Marele Domn al păcii

Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toți! (2 Tes. 3:16).

Vom ajunge la esența pasajului nostru în timp ce vom analiza pentru câteva minute singura Persoană de la care trebuie să vină această pace: „Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea”. Cine este acest „Domn al păcii”, dacă nu Isus Hristos, Domnul păcii, care S-a născut în lume într-un moment când în toată lumea a fost pace? Acela a fost un scurt interval de timp, în care porțile templului războiului s-au închis și când, iată, Isus a venit la Betleem și îngerii au cântat: „Pace pe Pământ”. El a venit ca să instaureze o Împărăție a păcii care va fi universală și sub a cărei influență oamenii nu vor mai ridica sabia și nu vor mai cerceta cum să se lupte. „Domnul păcii!” Cât de binecuvântat este acest titlu! Așa a fost scris în vechime de Isaia, iar Pavel, adevăratul succesor al profetului, vorbește acum despre „Domnul păcii”. Acesta este Cel care, fiind pace în esența Sa, Și-a asumat să fie marele Ambasador al Tatălui. Și, făcând pace prin sângele crucii Lui, El a pus capăt luptei dintre om și Creatorul lui care fusese insultat. El este pacea noastră, Cel care a făcut una din evrei și Neamuri, și a frânt zidul de despărțire care stătea între noi. Acesta este Domnul care, când a stat între ucenicii Lui, le-a dat pacea spunând: „Vă dau pacea” (Ioan 20:21). Acesta este Cel ce, la plecarea Sa, a lăsat ultima Lui poruncă și a scris-o ca marea moștenire: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea” (Ioan 14:27). Acesta este Domnul păcii, a cărui natură și slujbă este să dea pacea.

Vreau să vă atrag atenția în special la cuvintele apostolului din acest pasaj. El nu spune, „fie ca Domnul păcii să trimită îngerul Lui ca să vă dea pace”. Ar fi fost o mare dovadă de îndurare dacă ar fi făcut asta, și am fi putut să ne arătăm recunoștința la fel cum a fost Iacov la Mahanaim, când îngerii lui Dumnezeu s-au întâlnit cu el. Pavel nu spune nici măcar, „fie ca Domnul păcii să îl trimită pe slujitorul Lui ca să vă dea pace”. Dacă ar fi făcut asta, am putea fi la fel de fericiți pe cât a fost Avraam când Melhisedec l-a împrospătat cu pâine și vin. Pavel nu spune nici chiar, „fie ca Domnul păcii să vă dea pace la Masa părtășiei, sau în citirea Cuvântului, în rugăciune sau în alte discipline sacre”. În toate acestea noi putem fi la fel de împrospătați pe cât a fost Israelul la Elim, când izvoarele și palmierii au înveselit semințiile lui. Nu, ci apostolul spune, „Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea”, ca și cum doar El, în propria Persoană, poate să dea pacea, și ca și cum prezența Lui ar fi singurul mijloc prin care putem primi pacea divină așa cum dorește El.

„Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea”. Cuvintele acestea mi se par extrem de dulci. Dacă te gândești pentru o clipă, vei vedea că noi nu obținem niciodată pacea decât de la Domnul însuși. La urma urmei, ce anume îți va da pace în cele mai rele vremuri? Îți spun eu: „El va fi pacea noastră” (Mica 5:5). Mie mi-a adus deseori o mare pace să mă gândesc la această Persoană tainică. El este un Om care a fost ispitit în toate felurile, la fel cum sunt eu, un Om care cunoaște fiecare durere a sufletului și fiecare suferință trupească, astfel încât compasiunea Lui este blândă și El are puterea de a înțelege. Oare n-ai avut deseori pace reflectând la aceste lucruri dulci? Știi că ai avut parte de pace. Așadar, Persoana Lui este o sursă de pace. Și nu te-ai odihnit în sufletul tău meditând la moartea Lui? L-ai văzut rănit, sângerând și murind pe lemnul crucii; și, chiar fără să îți dai seama, o pace minunată a venit peste inima ta, simțindu-te împăcat și liniștit în toate lucrurile. Da, Isus însuși este acel mir bogat din care pacea curge asemenea unui parfum dulce. Când El vine foarte aproape de inima ta și Își dezvelește rănile, și când îți vorbește cu drag, făcându-te să simți înflăcărarea divină a iubirii Sale – când El te asigură că ești una cu El, unit cu El într-o căsătorie veșnică, una care nu se poate confrunta cu niciun divorț – atunci sufletul tău este îmbibat de pace. Acesta este un lucru ce trebuie trăit, astfel că simplele cuvinte nu îl pot descrie. „Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea”. De aceea, eu spun că El face acest lucru în principal prin a Se descoperi în inima slujitorilor Lui.

