Suferințele lui Hristos și bucuria

Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași (Isaia 53:10).

Acest capitol conține o relatare foarte vie și emoționantă a suferințelor extrem de tragice [ale Mântuitorului], și, dacă avem umanitate în noi în câtuși de puțină măsură, nu putem citi aceste versete fără a fi afectați, chiar dacă nu am cunoaște persoana respectivă. Aici se vorbește despre cineva care a fost atât de mutilat și desfigurat, încât nu avea „nici frumusețe, nici strălucire” (v. 2); unul „disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința” (v. 3); unul rănit, lovit, asuprit, suferind; unul adus ca mielul la tăiere; unul „șters de pe Pământul celor vii” (v. 8). Și cine este El? Dacă ar fi un vrăjmaș sau răufăcător, nu am putea decât să-L compătimim. Dar nu acesta era caracterul Său: El „nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui” (v. 9). El era atât de departe de a fi vrăjmașul nostru, încât „El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui… El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre” (v. 4-5), nu pentru ale Lui. Dar Îl avem aici pe omul care este Tovarășul lui Dumnezeu (Zah. 13:7), Răscumpărătorul, față de care suntem legați prin cele mai dragi obligații – o Persoană de o demnitate infinită și de o nevinovăție perfectă, cel mai bun Prieten al nostru și singurul Mântuitor! Ce înseamnă că este El? Nu ți-ar mișca asta inima și nu ar stârni în tine toate pasiunile blânde? Ar putea muri El în astfel de suferințe, fără să se manifeste milă, compasiune și dragoste față de El, când chiar și un criminal muribund ne trezește compasiunea?… Scopul meu în discuția de față este ca suferințele lui Isus să aibă efectul cuvenit. Faptul că Isus este eroul acestei tragedii profunde sau subiectul acestor suferințe ne învață ceva prin aplicarea frecventă la El a pasajelor citate din acest capitol în Noul Testament.

Acest capitol (Isaia 53:1-12) a fost o parte împlinită a Scripturii, iar acum sunt unii în Ceruri care au fost duși acolo prin ea. Acesta este capitolul pe care famenul etiopian îl citea când l-a întrebat pe Filip: „‚Despre cine vorbește prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?’ Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, și i-a propovăduit pe Isus”. Iar famenul a crezut din toată inima și a fost botezat, și de acolo și-a „văzut de drum [spre Cer], plin de bucurie” (F.A. 8:32-39)… O, să aibă același efect asupra voastră astăzi, frații mei, astfel ca, asemenea famenului, să vă puteți întoarce acasă bucurându-vă!

Modalitatea pe care o am acum în vedere legat de acest subiect ține doar de a vă ilustra și explica mai multe părți ale textului de față, în special acele părți care prezintă cât de plăcute și împlinitoare sunt convertirea și mântuirea păcătoșilor, prin moartea lui Hristos, pentru El.

„Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat” (Isaia 53:10). DomnulIsus a fost făcut jertfă pentru păcat pentru noi. Pedeapsa păcatului nostru a fost pusă în contul Lui, iar El a purtat-o „în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24). El a devenit Substitutul nostru^[1] și a luat locul nostru înaintea Legii lui [Dumnezeu]; prin urmare, pedeapsa Legii care ni se cuvenea a fost aplicată asupra Lui. Prin aceasta, frații mei, avem o nădejde la mântuire: s-a dat sânge pentru sânge, viață pentru viață, suflet pentru suflet! Sângele, viața, sufletul Fiului lui Dumnezeu, au fost date pentru sângele, viața și sufletul criminalului vrednic de urât…

Isus a adus jertfă pentru păcat, dar ce a oferit El?… El avea sânge în vene, și tot acest sânge avea să curgă, pentru că avea să-l ofere pentru a salva sângele nostru vinovat. El avea un suflet, și acest suflet a fost făcut jertfă pentru păcat. Sufletul Lui a fost o jertfă pentru păcat! Sufletul Lui curat și impecabil! Sufletul Lui, care avea mai multă valoare decât întregul Univers! Poate că veți găsi oameni care vor da multe lucruri pentru eliberarea unui prieten, dar cine și-ar da sufletul? Cine și-ar da sufletul pentru vrăjmașii săi? Aceasta este lauda specială a dragostei lui Isus.

