Hristos, Amin pentru cel credincios

„Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu” (Apoc. 3:14).

Amin înseamnă „adevărat”, „credincios”, „sigur”, dar sensul acestui termen va fi mai bine înțeles observând cu atenție felul în care este folosit. El are cel puțin trei sensuri practice. În primul rând, acest termen era folosit cu sensul de a afirma ceva, ca atunci când o persoană acorda o autoritate deosebită cuvintelor ei, astfel că fie începea, fie încheia cu termenul Amin… Al doilea sens al cuvântului Amin diferă ușor de ideea de afirmare și poate fi descris mai corect ca un consimțământ… Un exemplu memorabil este cel al oamenilor strânși pe Muntele Ebal și Garizim. Când amenințările și binecuvântările au fost citite în auzul lor, oamenii au spus: „Amin… Amin!” (Deut. 27), adică „așa să fie”… Un al treilea sens al cuvântului Amin este ceea ce am putea numi petiționar. În acest sens îl folosim noi la finalul rugăciunilor noastre. Expresia „Tatăl nostru care ești în Ceruri” nu este un model complet de rugăciune publică până nu se încheie cu „Amin”…

Isus Domnul nostru binecuvântat și vrednic de adorat este… „Amin” cu referire la Dumnezeu [și] „Cel ce este Amin” așa cum este văzut în El însuși…

1. Împrospătează-ți amintirile pe baza acestui mare adevăr: Domnul nostru este Amin-ul suprem al lui Dumnezeu…

Isus este „Amin”-ul scopurilor divine. A existat o zi înainte de toate zilele când nu exista decât Cel îmbătrânit de zile, o vreme dinaintea tuturor timpurilor, când Cel ce a creat tot timpul locuia singur. Apoi, în gândul Său măreț, El a conceput planul de răscumpărare. El a văzut mai dinainte lumea distrusă de păcat. El a hotărât ca un număr de oameni pe care niciun om nu-l poate număra să fie răscumpărați pentru Sine, pentru a fi pentru totdeauna copiii Săi, iubiții sufletului Său. El a întocmit aceste planuri, le-a făcut și le-a stabilit rapid… Ele erau doar planuri până ce Dumnezeu a spus „Amin” și le-a făcut decrete valide și sigure, hotărând să-Și dea propriul Fiu preaiubit… Acest dar al lui Hristos pentru noi, din legământul veșnic, a fost pecetea puternică a Tatălui Său, care practic Și-a pecetluit hotărârea și a făcut-o valabilă și bună. Cu mult timp înainte ca tu și eu să avem o ființă, înainte ca această lume mare să apară din nimic, Dumnezeu făcuse ca fiecare plan al sfaturilor Sale veșnice să stea ferm în picioare prin darul Fiului Său drag pentru noi. El era atunci Amin-ul lui Dumnezeu cu privire la planul Său veșnic.

Când Domnul nostru a venit cu adevărat pe Pământ, El a fost atunci acel Amin al lui Dumnezeu pentru lungul șir de profeții. Unul câte unul, slujitorii lui Dumnezeu au mărturisit despre Mesia ce avea să vină. Unii au vorbit despre Evanghelie, precum Isaia; alții au vorbit cu o savoare mai legală, ca Moise; dar mărturia lor a fost aceeași în esență, anume că, la vremea potrivită, un Profet trebuia să fie înălțat și din fecioară să Se nască un Om care să fie în același timp Cel „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6). Aceste făgăduințe au urmat repede, toate fiind coerente și conlucrând, fiecare vorbind despre același Unul care avea să vină. Dar pentru ele nu exista niciun Amin. Ele erau lucruri la care se putea spera, dar nu și substanța lor, până când, în cele din urmă, în liniștea miezului nopții, îngerii au cântat cu blândețe le venirea Lui: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pace pe Pământ între oamenii plăcuți Lui… Astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (Luca 2:14, 11). Acel Prunc printre boii cu coarne, acel Fiu de tâmplar, era declarația lui Dumnezeu că profeția era glasul Cerului. Acum li se vestea profeților, care dormeau în mormintele lor, că nu fuseseră mințiți. Acum Dumnezeu însuși a ieșit și a pecetluit pe sigiliul Său că ei spuseseră adevărul. În forma binecuvântată a pruncului Mariei, acel Amin al lui Dumnezeu a venit atât înaintea păstorilor, cât și magilor.

