Credincioșia lui Dumnezeu – refugiul celui sfânt

În acest atribut se află siguranța și odihna noastră, în mijlocul confuziei lumii și a dezamăgirilor zilnice care ne frământă prin vanitatea și falsitatea făpturii create. În ceea ce privește făpturile create, cele mai bune dintre ele nu sunt decât deșertăciune, da, deșertăciunea deșertăciunii, cea mai zadarnică deșertăciune (Ecl. 1:2). „Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține” (Ps. 39:5). Cei de la care ne așteptăm cel mai mult ne dau cele mai mari bătăi de cap (Mica 7:5). Rudele cele mai apropiate aduc cele mai mari dureri. „Frații mei s-au arătat înșelători ca un pârâu” (Iov 6:15). Înșelăciunea lor apare cel mai mult când avem cea mai mare nevoie de ajutorul lor. Ce îndurare mare este să ai un refugiu în credincioșia lui Dumnezeu, așa cum a avut David: „Aruncă-Ți ochii la dreapta, și privește! Nimeni nu mă mai cunoaște, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu” (Ps. 142:4). La fel spune biserica: „Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta” (Mica 7:7). Poate veni o vreme când nu vei ști unde să găsești încredere în toată lumea. De aceea, îngăduie-mi să îți deschid ușa către această odaie a odihnei în credincioșia lui Dumnezeu în ciuda unor astfel de vremuri, și voi face acest lucru tratând două aspecte ale ei: credincioșia Lui în sens absolut, în natura ei; apoi în sens relativ, în făgăduințele și acțiunile providenței lui Dumnezeu.

În sens absolut, credincioșia lui Dumnezeu este sinceritatea, fermitatea și constanța Sa în împlinirea Cuvântului Său față de poporul Său, în toate timpurile și în toate circumstanțele. Așa Îl descrie Moise înaintea Israelului: „Să știi dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios” (Deut. 7:9). Iar Iosua apelează la experiența lor pentru a o apăra: „Recunoașteți dar din toată inima voastră și din tot sufletul vostru, că niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit” (Ios. 23:14). Acest adevăr este afirmat pe deplin (Ier. 31:35-37) și chiar foarte admirat în cele mai întunecate zile: „Credincioșia Ta este atât de mare” (Plâng. 3:23). Și este bine pentru noi că mare este credincioșia Lui, căci mare este greutatea care se sprijină pe ea, chiar toate nădejdile noastre în ambele lumi, în această lume și în cea care va să vină: „În nădejdea vieții veșnice, făgăduite mai înainte de veșnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă” (Tit 1:2).

În sens relativ, în făgăduințele și acțiunile providenței lui Dumnezeu. Dumnezeu este credincios, iar acest lucru va reieși din următoarele dovezi.

1. Din împlinirea exactă a făgăduințelor Sale de cea mai lungă durată. Astfel, au trecut 430 de ani până când făgăduința eliberării Israelului din Egipt a fost împlinită (F.A. 7:6). Totuși, când a venit vremea împlinirii făgăduinței (F.A. 7:17), Dumnezeu a fost punctual până la nivelul zilei. Au trecut 70 de ani în Babilon, iar la expirarea acelui timp, ei s-au întors în țară (2 Cron. 36:21). Oamenii pot uita, dar Dumnezeu nu uită niciodată (Isaia 49:15-16).

2. Din a face loc pentru făgăduințele Sale în cele mai mari dificultăți și imposibilități aparente. Așa a fost în cazul lui Avraam, când era bătrân: „Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, și Sara va avea un fiu” (Gen. 18:14). La fel a fost pentru israeliți: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea [uscate] să învieze?” (Ezec. 37:3). Dificultățile sunt pentru oameni, nu pentru Dumnezeu (Gen. 18:14). „Cine ești tu, munte mare?” (Zah. 4:7). „Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămășiței poporului acestuia în zilele acelea, va fi de mirat oare și în ochii Mei?, zice Domnul oștirilor” (Zah. 8:6).