Când se vorbește aici despre sufletul Lui, aceasta poate avea sensul întregii Sale naturi omenești, căci în acest sens este tratat adesea în Sfânta Scriptură. Astfel, sensul este că atât sufletul, cât și trupul Său, sau întreaga Sa natură umană, au suportat pedeapsa care ni se cuvenea nouă. Sau putem înțelege de aici că sufletul Său era partea Sa rațională și nemuritoare, în contrast cu trupul Său, astfel că sensul este că El a suferit atât în suflet, cât și în trup. Sufletul Său a suferit prin a prevedea suferințele Sale, ispitirea de către diavolul, prin a vedea cu inima mișcată imaginea păcatelor oamenilor și, mai ales, a părăsirii Sale de către Tatăl ceresc. Astfel, când trupul Lui era încă neatins de oameni, în Grădina Ghetsimani, El a exclamat: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38); iar în altă parte: „Acum sufletul Meu este tulburat” (Ioan 12:27). Pe scurt, așa cum se spune, „suferințele sufletului Său au fost sufletul suferințelor Sale”… Sufletul Lui era întristat, „cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38), și toate acestea [erau] pentru păcătoși ca noi. Oare acest lucru nu va avea importanță printre ființele pentru care El a îndurat toate acestea? Fă un experiment asupra inimii tale prin acest gând și încearcă să vezi dacă poate rezista puterii lui: „Tu să Îi faci sufletul jertfă pentru păcat” (v. 10, lit. KJV). Tu să faci, adică Tu, marele Dumnezeu și Tată al tuturor. Această jertfă este oferită de înțelepciunea și harul Tău și rânduită prin autoritatea Ta, care ai dreptul să stabilești termenii iertării. Prin urmare, putem fi siguri că această jertfă este acceptabilă, că această ispășire este suficientă…

Sau cuvintele pot fi exprimate astfel: „Când sufletul Lui va aduce o jertfă pentru păcat”. Și în acest sens se are în vedere faptul că acesta a fost actul voluntar al lui Hristos… El a fost de acord să fie Substitutul nostru și Și-a adus sufletul ca jertfă pentru noi. El a făcut aceasta… fără nicio constrângere. Și este un lucru pe care El însuși ni-l spune: „Nimeni nu Mi-o ia [viața] cu sila, ci o dau Eu de la Mine” (Ioan 10:8). Astfel, aceasta a fost alegerea Lui liberă, iar această considerație Îi sporește nespus dragostea… Iată dragostea adevărată, anume ca El să Se aducă de bunăvoie ca jertfă voluntară, dedicată prin Sine!

Care va fi acum consecința, care va fi răsplata tuturor acestor suferințe ale lui Hristos! Va îndura El toate acestea în zadar? Nu va primi nicio compensație… Omul care a stat atârnat la Calvar și a zăcut mort în mormântul lui Iosif din Arimateea? Unde este El acum? O, El a rupt legăturile morții, a triumfat peste mormânt și Se bucură de o viață nemuritoare. El petrece această viață nemuritoare într-o stare a celei mai înalte demnități și fericiri desăvârșite, pentru totdeauna. „Dar pe Acela, care a fost făcut pentru puțină vreme mai prejos decât îngerii, adică pe Isus, Îl vedem încununat cu slavă și cu cinste, din pricina morții, pe care a suferit-o” (Evrei 2:9). Pentru că „S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, și I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi” (Fil. 2:8-10). „Hristos pentru aceasta a murit și a înviat ca să aibă stăpânire și peste cei morți, și peste cei vii” (Rom. 14:9). Prin moartea Sa, El a dobândit guvernarea universală și deține cheile lumii vaste și nevăzute, și ale morții care duce la ea (Apoc. 1:18). Aceasta a fost o mare parte din acea „bucurie pusă înaintea Lui”, pentru care El „a îndurat crucea, a disprețuit rușinea” (Evrei 12:2)…

