GÂNDIREA UNUI CREȘTIN PE TEMA VESTIMENTAȚIEI MODESTE

Garderoba creștinului nu este un amănunt insignifiant. Afirmațiile zilnice pe care le facem prin vestimentația noastră – intenționat sau nu, interpretate corect sau incorect – sunt printre cele mai curajoase. Copiii, frații, colegii de muncă sau de clasă și ceilalți membri ai bisericii nu pot să nu ne vadă cum ne îmbrăcăm. Toți observă dacă suntem îngrijiți sau nu, simpli sau sofisticați, provocatori sau modești. Vestimentația poate afecta deopotrivă imaginea noastră de sine și poate modela percepțiile altora despre noi, motiv pentru care cheltuim sume imense de bani cumpărându-ne haine drăguțe. Gândirea creștină despre vestimentație implică multe aspecte…

Trebuie mai întâi să eliminăm două obstacole care îi împiedică uneori pe creștini să se gândească la acest subiect: prezumția că orice discuție despre vestimentație este ceva inerent legalist și cea că astfel de discuții sunt pur și simplu inutile. În multe locuri din zilele noastre, simpla ridicare a subiectului vestimentației lipsite de modestie sună ca și cum ai declanșa orice alarmă despre legalism dintr-o clădire. Acest lucru este regretabil.

Noi nu înțelegem sfințenia dacă credem că a aplica afirmația din Coloseni 3:17 („Orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus”) la tema vestimentației ar fi ceva greșit. Cel ce spune, „Isus nu va fi Domn peste hainele mele”, diferă cu puțin de cel ce afirmă: „Isus nu va fi Domn peste banii mei”.

Nu este nimic legalist când copiii lui Dumnezeu se străduiesc să asculte de învățăturile Lui. D. Martyn Lloyd-Jones a spus pe bună dreptate că, dacă „harul” pe care pretindem că l-am primit nu ne ajută să păzim legile lui Dumnezeu, de fapt n-am primit har cu adevărat. Desigur, creștinii pot trata subiectul vestimentației lipsite de modestie în feluri greșite, nebiblice și care neagă ideea de har. Aceasta este o problemă. Dar ignorarea cu totul a subiectului nu este o soluție, căci, făcând asta, sugerăm că nu ar exista ideea de vestimentație nepotrivită.

Poporul lui Dumnezeu nu își poate permite să ignore această problemă. De ce? Deoarece creștinii care gândesc nebiblic în această privință nu tind în mod natural spre vestimentație mai modestă. Așa cum este cazul în alte aspecte ale vieții creștine, noi nu mergem niciodată înainte de la sine. Sfințenia și maturitatea spirituală sunt lucruri ce trebuie cultivate activ (Evrei 12:14). Această umblare după evlavie ar trebui să fie caracterizată de sârguință (2 Peru 1:10; 3:14). Felul implicit de a gândi al minții noastre nu este duhovnicesc, și doar înnoirea minții noastre produce transformare spirituală (Rom. 12:2).

Uneori, creștinii resping problema vestimentației modeste ca fiind banală, dar nu este așa. La urma urmei, Dumnezeu a fost Cel care a observat prima haină inventată, a socotit-o inadecvată și a intervenit pentru a o înlocui cu haine făcute de El însuși (Gen. 3:7, 21). Și nimeni nu poate nega că o mare parte din hainele disponibile în magazinele de astăzi sunt scandalos de lipsite de modestie. „Dacă ești orb sau de pe altă planetă”, scria Barbara Hughes, „s-ar putea să fi ratat să vezi că modestia a dispărut. Ea este moartă și îngropată! Dacă nu crezi asta, du-te la cumpărături cu un adolescent”.^[1]

Un al treilea aspect merită atenție și el de la începutul acestei discuții. Unii creștini temători de Dumnezeu se îmbracă lipsit de modestie, chiar dacă nu doresc să-i jignească pe alții, să-și etaleze sexualitatea sau să întoarcă privirile altora prin îmbrăcămintea lor mulată. Acești credincioși cred adesea sincer că ei se îmbracă modest. Care este problema? Ei își iau din lume reperele cu privire la vestimentație. Ei îi permit industriei de modă și artiștilor în domeniu să definească atât ce este frumos, cât și ce este îmbrăcăminte potrivită. Care este rezultatul? O vestimentație cu stil, dar care contravine principiilor biblice. Îmbrăcămintea care reflectă valorile lumii poate fi indecentă, indiferent de motivațiile celui care o poartă. Motivațiile nevinovate nu schimbă esența lucrurilor: lipsa de modestie neintenționată și „lipsa de modestie din ignoranță” rămân lucruri nebiblice. Creștinul ar putea spune sincer: „Nu este intenția mea să mă îmbrac senzual sau seducător”, și totuși să se îmbrace nepotrivit. Cu siguranță că principiile biblice – nu designerii de modă lumești, vedetele de cinema și celebritățile – ar trebui să stabilească standardele pentru îmbrăcămintea adecvată.