Apoi observați că textul spune, „să vă dea pacea”. El nu doar ți-o oferă sau să încerce să te convingă că ar trebui să ai pacea sau să îți arate fundamentele păcii, ci El „dă pacea”. El are puterea de a insufla pace în inimă, să creeze pace în suflet și să atragă sufletul în acel somn dulce al celor preaiubiți, care este darul special al Cerului. „Eu vă voi da odihnă”, a spus El (Matei 11:28), și El poate și va face asta.

„Domnul să fie cu voi cu toți”, ca și cum ar fi spus: „La asta Mă refer”. Mă rog ca Isus să fie cu tine, căci dacă El este prezent, te vei bucura de pace. Marea poate răcni și fiecare scândură a corabiei poate fi lovită. Da, ba chiar apa ar putea să pătrundă în corabie ca și cum ar fi o gură uriașă care ar vrea să te înghită de îndată, dar când Isus sosește, El va mustra vânturile și valurile, și totul se va liniști complet. „Eu sunt, nu vă temeți” (Marcu 6:50) este suficient pentru a aduce pacea de îndată. Aș vrea să cunoști întotdeauna această pace, pe care doar Isus o poate da.

Trebuie să închei aici prin câteva gânduri despre mărimea păcii, printr-o rugăciune: „Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea”.

Cum! Întotdeauna în pace? Da, asta dorește apostolul pentru tine. Să ai pacea întotdeauna. „Păi eu mă simt foarte fericit duminica. Am o așa de mare pace încât mi-aș dori să avem o săptămână întreagă formată doar din duminici”. Fie ca Domnul însuși să îți dea pacea întotdeauna, în toate zilele săptămânii ca și în zilele de duminică. „Da, este adevărat că am fost foarte fericit în ultima vreme”, poate spune cineva, „căci Domnul m-a ajutat și toți au fost foarte iubitori în familie, dar nu știu cum ar fi fost dacă aș fi avut un soț morocănos și copii neastâmpărați”. Soră dragă, îți spun ce vreau să fii. Eu aș vrea să ai odihnă în toate circumstanțele: „Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea”. „Eu mă bucur de o astfel de pace în întâlnirea de rugăciune”, zice altcineva. Vreau să ai pace și în atelierul unde muncești. „Eu am pace când sunt singur cu Biblia mea”, strigă un altul. Noi ne rugăm să ai la fel de multă pace și când ești necăjit de cifrele din contabilitate și apăsat de acele facturi neplătite, de negustoria care nu prea merge și de condițiile neprielnice din afacerile tale. Ai nevoie întotdeauna de pace… O mulțime de pretinși credincioși sunt foarte agitați, agitați, grăbiți și nestatornici. Fraților, noi n-ar trebui să fim astfel. Voi ar trebui să fiți mai stabili, să aveți mai mult har și mai multă soliditate. Starea sufletelor voastre este bună, nu-i așa? Totul este îndreptat pe veci; totul este semnat, pecetluit și livrat. Legământul este bine rânduit în toate și sigur, și totul este în mâinile divine spre binele nostru. Ei bine, atunci de ce să nu fim la fel de fericiți ca îngerii? De ce să fim tulburați? Există ceva pentru care să merite să vărsăm o lacrimă, dacă totul este bine pe veci? Noi nu avem pace pentru că nu conștientizăm plinătatea mesajului din acest pasaj. „Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea” (2 Tes. 3:16). El poate să îți dea pacea întotdeauna, pentru că El nu Se schimbă niciodată. Pacea are întotdeauna la bază același temei. Poți să te duci la El ca să primești pace, iar El este întotdeauna gata să ți-o dăruiască. O, dacă am putea să o avem întotdeauna!