De asemenea, pot să aduc înainte nemurirea și înălțarea lui Hristos ca o încurajare pentru sufletele deprimate. Așa o folosește apostolul: „De aceea și poate să îi mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25). Încredințându-I sufletele voastre, nu le puneți în mâinile unui Mântuitor mort. Este adevărat, El a fost mort acum peste 1700 de ani, dar acum El este viu, și iată că El trăiește în veci. El trăiește pentru a-Și trimite Duhul spre sfințirea voastră. El trăiește ca să aibă grijă de voi în pelerinajul vostru prin această lume sălbatică. El trăiește ca să vă trimită provizii, în funcție de nevoile voastre; El trăiește pentru a face mijlocire veșnică pentru voi (ceea ce apostolul a avut în vedere), pentru a vă pleda cauza, pentru a vă susține cererile întemeiate, pe baza sângelui Lui și pentru a cere binecuvântări pentru voi. El trăiește veșnic ca să vă facă fericiți pentru totdeauna! Și nu vreți să îndrăzniți să vă încredințați sufletele în mâna Lui! Puteți face asta în siguranță, fără teamă. El are putere și autoritate să vă protejeze, pentru că este Ființa supremă, Domnul tuturor, și are toate lucrurile în supunere față de El. Prin urmare, nimic nu vă poate răni dacă El Se angajează să vă fie pază…

Și nu vi se pare că El este un obiect potrivit al dragostei voastre în starea Sa înălțată? El este cu totul glorios și merită dragostea voastră, și El este totul numai bunăvoință și îndurare. Prin urmare, interesul de sine, ar crede cineva, ar trebui să vă determine să-L iubiți, căci cu ce scop este El înălțat? Isaia vă spune că El este înălțat ca „să Se milostivească de voi” (Isaia 30:18). El S-a așezat pe scaunul Său de domnie ca pe un loc înălțat, pot spune așa, ca să poată răspândi binecuvântări mai avantajoase mulțimii nevoiașe dinaintea Sa, care privesc spre El cu ochi dornici și nerăbdători, asemenea cerșetorului șchiop față de Petru și Ioan, așteptând să primească ceva de la El (F.A. 3:1-11). Și oare nu va fi stârnită dragostea voastră de un asemenea har și de o asemenea bogăție, față de Unul atât de înălțat, mai presus de voi? Cu siguranță că trebuie să se petreacă asta, cu excepția cazului în care principiul recunoștinței este pierdut în inima voastră…

Prietenii se bucură, în mod natural, de onorurile acordate unii altora și se felicită reciproc pentru succesul avut. Și voi, cei care Îl iubiți pe Isus, nu vă bucurați împreună cu El de faptul că El nu mai este acum acolo unde era odinioară, nu mai atârnă pe o cruce dureroasă și [umilitoare], ci stă așezat pe un scaun de domnie glorios; nu mai este insultat de mulțime, ci este adorat de toate oștirile cerești; nu mai este străpuns de o cunună de spini, ci este împodobit de o cunună de slavă neclintită; nu mai este apăsat de o mulțime de suferințe, ci exultă în plinătatea bucuriilor veșnice? Oare nu vă simțiți mânați să vă bucurați că suferințele Lui pentru voi au avut un rezultat atât de fericit în El? O, puteți fi cufundați în durere în timp ce Capul vostru este înălțat la atâta slavă și fericire, și asta ca răsplată pentru rușinea și durerea pe care El le-a îndurat pentru voi? Cred că o simpatie generoasă ar trebui să afecteze toate membrele trupului Său, iar dacă nu aveți niciun motiv să vă bucurați pentru voi înșivă, măcar bucurați-vă pentru Capul vostru și luați parte la bucuriile Domnului vostru.

Astfel, vedeți că Isus Hristos a obținut cea mai bogată răsplată în Persoana Sa. Dar oare asta este tot? Oare suferințele Lui nu vor avea consecințe fericite asupra altora, de care El să Se bucure la fel ca pentru Sine? Da, căci pasajul nostru vă spune: „Va vedea o sămânță de urmași… și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora” (Isaia 53:10-11). Ce varietate categorică de expresii ne sunt date aici pentru a indica plăcerea pe care Hristos o are în a observa roadele fericite ale morții Lui în mântuirea multor fii ruinați ai oamenilor!

