Privind la gloria lui Hristos

Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea. – Ioan 17:24

Unul dintre cele mai mari privilegii pe care credinciosul le are, atât în lumea aceasta cât și în veșnicie, este să privească la gloria lui Hristos. Astfel, Hristos se roagă ca ei „să vadă slava Mea”. Totuși, acest privilegiu glorios nu trebuie limitat doar la starea noastră cerească. El include starea credincioșilor în această lume, după cum vom demonstra.

Necredincioșii nu văd nicio glorie în Hristos. Ei nu văd nimic atractiv la El. Mai mult, aceștia Îl disprețuiesc în inimile lor și, deși exclamă în exterior, asemenea lui Iuda, „Plecăciune, Învățătorule!” (Matei 26:49), în inimile lor ei Îl răstignesc. Astfel, ei Îl lipsesc de gloria Sa, se leapădă de singurul „Stăpân, care i-a răscumpărat” (2 Petru 2:1), și Îl înlocuiesc cu un fals hristos. Alții se gândesc puțin la Hristos și la gloria Sa, și nu văd nicio utilitate a Persoanei Sale în creștinism, ca și cum în religia noastră n-ar exista nimic care să fie veridic sau real!

În zilele timpurii ale Bisericii existau mulțimi de oameni care lansau multe idei nebunești, idei care au culminat cu trecerea timpului în arianism, în ale cărui ruine sunt ei îngropați acum. Porțile iadului din ei nu au învins stânca pe care biserica este zidită… Totuși, mulți se opun și astăzi Persoanei și gloriei lui Hristos sub pretenția că nu pot crede nimic decât ceea ce rațiunea poate înțelege și accepta. Fără îndoială, necredința în Sfânta Treime și în întruparea Fiului lui Dumnezeu, singura temelie a creștinismului, este atât de răspândită în această lume, încât aproape că a demolat viața și puterea creștinismului adevărat. Nu puțini sunt aceia care n-ar îndrăzni să le spună oamenilor ceea ce cred ei cu adevărat, dar care îi fac pe oameni să creadă că ei Îl iubesc pe Isus, însă în tot acest timp ei îi disprețuiesc, îi batjocoresc și îi persecută pe cei care doresc cu adevărat să nu cunoască altceva decât pe „Hristos și pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2).

Dar Dumnezeu, la vremea potrivită, Își va apăra onoarea și gloria în fața încercărilor stupide ale oamenilor păcătoși care vor să I le fure pe amândouă. Între timp, datoria tuturor celor care-L „iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăție” (Efeseni 6:24) este aceea de a mărturisi despre Persoana și gloria divină potrivit cu abilitatea pe care Dumnezeu i-a dat-o fiecăruia. Am ales și eu să fac acest lucru, nu într-o modalitate care să stârnească controverse, ci pentru a întări credința adevăraților creștini, pentru a-i zidi în cunoașterea lui Hristos și a gloriei Sale, și pentru a-i ajuta să experimenteze ceea ce au sau pot avea din puterea și realitatea acestor lucruri. Ceea ce vreau să arăt este că a privi la gloria lui Hristos este unul dintre cele mai mari privilegii de care credincioșii au parte în această lume și în lumea viitoare. Tocmai prin a privi la gloria lui Hristos sunt ei mai întâi transformați după chipul Său, și aduși apoi în bucuria Lui veșnică, deoarece ei vor fi pe veci „ca El, pentru că Îl vor vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2; 2 Corinteni 3:18). Mângâierile noastre prezente și fericirea veșnică depind de acest lucru. Aceasta este viața și răsplata sufletelor noastre (Ioan 14:9; 2 Corinteni 4:6).

