Tematici: Modestie Viață creștină Categorie: Viață creștină

O ÎNTOARCERE LA VESTIMENTAȚIA MODESTĂ

Jeff Pollard

„Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6:20).

Vincent Alsop observa că „generația prezentă este lamentabil de intoxicată cu noutățile în materie de modă și a degenerat, în mod trist, de la seriozitatea înaintașilor ei, lucru care nu poate fi nici negat, nici ascuns, nici apărat și, mă tem, nici schimbat în bine. Până și ‚fiicele Sionului’ au fost infectate în această epidemie”. În mod asemănător, o epidemie a lipsei de modestie infectează bisericile noastre de astăzi. Principiile prin care descoperim că majoritatea costumelor de baie eșuează să treacă testul modestiei ar trebui aplicate oricărei haine pe care o purtăm. Trebuie să conștientizăm că anumite „acoperăminte” nu ne acoperă trupurile cu adevărat: îmbrăcămintea mulată pe corp scoate la lumină trupul în același fel în care o fac hainele de baie. Chiar dacă noi nu trebuie să ne rușinăm de trupurile noastre ca și cum ele ar fi un lucru rău, trebuie totuși să le acoperim adecvat pentru a ne păstra puritatea gândurilor și a duhului, în special în contextul închinării comune înaintea Dumnezeului celui sfânt. Mai presus de orice, noi, bărbații, trebuie să învățăm cum să ne stăpânim inimile și privirile, și cum să ne învățăm soțiile și copiii care sunt principiile adecvate ale modestiei. Chiar dacă femeile sunt vulnerabile la portul hainelor lascive și senzuale, tații și soții lor sunt în final responsabili pentru vestimentația femeilor din casele lor. Bărbații și femeile creștine trebuie să studieze această problemă și să se roage fierbinte pentru ea, căci avem nevoie cu adevărat de o întoarcere la modestia biblică.

Care este scopul pentru care ne îmbrăcăm în felul în care o facem? John Bunyan formulează întrebarea în felul următor: „De ce își afișează ele umerii goi și sânii precum ugerul vacii? De ce își pictează ele fețele și de ce umblă lungindu-și gâtul după toate lucrurile formale către care imaginația lor mândră le conduce? Cumva pentru a-L onora pe Dumnezeu? Cumva pentru că astfel vor să împodobească ele Evanghelia? Cumva pentru că ar înfrumuseța astfel credința și i-ar face pe păcătoși să se îndrăgostească de mântuirea lor? Nu, nu, ci mai degrabă pentru a se complace în poftele lor. Eu cred că Satana a atras mai mulți oameni în păcatul necurăției prin acest spectacol spoit al hainelor fine decât ar fi putut să atragă în orice alt fel. Mă întreb cum caracterizau și cum descriau cei din vechime îmbrăcămintea unei curve: cu siguranță că n-ar fi fost mai ispititoare și mai atrăgătoare decât hainele multor pretinși credincioși din zilele noastre”. Același lucru poate fi spus și astăzi, drag cititor. Cercetează-ți inima! Care este motivul pentru care te îmbraci în felul în care o faci?

Strigătul sataniștilor este: „Fă ce vrei – să fie întreaga ta lege”. Strigătul anilor 60 era: „Fii tu însuți!” Strigătul feministelor este acesta: „Dar este trupul meu și fac ce vreau cu el”. Strigătul evanghelicilor din zilele noastre este însă: „Dar este libertatea mea, și fac ce vreau cu ea”. Cu toate acestea, afirmația Scripturii este următoarea: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți-L dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6:19-20). Dacă ești creștin, nu îți mai aparții. Întreaga ta ființă – trup și suflet – este proprietatea răscumpărată a lui Isus Hristos, iar prețul plătit pentru trupul tău a însemnat zdrobirea trupului Lui: „Acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi” (1 Cor. 11:24; Matei 26:26). Trupul tău Îi aparține Lui! El l-a răscumpărat cu sângele Lui prețios, pe crucea de pe Calvar. Trebuie să luăm aminte la felul cum împodobim proprietatea răscumpărată cu sângele Lui.

Fără îndoială, unii vor spune în acest moment: „Aaaa! Dar asta este legalism!” Nu este legalism să îndemnăm copiii lui Dumnezeu să își acopere trupurile, fiindcă modestia este o poruncă a Scripturii. Dorința inimii regenerate este să Îl onoreze pe Domnul Isus și să facă orice lucru care Îi aduce glorie prin păzirea poruncilor Lui. „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui. Cine nu Mă iubește, nu păzește cuvintele Mele” (Ioan 14:21, 24). Gloria lui Dumnezeu și dragostea pentru Hristos ar trebui să fie motivele principale pentru orice lucru pe care îl spunem, îl facem și îl gândim, și acestea includ și vestimentația noastră.