3. Din împlinirea făgăduințelor făcute poporului Său atunci când speranțele și așteptările lor păreau abandonate. „Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: ,Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduți!’” (Ezec. 37:11). „Sionul zicea: ‚M-a părăsit Domnul și m-a uitat Domnul!’” (Isaia 49:14). Poate exista multă necredință în oamenii buni, credința lor poate fi profund clătinată, dar Dumnezeu rămâne credincios. Oamenii pot pune la îndoială făgăduințele Sale, dar Dumnezeu „nu Se poate tăgădui” (2 Tim. 2:13).

4. Din apelul lui Dumnezeu către poporul Său și prin a-i chema să judece singuri. „Poporul Meu, ce ți-am făcut și cu ce te-am ostenit? Răspunde-Mi! Căci te-am scos din țara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei, și am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron și Maria! Poporul Meu, adu-ți aminte ce plănuia Balac, împăratul Moabului, și ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, și ce s-a întâmplat din Sitim până la Ghilgal, ca să cunoști binefacerile Domnului!” (Mica 6:3-5). Dacă am eșuat în vreun fel în făgăduința Mea, arată. Nu M-au curtat Balac și Balaam, și nu au încercat toate căile să Mă câștige prin mulțimi de jertfe? Totuși, Eu nu te-am părăsit. Așadar, „O, neam rău de oameni, uitați-vă bine la Cuvântul Domnului, care zice: ,Am fost Eu o pustie pentru Israel, sau o țară plină de întuneric beznă? Pentru ce zice atunci poporul Meu: ,Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine?’’” (Ier. 2:31). De asemenea, „Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-și pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său! El a făcut Cerurile și Pământul, marea și tot ce este în ea. El ține credincioșia în veci” (Ps. 146:5-6).

5. Credincioșia lui Dumnezeu este demonstrată din abundență prin mărturiile constante date despre ea în toate veacurile de către cei care au pus-o la încercare. Toți au mărturisit despre Dumnezeu și au dovedit credincioșia Sa neîntinată în generațiile ce aveau să vină. Așa a făcut Iosua: „Niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit” (Ios. 23:14). La fel a făcut Daniel: „Doamne, Dumnezeule mare și înfricoșate, Tu, care ții legământul și le dai îndurare celor ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale!” (Dan. 9:4). Mărturia lui David este asemănătoare: „[Dumnezeu] a făcut Cerurile și Pământul, marea și tot ce este în ea. El ține credincioșia în veci” (Ps. 146:6). Astfel, poporul Său a dat mărturie în toate generațiile despre credincioșia lui Dumnezeu în făgăduințele Sale, iar această considerație nu lasă loc pentru nicio îndoială sau obiecție.

Dacă cercetăm temeiurile și motivele pentru care Dumnezeu este și trebuie să fie mereu cel mai credincios în îndeplinirea făgăduințelor Sale, vom descoperi că credincioșia Lui este construită pe stâlpi stabili și neclintiți:

1. Sfințenia naturii Sale.

2. Suficiența totală a puterii Sale.

3. Cinstea Numelui Său.

4. Natura Sa neschimbătoare.

1. Credincioșia lui Dumnezeu se bazează pe sfințenia desăvârșită a naturii Sale, din cauza căreia este „cu neputință ca Dumnezeu să mintă” (Evrei 6:18; Tit 1:2). Amăgirea unui om izvorăște din corupția naturii sale omenești, dar „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?” (Num. 23:19). Dacă nu există niciun defect în ființa Sa, nu poate exista niciun defect în lucrarea Sa. Dacă natura Lui este sfințenie pură, toate căile Lui trebuie să fie credincioșie desăvârșită.

2. Credincioșia lui Dumnezeu este zidită pe atotsuficiența puterii Sale. Orice i-a făgăduit El poporului Său, El poate să și împlinească. Oamenii își încalcă uneori promisiunile din cauza neputinței de a le împlini. Dar Dumnezeu nu Și-a încălcat niciodată făgăduințele. Dacă El lucrează, nimeni nu va putea să pună piedici (Isaia 43:13). El poate face orice dorește (Ps. 135:6). Sfințenia naturii Sale se implică, iar atotputernicia Sa Îi permite să fie credincios.