În același sens, Hristos a fost Amin al lui Dumnezeu pentru toate elementele tipologice levitice. Mielul de dimineață și cel de seară, juninca roșie, porumbeii și cele două turturele tinere al căror sânge păta altarul, boul de jertfă, țapul de ispășire, toate stropite din belșug de sânge – toate acestea erau mărturisirile omenești că cel ce făcea jertfele credea în Dumnezeu și, în același timp, că Dumnezeu îi spunea omului că El a adus o jertfă. Boul fumegând de pe altar, adus de Aaron și fiii lui, încă nu însemna nimic. El era doar un simbol, căci îi lipsea acel Amin care să-i dea corp, putere și substanță. Cuțitul ridicat, acel preot îmbrăcat în pânză albă deschisă, acel sânge care era vărsat pe altar – toate acestea nu erau nimic. Ele aveau nevoie de un suflet care să fie pus în ele. Dar când a venit Isus Hristos, și mai ales când El a mers ca jertfă și a fost așezat pe altar, atunci Dumnezeu a pus un solemn Amin peste ceea ce altfel era doar tipologic și umbrit…

Este pe deplin demn de considerația voastră faptul că Hristos este Amin al lui Dumnezeu în ce privește măreția Legii Sale. Acesta a fost un Amin foarte solemn pe care Dumnezeu l-a dat pe vârful Muntelui Sinai, când a venit cu zece mii dintre sfinții Săi, iar muntele a fumegat sub picioarele Lui. Când aud aceste cuvinte, „Să Îl iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta” (Deut. 6:5), acel sunet al trâmbiței care crește tot mai puternic, acel trosnet de tunet și acele puternice fulgere mari erau Amin al lui Dumnezeu…

Dar, dragi prieteni, vă pot indica un Amin mai solemn de atât, mai teribil decât Muntele Sinai, deși ați face mai bine să suportați priveliștea. Dumnezeu a spus: „Sufletul care păcătuiește, acela va muri” (Ezec. 18:4) și „blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă” (Gal. 3:10). Acolo stă Fiul lui Dumnezeu. El nu a păcătuit cu nimic, ci I s-au pus în cont păcatele tuturor copiilor Lui. El nu a încălcat niciodată Legea, ci toate încălcările noastre I-au fost imputate. Dar ce Îi va spune Dumnezeu? Dumnezeu Îl întâlnește așa cum L-a întâlnit odinioară pe Adam în grădină, dar Isus nu S-a ascuns așa cum Adam a făcut. El S-a confruntat față în față cu dreptatea severă. Iată-L, Substitutul păcătosului. Ce va spune acum Iehova, Cel infinit de drept? Legea spune că El trebuie să fie blestemat, căci are păcat asupra Sa. Va consimți Tatăl ca Preaiubitul Lui să fie blestemat pentru noi? Ascultă și ia seama la acel Amin al Domnului. „Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu, și asupra omului care îmi este tovarăș!, zice Domnul oștirilor” (Zah. 13:7). Ce, Dumnezeu Tatăl să spună Amin? Se poate așa ceva? Chiar așa este. El spune Amin. Și ce Amin groaznic, când transpirația de sânge curgea și a izbucnit din fiecare por al trupului Său binecuvântat și imaculat, căzând în picături groaznice pe pământul înghețat. O, Doamne, ai spus într-adevăr Amin față de orice grozăvie a Legii Tale atunci când Hristos a trebuit să strige: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38a).