„Va vedea o sămânță de urmași” (v. 10).Prin sămânța Lui se înțeleg copiii harului Său, urmașii Săi, mărturisitorii sinceri ai religiei Sale… acum, prin moartea Lui și prin înmormântarea Lui, care a produs o creștere mare. Un singur Hristos care a murit a dat naștere la mii, chiar milioane de creștini. Sângele Lui a fost rodnic, căci el a fost într-adevăr „sămânța bisericii”. Și, binecuvântat fie Dumnezeu, vrednicia Sa rodnică încă dă rezultate. Sămânța Lui spirituală a crescut de la o epocă la alta și, o, ce gând încântător… Isus a venit în lumea noastră și a vărsat sângele inimii Sale pe pământ… Copiii spirituali se înalță la Hristos de la o epocă la alta, din popor după popor; și binecuvântat fie Numele Lui, acest șir de roade încă nu s-a încheiat, ci va continua cât va dăinui lumina soarelui. Zilnic se nasc copii spirituali prin Cuvântul Lui într-o parte sau alta a lumii, și chiar despre acest loc se poate spune că „toți s-au născut în el” (Ps. 87:5). Oare nu există nimeni dintre voi care să simtă durerile nașterii din nou și să fie pe cale de a fi adăugat la numărul copiilor Săi? O, fie ca mulți să se nască astăzi pentru El! O, fie ca în această zi să simțim vrednicia rodnică a sângelui vărsat acum peste 1700 de ani!

„Va vedea o sămânță de urmași” (v. 10).Pentru un om aflat pe moarte, este o mângâiere să vadă numeroși urmași care să-i păstreze numele și să-i moștenească avuția. Această mângâiere a avut Isus în toate suferințele vieții Sale și în toate agoniile morții Sale, și aceasta L-a animat să îndure totul cu răbdare. El a văzut câțiva dintre copiii Săi spirituali plângând în jurul Lui, chiar când atârna pe cruce. El a privit cu nerăbdare către sfârșitul veacului, și a văzut numeroși urmași ridicându-se din veac în veac, pentru a-L numi binecuvântat, pentru a-I purta Numele în lume și pentru a fi părtași moștenirii Sale cerești. O, noi să nu ne gândim cu drag la nădejdea că, de pe crucea Sa, El a aruncat o privire spre… capătul Pământului și că, în ultimele Sale suferințe, a fost înviorat la acest gând: „Văd că nu voi muri în zadar. Văd sămânța Mea împrăștiată în lume și ajungând în sălbăticia Americii. Văd de aici că un număr dintre ei se vor întâlni spre sfârșitul veacului la Hanover^[2] cu recunoștință, pentru a comemora suferințele pe care Eu le îndur acum și ca să Mi se dedice pentru totdeauna”?

O, frații mei! Nu-I veți da fericitului Isus această plăcere? Este puțin, foarte puțin, pentru toate chinurile pe care El le-a suportat pentru voi. Păcatele voastre I-au produs multe răni, multe dureri, iar voi să nu vreți să-I dați acum această satisfacție? Dar crucea nu este singurul loc de unde El privește sămânța Sa spirituală. El este acum înălțat pe scaunul Său de domnie, în cele mai înalte Ceruri, și El face de acolo o amplă trecere în revistă a Universului. El privește lumea noastră de sus. El vede regi în măreția lor, generali victorioși cu toată puterea lor, nobili și oameni mari în toată gloria lor, dar acestea nu sunt obiectele care Îi mulțumesc ochii cel mai mult. El vede sămânța Lui. El vede unul aici și altul acolo, toți răscumpărați cu sângele Lui și născuți din Duhul Său, și aceasta este cea mai încântătoare priveliște pe care lumea noastră I-o poate oferi. Unii dintre ei pot fi apăsați de sărăcie, acoperiți cu zdrențe sau loviți de foamete. Poate că ei nu sunt oameni mari în ochii muritorilor, dar Lui Îi place să Se uite la ei. El îi prețuiește ca pe niște copii și roade ale suferințelor Sale de la cruce…

