Tematici: Isus Hristos Mijlocirea, Mijlocitorul Categorie: Doctrine biblice

Hristos, Mijlocitorul noului legământ

Thomas Watson

„Isus, Mijlocitorul legământului celui nou” (Evrei 12:24).

Isus Hristos este suma și chintesența1 Evangheliei, uimirea îngerilor, bucuria și triumful sfinților. Numele lui Hristos este suav, ca muzica pentru ureche, ca mierea pentru gură și ca un tonifiant pentru inimă. Voi ocoli contextul și voi vorbi doar despre lucrurile care fac obiectul studiului nostru de față. După ce am discutat despre legământul harului, voi vorbi acum despre Mijlocitorul legământului și Restauratorul păcătoșilor căzuți, anume „Isus, Mijlocitorul legământului celui nou”.

În Scriptură există mai multe nume și titluri atribuite lui Hristos, care Îl prezintă ca Restauratorul măreț al omului:

I. El este denumit uneori Mântuitor. „Îi vei pune Numele Isus” (Matei 1:21). Termenul din ebraică tradus ca Isus are sensul de Mântuitor, iar Acela care mântuiește de Iad, mântuiește și din păcat; acolo unde Hristos este Mântuitor, El este și Cel ce sfințește. „El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21). Nu există niciun alt mântuitor. „În nimeni altul nu este mântuire” (F.A. 4:12). După cum nu a existat decât o arcă prin care lumea a fost salvată din Potop, tot așa nu există decât un Isus care îi mântuiește pe păcătoși de condamnare. După cum Naomi i-a spus nurorii ei: „Mai am eu oare fii în pântecele meu, ca să poată fi bărbații voștri?” (Rut 1:11), tot așa nici Dumnezeu nu are alți fii în pântecele decretului Lui veșnic, în afara lui Hristos, care să fie mântuitorii noștri. „Unde este locuința priceperii?… Adâncul zice: ,Nu este în mine’, și marea zice: ,Nu este la mine’” (Iov 28:12, 14). Unde se găsește mântuirea? Îngerul spune: nu în mine; tot ce este muritor spune: nu în mine; rânduielile spun: nu în noi. Doar Hristos este izvorul vieții. „În nimeni altul nu este mântuire”.

II. Hristos este denumit alteori Răscumpărător. „Va veni un Răscumpărător pentru Sion” (Isaia 59:20). Unii cred că aici s-ar face referire la Cir, alții la un înger; dar majoritatea teologilor evrei din vechime au înțeles că se face referire la Hristos, Răscumpărătorul celor aleși. „Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25). Termenul ebraic tradus prin Răscumpărător are sensul unei rudenii apropiate, cineva care are dreptul să răscumpere o datorie; astfel, Hristos este Ruda noastră apropiată, Fratele nostru mai mare, așa încât El are dreptul legitim de a ne răscumpăra.

III. Hristos este denumit Mântuitor în pasajul nostru inițial. „Isus, Mijlocitorul legământului celui nou”. Termenul din greacă tradus ca Mântuitor are sensul unuia care intervine între două părți aflate în dezacord, refăcând relația. Din cauza păcatului, noi și Dumnezeu ne-am făcut vrăjmași, dar Hristos mijlocește acum și devine arbitru între noi și Dumnezeu; El ne împacă cu Dumnezeu prin sângele Lui, motiv pentru care este denumit Mijlocitorul noului legământ. Nu există nicio cale de comuniune și dialog între Dumnezeu și om decât în și printr-un Mijlocitor. Hristos îndepărtează vrăjmășia și mânia lui Dumnezeu, făcând astfel pace. Hristos nu este doar un Mijlocitor al împăcării, ci și al intervenției înaintea lui Dumnezeu. „Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:24). Când preotul aducea jertfa, el trebuia să meargă cu sângele acestei jertfe înaintea altarului și a capacului îndurării, prezentându-l înaintea Domnului. În Hristos, binecuvântatul nostru Mijlocitor, trebuie să vedem acum două lucruri: A) Persoana Sa; și B) harurile Sale.