Scriptura ne prezintă două căi prin care putem privi la gloria lui Hristos. Putem să o privim prin credință în această lume, credința fiind „o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1), și putem să o privim prin vedere, dar numai în lumea viitoare (2 Corinteni 5:7-8; 1 Corinteni 13:12). Atunci când Hristos s-a rugat ca ucenicii „să vadă slava Mea”, El s-a referit la vederea reală în lumina gloriei veșnice. Totuși, Domnul Isus nu exclude acea privire la gloria Sa pe care o putem avea prin credință, în această lume, ci mai degrabă se roagă pentru aducerea ei la desăvârșire în ceruri. Așadar, putem să învățăm următoarele lucruri:

Niciun om nu va privi vreodată la gloria lui Hristos în ceruri prin vedere, dacă nu o privește prin credință în această lume, măcar într-o anumită măsură. Harul constituie un mijloc pregătitor necesar pentru glorie, iar credința pentru vedere. Sufletul care nu este pregătit prin har și credință, nu este capabil să vadă gloria lui Hristos în cer. Mulți vor spune cu destulă încredere că ei își doresc să fie cu Hristos și să privească gloria Lui, dar ei nu pot oferi niciun motiv care să stea în spatele acestei dorințe, cu excepția faptului că a merge în cer este mai bine decât a se duce în Iad. Dacă un om pretinde dragostea și dorința după un lucru pe care nu l-a văzut niciodată, pur și simplu se amăgește…

Ioan scria nu doar despre sine, ci și despre colegii lui apostoli: „noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14). Dar în ce consta gloria pe care o văzuseră, și cum au văzut-o? Nu era vorba despre gloria stării exterioare a lui Hristos, căci El n-a avut nicio glorie sau măreție pământească. El n-a avut nicio curte împărătească și nici nu i-a invitat pe oameni la petreceri într-o casă deosebită. El nu a avut nici măcar unde să-Și plece capul, chiar dacă El crease toate lucrurile. În înfățișarea Lui exterioară nu exista nimic care să atragă privirile lumii (Isaia 52:14; 53:2-3). El a apărut înaintea altora ca un „om al durerii” (Isaia 53:3). El nu se referea nici la gloria veșnică ce ține de esența naturii Sale divine, căci niciun om nu o poate vedea câtă vreme se află în această lume. Mai mult decât atât, ceea ce vom vedea în Rai nici nu putem concepe cu mințile limitate de aici, de pe pământ.

Ceea ce apostolii mărturiseau fusese gloria „harului și a adevărului” (Ioan 1:14). Ei au văzut gloria Persoanei și a calității lui Hristos în administrarea harului și adevărului. Și cum au văzut ei această glorie? Ei au văzut-o prin credință, căci acest privilegiu le-a fost dat doar acelora care „L-au primit” și care „cred în Numele Lui” (Ioan 1:12). Aceasta era gloria pe care Ioan Botezătorul o văzuse atunci când le-a îndreptat tuturor privirile către Hristos și a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).

Așadar, nimeni să nu se amăgească. Acela care nu a văzut gloria lui Hristos aici, pe pământ, nu o va vedea niciodată în ceruri. A privi fizic la Hristos în gloria Sa este un lucru mult prea înalt, glorios și uluitor pentru noi, în starea noastră prezentă. Splendoarea gloriei lui Hristos este prea strălucitoare pentru ochii noștri trupești, așa cum este lumina soarelui în toată puterea lui. De aceea, câtă vreme ne aflăm aici, pe pământ, nu putem vedea gloria lui decât prin credință.

Mulți oameni învățați au scris despre această stare viitoare a gloriei veșnice. Unele dintre scrierile lor sunt pline de lucruri deosebite care nu pot decât să stârnească mințile și inimile tuturor celor care le citesc. Totuși, unii deplâng faptul că astfel de scrieri nu îi ajută cu nimic. Ei sunt ca un om care își privește fața firească într-o oglindă, după care uită imediat ceea ce a văzut (Iacov 1:23-24)… Dar de ce nu au niciun efect aceste scrieri asupra lor? Oare nu pentru că ideile lor legate de lucrurile viitoare nu izvorăsc din experimentarea lucrurilor pe care doar credința le poate da? În fapt, sufletul va fi mai degrabă tulburat decât zidit atunci când se gândește la gloria viitoare, dacă n-a avut nicio pregustare, nicio conștientizare, experiență sau dovadă a acestor lucruri, prin credință. Niciun om n-ar trebui să caute vreun lucru din ceruri, dacă nu l-a experimentat într-o oarecare măsură în această viață, prin credință. Dacă oamenii sunt convinși de aceasta, ei vor petrece mai mult timp în exercițiul credinței și al dragostei pentru lucrurile cerești decât o fac în mod obișnuit. În prezent, ei nu știu care sunt lucrurile de care se bucură, așa că nici nu știu la ce să se aștepte pe viitor. Iată de ce oamenii complet străini de a vedea Persoana și gloria lui Hristos prin credință s-au îndreptat către imagini, picturi, icoane și muzică, crezând că acestea îi pot ajuta în închinarea lor.

