Haina noastră regală

„Pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit” (Rom. 8:30).

Să începem… discutând despre ce înseamnă să fii îndreptățit. Dacă doriți un răspuns în câteva cuvinte, întrebați-i pe copiii voștri care au învățat catehismul, și îl veți primi: „Îndreptățirea este un act al harului fără plată al lui Dumnezeu, prin care El iartă toate păcatele noastre și ne acceptă ca neprihăniți înaintea Lui numai datorită neprihănirii lui Hristos care ne-a fost atribuită și care este primită doar prin credință”.^[1] Poate că ar fi mai bine să prezint acest adevăr în detaliu.

Citind despre această legătură și gândindu-vă la faptul că îndreptățirea este un act al lui Dumnezeu față de un om care are nevoie de ea, veți înțelege în consecință că ea îi este dată unuia care nu se poate îndreptăți de unul singur. [Acesta este] un om vinovat în mod natural de păcat, fiind într-o stare de condamnare prin natura lui, și care are nevoie să fie scos din această stare printr-un act de îndreptățire rânduit divin… Îndreptățirea este un act al harului prin care ea îi este atribuită unui păcătos, care a încălcat Legea și care nu poate fi îndreptățit prin Lege. Prin urmare, el are nevoie de îndreptățire într-un alt fel, o modalitate care nu îi stă la îndemână, care este mai presus de faptele sale și care vine de la Dumnezeu însuși, așa cum vedem în pasajul nostru, căci se spune că El „i-a socotit neprihăniți”…

O, păcătosule! Oricât de negre ar fi fost păcatele tale, poți totuși să fii îndreptățit. Chiar dacă păcatele tale sunt ca stacojiul, ele pot fi făcute ca lâna. Chiar dacă ești roșu ca purpura, poți fi alb ca zăpada (Isaia 1:18). Cuvântul spune că Dumnezeu „îl socotește pe păcătos neprihănit” (Rom. 4:5). Da, pe cei nelegiuiți, cum ai fost tu. Ca Medic, Hristos nu a venit în lume pentru cei sănătoși, ci pentru cei bolnavi. Îndreptățirea este un act al harului care caută un păcătos asupra căruia să se exercite. Fie ca ochii harului să te găsească astăzi, biet păcătos, și să te declare neprihănit.

Apoi îndreptățirea este rezultatul harului suveran și numai al harului suveran. Cuvântul ne spune că „nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii” (Gal. 2:16) și că păcătoșii „sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus” (Rom. 3:24). Eu nu pot câștiga îndreptățirea. Nimic din ceea ce pot face vreodată nu poate merita îndreptățirea din partea lui Dumnezeu. Eu am păcătuit atât de mult, încât tot ceea ce mi s-ar datora este mânia lui Dumnezeu, și asta pe vecie. Dacă voi fi vreodată socotit neprihănit, va fi pentru că Dumnezeu vrea să mă facă astfel. Va fi pentru că, din îndurarea Sa divină și doar din acest motiv, El mă privește în păcatul și nenorocirea mea, mă ridică din bălegarul pierzării mele și hotărăște să mă îmbrace cu veșmântul regal al unei neprihăniri pe care El a pregătit-o. De aceea, nu există nicio îndreptățire ca act al meritelor mele… Îndreptățirea vine ca o binecuvântare neprețuită din mâna bună a harului lui Dumnezeu.

Îndreptățirea are ca esență și mijloc neprihănirea lui Isus Hristos, manifestată în ascultarea Sa substitutivă^{^[2]} atât în viață, cât și în moarte. Anumiți eretici moderni, care ar fi trebuit să știe mai bine cum stau lucrurile, au negat acest adevăr și, din cauza ignoranței, unii din vremurile mai vechi au spus că nu există neprihănirea atribuită^[3] a lui Isus Hristos. Cel care neagă acest lucru, poate inconștient, taie rădăcina învățăturii evanghelice. Eu cred că această doctrină are de-a face cu întreaga învățătură a jertfei substitutive și de satisfacere a dreptății lui Dumnezeu, și știm cu toții că substituția^[4] și jertfa ispășitoare sunt miezul Evangheliei lui Hristos.