A. Persoana Sa. Persoana Sa este plăcută; El este totul numai dragoste și frumusețe. El este chipul Tatălui Său, „întipărirea Ființei Lui” (Evrei 1:3). Să ne gândim la

1. Persoana lui Hristos în cele două naturi ale Sale.

a. Priviți la natura Lui umană în întruparea Sa. Valentinienii2 resping natura Sa umană, dar Ioan 1:14 spune: „Cuvântul S-a făcut trup”. Despre Hristos ni se spune că este Mesia Cel făgăduit. Hristos a luat un trup ca al nostru asupra Lui, pentru ca aceeași natură care a păcătuit [în Adam, n.tr.] să fie cea care să sufere; și „Cuvântul S-a făcut trup” pentru ca, prin oglinda naturii Sale umane să putem să privim către Dumnezeu.

De ce este denumit Hristos Cuvântul? Pentru că, așa cum cuvântul este expresia gândirii și scoate la iveală ce se află în mintea omului, tot așa Isus Hristos ne descoperă gândul Tatălui Său în ce privește lucrurile deosebite care privesc mântuirea noastră (Ioan 1:1). Dacă n-ar fi fost umanitatea lui Hristos, ne-ar fi copleșit să vedem dumnezeirea Lui; dar, prin trupul lui Hristos, putem să ne îndreptăm privirile către Dumnezeu fără să fim cuprinși de groază.

Hristos a luat trupul nostru asupra Lui ca să poată să Se milostivească față de noi; El știe ce înseamnă să fim slabi, întristați și ispitiți. „El știe din ce suntem făcuți” (Ps. 103:14). El a luat trupul nostru asupra Lui pentru ca, așa cum spunea Augustin, să înnobileze natura umană, îmbrăcând-o în cinste. Hristos este înălțat deasupra naturii angelice fiind căsătorit cu trupul nostru.

b. Priviți la natura divină a lui Hristos. Hristos poate fi comparat pe bună dreptate cu scara lui Iacov, care ajungea de la pământ până la Cer (Gen 28:12). Natura umană a lui Hristos a fost piciorul scării, așezat pe pământ, iar natura Lui divină vârful acesteia, care ajunge la Cer. Aici este nevoie să detaliez, pentru că acesta este un subiect important al credinței noastre. Știu că arienii,3 socinieni4 și ebioniții5 sunt gata să Îi fure lui Hristos cea mai prețioasă piatră din cununa Lui, anume dumnezeirea Sa; dar Crezul Apostolic, cel de la Niceea și cel Atanasian afirmă dumnezeirea lui Hristos; iar cu aceasta și-au dat acordul pe deplin bisericile din Elveția, Boemia, Wittenberg, Transilvania și așa mai departe. Scriptura este clară în acest sens. El este numit „Dumnezeu tare” (Isaia 9:6). „în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Col. 2:9). El este de aceeași natură și esență cu Tatăl. Așa au afirmat Atanasie, Vasile și Ioan Gură de Aur. Este Tatăl numit Cel atotputernic? Așa este și Hristos: „Cel Atotputernic” (Apoc. 1:8).

Este Dumnezeu Tatăl Cel ce cercetează inimile? Așa este și Hristos: „El însuși știa ce este în om” (Ioan 2:25). Este Dumnezeu Tatăl omniprezent? Așa este și Hristos: „Fiul omului, care este în Cer” (Ioan 3:13). Ca Dumnezeu, Hristos era chiar atunci în Cer, când, ca Om, era pe pământ.