Observați mai apoi că textul spune: „Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel”. Poate El să ne dea pacea în orice fel? Eu știu că El ne poate da pacea prin anumite mijloace, dar pot fi făcute toate mijloacele să slujească acestui țel? Este evident că unele mijloace lucrează clar înspre pace, dar poate El să ne dea pacea prin forțe care ni se împotrivesc? Da, cu siguranță. El poate da pacea prin lucrurile amare ca prin cele dulci, prin furtună ca prin calm, prin pierdere ca prin câștig, prin moarte ca prin viață. Observați că există două feluri grandioase de a ne da pacea, una dintre ele constând din a îndepărta tot ce ne tulbură. Un om se poate tulbura pentru că nu obține bani sau pentru că și-a pierdut mult din avere. Să zicem că Domnul ia de la el toată lăcomia, toată iubirea de lume – oare nu este el umplut de pace de îndată? El are pace nu pentru că ar avea mai mulți bani, ci pentru că are o dorință mai mică după bani. Un altul poate fi foarte ambițios, vrea să fie important, să fie mare, și totuși nu ajunge niciodată, astfel că este tulburat. Să zicem că harul lui Dumnezeu l-ar smeri și i-ar lua aceste aspirații înalte, așa că el dorește doar să fie și să facă ceea ce Domnul voiește. Oare nu vei vedea cât de repede îl cuprinde pacea? Un altul ar putea avea un temperament mânios. Domnul nu îi schimbă pe cei din jurul lui, ci îl schimbă pe el, îl face liniștit, pașnic, gata să ierte și cu un duh de blândețe. Ce pace simte de acum acel om! Un altul ar putea avea un ochi invidios. Lui nu îi place să îi vadă pe alții prosperând, iar dacă alții ar fi într-o stare mai bună decât a lui, nutrește mereu gânduri aspre despre ei. Dar Domnul face cumva să stoarcă fiecare picătură de invidie din inima lui, și ce pace îl cuprinde! El devine bucuros când îi vede pe alții înaintând, iar dacă el trece prin încercări, acestea îi sunt de ajutor ca să-l facă fericit la gândul că alții sunt mai favorizați. Este o mare binecuvântare când Domnul îndepărtează din inimă elementele care aduc tulburare.

Până și curiozitatea poate fi o sursă de tulburare. Mulți oameni sunt cuprinși de îngrijorări ca urmare a curiozității. Eu am dorit uneori să știu de ce Domnul a făcut una sau alta cu mine. Binecuvântat fie Numele Lui! Dar sunt hotărât să nu Îl mai întreb în felul acesta. Cineva s-a rugat recent ca să pot vedea motivul pentru care Domnul m-a lovit cu suferință în ultima vreme. Sper că fratele nu se va mai ruga asta, căci eu nu vreau să știu motivele pe care Domnul le are. De ce să știu? Eu cunosc că El a făcut totul drept, așa că nu Îl voi dezonora interogându-L și dorind ca El să Se explice unui biet vierme. Aceasta este greșeala majorității dintre noi, anume că am vrut să știm cum una sau alta pot fi făcute drept. De ce să ne dorim asta? Dacă Dumnezeu ascunde un lucru, să fim nerăbdători să păstrăm acel lucru ascuns. Un slujitor trecea pe o stradă cu o farfurie care era acoperită într-un fel interesant. Acolo s-a întâlnit cu cineva care a spus: „Sunt foarte curios să știu ce a pus stăpânul tău pe farfurie, căci a acoperit-o atât de atent”. Dar slujitorul a răspuns: „Tocmai de aceea n-ar trebuit să îți dorești să știi, căci văzând că stăpânul meu a acoperit-o atât de atent, este clar că nu este treaba noastră să știm ce este pe ea”. Așa că, ori de câte ori un act al providenței lui Dumnezeu te încurcă în mintea ta, ia acesta ca pe un semn că Domnul nu vrea să îl înțelegi, ci să fii mulțumit luând acel lucru prin credință. Când curiozitatea și alte lucruri de acest fel se duc, atunci ne putem bucura de pace.