Asemenea lui Dumnezeu, de la care a venit, Legea este absolut neschimbătoare și nu poate fi împlinită de nimic altceva decât de o neprihănire completă și perfectă, aducând în același timp pedeapsa pentru vinovăția deja acumulată și cerând ascultarea de porunca ei, care rămâne valabilă chiar și asupra celor peste care a căzut pedeapsa ei. Acestea au fost împlinite de Domnul Isus ca reprezentant al aleșilor Săi și este singurul temei legal pentru îndreptățirea celor aleși. În ceea ce mă privește, nu mă pot îndoi niciodată că neprihănirea lui Hristos este a mea, dacă știu că Hristos însuși și tot ceea ce El are îmi aparțin. Dacă știu că El îmi dă totul, cu siguranță că El îmi dă neprihănirea Lui, dincolo de alte lucruri.

Dar ce să fac cu această neprihănire, dacă nu să o port? Să o pun într-un dulap și să nu o îmbrac? Ei bine, domnilor, lăsați-i pe alții să poarte ce vor. Sufletul meu se bucură de îmbrăcămintea regală. Pentru mine, expresia „Domnul, Neprihănirea noastră” are semnificație, și încă una plină de greutate. Isus Hristos va fi neprihănirea mea atât timp cât voi citi aceste cuvinte ale apostolului: „El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” (1 Cor. 1:30). Dragii mei frați, nu vă îndoiți de neprihănirea dată de Isus Hristos, orice ar spune cei care se opun acestui adevăr. Amintiți-vă că trebuie să aveți o neprihănire. Legea cere acest lucru. Eu nu citesc în Scriptură că legământul cu primii noștri părinți ar fi cerut suferință; el o impunea ca pedeapsă pentru încălcarea lui. Dar neprihănirea Legii nu cerea suferință, ci ascultare de ea. Suferința nu ne eliberează de datoria de a asculta. Sufletele pierdute în Iad sunt încă sub Lege, iar suferințele și durerile lor, chiar dacă ar fi îndurate complet, nu le-ar îndreptăți niciodată. Ascultarea și numai ascultarea poate îndreptăți. Dar unde o putem găsi, dacă nu în Isus, Substitutul nostru?

Hristos a venit ca să preamărească Legea, dar cum face El asta, dacă nu prin ascultare? Dacă vreau să intru în viață prin păzirea poruncilor, așa cum îmi spune Domnul în Matei 19:17, cum aș putea să fiu păzit, dacă nu de Hristos? Și cum ar fi putut El să păzească Legea, dacă nu prin ascultare de poruncile ei? Făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu nu le sunt făcute celor ce suferă, ci celor ce ascultă. Prin urmare, suferințele lui Hristos, deși pot înlătura pedeapsa, nu mă fac moștenitorul făgăduinței. „Dacă vrei să intri în viață”, a spus Hristos, „păzește poruncile” (Matei 19:17). Doar păzirea poruncilor de către Hristos îmi dă dreptul să intru în viață. „Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare și minunată” (Isaia 42:21).

Eu nu intru în viață în virtutea suferințelor Lui – cele care mă eliberează de moarte, cele care mă curăță de murdărie; ci intrarea în plăcerile vieții veșnice trebuie să fie rezultatul ascultării. Și pentru că ascultarea nu este produsă de mine, trebuie să fie produsă de El, iar ea îmi este pusă în cont. Apostolul Pavel pune ascultarea lui Hristos în contrast cu neascultarea lui Adam: „Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți” (Rom. 5:19). Dar aici nu se vorbește doar despre moartea lui Hristos, ci și despre ascultarea Lui activă, lucru la care se face referire aici. Prin aceasta suntem socotiți neprihăniți… căci, în ciuda tuturor împotrivirilor din vremurile noastre față de această doctrină, ea este scrisă în Cer și este un adevăr sigur și prețios, care trebuie primit de toți credincioșii. Noi suntem îndreptățiți prin credință, prin neprihănirea lui Isus Hristos, care ne-a fost pusă în cont și atribuită. Iată ce a făcut Hristos în viața și moartea Sa, faptele Sale devenind faptele noastre și neprihănirea Sa fiindu-ne atribuită, astfel încât să fim răsplătiți ca și cum am fi neprihăniți, în timp ce El a fost pedepsit ca și cum ar fi fost vinovat.