Este Hristos veșnic? Hristos este Părintele veșniciei (Isaia 9:6), lucru care poate fi spus împotriva ereticilor cerintieni,6 care au respins pre-existența dumnezeirii lui Hristos, susținând în schimb că El n-ar fi avut ființă înainte să o fi primit de la fecioara Maria. Primește închinare prima Persoană a Sfintei Treimi? Așa primește și Hristos (Ioan 5:23). „Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” (Evrei 1:6). Este creația atribuită lui Dumnezeu? Ea este o floare din cununa lui Hristos. „Prin El au fost făcute toate lucrurile” (Col 1:16). Este invocarea îndreptată către Dumnezeu? Iată ce Îi este dat lui Hristos: „Doamne Isuse, primește duhul meu!” (F.A. 7:59). Este credința îndreptată către Dumnezeu Tatăl? Ea este îndreptată și către Hristos: „Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine” (Ioan 14:1). Hristos trebuie să fie Dumnezeu, nu doar pentru ca natura divină să susțină natura umană ca să nu se prăbușească sub greutatea mâniei lui Dumnezeu, ci și pentru a da greutate și valoare suferințelor Lui. Întrucât Hristos este Dumnezeu, patimile și moartea Lui sunt meritorii. În Faptele Apostolilor 20:28, sângele lui Hristos este denumit sanguis Dei, sângele lui Dumnezeu, pentru că Persoana adusă ca jertfă a fost deopotrivă Dumnezeu și Om. Acesta este un sprijin invincibil pentru credincioși; Dumnezeu fusese Cel insultat, astfel că Dumnezeu a fost Cel a cărui dreptate a fost satisfăcută. Astfel, Persoana lui Hristos are două naturi.

2. Cele două naturi ale lui Hristos într-o singură Persoană, Dumnezeul-Om. Dumnezeu „arătat în trup” (1 Tim. 3:16). Hristos a avut două esențe, cea divină și cea umană, și totuși nu într-o subzistență dublă;7 ambele naturi alcătuiesc un singur Hristos. Un altoi poate fi atașat unui alt pom – un păr într-un măr; lucru care, chiar dacă aduce roade diferite, nu este decât un singur pom; tot așa, umanitatea lui Hristos este unită cu Dumnezeirea Lui într-o manieră greu de descris; totuși, deși sunt două naturi, nu există decât o sigură Persoană. Această unire a celor două naturi în Hristos nu a avut loc prin transmutație,8 ca și cum natura divină s-ar fi schimbat în natură umană sau invers; nici prin amestec, ca și cum cele două naturi ar fi amestecate, cum se amestecă apa și vinul; ci ambele naturi ale lui Hristos rămân distincte, și totuși nu formează două persoane deosebite, ci o singură Persoană; natura umană nu este Dumnezeu, și totuși este una cu Dumnezeu.

B. Hristos, Mijlocitorul nostru, și harurile Lui. Acestea sunt savoarea dulce a miresmelor Lui, care fac ca fecioarele să Îl iubească. Despre Hristos, binecuvântatul nostru Mijlocitor, stă scris că este „plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14). El a fost uns cu Duhul Sfânt fără măsură (Ioan 3:34). Harul prezent în Hristos este unul mult mai deosebit și mai glorios decât este în oricare dintre sfinți.

1. Isus Hristos, Mijlocitorul nostru, este desăvârșit în orice har (Col 1:19). El este scutul și vistieria tuturor comorilor cerești, toată plinătatea acestora. Niciun sfânt de pe pământ nu a fost ca El; sfinții pot excela într-un har, dar nu în toate; Avraam a excelat în credință, iar Moise în blândețe, dar Hristos excelează în orice har.

2. În Hristos există o plinătate de har care nu scade niciodată. În sfinți, harul crește și descrește, nefiind prezent întotdeauna în aceeași proporție și în același grad; într-un anume moment, credința lui David a fost puternică, iar în altul atât de slabă și firavă, că de-abia i se putea simți pulsul. „Ziceam: ‚Sunt izgonit dinaintea Ta’” (Ps. 31:22). Dar, în Hristos, harul este o plinătate mereu constantă, care nu scade niciodată în nici cea mai mică măsură, căci El n-a pierdut niciodată nici măcar o picătură din sfințenia Sa. Ceea ce se spune despre Iosif în Geneza 49:23-24, poate fi aplicat lui Hristos mai legitim: „Arcașii l-au ațâțat, au aruncat săgeți… Dar arcul lui a rămas tare”. Oamenii și diavolii au tras săgeți spre El, dar harul Lui a rămas neafectat, în vigoarea și puterea lui deplină: „Arcul Lui a rămas tare”.