3. Slava și cinstea Numelui Său ne pot asigura de credincioșia Sa în împlinirea făgăduințelor și a oricărui bine care se găsește în făgăduințe, până la ultima literă (cf. Luca 16:17). Oriunde găsești o făgăduință a lui Dumnezeu, găsești și Numele și cinstea lui Dumnezeu oferite ca o garanție pentru împlinirea ei. Astfel, poporul Lui a apelat mereu la Numele Lui ca argument puternic de a lucra de partea lor. „Ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?” (Ios. 7:9). Doamne, cinstea Ta este de o mie de ori mai mare decât viețile noastre. Nu este de o mare importanță ce se petrece cu noi, dar, o, Doamne, este un lucru de o valoare infinită ca slava Numelui Tău să fie asigurată și credincioșia Ta să fie păstrată curată și nepătată în lume. „Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, și a zis: ‚Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare? Pentru ce să zică Egiptenii: ,Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți, și ca să-i șteargă de pe fața Pământului?’ Întoarce-Te din iuțeala mâniei Tale și lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să-l faci poporului Tău” (Exod 32:11-12). Va fi destul de trist ca mâinile egiptenilor să cadă asupra poporului Tău, dar va fi infinit mai rău ca limbile egiptenilor să se arunce asupra Numelui Tău.

4. Caracterul neschimbător al naturii Sale ne oferă cea mai deplină siguranță a credincioșiei Sale în făgăduințe. „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-ați fost nimiciți” (Mal. 3:6). Natura neschimbătoare a lui Dumnezeu este siguranța, cea mai bună siguranță a poporului Său în mijlocul pericolelor. Așa cum la Dumnezeu nu există și da, și nu, nici în credința noastră nu ar trebui să fie așa. Ceea ce le dă stabilitate făgăduințelor ar trebui să ofere stabilitate și așteptărilor noastre privind împlinirea lor. Iată că am discutat despre credincioșia lui Dumnezeu în sens absolut și relativ, în natura și temeiul ei.

În cele ce urmează ne vom uita la credincioșia lui Dumnezeu în ceea ce privește numeroasele făgăduințe mari și prețioase făcute poporului Său spre siguranța lor,atât în nevoile lor temporale, cât și în cele spirituale.

Astfel, găsim credincioșia lui Dumnezeu făgăduită spre siguranța poporului Său, în împlinirea nevoilor lor spirituale și veșnice, împotriva tuturor pericolelor și a temerilor care îi amenință din acest motiv, și mai ales în aceste trei privințe.

1. Credincioșia lui Dumnezeu le este dată ca o garanție mare și mai bună a iertării păcatelor lor. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Cel mai mare pericol al nostru vine din păcat. Vinovăția este un izvor de lacrimi. Doar un suflet iertat poate privi necazurile în față, cu îndrăzneală. Așa cum vinovăția naște frică, tot așa iertarea aduce curaj, iar credincioșia lui Dumnezeu în legământ este, ca să zic așa, acea funcție de grațiere de unde ne luăm eliberările și achitările. „Eu, Eu îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Făgăduințele iertării sunt făcute de dragul lui Hristos, iar când sunt făcute, ele trebuie să se împlinească de dragul Lui, adică de dragul credincioșiei Sale.

2. Credincioșia lui Dumnezeu este angajată spre perseverența sfinților și continuarea lor pe căile lui Dumnezeu, în cele mai periculoase și dificile vremuri. Aceasta era încurajarea dată lor: „El vă va întări până la sfârșit, în așa fel ca să fiți fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru” (1 Cor. 1:8-9). Ah, Doamne, ar zice acei corinteni, puterile lumii sunt împotriva noastră; suferința și moartea sunt înaintea noastră; o inimă trădătoare și temătoare se găsește în noi. Da, dar voi să nu vă temeți. Hristos vă va întări, oricine vi se va opune. Chiar dacă lumea și inimile voastre sunt înșelătoare, mângâiați-vă cu acest adevăr: Dumnezeul vostru este credincios.

