Înălțarea lui Hristos

De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, și I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume. – Filipeni 2:9

În ce constă înălțarea lui Hristos? În învierea Sa din morți, în înălțarea Sa la cer și în așezarea Sa la dreapta lui Dumnezeu Tatăl etc.

În ce sens L-a înălțat Dumnezeu pe Hristos? Nu în ce privește dumnezeirea Lui, căci El nu putea fi înălțat mai sus de atâta. După cum, dumnezeirea lui Hristos nu a fost cu nimic știrbită în smerirea Lui, tot așa dumnezeirea Sa nu este mai înaltă în înălțarea Lui, ci Hristos a fost înălțat ca Mijlocitor, natura Lui omenească fiind înălțată.

În câte feluri este Hristos înălțat? El este înălțat în cinci feluri: Dumnezeu L-a înălțat pe Hristos I. În titlurile Sale; II. În slujirile Sale; III. În ridicarea Sa la cer; IV. În așezarea Lui la dreapta lui Dumnezeu; V. În rânduirea Sa ca Judecător al lumii.

I. Dumnezeu L-a înălțat pe Hristos în titlurile Sale. În primul rând, El este înălțat ca Domn: „Numele Domnului Isus era proslăvit” (Faptele Apostolilor 19:17). El este Domn în ce privește suveranitatea Lui, Domn peste îngeri și peste oameni. „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ” (Matei 28:18). Hristos are trei chei în mâna Sa: (1) cheia mormântului, pentru a deschide mormintele oamenilor la înviere; (2) cheia cerului, pentru a deschide Împărăția cerului oricui o dorește; și (3) cheia Iadului (Apocalipsa 1:18), pentru a-i încuia acolo pe cei condamnați, în acea închisoare de foc. Toți genunchii vor trebui să se plece înaintea acestui Domn: „pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi” (Filipeni 2:10). Numele trebuie înțeles aici ca persoană – anume înaintea acelui Isus, „Sfântul” (Luca 1:35), căci fiecare genunchi se va pleca înaintea sceptrului acelei Persoane divine. Plecarea trebuie înțeleasă ca supunere – căci toți trebuie să I se supună ca fii sau ca prinși de război, și să I se supună ca Domn sau ca Judecător: „Dați-I cinste Fiului” (Psalmul 2:12) cu un sărut de dragoste și loialitate. Nu trebuie doar să ne aruncăm în brațele lui Hristos pentru a fi mântuiți de El, ci trebuie să ne aruncăm la picioarele Lui ca să-L slujim.

În al doilea rând, Hristos este înălțat ca prinț: „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail” (Daniel 12:1). Unii cred că aici ar fi vorba de un înger creat, dar acesta era Angelus fœderis – „îngerul legământului”.¹ El este marele Prinț: „Domnul împăraților pământului” (Apocalipsa 1:5). Împărații pământului își au cununile și își primesc autoritatea de la El. Scaunul Său de domnie este înălțat deasupra stelelor, fiind slujit de îngeri și de arhangheli. Astfel, este înălțat în titlurile Sale de onoare.

II. Dumnezeu L-a înălțat pe Hristos în slujba Lui. El I-a dat cinstea de a fi Mântuitorul lumii: „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui, și L-a făcut Domn și Mântuitor” (Faptele Apostolilor 5:31). Pentru Moise, a fost o mare onoare să fie un salvator pământesc, unul trecător, dar Hristos este Mântuitorul și Salvatorul sufletelor! Hristos este denumit „mântuire puternică”² (Luca 1:69). El mântuiește din păcat (Matei 1:21) și din mânie (1 Tesaloniceni 1:10). Puterea de a mântui este o floare care se găsește doar în cununa Lui: „În nimeni altul nu este mântuire” (Faptele Apostolilor 4:12). Ce cinste Îi este dată lui Hristos! Cum face acest lucru ca întreg cerul să sune de laudele sfinților! Ei cântă aleluia lui Hristos, Mântuitorul lor. „Și cântau o cântare nouă, și ziceau: Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost junghiat, și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam” (Apocalipsa 5:9).