De aceea, doar când privim la gloria lui Hristos prin credință, aici, în această lume, inimile noastre vor fi atrase din ce în ce mai mult spre Hristos și spre bucuria deplină a vederii gloriei Sale, în viața viitoare. Noi suntem zidiți spiritual în această lume atunci când privim la gloria lui Hristos prin credință, căci, făcând acest lucru, viața și puterea credinței cresc tot mai mult. Prin credință creștem în dragostea pentru Hristos. De aceea, dacă dorim să avem o credință puternică și o dragoste tot mai mare, lucruri care ne dau odihnă, pace și împlinire, trebuie să le căutăm prin a privi sârguincios la gloria lui Hristos, prin credință. În această îndatorire doresc să trăiesc și să mor. Gloria lui Hristos este acel lucru către care vreau să îmi țintesc dorințele și gândurile. Cu cât văd mai mult din gloria lui Hristos, cu atât frumusețile pictate ale acestei lumi vor păli mai mult înaintea ochilor mei, și voi fi din ce în ce mai răstignit față de această lume. Lucrurile trecătoare ale lumii noastre vor deveni pentru mine asemenea hoiturilor urât mirositoare, de care îmi va fi imposibil să mă bucur…

Atunci când privim la gloria lui Hristos, suntem din ce în ce mai pregătiți pentru cer. Nu toți cei care vor să meargă în Rai sunt și pregătiți pentru el. Unii nu sunt doar nevrednici de Rai și excluși din el ca urmare a păcatelor lor neiertate, ci ei nu sunt nici măcar pregătiți pentru el. Dacă ar fi primiți acolo, ei nici măcar nu s-ar bucura vreodată de Rai. Noi toți ne imaginăm în mod natural că suntem pregătiți pentru gloria veșnică.

Totuși, puțini au cea mai vagă idee despre cât de nepotriviți suntem în realitate, întrucât n-am experimentat în niciun fel acea glorie a lui Hristos care va fi revelată în ceruri. Oamenii nu vor fi îmbrăcați cu slavă, ca să spunem așa, indiferent dacă vor sau nu acest lucru. Ea trebuie primită doar prin credință. Totuși, omul căzut în păcat este incapabil să creadă. Muzica nu poate să fie un prilej de încântare pentru un om surd, după cum nici culorile frumoase nu îl pot impresiona pe cel orb. Un pește nu poate să îți mulțumească pentru că l-ai scos din mare și l-ai așezat pe uscat, sub soarele arzător! Tot așa, un păcătos neregenerat nu poate să tolereze în mintea lui gândul de a trăi pe veci în fața gloriei strălucite a lui Hristos.

Astfel, Pavel Îi aducea „mulțumiri Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților, în lumină” (Coloseni 1:12). Este adevărat că primele impresii ale gloriei de aici și plinătatea gloriei de după aceea le sunt transmise credincioșilor printr-un act puternic al voinței și harului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, El a rânduit căi și mijloace prin care credincioșii devin potriviți pentru a primi plinătatea gloriei care îi așteaptă, și aceste căi și mijloace constau din a privi la gloria lui Hristos prin credință, așa cum vom vedea. Cunoașterea acestui lucru ar trebui să ne stârnească la împlinirea responsabilităților noastre, căci toată gloria noastră prezentă ține de pregătirea pentru gloria viitoare.