3. Credincioșia lui Dumnezeu este dată prin făgăduință spre siguranța poporului Său în și ca încurajare în fața tuturor suferințelor și necazurilor din această lume. „Să fim izbăviți de oamenii nechibzuiți și răi; căci nu toți au credința. Credincios este Domnul: El vă va întări și vă va păzi de cel rău” (2 Tes. 3:2-3). El Se roagă ca ei să fie eliberați de oameni absurzi, de trădători și necredincioși, care i-ar zdrobi și trăda până la pierzare. Dar credincioșia Lui le este dată ca o alinare pentru ei, pentru ca, atunci când trădarea oamenilor îi va aduce în necazuri, credincioșia lui Dumnezeu să îi susțină și să îi elibereze de acele necazuri. Ei vor primi sprijin spiritual de la Dumnezeu în cele mai adânci suferințe din partea oamenilor (1 Petru 4:19).

Credincioșia lui Dumnezeu este implicată spre apărarea și siguranța poporului Său în mijlocul relelor temporale și exterioare la care sunt expuși în această lume, și asta fie pentru a-i păzi de necazuri (Ps. 91:1-4), fie pentru a deschide o poartă potrivită a izbăvirii din ele (1 Cor. 10:13). În ambele sau în oricare dintre ele, inimile creștinilor pot fi liniștite în această lume tulburătoare, căci de ce ne-ar speria acele necazuri care fie nu ne vor atinge niciodată, fie dacă ne vor atinge, nu ne vor răni niciodată, și cu atât mai puțin să ne distrugă?

După ce am privit pe scurt la credincioșia lui Dumnezeu în făgăduințe, va fi o priveliște frumoasă să o privim mai mult, așa cum este pusă la lucru și exercitată în providența Sa pentru poporul Său. Să credeți, dragi creștini, că credincioșia lui Dumnezeu străbate toate lucrările providenței Sale ori de câte ori El Se pune să lucreze în lume. „Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, și credincioșia brâul mijlocului Său” (Isaia 11:5). Aceasta este o aluzie la muncitorii care, mergând dimineața spre lucrul lor, își încing coapsele cu un brâu. Dar nu există vreo lucrare făcută de Dumnezeu în această lume în care credincioșia Lui să nu fie ca brâul coapselor Sale. Acest gând ar trebui să-l facă pe cel mai descurajat credincios să-și încingă coapsele minții, adică să fie încurajat și să-și întărească inima apăsată și descurajată. Acele lucrări ale lui Dumnezeu care sunt făcute în credincioșie și în urmărirea planurilor Sale veșnice și a făgăduințelor Sale ar trebui să ne încânte mai degrabă decât să ne sperie atunci când le vedem. Aceasta a scos țepușul din suferința lui David când el a considerat că, în credincioșia Lui, Dumnezeu îi dăduse suferință (Ps. 119:75, 89-90). Dar trebuie să privim cu bucurie la credincioșia lui Dumnezeu, care împlinește șase feluri de făgăduințe spre binele poporului Său în zilele suferinței și necazurilor lor:

1. Făgăduințele de ocrotire.

2. Făgăduințele de sprijin.

3. Făgăduințele de călăuzire.

4. Făgăduințele de a le împlini nevoile.

5. Făgăduințele de eliberare.

6. Făgăduințele de a rândui și îndrepta evenimentele spre binele lor.

1. Există făgăduințe în Cuvânt care vorbesc despre ocrotirea ta de pierzare, și ceea ce citești în acele făgăduințe, vei vedea împlinit zilnic în propria ta viață. În Psalmul 57:3 ai o astfel de făgăduință: „El îmi va trimite izbăvire din Cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. Da, Dumnezeu Își va trimite bunătatea și credincioșia”. Spune-mi, nu ai văzut acest lucru împlinit? Când Iadul și-a trimis ispitele ca să te amăgească, și lumea persecuțiile ei ca să te distrugă, și chiar inima ta și-a trimis temerile necredinței ca să te distragă și să te scufunde, oare nu a trimis Dumnezeul tău toată îndurarea și credincioșia Sa ca să te salveze? Nu a fost credincioșia Lui „scutul și coiful” tău (Ps. 91:4)? Oare n-ai putea să spui împreună cu biserica: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (Plâng. 3:22-23)?

