „Dar te-ai gândit de ce este groaznic acel lucru? Care este cauza lui?”

Iată cum fructifici oportunitatea. Îi lași pe oameni să vorbească, nu te duci dintr-o dată la ei și îi întrebi: „Ești mântuit?” O, nu, tu trebuie să fii înțelept, căci cel ce câștigă suflete este înțelept (v. Prov. 11:30). Ia aminte la ce spun ei. Dacă își exprimă o opinie sau o critică de vreun fel, fii gata să folosești mesajul creștin. Condu-i către el, plecând de unde au început ei discuția, dirijând-o gradual către Evanghelie și legând ceea ce vorbiți de principii eterne.

Sau se poate ca ei să îți pună întrebări. Ce oportunitate trimisă din Cer! Dacă privim oportunitatea în felul acesta, este uimitor cât de constant vin oamenii în întâmpinarea noastră cu astfel de oportunități. Da, dar noi suntem chemați să le fructificăm. Oare suntem atenți la ele? Suntem noi întotdeauna gata să ne folosim de astfel de ocazii? Iată ce ne spune apostolul să facem. Apoi trebuie să avem ochii deschiși larg și să vedem ce se întâmplă cu oamenii. Un cunoscut se poate îmbolnăvi, iar noi știm că nu a manifestat până acum niciun interes legat de creștinism. Și este ceva frumos să mergem și să îi arătăm ceva compasiune, să încercăm să îl ajutăm într-un fel practic, și vom vedea cum, în curând, ni se vor da oportunități evanghelistice pe care să le folosim. Boala, suferința, accidentele, moartea, pierderile materiale – toate aceste lucruri se petrec constant în viețile oamenilor, lucruri în care noi ar trebui să vedem oportunități pentru Evanghelie. Când inimile lor se înmoaie, noi trebuie să fim pregătiți și să ne apropiem de ei. Răscumpărați timpul și folosiți oportunitățile!

Apoi, în final, noi trebuie să fim mânați de înțelegerea voii Domnului. „De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului” (Efes. 5:17). Aici se află principiul esențial care guvernează totul. Ce vrea să spună apostolul? Expresia „înțelegeți care este voia Domnului” nu are sensul că ar trebui să ceri o călăuzire specială pentru tot ce trebuie să faci și să spui. Există oameni care interpretează versetul în felul acesta, astfel că ei nu fac nimic fără să se roage și fără să primească o călăuzire imediată anume. Dar voi nu trebuie să faceți asta. Voi aveți călăuzirea aici, în Biblie. Trebuie doar să o citiți. Există circumstanțe excepționale în care creștinul poate avea nevoie de călăuzire specială, dar acestea sunt cazuri foarte rare. A înțelege care este voia Domnului nu se referă la astfel de cazuri.

Ce sens are expresia? Ei bine, ea se referă la lucrurile pe care apostolul tocmai ni le spusese în versetul 10: „Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului”. El spune exact același lucru în Romani 12:2. Care este, așadar, voia Domnului? Evident, nu trebuie să avem îndoieli despre aceasta. „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul” (Prov. 9:10). Ce altceva constituie voia Lui? Iată: „Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră”, spune Pavel în 1 Tesaloniceni 4:3. Aici, în Efeseni 1:4, el spune: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui”. Sfințenia este întotdeauna trăsătura care îl caracterizează pe creștin. Aceasta este voia Domnului. Așa vrea El să fiu. El vrea să fiu cineva care va acționa ca lumină în această lume, iar Biblia este plină de învățături care îmi spun ce să fac și ce să nu fac. Citește Cele 10 Porunci, citește Fericirile, citește Predica de pe Munte. Iată voia Domnului. Eu susțin că, dacă vrei să știi care este voia Domnului, trebuie să îți citești Biblia. Meditează la Legea Domnului ca omul din primul Psalm, a cărui desfătare este în ea și care meditează la ea zi și noapte. Cunoaște-o în profunzime și aplic-o în viața ta.

Cu alte cuvinte, aș vrea să exprim aceste lucruri în felul acesta. Aici este un om a cărui principală dorință în viață este să Îi fie plăcut Domnului… Este ca și cum el privește la imaginea crucii lui Hristos și citește în ea acest mesaj: Eu am făcut aceasta pentru tine, tu ce ai făcut pentru Mine?, și se ridică slujindu-L cu ascultare. El este un om care, conștientizând ce a făcut Dumnezeu pentru el în Hristos, el consideră că nu mai este stăpânul propriei vieți. „Voi nu sunteți ai voștri… Căci ați fost cumpărați cu un preț” (1 Cor. 6:19-20); de aceea, slujește-L pe Dumnezeu cu trupul, cu sufletul și cu întreaga ta ființă. Aceasta este singura lui dorință, și el știe că dorința Domnului este ca el să arate înaintea lumii că Domnul l-a eliberat de păcat, l-a făcut sfânt și îl pregătește pentru Cer. Dacă îți aduci aminte mereu de acest lucru, nu poți să o iei pe căi greșite. Astfel, totul va fi determinat de aceasta.

Dacă vrei mai mult, privește la Fiul lui Dumnezeu cum a trăit în această lume. Noi suntem chemați să trăim astfel, să mergem pe urmele pașilor Lui, iar El nu a greșit cu nimic. „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23). Totul este clar înaintea noastră. „Urmați dar pilda” – le-a spus Pavel acelor efeseni – „urmați dar pilda lui Dumnezeu” (v. Efes. 5:1). Imitați-L pe Domnul Isus Hristos, nu ca să deveniți creștini, ci deoarece sunteți creștini. „Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta” (1 Ioan 4:17). Noi suntem chemați să mergem pe urmele pașilor Lui. Suntem chemați să ne lepădăm de noi înșine, să luăm crucea și să Îl urmăm pe Hristos. Iar când facem asta, viețile noastre vor fi sfinte, vor fi statornice. Vor fi calme și liniștite; vor fi o mustrare a păcatului de orice fel. Vor fi o atracție pentru bieții păcătoși, care vor începe să își conștientizeze starea și nevoia spirituală. „De aceea nu fiți nepricepuți”, spune el, „ci înțelegeți care este voia Domnului”. Și iată voia Lui: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să-L slăvească pe Tatăl vostru, care este în Ceruri” (Matei 5:16)… „Să lumineze și lumina voastră”.

Fragment din Darkness and Light: An Exposition of Ephesians 4:17-5:17 (Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 1982), p. 455-460; folosit cu permisiune.

Note bibliografice și explicative

(1) ad-hoc– având un caracter temporar, sau lucruri ori reguli stabilite pe moment, fără vreun scop sau nevoie, fără planificare mai dinainte.