Dar și mai puternic este acel Amin rostit la Golgota, unde stă Mântuitorul batjocorit, disprețuit și respins; la coloana romană, sfâșiată de sânge, și pe scaunul batjocurii, încununat cu spini. Acolo Legea părea să spună: „Păcătosul trebuie disprețuit și respins; păcătosul este un lucru rușinos, vrednic să fie scuipat; păcătosul merită să fie încununat cu spini”, iar Dumnezeu spune Amin, și propriul Său Fiu preaiubit, care a stat în locul păcătosului, a fost făcut să arate consimțământul groaznic al lui Dumnezeu față de cererile dreptății. Acolo, pe străzile Ierusalimului, peste pietre la fel de tari ca inimile fiilor și fiicelor Ierusalimului, căci mai tari de atât nu puteau fi, El Se pleacă, lăsând o urmă de sânge până la dealul Calvarului. Și acolo, când mâinile și picioarele Îi vor fi străpunse, iar sufletul Lui va fi străpuns de ceva mai rău decât cuiele, iar inima Lui va fi făcută să bea din băuturi mai amare decât pelinul amestecat cu oțet, iar sufletul Său va fi obiectul unor ispite mai rele decât simpla batjocură și tachinarea din partea mulțimii; acolo unde sufletul Lui a murit în Sine pentru că Dumnezeu L-a părăsit, și a exclamat: „Eli! Eli! Lama Sabachthani?” – acolo a spus Dumnezeu, cu severitate și înfricoșare, Amin la acea frază: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” (Gal. 3:13)…

Totuși, încă nu am epuizat acest subiect. După cum știți, Isus Hristos este binecuvântatul Amin al lui Dumnezeu în ce privește toate făgăduințele legământului Său, căci nu este scris oare că „făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt ‚da’ și ‚Amin’” (2 Cor. 1:20)? Apostolul Pavel pare să fi atins însăși duhul Numelui lui Hristos, Amin, când spune: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Rom. 8:32). Când Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său, practic a dat toate binecuvântările legământului pentru poporul Său. Darul lui Isus Hristos a fost faptul că Dumnezeu a făcut fiecare făgăduință care a existat vreodată înainte de venirea lui Hristos, și a făcut-o să fie certă și sigură. Hristos a fost ceara topită în foc, pe care Dumnezeu a pus amprenta propriei Sale onoare, astfel încât să fie credincios angajamentelor legământului pe care le făcuse. Fraților, dacă rostirea acelui Amin pe Muntele Garizim la binecuvântarea Legii avea ceva plăcut de vesel și mângâietor, cât de dulce și dumnezeiesc trebuie să fi fost acel Amin al lui Iehova când Isus Hristos a înviat triumfător din morți, și cu atât mai mult când a urcat dealurile veșnice călărind în triumf glorios, ducând robia roabă… Întronarea lui Hristos este declarația solemnă și Amin al lui Dumnezeu că El va binecuvânta întreg poporul Său și îi va face regi și preoți ca să domnească în vecii vecilor.

Apoi Isus Hristos va fi Amin al lui Dumnezeu la încheierea acestei dispensații, la împlinirea vremii… Când Dumnezeu va pune în gura Fiului Său drag aceste cuvinte: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34), acesta va fi un Amin solemn față de planul lui Dumnezeu făcut în legătură cu acei sfinți. Într-adevăr, va fi acel Amin al legământului în întregul său și având în vedere întreaga lucrare a harului de la început și până la sfârșit. Atunci, când ei vor urca la Cer în slavă ca să domnească împreună cu Isus Hristos pe veci, moartea, Iadul și lumea adunată acolo vor vedea cu rușine și dezamăgire acel Amin al lui Dumnezeu în ce privește planurile Sale veșnice și lucrarea Fiului Său glorificat.