Ți-am oferit în acest capitol porunca Scripturii, … și sper că aceste capitole te-au provocat să te gândești mai mult, dar, în același timp, te-au provocat și la dragoste și fapte bune. Dar, după cum am menționat mai devreme, dacă tu consideri că definiția modestiei este imprecisă aici sau concluziile acestei cărți ar fi nebiblice, atunci studiază și roagă-te până când Domnul îți va da ceva mai bun. Dar roagă-te! Din dragoste pentru Hristos, roagă-te! Niciodată nu este legalism să chemi copiii lui Dumnezeu să asculte de El, conform Cuvântului Lui!

Roagă-te cu gândul la însuși scopul veșnic al lui Dumnezeu: „Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Rom. 8:29). Această planetă, acest întreg Univers există pentru un singur motiv: Dumnezeul harului a dorit să-Și mântuiască poporul din păcatele lor și să îi facă asemenea Fiului Lui cel sfânt, Isus Hristos. El Și-a vărsat sângele pe crucea de la Calvar pentru a plăti datoria păcatelor aleșilor Lui. Păcatele lor sunt iertate pe vecie doar prin credința în El. Hristos îi mântuiește, îi curăță și îi face asemenea Lui. Dar cum este El? „Sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși” (Evrei 7:26).

Așadar, cum trebuie să ne conducem noi viețile, cu grijă, în privința acestui aspect dificil? Haideți să vedem următoarele principii: 1) Gloria lui Dumnezeu trebuie să fie principalul nostru scop – „Proslăviți-L dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6:20); „Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl” (Col. 3:17). 2) Dragostea pentru Hristos trebuie să fie motivația noastră: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). 3) Trebuie să ne amintim că noi suntem templul Duhului Sfânt și că nu mai ne aparținem. Acesta trebuie să fie lucrul care să ne corecteze. „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?” (1 Cor. 6:19). 4) Dragostea pentru ceilalți, păstrarea purității în ei și în noi, și dorința de a nu-i provoca să poftească și să păcătuiască trebuie să fie țelul care rezultă din acestea. „Dragostea nu îi face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii” (Rom. 13:10).

Fie ca Dumnezeul îndurării să ne dea pocăința acolo unde am păcătuit în această privință! Fii cinstit cu tine însuți și cu Dumnezeul tău, dragă cititor! Ai luat vreodată în considerare cu adevărat această problemă serioasă? V-ați întrebat vreunul dintre voi, fraților și surorilor, și I-ați cerut fierbinte Domnului să vă arate cum trebuie să se îmbrace un copil sfânt al lui Dumnezeu? Dacă nu, vă implor din toată inima să faceți asta. Pocăiți-vă de orice fel de aspect lumesc pe care îl găsiți în inimile voastre! Pocăiți-vă, dacă vă îmbrăcați pentru privirile oamenilor și nu pentru slava lui Dumnezeu!

Astăzi sunt multe persoane care înalță curajos Evanghelia harului suveran al lui Dumnezeu. Ei declară clar multe aspecte ale adevărului glorios al mântuirii doar prin credință și doar prin Hristos. Aceste adevăruri minunate, transformatoare, ar trebui să producă un popor sfânt, smerit și modest, diferit de această lume pierdută și muribundă. De aceea, rugăciune mea fierbinte este ca noi să nu-L iubim cu ardoare decât pe Isus Hristos, să ne străduim împreună în a lupta pentru unitatea credinței, și să trăim vieți care să preamărească harul mântuitor al binecuvântatului nostru Răscumpărător. Haideți să trăim cu sobrietate, evlavie și neprihănire în această lume (Tit 2:11-14), și să nu negăm niciodată adevărurile prețioase pe care le iubim, prin a ne agăța de moda acestei lumi rele și de goliciunea ei păcătoasă. Haideți să Îl glorificăm pe Dumnezeu în trupurile noastre și în duhurile noastre, care sunt ale Lui (1 Cor. 6:20). Pentru slava lui Dumnezeu și din dragoste pentru Domnul Isus Hristos, haideți să ne întoarcem la modestia creștină.


Adaptat după Modestia creștină și dezbrăcarea publică a Americii, Editura MAGNA GRATIA.

Jeff Pollard: prezbiter la Mount Zion Bible Church în Pensacola, Florida.

Sus