3. În Hristos, harul este transmisibil. Harul Lui este de partea noastră; untdelemnul sfânt al Duhului a fost turnat peste capul acestui Aaron binecuvântat, pentru ca apoi să curgă peste noi. Sfinții nu au har pe care să îl dea altora. Când fecioarele neînțelepte au vrut să cumpere untdelemn de la celelalte fecioare, spunând, „Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele” (Matei 25:8), fecioarele înțelepte au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă”. Sfinții nu au har în plus ca să le dea altora, dar Hristos le dă altora din harul Lui. Harul din sfinți este ca apa dintr-un vas, pe când harul din Hristos este ca apa dintr-un izvor. „Noi toți am primit din plinătatea Lui, și har după har” (Ioan 1:16). Dacă pui un pahar sub o streașină, își va primi apa de la ea, picătură cu picătură; tot așa, sfinții au picăturile și influențele harului lui Hristos care sunt turnate asupra lor. Ce mângâiere bogată este acest lucru pentru cei care fie nu au har, fie rezerva lor este mică! Ei se pot duce la Hristos, Mijlocitorul, ca la un tezaur de har: Doamne, sunt nevoiaș; dar unde să îmi duc vasul gol, dacă nu la o fântână plină? „Toate izvoarele mele sunt în Tine” (Ps. 87:7). Sunt vinovat, dar Tu ai sânge pentru iertarea mea; sunt murdar, dar Tu ai har spre curățarea mea; sunt bolnav pe moarte, dar Tu ai balsamul Galaadului spre vindecarea mea. Iosif a deschis toate hambarele de grâne; Hristos este Iosif al nostru, care deschide toate hambarele și vistieriile harului, dându-ne har din ele. El este dulce ca mierea, dar și picură ca fagurele de miere. În Hristos, Mijlocitorul nostru, se găsește un corn al abundenței și plinătatea oricărui har; El dorește ca noi să venim la El cerându-I har ca de la sânul plin de lapte, care așteaptă să fie supt.

Aplicația 1. Admiră gloria acestui Mântuitor; El este Dumnezeu-Om, fiind de aceeași esență glorioasă cu Tatăl. Evreii care L-au văzut pe Hristos în trup nu I-au văzut Dumnezeirea, iar cei ce L-au văzut ca Om nu L-au recunoscut pe Mesia. Templul lui Solomon era poleit pe interior cu aur; călătorii care treceau pe lângă el puteau vedea exteriorul templului, dar numai preoții vedeau strălucirea lui interioară; tot așa, numai credincioșii, care sunt făcuți preoți ai lui Dumnezeu, pot vedea gloria interioară a lui Hristos și doar ei pot vedea Dumnezeirea Lui strălucind prin umanitatea Sa (Apoc. 1:16).

Aplicația 2. Dacă Hristos este Dumnezeu-Om într-o singură Persoană, atunci cere mântuirea doar de la Isus Hristos. Trebuie să existe ceva din Dumnezeire de care să ne alipim nădejdea; în Hristos există unite Dumnezeirea și umanitatea prin unire hipostatică.9 Chiar dacă am vărsa fluvii de lacrimi, chiar dacă l-am întrece pe Moise pe munte, chiar dacă am fi niște moraliști preciși, împlinind Legea fără greșeală, și dacă am ajunge la cel mai înalt grad al sfințirii în această viață, nimic din toate acestea nu ne-ar mântui fără să privim la meritele Aceluia care este Dumnezeu. Nu sfințenia noastră perfectă, pe care o putem avea doar în Cer, este cauza mântuirii noastre, ci neprihănirea lui Isus Hristos. La aceasta a alergat Pavel, ca și cum s-ar fi apucat de coarnele altarului: „să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea” (Fil. 3:9). Este adevărat, ne putem uita la harurile noastre ca dovezi ale mântuirii, dar nu ne putem uita decât la sângele lui Hristos ca fiind cauza ei. În vremea potopului lui Noe, toți cei care s-au suit pe dealurile înalte și în copaci, dar nu în arcă, s-au înecat. „Să ne uităm la Isus” crezând în El, pentru ca, astfel, Hristos să fie nu doar unit cu natura noastră, ci și cu persoanele noastre (Evrei 12:2). „Crezând, să aveți viața în Numele Lui” (Ioan 20:31).