2. Așa cum ai văzut credincioșia Lui împlinind făgăduințele Sale în ocrotirea ta, la fel poți vedea că ea împlinește toate făgăduințele din Cuvântul Său venind în sprijinul tău în necazuri. Aceasta este o făgăduință dulce: „Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi” (Ps. 91:15). Aici ai o făgăduință care te susține: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10). O, cât de evident a strălucit credincioșia lui Dumnezeu în împlinirea Cuvântului Său față de tine în această privință! Tu ești între martorii Lui. Te-ai fi scufundat în apele adânci ale necazurilor dacă nu ar fi fost așa. Așa vorbește David: „Carnea și inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire” (Ps. 73:26). Nu ți s-a părut că ai fost sprijinit la fel cum se spune în 2 Corinteni 12:10? „De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare”. Puterea lui Dumnezeu a fost desăvârșită în slăbiciunea ta. Prin puterea Lui ai fost purtat prin toate necazurile tale și El te-a ajutat până în această clipă.

3. Așa cum ai văzut credincioșia lui Dumnezeu împlinind cu fidelitate făgăduințele spre ocrotirea și susținerea ta, tot așa ai văzut-o în călăuzirea căilor tale. Așa spune această făgăduință: „Eu – zice Domnul – te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, și voi avea privirea îndreptată asupra ta” (Ps. 32:8). Este un lucru cert că „soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-și îndrepte pașii spre țintă” (Ier. 10:23). O, cât de fidel te-a călăuzit Dumnezeul tău și ți-a stat alături în toate circumstanțele dificile ale vieții tale! Nu este oare această făgăduință împlinită cu credincioșie până la ultimul detaliu: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5)? Cu siguranță că poți să-ți pui pecetea pe aceasta ca în Ioan 17:17, „Cuvântul Tău este adevărul”. Dacă ai fi fost lăsat să te slujești singur, ai fi pierit negreșit, așa cum se spune despre unii în Psalmul 81:12: „Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor, și au urmat sfaturile lor”.

4. Așa cum există făgăduințe în Cuvânt despre ocrotirea, sprijinul și călăuzirea ta, tot așa există făgăduințe despre împlinirea nevoilor tale, așa cum este în Psalmul 34:9, unde Domnul a făgăduit că cei care se tem de El nu vor duce lipsă. Când sunt aduși până la nevoi extreme, El va avea grijă. „Cei nenorociți și cei lipsiți caută apă, și nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi” (Isaia 41:17). Și nu este această făgăduință împlinită cu credincioșie? „El le-a dat hrană celor ce se tem de El; El Își aduce pururea aminte de legământul Lui” (Ps. 111:5). În toate nevoile urgente ale vieții tale, L-ai găsit pe Dumnezeu credincios până în ziua de azi. Ești între martorii Lui că providența Sa nu te-a lăsat niciodată. Grija Lui a fost înnoită în fiecare dimineață față de tine. Cât de mare este credincioșia Lui!

5. În Cuvânt găsești și unele făgăduințe care te înviorează, căci ele sunt date spre izbăvirea ta. În Psalmul 91:14 ai o făgăduință foarte dulce în acest sens: „Fiindcă Mă iubește – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu”. Și iar în Psalmul 50:15: „Cheamă-Mă în ziua necazului, și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” Tu L-ai chemat, iar El a găsit o cale de scăpare. Viețile noastre sunt monumente nenumărate ale îndurării Sale. Noi am trăit printre lei, dar am fost ocrotiți (Ps. 57:4). Rugul aprins a fost un simbol al bisericii ocrotite miraculos.