Când Judecătorul va spune, întorcându-Se spre stânga Sa: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic” (Matei 25:41), înainte ca acel cuvânt să fie rostit, cei nelegiuiți Îl vor recunoaște pe Hristos ca fiind acel Amin pentru toate avertismentele lui Dumnezeu. În strigătele lor către stânci ca să-i ascundă, în țipetele lor către munți ca să cadă peste ei, ei vor descoperi imediat înaintea acelor mulțimi adunate înaintea lui Dumnezeu că Îl percep pe Isus ca fiind acel Amin, făcând ca avertismentele lui Dumnezeu să se dovedească adevărate. Și când glasul Lui îi va blestema pe vecie, acela va fi un Amin greu pe tot parcursul veșniciei, reafirmarea categorică a vinovăției și pedepsei lor, anume că sentința lor a venit de la Isus, același Isus care a murit pentru păcătoși și pe care păcătoșii L-au răstignit și L-au respins… O, biet păcătos! Fie ca Hristos să nu fie niciodată Amin al lui Dumnezeu pentru tine în acest sens, ci dimpotrivă, ascunde-te în rănile lui Isus și găsește toate binecuvântările în El ca fiind „da” și „Amin” pentru tine…

2. Mântuitorul nostru a luat acest titlu ca pe unul personal, pentru Sine. El S-a numit pe Sine „Amin”, și așa este. Așadar, al doilea nostru punct este că El este Amin al nostru în Sine. El S-a dovedit a fi Amin, Dumnezeul adevărului, sincerității și credincioșiei în împlinirea angajamentelor legământului. Domnul Isus Hristos S-a dedicat să aducă pe mulți sfinți la slavă. Tatăl Său I-a dat un popor care să fie al Lui pentru totdeauna, iar Isus Și-a asumat, în angajamente ca Garant, ca fiecare dintre aceștia să fie adus desăvârșit și complet atunci când va fi nevoie, prin mâinile Sale. Pentru aceasta, El a acceptat să sufere, să sângereze și să moară pentru biserica Sa, astfel ca toate datoriile ei să fie achitate din sângele propriilor Sale vene; ca o neprihănire desăvârșită să fie produsă pentru ea, în care să stea îmbrăcată și să fie frumoasă înaintea ochilor lui Dumnezeu. Fraților, las la latitudinea judecății voastre, voi, care Îl cunoașteți pe Domnul Isus, să spuneți dacă El Și-a ținut cu credincioșie angajamentele. El a fost Amin pe deplin în această privință. „Atunci am zis: ‚Iată-mă că vin! În sulul cărții este scris despre mine, vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii mele” (Ps. 40:7-8)… Să-I lăudăm și să-I binecuvântăm Numele, așa cum îl vedem în angajamentele legământului, acel Amin credincios și adevărat.

El a fost Amin, de asemenea, în toate învățăturile Sale… Îl vedem astfel spunând de la început: „Adevărat, adevărat, vă spun” (Ioan 5:24). Ca învățător, Hristos nu apelează la tradiție, nici măcar la rațiune, ci Se oferă pe Sine cu autoritatea Sa. El citează într-adevăr autoritatea lui „este scris”, și vorbește despre lucrurile pe care le-a văzut și auzit de la Tatăl Său, dar acest lucru îl afirmă pe baza autorității unității Sale cu Tatăl. El vine îmbrăcat cu autoritate divină și nu îndrăznește să contrazică sau să Se certe, ci susține în cuvintele Sale că acestea sunt Amin. Sper că am primit cu toții învățăturile Lui în același duh. Eu nu deschid cărțile evangheliștilor ca să găsesc cuvintele lui Hristos pentru a le critica. Eu nu apelez la epistole pentru a critica învățăturile Domnului meu sau pentru a ridica întrebări dificile prin care să mă cert cu marele Învățător. Poziția unui creștin adevărat este să stea așezat la picioarele Domnului lui, nu disputând, ci primind; nu punând la îndoială, ci crezând. În acest sens, Hristos pretinde, ca Profet și Învățător, că este Amin.