Aplicația 3. Este Isus Hristos Dumnezeu și Om într-o singură Persoană? Aceasta arată demnitatea credincioșilor, anume că ei sunt atât de îndeaproape înrudiți cu cea mai măreață Persoană; „În El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii”, astfel că în El găsim mângâierea de nedescris (Col 2:9). Deoarece cele două naturi ale lui Hristos sunt unite, cea divină și cea umană, tot ceea ce Hristos poate face pentru credincioși în oricare dintre naturile Lui, El va face. În natura Lui umană, El se roagă pentru ei; în natura Sa divină, El aduce meritele Sale înaintea Tatălui, pentru ei.

Aplicația 4. Admiră dragostea lui Hristos, Mijlocitorul nostru; El S-a smerit și a luat asupra Sa trupul nostru, ca să ne poată răscumpăra. Credincioșii ar trebui să Îl pună pe Hristos la pieptul lor, așa cum făcea mireasa. Ceea ce s-a spus despre Ignatie,10 că Numele lui Isus a fost găsit scris în inima lui, ar trebui să se spună despre orice sfânt; el trebuie să Îl aibă pe Isus Hristos scris în inima sa.


Fragment din A Body of Divinity, una dintre capodoperele lui Watson.


Note bibliografice și explicative

(1) chintesența – partea esenței pure a unui lucru.

(2) valentinieni – ucenicii gnosticului Valentinus de Alexandria (Egipt), din secolul al II-lea.

(3) arieni – ucenici eretici ai lui Arius (c. 256-336), prezbiter din Alexandria, care a respins caracterul veșnic al lui Isus Hristos și a susținut că ar fi existat o vreme când Fiul nu ar fi fost în ființă. Arianismul este o formă tipurile a ereziei Martorilor lui Iehova.

(4) socinieni – ucenicii lui Faustus Socinus (1539-1604), care a respins doctrina Sfintei Treimi și a susținut că Isus ar fi fost un simplu om, fără să fi existat înainte de nașterea Sa la Betleem. Aceasta a fost o formă timpurie de erezie, ulterior îmbrăcând forma unitarianismului și a liberalismului.

(5) ebioniți – sectă evreiască timpurie de pretinși creștini, care respingeau dumnezeirea lui Hristos, pretinzând că El ar fi „devenit” Hristosul la momentul botezului Său.

(6) cerintieni – ucenici al ereticului gnostic Cerinthus, care a fost școlit în Alexandria, fiind contemporan cu apostolul Ioan.

(7) subzistență – ființă; realitatea existenței.

(8) transmutație – schimbarea unui lucru în altul de o altă esență sau natură.

(9) hipostatic este un termen teologic care denotă unirea dumnezeirii și a umanității complete într-o singură Persoană, Isus Hristos.

(10) Ignatie (cca. 35-110 d.Hr.) – episcop de Antiohia, care s-a împotrivit ereziilor gnostice din vremea sa, erezii care negau umanitatea completă a lui Hristos. A murit ca martir în Roma.


Cuvântul Domnului este o lumină călăuzitoare, un sfătuitor, un mângâietor, un toiag pe care să te sprijini, o sabie cu care să te aperi și un medic care să se vindece. Cuvântul este o mină plină de bogății, o robă care să te acopere și o cunună care să te înnobileze. El este pâinea care îți dă putere, vinul care te înveselește, fagurele de miere din care să te ospătezi, muzica aceea care îți dă bucurie și un paradis care să te fericească. — Thomas Brooks

Toate slujirile trebuie supuse acestui test – dacă nu Îl glorifică pe Hristos, nu sunt de la Duhul Sfânt. – Charles H. Spurgeon

Sus