Descriere

Pentru credinciosul noului legământ, Hristos este modelul suprem, exemplul de zi cu zi. Caracterul Lui, acțiunile Sale, vorbele Lui pline de har așternute pe paginile Scripturii sunt hrana lui zilnică.

John MacDuff extrage esența caracterului lui Isus în 31 de meditații zilnice cu un profund caracter practic, scriind astfel una dintre cele mai frumoase cărți devoționale pe care un credincios le poate citi.

Stăruiește mult și adesea la umbra crucii Domnului tău, și acest lucru te va face să te gândești cât de ușoară este crucea ta! Dacă El nu a rostit nici măcar un cuvânt de împotrivire la aceasta – cum ai putea atunci să te plângi?

Dragostea Lui nu a constat din simțăminte sau impulsuri emoționale de
moment, lipsite de consecvență, ci a fost obiceiul persistent al unei vieți sfinte, care avea un singur scop în vedere, și de la care nu a deviat niciodată.

Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus… Filipeni 2:5

Cuprins

​Introducere
1. Compasiunea
2. Supunerea în încercare
3. Devotamentul față de Dumnezeu
4. Iertarea greșelilor altora
5. Blândețea
6. Mulțumirea
7. Altruismul
8. Supunerea față de Cuvântul lui Dumnezeu
9. Duhul de rugăciune
10. Dragostea de frați
11. Compasiunea
12. Fidelitatea în mustrare
13. Blândețea în mustrare
14. Suferirea împotrivirilor
15. Plăcând lui Dumnezeu
16. Mâhnirea înaintea păcatului
17. Smerenia
18. Răbdarea
19. Supunerea
20. Fără răzbunare
21. Purtarea crucii
22. Zelul sfânt
23. Binefacerea
24. Fermitatea în ispită
25. Primirea păcătoșilor
26. Sinceritatea
27. Hărnicia
28. Supunerea față de Dumnezeu
29. Dragostea pentru unitate
30. Nu din lume
31. Calmul în moarte

Recenzii

Informații despre carte

Preț

GRATUIT

Format

electronic, Acrobat Reader PDF, EPUB, GBOOKS

Nr. pagini

136

Data publicării

2016, 2023

Descarcă

Dacă nu știți cum să descărcați și să citiți fișierele PDF, Epub sau Mobi, găsiți instrucțiuni aici (întrebările 14-16).​

Sus