6. Există, în final, făgăduințe ale Cuvântului care să rânduiască și să îndrepte toate evenimentele providenței spre binele și folosul tău. Așa ni se făgăduiește că toate lucrurile vor „lucra împreună pentru binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28). Nu vă temeți, dragi creștini, în orice situație v-ați găsi acum, în timp ce vă zbateți înainte și înapoi pe valurile instabile ale acestei lumi, căci veți descoperi cu siguranță, când veți ajunge în Cer, că toate necazurile vieții voastre au fost călăuzite la fel de constant de această făgăduință pe cât orice corabie de pe mare a fost îndreptată spre port de busolă sau de steaua polară.

Aplicație. Tot ce îmi mai rămâne este să te chem să pătrunzi în această cămară a credincioșiei divine, să închizi ușa după tine și apoi să trăiești plin de mângâiere hrănindu-te din ea în zilele rele.

Intră în această cămară a credincioșiei lui Dumnezeu prin credință și ascunde-te acolo. Fiecare om să fie mincinos, dar Dumnezeu este adevărat, veșnic și neschimbător de credincios. O, îndreaptă-ți credința asupra Lui. Liniștește-ți sufletul în El.

Există două argumente mari și puternice care te presează să intri în această cămară a credincioșiei divine:

1. Primul argument se bazează pe natura lui Dumnezeu, care „nu poate minți” (Tit 1:2). „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?” (Num. 23:19). Amintește-ți pe ce temelie veșnică și fermă se clădește credincioșia lui Dumnezeu. Acestea sunt lucruri neschimbătoare (Evrei 6:18). Avraam a zidit pe această temelie, „deplin încredințat că El ce făgăduiește, poate să și împlinească” (Rom. 4:21). El L-a considerat credincios pe Cel ce a făgăduit. Ce altceva ai aștepta sau ai cere de la Persoana în care ai încredere?

Te poți aștepta la o făgăduință clară, și iată, ai o mie de versete ale Scripturii care vin să o susțină, o făgăduință potrivită pentru toate circumstanțele sufletului și trupului tău! Astfel, poți să te rogi lui Dumnezeu așa cum a făcut David: „Adu-Ți aminte de făgăduința dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!” (Ps. 119:49). Așa a pledat Iacov: „Tu ai zis: ‚Eu voi îngriji ca să-ți meargă bine’” (Gen. 32:12). Acestea sunt legăturile și obligațiile lui Dumnezeu.

Te poți aștepta la suficientă putere a Sa pusă la lucru pentru a împlini ceea ce El făgăduiește. Aceasta este în Dumnezeu ca o temelie dreaptă a credinței: „Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor” (Isaia 26:4). Vom aștepta ajutorul Tău, ca urmare a puterii Tale. Ființele create sunt lipsite de putere, dar Dumnezeu poate face orice vrea.

Te poți aștepta la bunătate și îndurare infinite, care Îl înclină să te ajute și să te salveze. Așa este credincioșia Lui! „Israele, pune-ți nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea și la El este belșug de răscumpărare!” (Ps. 130:7). Așa a făcut Moise, când L-a implorat pe Dumnezeu: „Arată-mi slava Ta!” (Exod 33:18). Cererea lui era să arunce o privire asupra slavei lui Dumnezeu. Răspunsul Domnului a fost acesta: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată bunătatea Mea” (v. 19, lit. KJV). Acest lucru ne sugerează că, deși toate atributele lui Dumnezeu sunt glorioase, totuși El Se laudă cel mai mult cu bunătatea Sa.

Te poți aștepta ca niciuna dintre făgăduințele Lui să nu fie afectată de necredincioșie în orice clipă. „Niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit” (Ios. 23:14). Toate s-au împlinit. Toate generațiile din toate veacurile și-au pus pecetea pe această concluzie: „Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17)!

2. Al doilea argument este întemeiat spre încurajarea noastră pe baza tuturor experiențelor anterioare, atât ale altora, cât și ale tale, ca argument care să te cheme să intri în această cămară a siguranței, anume credincioșia lui Dumnezeu.