Prin a privi la gloria lui Hristos, noi vom fi transformați „în același chip al Lui” (2 Corinteni 3:18). Cum se petrece acest lucru și cum devenim noi tot mai asemănători lui Hristos privind la gloria Lui va deveni mai clar pe măsură ce vom înainta în studiul nostru.

Dacă privim prin credință la gloria lui Hristos, vom găsi odihnă pentru sufletele noastre. Mințile noastre sunt înclinate să se umple cu tulburări, frici, griji, pericole, necazuri, patimi nestăpânite și pofte. Prin acestea, gândurile noastre devin haotice, învăluite în întuneric și confuzie. Prin contrast, când sufletul este ațintit asupra gloriei lui Hristos, mintea găsește odihnă și pace, căci „umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace” (Romani 8:6). Pe măsură ce vom privi la gloria lui Hristos, vom începe să experimentăm ce înseamnă să fim binecuvântați pe veci. „Și astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17). Vom „fi împreună cu Hristos” (Filipeni 1:23), care este cel mai mare bine, căci vom vedea gloria Lui (Ioan 17:24). Iar atunci când Îl vedem așa cum este, vom fi făcuți asemenea Lui (1 Ioan 3:2). Aceasta este fericirea noastră veșnică.

Bucuria în prezența lui Dumnezeu prin vedere este denumită în mod obișnuit „viziune beatifică” și constituie singurul motivul pentru care facem orice lucru în acea stare de fericire. Acum nu ne putem imagina cum va fi să-L vedem pe Dumnezeu și cum vom reacționa în acele momente. Cu toate acestea, un lucru știm de pe acum: Dumnezeu, în esența Lui imensă, este invizibil pentru ochii noștri fizici și va fi invizibil în veșnicie, pentru că El va rămâne întotdeauna de necuprins cu mințile noastre. De aceea, imaginea pe care o vom avea când Îl vom vedea pe Dumnezeu va fi întotdeauna manifestată „pe fața lui Isus Hristos” (2 Corinteni 4:6). Pe fața lui Hristos vom vedea gloria lui Dumnezeu în perfecțiunile Sale infinite. Aceste lucruri vor străluci în sufletele noastre și ne vor umple pe veci cu pace, odihnă și slavă.

Ne putem bucura de aceste lucruri chiar dacă nu le înțelegem. Putem să vorbim despre ele, dar nu le vom cuprinde niciodată pe deplin. În fapt, experiența credincioșilor adevărați este una a pregustării și prevederii acestei stări glorioase. Uneori, atunci când citim și medităm asupra Scripturii, inimile noastre sunt umplute cu un simțământ al gloriei infinite și veșnice a lui Dumnezeu care strălucește prin Isus Hristos, astfel încât trăim o bucurie negrăită.

În felul acesta, în sufletele noastre își face loc „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, [și care] ne va păzi inimile și gândurile în [prin] Hristos Isus” (Filipeni 4:7). „Hristos în voi [credincioșii], nădejdea slavei” (Coloseni 1:27) – le oferă credincioșilor o pregustare a acelei glorii viitoare.

Acolo unde oamenii n-au niciun fel de experimentare a acestor adevăruri, ei sunt orbi și morți față de lucrurile duhovnicești. Noi nu experimentăm mai mult vizitele harului și răsăriturile gloriei veșnice în sufletele noastre pentru că, deși suntem credincioși, ne dovedim adeseori leneși și neștiutori.

Fragment din lucrarea The Glory of Christ, ed. R.J.K Law (Edinburgh; Carlisle: The Banner of Truth Trust, 1994), p. 2-10, banneroftruth.org, folosit cu permisiune.

Note bibliografice și explicative

(1) Arianism – mișcare care a început cu Arius, episcop de Alexandria (250/56-336 d.Hr.), care a susținut că Dumnezeu Fiul a fost creat de Dumnezeu Tatăl și că înainte de creația Lui, Fiul nu ar fi existat. În perioada modernă, Martorii lui Iehova sunt arieni în teologia lor.

Gloria lui Hristos este asemenea razelor soarelui, ceea ce nu se poate spune despre vreo ființă creată, pentru că El și Tatăl sunt părtași aceleiași glorii. – Thomas Goodwin