Cui se adresează aceste rânduri? Presupun că fiecărui cititor care poartă haine. Cu toate acestea, se pare că noi avem tendința de a direcționa astfel de mesaje către femeile mai tinere. Acest lucru mi se pare nepotrivit. Mesajul din acest articol se adresează în primul rând soților și taților, care sunt capii de familie rânduiți de Dumnezeu.^[2] Când văd o adolescentă creștină care este îmbrăcată fără modestie, primul meu gând este: „Unde este tatăl ei? De ce doarme tatăl ei în post?” Când o femeie creștină căsătorită nu se îmbracă modest, primul meu gând este acesta: „De ce este soțul ei atât de nepăsător de învățătura Bibliei cu privire la vestimentația modestă?” Un bărbat are responsabilitatea dată de Dumnezeu de a-și proteja soția și copiii. Îmbrăcămintea indecentă invită oamenii greșiți să le acorde o atenție greșită membrilor familiei noastre. În plus, îmbrăcămintea necorespunzătoare este uneori o modalitate de a exprima senzualitatea într-o manieră nepotrivită (și în public). Dragi frați, să nu îndrăznim să ignorăm aceste chestiuni.

Tot astfel, un bărbat are responsabilitatea de a-i proteja pe alții de obstacolele pe care soția și copiii săi le pot crea prin îmbrăcămintea lor indecentă. Acest lucru este adevărat în toate locurile și în toate timpurile, dar este valabil mai ales în ceea ce privește întâlnirile comune ale bisericii. Mai mulți creștini m-au întrebat: „De ce nu putem avea parte cel puțin de un loc sigur unde să nu purtăm haine strâmte, decolteuri, umerii goi și pantaloni scurți? De ce nu pot fi oamenii atenți să se îmbrace modest măcar când participă la adunările bisericii? Eu mă aștept să fiu ispitit de haine scandaloase când merg într-un campus universitar, dar poporul lui Dumnezeu nu ar trebui să se confrunte cu acest tip de ispită la serviciile de închinare. Oare creștinii nu pot să fie mai atenți cu ceilalți?” Aceasta este o chestiune legitimă. Bărbații au aici o responsabilitate suplimentară: ei ar trebui să le explice soțiilor și copiilor lor mai mari cât de ușor sunt ispitiți bărbații prin hainele indecente. Familiile noastre pot crede că noi nu ne luptăm niciodată cu ispitele sexuale. Dar spune-i adevărul familiei tale! Am vorbit cu femei creștine care pur și simplu nu știau că bărbații creștini sunt ispitiți să păcătuiască prin hainele indecente purtate de ele. Odată ce au înțeles, s-au îmbrăcat mai modest cu bucurie.

Ne-a dat Dumnezeu instrucțiuni cu privire la vestimentație? Răspunsul la această întrebare este da… Apostolul inspirat scrie în 1 Timotei 2:9 următoarele: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe”. Poate că cel mai evident adevăr din acest verset este unul adesea negat în zilele noastre, anume că lui Dumnezeu Îi pasă de vestimentația noastră… În 1 Timotei 2:9, modestia este legată specific de modul în care femeile creștine se împodobesc cu haine.

Orice discuție despre vestimentația modestă sau despre cea indecentă ajunge la un moment dat la întrebarea legată de limite: Unde este exact linia de demarcație dintre îmbrăcămintea acceptabilă și cea inacceptabilă? Cum știu unde este granița? Nu voi depăși limita, dar ai putea defini cu precizie unde există aceasta? Cuvântul rușine este legat de întrebarea aceasta, deoarece creștinii modești spun: „Eu nu vreau să mă apropii de graniță! Poate că nu știu exact unde este granița dintre îmbrăcămintea acceptabilă și cea inacceptabilă, dar știu cu aproximație unde este… și voi sta departe de ea”.

Cuvântul sfială [sau sobrietate]… vorbește despre exercitarea înfrânării asupra gândurilor, preferințelor și dorințelor cuiva. Creștinul prevăzător nu le dă frâu liber patimilor sale. El știe cum să-și înfrâneze dorințele. Biblia expune aici ceva ce mulți pur și simplu nu vor să recunoască, anume că unii își folosesc hainele ca expresii non-verbale ale propriei senzualități. Ei se transformă în mod deliberat într-un obiect al poftei: intră într-o încăpere cu intenția de a întoarce capetele celor prezenți. În loc să manifeste înfrânare, ei își etalează deschis senzualitatea prin îmbrăcămintea lor. Îmbrăcarea „cu sfială” înseamnă să nu ne exprimăm dorințele sexuale private prin hainele noastre purtate în public.