Experiențele altora sunt la îndemână în acest sens. Sfinții au considerat experiențele altora care au trăit cu o mie de ani înaintea lor ca argumente excelente pentru a-și întări credința. „S-a luptat cu îngerul, și a fost biruitor, a plâns și s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, și acolo ne-a vorbit Dumnezeu” (Osea 12:4). Amintește-ți că era un Iosif împreună cu noi în închisoare, un Ieremia în temniță, un Daniel în vizuină, un Petru în lanțuri, un Ezechia pe marginea mormântului, și toți au descoperit ajutorul lui Dumnezeu care îi proteja și îi scăpa din toate necazurile lor. Potrivit pentru aceasta este și exemplul din Psalmul 22:4-5: „În Tine se încredeau părinții noștri: se încredeau, și-i izbăveai. Strigau către Tine, și erau scăpați; se încredeau în Tine, și nu rămâneau de rușine”.

Propriile tale experiențe îți pot încuraja credința. Așa a făcut David: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean” (1 Sam. 17:37). Așa a fost încurajat Pavel în experiența lui de credința sa, așa cum ne spune în 2 Corinteni 1:10: „El ne-a izbăvit și ne izbăvește dintr-o astfel de moarte, și avem nădejde că ne va mai izbăvi încă”. Astfel, intră în cămara credincioșiei lui Dumnezeu prin credință.

Îngăduie-mi să te implor să închizi ușile după tine în fața tuturor îndoielilor, a geloziilor și suspiciunilor legate de credincioșia lui Dumnezeu. Cei mai buni oameni se pot confrunta cu ispite de acest fel. La fel s-a îndoit până și bunul Asaf, deși era un sfânt aparte: „Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Și nu va mai fi El binevoitor? S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduința Lui pentru totdeauna?” (Ps. 77:7-8). Aceste simțăminte tind să se strecoare în mintea oamenilor, mai ales când Dumnezeu întârzie să răspundă rugăciunilor noastre atunci când noi așteptăm. Cu toții suntem nerăbdători după un răspuns rapid, uitând că anotimpurile rugăciunii sunt timpul nostru de semănat, iar după ce semănăm acea sămânță prețioasă, trebuie să așteptăm recolta așa cum face țăranul. Chiar și un Heman prețios poate găsi o firavă pornire de necredință și deznădejde cuprinzându-l, ca urmare a răspunsului de la Dumnezeu care pare amânat îndelung (Ps. 88:9-11).

Va fi greu să închizi ușa necredinței când toate lucrurile din ochii simțurilor și ai rațiunii noastre par să lucreze împotriva făgăduinței. Va fi nevoie de credința lui Avraam într-un astfel de moment pentru a-L slăvi pe Dumnezeu crezând și nădăjduind împotriva oricărei nădejdi (Rom. 4:18). Dacă speri vreodată să te bucuri de odihna dulce a unui creștin în vremuri grele, trebuie să hotărăști ca, indiferent ce ar vedea ochii tăi sau ce ți-ar sugera simțurile, să rămâi alipit de această concluzie ca de ceva neclintit: Dumnezeu este credincios și Cuvântul Său este sigur, și deși „norii și negura Îl înconjoară, dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Său de domnie” (Ps. 97:2).

O, ce bine dacă vei învăța să depinzi hotărât de credincioșia lui Dumnezeu și să-ți obții din ea alinarea și sprijinul zilnic, ori de câte ori vei fi apăsat sau atacat! În necazuri spirituale, când mergi prin întuneric și nu ai lumină, atunci trebuie să trăiești prin acte de încredere și dependență totală de Cel ce este credincios în chip desăvârșit (Isaia 50:10). Să faci același lucru în suferințe temporale, la fel cum a făcut și poporul lui Dumnezeu de odinioară (Evrei 11:17-19). Avraam trăia prin credință din acest atribut, atunci când toate mângâierile și proviziile vizibile erau ascunse.

Îngăduie-mi acum să te avertizez de cinci dușmani principali ai odihnei tale în credincioșia lui Dumnezeu.