III. Dumnezeu L-a înălțat pe Hristos în ridicarea Sa la cer. Dacă El a fost ridicat la cer, atunci a fost înălțat… Totuși, Scriptura este clară: El S-a ridicat în cer, „mai presus de toate cerurile” (Efeseni 4:10; Luca 24:51), deasupra cerului. El este ridicat în cea mai înaltă parte a celei mai curate regiuni a cerului, pe care Pavel o denumește „al treilea cer” (2 Corinteni 12:2). În ceea ce privește ridicarea la cer a lui Hristos, aș vrea să observăm două lucruri:

1. Modalitatea ridicării la cer a lui Hristos: (1) Atunci când a început să Se înalțe către cer, Hristos i-a binecuvântat pe ucenicii Lui. „El i-a dus afară până spre Betania. Și-a ridicat mâinile, și i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei, și a fost înălțat la cer” (Luca 24:50-51). Hristos nu le-a lăsat ucenicilor case și terenuri, ci le-a lăsat binecuvântarea Lui. (2) Hristos S-a ridicat la cer ca un cuceritor, aflat pe drumul triumfului Său. „A luat robia roabă” (Psalmul 68:18; Efeseni 4:8). El a triumfat asupra păcatului, Iadului și morții, iar biruința Lui este victoria credinciosului: Hristos a cucerit păcatul și Iadul pentru fiecare credincios.

2. Rodul ridicării la cer a lui Hristos: prin aceasta, El a făcut ca Duhul Sfânt să Se pogoare în inimile noastre: „S-a suit sus… a dat daruri oamenilor” (Efeseni 4:8). După ce Hristos S-a ridicat pe nori, ca și cum aceștia ar fi fost carul Său triumfător, El ne dă darul Duhului Său, așa cum un rege le dă cu bucurie și cu mână largă daruri prietenilor lui, la încoronarea sa.

IV. Dumnezeu L-a înălțat pe Hristos prin așezarea Lui la dreapta lui Dumnezeu. „Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer, și a șezut la dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16:19). „L-a înviat din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor” (Efeseni 1:20-21).

Ce sens are așezarea lui Hristos la dreapta lui Dumnezeu? Într-un fel, Dumnezeu nu are stânga sau dreapta, întrucât, fiind Duh, El nu are părți trupești. Aici este împrumutată o metaforă din felul în care împărații, când doreau să promoveze pe cineva în apropierea lor, îi așezau la dreapta lor. Solomon a poruncit ca mama lui să stea pe un scaun la dreapta lui, ca o regină (1 Împărați 2:19). Tot așa, prin așezarea lui Hristos la dreapta lui Dumnezeu înseamnă că El se află alături de Dumnezeu Tatăl, în demnitate și onoare.

Odată ce natura omenească a lui Hristos a fost unită cu cea divină, aceasta a fost acum așezată pe un scaun de domnie regal în ceruri, și adorată chiar de către îngeri. În virtutea unirii personale a naturii omenești a lui Hristos cu cea divină, există o comunicare a întregii glorii din dumnezeirea lui Hristos, glorie care este transmisă naturii Sale omenești. Prin aceasta nu trebuie înțeles că umanitatea lui Hristos este avansată la egalitate cu dumnezeirea Lui, ci că natura divină a fost alăturată celei omenești, cea omenească fiind glorificată în chip minunat, chiar dacă nu este deificată. Ca Mijlocitor, Hristos este plin de toată măreția și onoarea, dincolo de abilitatea de pricepere a celui mai înalt ordin îngeresc: în smerirea Lui, Hristos S-a coborât atât de jos, încât nu putea merge mai jos, dar înălțarea Lui, S-a ridicat atât de sus, încât nu este posibil să fie înălțat mai sus. În învierea Lui, El a fost înălțat deasupra mormântului și a morții. Prin ridicarea Lui la cer, El a fost înălțat deasupra cerului și a stelelor. Prin șederea Sa la dreapta lui Dumnezeu, este înălțat deasupra cerurilor celor mai înalte, „mai presus de toate cerurile” (Efeseni 4:10).

V. Dumnezeu L-a înălțat pe Hristos prin a-L rândui să fie judecătorul întregii lumi. „Tatăl… toată judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5:22). În Ziua Judecății, Hristos va fi înălțat deasupra oricărei alte autorități. El „va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri” (Marcu 8:38). El va fi îmbrăcat cu aceleași robe ale măreției ca și Tatăl, și va veni cu toți sfinții Săi îngeri (Matei 25:31). Cel care a fost adus la judecată de o mână de soldați va veni ca Judecător, însoțit de oștirea îngerilor. Hristos îi va judeca pe judecătorii Lui. El îl va judeca pe acel Pilat care L-a condamnat! Împărații vor trebui să își părăsească scaunele de domnie și să vină înaintea tribunalului Său. Acesta este cea mai înaltă curte de justiție, la care nu se mai poate face apel.