Dar aceștia nu sunt singurii copii pe care Îi face plăcere să-i privească. Nu toți sunt într-o stare atât de nefericită și imperfectă. Nu, ci El vede o mulțime glorioasă a lor în jurul tronului Său din Ceruri, ajunși la maturitate, bucurându-se de moștenirea lor și semănând cu Părintele lor divin. Cum se bucură inima Sa binevoitoare să privească peste câmpiile imense ale Cerului și să le vadă pe toate populate cu sămânța Lui! Când privește această vastă mulțime de urmași, născuți din sângele Său, și când privește în jos spre lumea noastră, iar noi nădăjduim că privește în acest loc și în multe altele, văzând atât de mulți copii în har care înaintează pas cu pas spre vârsta adultă; când îi vede pe unii, poate ceas de ceas după ce El a murit pe Calvar, și îi vede intrând pe porțile Cerului, după ce și-au încheiat cursul creșterii pe Pământ, eu zic că această imagine Îl înconjoară din toate părțile, și cât de mult Se bucură El! Acum se împlinește profeția din textul nostru: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora” (v. 11). Dacă puneți în cuvinte simțămintele inimii Sale binevoitoare, cred că o veți face gândindu-vă că El spune aceasta: „Este de ajuns. Deoarece moartea Mea a fost atât de rodnică pentru o posteritate atât de glorioasă, Eu sunt mulțumit. Dacă păcătoșii Mi se vor supune ca să-i mântuiesc, dacă vor doar să Mă lase să îi fac fericiți, Eu nu doresc altă răsplată pentru toate chinurile pe care le-am îndurat pentru ei. Dacă acest țel va fi împlinit, nu Îmi va părea deloc rău că M-am lăsat atârnat pe lemn pentru ei”.

O, dragilor, oare nu simțiți că trebuie să vă topiți inimile în suflet când auziți un astfel de limbaj!Vedeți puterea dragostei lui Isus! Dacă sunteți mântuiți, El nu va regreta că Și-a dat sângele și viața pentru voi. Mântuirea voastră va compensa totul. El nu vă cere altă răsplată decât să deveniți sămânța Lui spirituală și să vă purtați ca niște copii față de El. El ar considera aceasta cea mai mare bucurie, o bucurie mai mult decât echivalentă cu toate durerile pe care le-a suferit pentru voi.

Și o, frații mei! Nu-I veți da această bucurie astăzi? Acesta este un lucru pe care îl am în suflet și, prin urmare, trebuie să vă îndemn în acest sens. Există bucurie în Cer la convertirea unui păcătos, iar Isus ia parte într-un fel special la ea. Ați putea încerca să-I furați această bucurie? Dacă respingeți oferta Lui, limbajul purtării voastre va fi acesta: „Nu vreau să aibă motive de bucurie, așa că voi împiedica asta pe cât de mult pot. El nu va primi nimic de la mine; toate suferințele Lui vor fi în zadar, căci mă voi strădui din răsputeri să le fac astfel”. Și nu ați fi șocați de asemenea blasfemie și nerecunoștință josnică? Fericirea stării Lui înălțate constă, în mare măsură, în plăcerea de a vedea planurile morții Sale împlinite în convertirea și mântuirea păcătoșilor…

Lucrul de care El vrea să Se bucure și pe care vi-l pun înainte astăzi este ca, fiind păcătoși pocăiți și neajutorați, să vă sprijiniți pe deplin pe meritele ispășirii Sale, să vă dedicați slujirii Sale și să vă supuneți Lui ca Domnul vostru, adică să deveniți creștini adevărați, autentici, sinceri. Nimic altceva nu I-ar putea aduce plăcere… Oferindu-I lui Hristos această plăcere, vă veți aduce și vouă cea mai mare plăcere, căci fericirea voastră, mântuirea voastră, este lucrul de care El Se bucură; de aceea, dacă Îl întristați în aceasta, vă ruinați pe voi înșivă… Dacă nu-L veți lăsa să Se bucure de voi făcându-vă bine… El Se va preamări prin distrugerea voastră, prin aplicarea dreptății Sale asupra voastră… Flăcările Iadului vor arde îngrozitor de puternic pentru a reflecta splendoarea perfecțiunilor Sale. Dar, pe de altă parte, dacă Îi veți da bucuria prin întoarcerea voastră la El chiar azi, El vă va răsplăti pentru totdeauna! El vă va răsplăti cu toate bucuriile de nedescris ale Cerului.

Fragment din „The Sufferings of Christ and Their Consequent Joys and Blessings” din volumul Sermons on Important Subjects, Vol. 1 (New York: Robert Carter and Brothers, 1851), p. 478-497.

[1] v. Revista Vestitorul Evangheliei Harului nr. 7/2019, Substituția.

[2] Cu referire la comitatul Hanover din statul Virginia, SUA, unde autorul a predicat în perioada 1748-1759.