Cuvântul editorului

În contextul aniversării a 500 de ani de la Reforma protestantă, avem parte de o abundență de materiale publicate pe această temă. Ce ar putea adăuga revista 9Semne la toată această avalanșă de materiale?
Le-am cerut autorilor noștri să ia în considerare relevanța Reformei mai specific în relație cu biserica locală și cu slujirea pastorală. De ce ar trebui să le pese păstorilor de Reformă? Aruncați o privire peste articolul lui D.A. Carson. Ce are Reforma de-a face cu predicarea expozitivă, cu evanghelizarea, cu disciplina bisericii, cu autoritatea bisericească în sens mai larg, cu sacramentele și chiar cu lucrarea și consilierea pastorală? Există articole pe fiecare dintre aceste subiecte.
Evident, există un pericol în idealizarea trecutului. Brad Littlejohn scrie un articol pe această temă, oferindu-ne un avertisment crucial. Dar ar putea să existe un pericol mare și în a uita complet de trecut. De exemplu, Michael Reeves scrie pe tema predicării expozitive, citând caracterizarea pe care Jean Calvin o făcea predicilor de dinainte de Reformă. Acestea erau pline, spunea Calvin, de „istorioare hazlii” și „speculații de tot felul”, având „ici și colo aruncate câteva expresii din Cuvântul lui Dumnezeu”. Sună ca o descriere corectă a majorității predicării de astăzi, nu-i așa?
De aceea, îți sugerez să începi cu articolul lui Stephen Nichols. El te va duce înapoi în timp și te va face să îți imaginezi ce ai fi auzit în biserică în duminica dinaintea celei când Luther a țintuit Cele 95 de Teze ale sale pe ușa bisericii din Wittenberg. Ele sunt un crâmpei din ceea ce reformatorii au dorit să confrunte – adică întunericul care se așternuse peste Europa „creștină”.
Apoi întreabă-te ce ai putea să îi spui congregației tale cu privire la Reformă. De-a lungul anului 2017, Mark Dever a pus deoparte introducerea și încheierea fiecărei predici cu scopul de a învăța biserica anumite lucruri despre această istorie. Cum îți echipezi biserica cu informații legate de lucrurile înțelepte și greșelile trecutului? Dacă încă n-ai făcut acest lucru, sunt încântat de relatările minunate și adevărurile pe care biserica ta va avea să le învețe din partea acelora care au trăit înaintea noastră – precum să asculte pentru prima dată o simfonie deosebită!