Aplicația 1. Spre informare: În primul rând, observă starea diferită a lui Hristos aici pe pământ față de cea din ceruri. Cât de diferite sunt circumstanțele! Atunci când S-a aflat pe pământ, El a fost pus într-un staul, dar acum este așezat pe scaunul de domnie. Atunci, El era urât și batjocorit de oameni, iar acum El este adorat de îngeri. Atunci Numele Lui era jignit, iar acum Dumnezeu „I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2:9). Atunci, El a venit în chip de rob și ca slujitor, S-a încins cu un ștergar și a spălat picioarele ucenicilor Lui (Ioan 13:4-5) — acum, El este îmbrăcat în haine regale, iar împărații pământului își aruncă toți coroanele înaintea Lui. Pe pământ, El era omul durerii – acum, El este uns cu untdelemnul bucuriei. Pe pământ, El a fost răstignit – acum, El este încoronat. Atunci, Tatăl Său L-a părăsit în mânia Sa – acum, Fiul este așezat la dreapta Lui. Anterior, El nu părea să aibă ceva atractiv sau frumos (Isaia 53:2) — acum El este strălucirea slavei Tatălui (Evrei 1:3). O, ce schimbare! „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult” (Filipeni 2:9).

În al doilea rând, a fost Hristos mai întâi smerit, apoi înălțat? Ar trebui să învățăm, așadar, că drumul către onoarea adevărată este smerenia: „Căci oricine se înalță, va fi smerit; și cine se smerește, va fi înălțat” (Luca 14:11). Lumea privește către smerenie ca și cum aceasta ar fi ceva dezgustător, dar ea este calea sigură către onoare.

Drumul în sus este drumul în jos, iar calea către înălțare presupune smerirea.

Smerirea ne înalță înaintea oamenilor, și ne înalță de asemenea înaintea unui scaun de domnie mult mai mare, în ceruri. „Oricine se va smeri ca acest copilaș, va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor” (Matei 18:4), adică va avea parte de o mai mare glorie în ea.

În al treilea rând, Hristos a suferit, și abia după aceea a fost înălțat. Putem vedea astfel că suferințele trebuie să meargă înaintea slavei. Mulți doresc să fie glorificați împreună cu Hristos, dar nu sunt gata să sufere pentru Hristos. „Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El” (2 Timotei 2:12). Cei răi stăpânesc mai înainte, și după aceea suferă, în timp ce sfinții mai întâi suferă, și după aceea vor domni. Nu există nicio cale către cer în afara căii care trece prin suferință. Singurul drum către cunună este calea crucii. Ierusalimul de sus este o cetate plăcută, cu străzi de aur și cu porți împodobite cu pietre prețioase, dar, pentru a ajunge la această cetate, trebuie să călătorim pe un drum prăfuit și pietros, plin de ocări și suferințe (Faptele Apostolilor 14:22). Trebuie să ajungem în glorie la fel ca Hristos: mai întâi El a suferit rușinea și moartea, iar acum El este înălțat, șezând la dreapta lui Dumnezeu.

Aplicația 2. Spre mângâiere. În primul rând, fiind atât de înălțat, Hristos a înnobilat natura noastră. El a încununat-o cu glorie și a ridicat-o mai presus de natura îngerilor și a arhanghelilor. Chiar dacă Hristos, ca Om, „a fost făcut pentru puțină vreme mai pe jos decât îngerii” (Evrei 2:9), totuși, pentru că a unit în Sine natura dumnezeiască cu cea omenească, și pentru că este așezat la dreapta lui Dumnezeu, natura omului este ridicată deasupra naturii îngerilor. Dacă Dumnezeu a îmbrăcat natura noastră omenească cu atâta demnitate, ce rușine ar fi ca noi să o pângărim! Dumnezeu a înălțat natura omului deasupra celei a îngerilor, iar păcătosul o pogoară mai prejos de cea a animalelor.

În al doilea rând, odată ce Hristos este înălțat la dreapta Tatălui, cheia stăpânirii peste univers este pusă în mâna Lui. El guvernează toate lucrurile lumii acesteia spre gloria Sa. Crezi că, odată ce Hristos este atât de înălțat și are toată puterea în cer și pe pământ, nu se va îngriji de aleșii Lui și nu va folosi cele mai uimitoare acte ale providenței spre binele Bisericii Sale? Într-un ceasornic, roțile par să se miște una către cealaltă, dar întreg mecanismul face ca ceasul să funcționeze. Tot așa, odată ce Hristos este așezat la dreapta Tatălui, El va face ca majoritatea circumstanțelor nefavorabile să se transforme în lucruri care slujesc la salvarea Bisericii Sale.