El este Amin și în toate făgăduințele Sale. Păcătosule, aș vrea să te mângâi cu acest gând. Isus Hristos a spus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Dacă vii la El, nu vei descoperi că El ar fi revocat acea făgăduință, ci El va spune „Amin” în sufletul tău. Acea făgăduință va fi împlinită pentru tine. El a spus în zilele Sale trupești: „Trestia frântă n-o va zdrobi, și mucul care mai arde încă, nu-l va stinge” (v. Isaia 42:3; Matei 12:20). O, tu, inima sărmană, frântă și plină de vânătăi, dacă vii la Isus, El îți va spune Amin, și acest lucru va fi adevărat în sufletul tău, așa cum s-a petrecut în sute de cazuri din anii trecuți. Acestea sunt propriile Sale cuvinte, pe care le-a rostit față slujitorului Său Ioan: „Duhul și Mireasa zic: ‚Vino!’ Și cine aude, să zică: ‚Vino!’ Și celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată!” (Apoc. 22:17). El le spune Amin tuturor celor care vin, iar când vii și ești nerăbdător să bei, El va spune Amin la venirea ta și când vei bea, căci El îți spune: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37)…

Totuși, nu trebuie să insist aici. Isus Hristos este „da” și Amin în toate slujbele Sale. El a fost Preot ca să ierte și să purifice, iar El este Amin ca Preot în continuare. El a fost Împărat ca să conducă și să domnească pentru poporul Său și să-i apere cu brațul Său puternic, și El rămâne un Împărat Amin. El a fost odinioară un Profet care a prevestit lucrurile bune ce aveau să vină, și buzele Lui sunt foarte dulci și încă picură miere, căci El este un Profet Amin. El este Amin în ceea ce privește meritele sângelui Său; El a fost acel Miel drag care a murit, căci sângele Lui prețios nu-și va pierde niciodată puterea.

El este Amin în ceea ce privește neprihănirea Sa. Acea haină sacră va rămâne cea mai frumoasă și glorioasă când natura va putrezi. El este Amin în fiecare titlu pe care îl poartă: Soțul tău, care nu a cerut niciodată divorțul; Capul tău, care susține gâtul să nu fie dislocat; Prietenul tău, mai aproape decât un frate; Păstorul tău, alături de tine în valea întunecată a morții; Ajutorul și Eliberatorul tău; Stânca ta de adăpost și Turnul tău înalt de scăpare; Cornul puterii tale, încrederea ta, bucuria ta, totul în tot și Amin în toate.

Trebuie să închei totul amintindu-vă că El este Amin în ceea ce privește Persoana Sa. El este și acum credincios și fidel, același și neschimbător. El nu este mai puțin decât Dumnezeu! El nu are încruntări pe acea frunte veșnică, nici paralizie în acel braț măreț, nici slăbiciune în acea inimă atotputernică, pe deplin în suficiența Sa, fără vreo diminuare a agerimii ochilor Lui, vrednic de crezare în planurile inimii Sale. Atotputernic, neschimbător, etern, și totuși omniprezent! Dumnezeu peste tot, binecuvântat în veci. O, Isuse, Te adorăm, Tu, marele Amin!

El este la fel și în ceea ce privește umanitatea Sa. El rămâne os din oasele noastre, simțind cu noi în toate suferințele noastre. El este astăzi Fratele nostru cu legături de sânge la fel de mult ca atunci când purta un veșmânt de țăran și spunea: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul” (Matei 8:20). El are aceeași inimă plină de compasiune, amintindu-ne de noi și poruncindu-ne să ne amintim de El. El nu S-a schimbat nici măcar o clipă ca urmare a schimbării stării sau circumstanțelor Sale. El nu a fost nici măcar o clipă nepăsător față de noi din cauza harpelor îngerilor și a cântecelor celor răscumpărați. El este la fel de iute în a asculta un oftat sau să prindă o lacrimă, ca atunci când, în zilele lucrării Sale trupești, Își mângâia poporul și purta mielușeii la pieptul Său. Mântuitorul Amin! O, binecuvântat fie Numele Lui! Să-I aducem închinare ca marelui Mijlocitor între Dumnezeu și sufletele noastre, simțind bucurie la gândul că, în toate acestea, El nu suferă nici umbră de schimbare!

---

Fragment dintr-o predică rostită în dimineața zilei de duminică, 4 martie 1866, la Metropolitan Tabernacle, Newington.