Așadar, această îndreptățire vine asupra păcătoșilor ca un act de har pur, temelia ei fiind neprihănirea lui Hristos. Modul practic de aplicare a ei este prin credință. Păcătosul crede în Dumnezeu și crede că Hristos este trimis de Dumnezeu. El consideră că Isus Hristos este singura sa încredere și, prin acest act, el devine un suflet îndreptățit.

Noi nu suntem îndreptățiți prin pocăință, ci prin credință; nu prin experimentarea profundă a vinovăției păcatului; nu prin dureri și chinuri amare sub ispitele Satanei; nu prin omorârea firii pământești, nici prin lepădarea de sine; toate acestea sunt bune, dar actul care îndreptățește este o privire cu credință la Hristos. Neavând nimic, nefiind nimic și lăudându-ne cu nimic, dar fiind complet goliți de noi înșine, noi privim la Cel din ale cărui răni curge sângele dătător de viață. Când privim la El, noi trăim și suntem îndreptățiți prin viața Lui. Există viață într-o privire la Cel răstignit – viață în sensul îndreptățirii. Cel care, cu un minut mai înainte era în sine un nelegiuit condamnat, potrivit doar pentru a fi dus în locul de unde a venit și pentru a suferi mânia divină, este făcut de îndată moștenitor al lui Dumnezeu, moștenitor împreună cu Isus Hristos, luat din locul condamnării și pus în locul acceptării, astfel încât acum nu se mai teme de mânia lui Dumnezeu! Blestemul lui Dumnezeu nu-l poate atinge, pentru că Hristos a fost făcut blestem pentru el, așa cum este scris: „Blestemat este oricine este atârnat pe lemn” (Gal. 3:13).

Dar în ceea ce privește această mare îndurare a îndreptățirii, trebuie știut că este instantanee, dar este și permanentă… Tâlharul muribund a fost la fel de curat într-o clipă după ce s-a încrezut în Hristos ca atunci când a ajuns cu Hristos în Rai. Îndreptățirea nu este mai completă în Cer decât este pe Pământ. Ascultă-mă… Îndreptățirea nu se schimbă niciodată într-un copil de Dumnezeu. Dumnezeu îl declară nevinovat și el rămâne nevinovat. Iehova îl îndreptățește, astfel că nici sfințenia sa nu îi poate îmbunătăți îndreptățirea, nici păcatele sale nu o pot diminua. El stă așezat ferm în Hristos Isus, care este același ieri, azi și în vecii vecilor, fiind la fel de acceptat clipă de clipă, la fel de sigur de viața veșnică. O, cât de binecuvântat este acest adevăr: îndreptățit într-o clipă și complet îndreptățit!

Fragment dintr-o predică rostită în dimineața zilei de duminică, 30 aprilie 1865, la Metropolitan Tabernacle, Newington.

Charles Haddon Spurgeon (1834-1892): predicator baptist foarte influent; s-a născut la Kelvedon, Essex, Anglia.

Un alt lucru care vorbește despre un om înclinat spre desfrânare și necurăție este împodobirea cu îmbrăcăminte ușuratică și lascivă. Vestimentația prostituatelor a ajuns de prea multe ori în zilele noastre să fie însușită de cei ce se pretind credincioși – un lucru josnic, care vorbește despre dorințele desfrânate și josnice ale acestor persoane. – John Bunyan

Îmbrăcămintea scumpă este ca un cal nărăvaș: cel care o va urma prea îndeaproape se poate alege cu capul spart pentru nesăbuința sa sau mai degrabă cu țeasta goală zdrobită, deoarece creierul a dispărut probabil cu mult înainte. – Vincent Alsop

Uite-te în garderoba Evangheliei. Hristos ți-a dat îmbrăcăminte completă pentru a te îmbrăca, precum și armură completă pentru a te apăra, iar El îți poruncește să le îmbraci pe amândouă. – Vincent Alsop

[1] Spurgeon’s Catechism, Q. 32, disponibil în limba engleză la Chapel Library.

[2] substitutiv – făcut de cineva în locul sau în numele altcuiva.

[3] v. revista Vestitorul Evangheliei Harului, nr. 5, Atribuirea neprihănirii, disponibilă la Editura MAGNA GRATIA.

[4] v. revista VEH, nr. 7, Substituția, disponibilă la Editura MAGNA GRATIA.