În al treilea rând, întrucât Hristos este așezat la dreapta Tatălui, putem fi siguri că El a încheiat lucrarea răscumpărării omului. „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu” (Evrei 10:12). Dacă Hristos nu ar fi ispășit păcatul pe deplin și nu ar fi satisfăcut cerințele Legii lui Dumnezeu, El n-ar fi putut să Se așeze la dreapta lui Dumnezeu, ci ar fi rămas astăzi în mormânt. Dar El este acum înălțat în slavă, dovada faptului că El a încheiat și a suferit tot ceea ce era cerut de la El spre răscumpărarea noastră.

În al patrulea rând, chiar dacă Hristos este atât de înălțat în glorie, El nu a uitat de noi, cei aflați pe pământ. Unii oameni, când sunt înălțați în locuri de onoare, își uită prietenii. Când mai marele paharnicilor a fost restaurat în locul său de la curtea lui faraon, a uitat de sărmanul Iosif din închisoare. Lucrurile nu stau așa în cazul lui Hristos. Chiar dacă El este înălțat într-o astfel de glorie în ceruri, totuși El nu uită de sfinții Lui aflați pe pământ. Marele nostru Preot are toate numele și toate nevoile poporului Său scrise pe fruntea Lui. Ești ispitit? Chiar dacă Hristos este în glorie, El știe cum să aibă milă de tine și să te întărească. „N-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15). Îți deplângi păcatele? Chiar dacă este în stare glorificată, Hristos aude suspinele tale și strânge lacrimile tale în burduful Lui (Psalmul 56:8).

În al cincilea rând, înălțarea lui Hristos la dreapta lui Dumnezeu este spre mângâierea credincioșilor, pentru că ei știu că va veni o zi când vor fi învățați în acel loc de slavă, unde El Se găsește. Înălțarea lui Hristos este înălțarea noastră. Hristos S-a rugat pentru aceasta: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). El a spus că merge înainte pentru a „pregăti un loc” pentru credincioși (Ioan 14:2). Hristos este Capul, iar Biserica este denumită trupul Său (Efeseni 1:22-23). Odată ce Capul este înălțat în cinste, și trupul Său tainic va fi înălțat. Pe cât de sigur este faptul că Hristos este înălțat deasupra tuturor cerurilor, pe atât de sigur este că El îi va aduce pe credincioși în acea glorie cu care este împodobită natura Lui omenească (Ioan 17:22). Pe cât este de sigur că El revarsă harul Său asupra sfinților, pe atât este de sigur că, în scurtă vreme, El va revărsa gloria Lui asupra lor. Acesta este un motiv de mângâiere pentru cel mai sărman dintre creștini. Poate ai cu greu un loc unde să îți așezi capul, dar poți privi la ceruri și să spui: „acolo este casa mea, țara mea, și am intrat deja în posesia cerului prin Capul meu, Hristos. El șade acolo și, în scurt timp, voi fi și eu împreună cu El. El este așezat în scaunul slavei, și am acest cuvânt din partea Lui: voi sta și eu așezat pe tron cu El” (v. Apocalipsa 3:21).

Aplicația 3. Spre încurajare la acțiune. L-a înălțat Dumnezeu pe Hristos atât de mult? Haideți să ne străduim și noi să Îl înălțăm, anume să înălțăm Persoana Lui și adevărurile Sale.

1. Haideți să Îl înălțăm pe Hristos în inimile noastre. Crede-L! O, adoră-L și iubește-L! Noi nu-L putem înălța pe Hristos mai mult în ceruri, dar putem să facem acest lucru în inimile noastre. Haideți să Îl înălțăm cu buzele noastre: să Îl lăudăm! Trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, iar limbile noastre trebuie să fie harfele din aceste temple. Prin a-L lăuda și a-L propovădui pe Hristos, Îl înălțăm înaintea altora. Haideți să-L înălțăm în viețile noastre prin a trăi vieți sfinte… Toate doxologiile și rugăciunile din lume nu Îl înalță atât de mult pe Hristos cum o face o viață sfântă. Viața sfântă Îl face pe Hristos renumit și Îl înalță, dacă ucenicii Lui umblă vrednic de Hristos.

