Descriere

Catehismul Heidelberg este intitulat după numele orașului german în care a fost publicat în prima ediție, el mai fiind cunoscut și după numele provinciei Palatinului (Catehismul Palatin), fiind elaborat pe baza a două versiuni scrise inițial în limba latină de reformatorul german Zacharias Ursinus și a unei versiuni scrise în limba germană de un Caspar Olevianus, un alt teolog reformat german, deși în mod tradițional, el este atribuit doar lui Ursinus. Darurile specifice ale celor doi autori, claritatea didactică și precizia primului, alături de căldura specială și harul celui de-al doilea, au fost folosite într-o armonie frumoasă, dând naștere unei lucrări comune care este mult superioară versiunilor scrise separat de fiecare dintre cei doi. În același timp, ei s-au folosit cu larghețe și într-un fel independent de catehismele scrise anterior de Calvin, Lasky și Bullinger.

Deși prima ediție a avut 128 de întrebări și răspunsuri, în edițiile ulterioare a fost introdusă întrebarea nr. 80, la solicitarea prințului elector Frederick, întrebare care se referă la Masa romanocatolică, aceasta fiind condamnată ca idolatrie. De asemenea, odată cu aceste ediții, catehismul a fost împărțit în 52 de seturi, corespunzând celor 52 de săptămâni din an, scopul fiind acela de a încuraja citirea și explicarea catehismului în fiecare întâlnire săptămânală a bisericilor reformate.

Informații despre carte

Preț

GRATUIT

Format

electronic, Acrobat Reader PDF

Nr. pagini

112

Data publicării

2023

Descarcă

Dacă nu știți cum să descărcați și să citiți fișierele PDF, Epub sau Mobi, găsiți instrucțiuni aici (întrebările 14-16).​

Sus