Apoi Domnul are felurile Lui de a ne da pacea prin a ne da descoperiri despre Sine. Unii dintre voi încă nu cunoașteți lucrurile care v-ar da pacea. De exemplu, dacă ați ști că El v-a iubit dinainte de întemeierea lumii și că, pe cine iubește El odată, El nu îl părăsește niciodată, voi, cei care vă temeți că ați căzut din har, ați putea obține o puternică mângâiere. Iar dacă înțelegeți doctrina grandioasă a decretelor divine și ați vedea că Domnul nu va eșua niciodată, nu va fi împiedicat, nici nu Se va întoarce nici măcar cu o iotă de la planurile Sale, atunci ați înțelege că voi, niște bieți credincioși neînsemnați, așa cum vă credeți, sunteți întrețesuți în acea mare țesătură căreia nu i se va permite să fie ruptă sau să cadă, căci altfel întreaga țesătură ar fi desfigurată. Ați înțelege că planul veșnic rânduit în înțelepciunea Lui și susținut de puterea Lui suverană garantează mântuirea voastră la fel de mult cum garantează slava lui Dumnezeu, și astfel ați avea pace.

Multe suflete nu au pacea pe care ar putea să o aibă pentru că ele nu înțeleg pe deplin sensul sângelui ispășirii. Marea doctrină a substituției nu este văzută în toată lungimea și lățimea ei de mințile unora. Dar când acești oameni ajung să Îl vadă pe Hristos stând în locul aleșilor Lui, făcut păcat pentru ei, iar pe aleși stând în locul lui Hristos și făcuți „neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5:21), atunci pacea lor va fi ca un râu. Ce mijloc deosebit al păcii este adevărul grandios al unirii sfinților cu Hristos, odată ce este înțeles! Cel ce crede în Hristos este una cu El, un membru al „trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui” (Efes. 5:30), una cu Hristos printr-o unire veșnică și indisolubilă, la fel cum Tatăl este una cu Fiul. Dacă am cunoaște acestea, alături de doctrina legământului, atributul imutabilității^[1] Sale, planul veșnic și unirea dintre Hristos și aleșii Lui, ne-am bucura negreșit de o pace profundă, asemenea păcii Cerului, asemenea fericirii nemuririi.

Dar există unii pentru care această pace nu poate veni, unii despre care Domnul a spus: „Ce-ți pasă de pace?… Cei răi n-au pace, zice Dumnezeul meu” (2 Împ. 9:19; Isaia 57:21). Faptele voastre, rugăciunile voastre, pocăința voastră – nimic din toate acestea nu vă poate aduce pace. În ce privește lumea și plăcerile ei, ele distrug orice nădejde de pace pentru voi. Veniți azi și credeți în marea jertfă pe care Dumnezeu însuși a pregătit-o în Persoana Fiului Său răstignit. Veniți să priviți la fața lui Emanuel, și citiți care este locul unde se găsește pacea. Veniți la marele izvor din coasta lui Isus și priviți prin crăpătura stâncii la locașul unde aleșii lui Dumnezeu locuiesc în pace. Încredeți-vă în Isus, și veți începe să aveți parte de o pace care va crește și se va adânci tot mai mult în pacea lui Dumnezeu care întrece orice cunoaștere, care vă va păzi inimile și mințile prin Hristos Isus. Amin.

Fragment dintr-o predică rostită pe 18 martie 1877 la Metropolitan Tabernacle, Newington.

[1] imutabilitate – de o natură neschimbătoare – n.tr.