2. Haideți să înălțăm adevărurile lui Hristos. În cartea lui de istorie, Bucholcerus³ vorbește despre niște nobili din Polonia care, oridecâteori era citită Evanghelia, își puneau mâinile pe săbii, arătând că erau gata să ocrotească Evanghelia cu prețul vieților lor. Haideți să înălțăm adevărurile lui Hristos prin a ocroti și propovădui adevărurile Lui împotriva erorii, prin a păzi doctrina harului împotriva corupției meritelor omenești, și învățătura despre dumnezeirea lui Hristos împotriva socinianismului⁴. Adevărul este cea mai strălucitoare perlă din cununa lui Hristos! Trebuie să ne luptăm pentru apărarea adevărului ca și cum ne-am lupta pentru o sumă uriașă de bani care nu vrem să ne fie smulsă din mâini. Atunci când înălțăm adevărurile Lui, adevăruri care au mult de-a face cu gloria Lui, Hristos consideră aceasta un act al înălțării Lui.

Fragment din lucrarea The Select Works of the Rev. Thomas Watson (New York: Robert Carter & Brothers, 1855), p. 137–140.

Note bibliografice și explicative

(1) Înger al legământului – titlu al lui Hristos ca Mijlocitor, „Solul (Îngerul) legământului” (Maleahi 3:1; Geneza 48:16 etc.).

(2) mântuire puternică (lit. cornul mântuirii) – expresia „cornul mântuirii” (κέρας σωτηρίας, keras sōtērias) provine din Vechiul Testament, simbolizând o vită cu coarne care poate să învingă inamici prin puterea capului ei care protejează (Deuteronom 33:17). (Bock, Luca 1:1-9:50, Vol. 1, p. 180).

(3) Abraham Buchholzer (1529-1584) – teolog protestant german; s-a dedicat cercetărilor cronologiei și, după 17 ani, a publicat lucrarea Index Chronologicus, în care a descris istoria lumii de la creație până în anul 1580.

(4) Socinianism – mișcarea lui Faustus și Lelio Socinus din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, care a pretins credința în Dumnezeul Scripturii, dar a respins păcatul original, aspectul substitutiv al ispășirii lui Hristos, dumnezeirea lui Hristos și în consecință doctrina Trinității.

Fiecare ochi credincios trebuie să privească prin întunericul gros și să-L vadă pe Isus stând astăzi pe scaunul de domnie al Tatălui. Fiecare inimă trebuie să se bucure văzând multele cununi ale stăpânirii pe capul Lui. Mai înainte de toate, acolo se vede strălucirea diademei veșnice a Împăratului cerului, așezată pe capul Lui. Îngerii sunt ai Lui. Heruvimii și serafimii Îi cântă laude fără oprire! La chemarea Sa, duhurile cele mai puternice găsesc plăcere să zboare și să ducă poruncile Lui până la capătul lumii. El trebuie doar să spună, și se face. Ascultarea I se aduce cu bucurie, căci El domnește cu măreție! Curțile Sale înalte sunt pline de suflete sfinte, care trăiesc din zâmbetul Lui, care beau lumină din ochii Săi și care împrumută glorie din măreția Lui. Nu există niciun suflet în ceruri atât de curat încât să nu se plece înaintea Lui, niciun înger atât de strălucitor care să nu-și acopere fața cu aripile când se apropie de El. Mai mult, înaintea Lui se pleacă multe suflete răscumpărate, și o fac cu toată bucuria. Ele înconjoară scaunul Său de domnie zi după zi, cântând: „Vrednic este Cel ce a fost junghiat și ne-a răscumpărat cu sângele Lui din păcatele noastre. A Lui să fie cinstea, slava, măreția, puterea și stăpânirea, a Aceluia care stă pe scaunul de domnie și a Mielului, în veci de veci!” Cu siguranță că El este Împăratul cerului! Hristos este Domn peste tot universul. El a așezat pietrele prețioase pe care a fost zidită cetatea care are temelii tari, și al cărei Ziditor și Creator este Dumnezeu. El este Lumina acelei cetăți, El este Bucuria locuitorilor ei, iar aceștia își găsesc plăcerea și încântarea să trăiască aducându-I onoare. – Charles Spurgeon

Acea priveliște reală pe care o putem avea despre Hristos și gloria Sa în această lume, prin credință, este mult mai de preferat, mai presus de orice altă înțelepciune, pricepere sau cunoștință. – John Owen