De ce ar trebui credincioșii să practice înfrânarea de sine când vine vorba de îmbrăcămintea lor? Vestimentația indiscretă îi afectează cu siguranță pe alții (ispitindu-i să păcătuiască). Dar atât creștinii cât și necreștinii au observat că îmbrăcămintea îl afectează și pe cel ce o poartă. „Îmbrăcămintea schimbă manierele”, a scris filozoful francez Voltaire,^[3] care nu era prieten cu creștinismul, și totuși un observator atent al naturii omului. Scriitoarea engleză Virginia Woolf a fost de acord: „Există multe motive care susțin ideea că hainele sunt cele care ne poartă pe noi, nu noi pe ele. Putem să le facem să ia forma brațului sau a pieptului nostru, dar ele ne modelează inimile, mintea și vorbirea după bunul lor plac”.^[4]

Acesta este unul dintre aspectele intangibile ale vestimentației, pe care le-am experimentat cu toții. Îmbrăcarea unei ținute noi sau a hainelor elegante ne conferă un sentiment de încredere și stimă de sine. În același timp, îmbrăcămintea picantă, provocatoare și revelatoare ne încurajează să ne etalăm sexualitatea. Ucenicul lui Hristos trebuie să exercite stăpânire de sine asupra pornirilor sale sexuale, așa că trebuie să exercite și înfrânare de sine în ce privește vestimentația care i-ar „modela inima, mintea și vorbirea” în feluri nepotrivite. O aplicație socială potrivită vine odată cu această poruncă din 1 Timotei 2:9. Observați ultimele cuvinte ale versetului: „nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe”. Acest lucru le-a învățat pe femeile creștine să nu imite îmbrăcămintea și coafurile scandaloase care erau obișnuite în rândul nobilimii romane. În vremea lui Pavel, unele femei își puneau pietre prețioase în păr pentru a crea coafuri care costau echivalentul modern a sute sau chiar mii de dolari. De asemenea, ele purtau haine strălucitoare, care costau pe puțin câteva mii de dolari în banii de astăzi. Aceasta era uniforma neoficială a femeilor de la curtea romană, o uniformă distinctivă și care atrăgea atenția. În același timp, aceste curtezane romane erau notoriu de imorale când venea vorba de chestiunile sexuale. Ele nu se îmbrăcau corespunzător, modest și discret. Toată lumea știa că viața lor era caracterizată de necurăție sexuală. Cuvântul lui Dumnezeu le spune însă creștinilor: „Nu imitați înfățișarea acestor oameni celebri, dar imorali. Fără strălucire, pompă, extravaganță și etalarea bogăției. Fără asociere cu aceste curtezane cu reputație proastă. Nu priviți aceste curtezane ca modele în ce privește vestimentația!”

Gândiți-vă la cuvintele pătrunzătoare ale lui Stephen M. Baugh, profesor de greacă și Noul Testament la Westminster Theological Seminary. Baugh aplică aceste cuvinte finale din 1 Timotei 2:9 la situația cititorilor moderni: „Astăzi, aceste cuvinte ar echivala cu avertizarea creștinilor să nu imite stilurile vestimentare stabilite de cântăreți sau actrițe promiscue”. Asta înseamnă că, dacă vrem să aplicăm practic acest verset, femeile creștine nu ar trebui să imite înfățișarea „curtezanelor de la Hollywood”. Următorul verset – 1 Timotei 2:10 – subliniază învățăturile apostolului. Femeia creștină trebuie să nu se împodobească cu haine nepotrivite, „ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase”. Expresia „care spun” provine dintr-un cuvânt din greacă având sensul de a face un anunț public sau a transmite un mesaj cu voce tare. Viețile noastre fac anunțuri publice. Anunțul public al femeii evlavioase trebuie să constea în fapte bune, nu în haine îndoielnice. Care este rolul public al faptelor bune ale unui creștin? Matei 5:16 spune că noi, credincioșii, trebuie să trăim în așa fel încât oamenii să vadă faptele noastre bune și, văzându-le, să-L slăvească pe Tatăl nostru care este în Cer. Numeroase versete afirmă că faptele bune ale creștinilor sunt valoroase nu numai pentru ajutorul pe care îl aduc oamenilor, ci și pentru ceea ce demonstrează ele despre slava lui Dumnezeu (1 Petru 2:12; 3:1-6; Matei 9:6-8). Implicația de aici este că atât faptele bune, cât și îmbrăcămintea necorespunzătoare spun ceva despre Dumnezeu: primele îi provoacă pe oameni să-L laude pe Dumnezeu, în timp ce cea de pe urmă îi încurajează pe oameni să-L înjosească. Ideea din 1 Timotei 2:10 este că reputația lui Dumnezeu este în joc în mărturia noastră publică. Slava lui Dumnezeu se vede mai clar atunci când abundăm în fapte bune, dar este încețoșată și greșit înțeleasă atunci când facem anunțuri publice prin haine nepotrivite… Nu numai reputația ta este în joc atunci când porți haine nepotrivite, ci și reputația lui Dumnezeu.

* * *

Fragment din Dressed to Kill, Tulip Books, www.tulipbooks.com.

Robert G. Spinney: slujitor baptist și profesor asociat de istorie la Patrick Henry College, Purcellville, VA.

[1] Barbara Hughes, Disciplines of a Godly Woman (Wheaton: Crossway Books, 2001), p. 92.

[2] Lucru valabil și în cazul păstorilor. – n.ed.

[3] Voltaire (1694-1778) – scriitor și poet francez, personaj de seamă în Iluminism.

[4] Virginia Woolf (1882-1941) – autoare britanică, asociată cu grupul Bloomsbury, care a influențat mișcarea modernistă.