1. Griji care distrag atenția, care fac ca mintea să fie împărțită și care rod pacea și mângâierea inimii și, ceea ce este cel mai rău, aruncă multă ocară asupra lui Dumnezeu, care a jurat credincioșia și adevărul Său spre siguranța noastră. Împotriva acestora, te rog, să blochezi ușa prin aceste două versete ale Scripturii: „Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri” (Fil. 4:6). „Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi” (1 Petru 5:7).

2. Blochează ușa împotriva descurajării care vine din necredință, un alt dușman al odihnei dulci a sufletului tău în această cămară confortabilă și liniștită a credincioșiei divine. Vei observa această tulburare nepotrivită și incomodă a minții insinuând și strecurându-se în atacul asupra ta, cu excepția cazului în care crezi și gândești așa cum făcea David: „Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înlăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu” (Ps. 42:11).

3. Blochează ușa inimii tale împotriva pornirilor carnale și păcătoase, care luptă împotriva credinței tale și împotriva credincioșiei lui Dumnezeu la fel de mult ca împotriva oricărui alt dușman. Aceasta a fost vina lui David într-o zi plină a necazului: „David și-a zis în sine: ‚Voi peri într-o zi ucis de mâna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în țara filistenilor’” (1 Sam. 27:1). Vai, bietul David! Să nu se găsească nimic mai bun decât asta? Aceea era o vreme când el putea gândi într-un fel mai bun, când putea spune: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine” (Ps. 56:3). Cum să te uiți la tine însuți în această strâmtorare? Te trădează acum vechiul tău adăpost în Dumnezeu? Pot filistenii să te ocrotească mai bine decât făgăduințele divine? Vrei să fugi de la cel mai bun Prieten al tău la cei mai mari dușmani ai tăi? Dar nu ne putem minuna de David noi, care ne găsim deseori în aceeași stare nesănătoasă, aproape inevitabil.

4. Închide ușa împotriva nemulțumirilor și cârtirilor față de dispensațiile providenței, orice ai simți sau de orice te-ai teme. Nu vreau să te conving să îți însușești un soi de apatie stoică^[1] și o lipsă de simț față de relele vremurilor noastre. Asta ar împiedica exercitarea răbdării. Dacă martirii ar fi avut un soi de paralizie a morții înainte să facă pasul înainte pe rug, credința și răbdarea lor nu ar fi triumfat atât de glorios. Dar tu, dimpotrivă, ferește-te de cârtire față de căile și voia lui Dumnezeu. Nimic nu se împotrivește mai mult credinței tale și liniștii și păcii inimii tale.

5. În concluzie, închide ușa împotriva tuturor suspiciunilor față de fermitatea și stabilitatea făgăduințelor divine, când vei găsi toate mângâierile raționale tremurând și fugind de sub picioarele tale. Păzește-te de întrebări periculoase ca aceasta: „S-a dus făgăduința Lui pentru totdeauna?” (Ps. 77:8). Acestea sunt lucrurile care subminează temelia credinței și a mângâierii tale.

Pe scurt, după ce ți-ai adăpostit sufletul în această cămară a odihnei și astfel ai închis ușile în urma ta, tot ce trebuie să faci este să te odihnești în Dumnezeu și să te bucuri cu desfătarea unui suflet abandonat în mâinile unui Creator credincios, folosind credincioșia lui Dumnezeu împotriva oricărei schimbări și necredincioșii pe care le vei găsi zilnic în oameni (Mica 7:6-7), chiar împotriva slăbiciunii și ofilirii propriei tale puteri și abilități naturale. „Carnea și inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire” (Ps. 73:26).

---

Fragment din The Whole Works of the Rev. Mr. John Flavel, Vol. 3 (Newcastle: M. Angus, 1797), 363-373.

---

[1] apatie stoică – indiferență nerealistă față de prosperitate sau suferință în această viață, atitudine tipică pentru stoicism, o mișcare filozofică din Grecia din secolul al III-lea î.Hr.