Pocăința și judecata universală

„Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, şi le poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care le-a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți…” (F.A. 17:30-31).

În vremurile întunecate ale ignoranței, care au precedat propovăduirea Evangheliei, Dumnezeu părea că a închis ochii la idolatria și diferitele forme de răutate care se răspândiseră în lume. Adică El a părut să le ignore sau să nu le observe, în ceea ce privește pedepsirea lor sau chemarea explicită a popoarelor la pocăință. Acum, spune sfântul Pavel, situația s-a schimbat. Evanghelia este acum propovăduită în întreaga lume și, de aceea, Dumnezeu nu pare să mai treacă cu vederea răutatea și lipsa de pocăință a omenirii, ci proclamă marele Său mandat înaintea lumii rebele, în mod explicit și clar, poruncind tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască (F.A. 17:30). El le oferă acum motive specifice și încurajări clare în acest sens.

Un motiv de cea mai mare greutate, care nu a fost niciodată atât de clar propovăduit și pe scară atât de largă ca până atunci, este doctrina judecății universale. Și este evident că perspectiva unei judecăți trebuie să fie un motiv puternic ca păcătoșii să se pocăiască. Acesta îi va trezi din siguranța lor imaginară și îi va duce la pocăință.

Dumnezeu le-a arătat cu certitudine tuturor oamenilor, adică tuturor celor care aud Evanghelia, că El a rânduit o zi pentru acest scop măreț, și că Isus Hristos, Dumnezeu-omul, va realiza în persoană această judecată măreață și solemnă… Învierea lui Hristos ne oferă certitudinea acestui lucru în mai multe aspecte. Ea este un model și o garanție a învierii universale, acel mare pas pregătitor al judecății. De asemenea, ea este o atestare autentică a pretențiilor Domnului nostru și o dovadă incontestabilă a misiunii Sale divine…

Haideți să intrăm acum în maiestuoasa scenă. Dar, vai, ce imagini să folosesc pentru a o reprezenta? Nimic din ceea ce am văzut, nimic din ceea ce am auzit, nimic din ce s-a întâmplat vreodată de-a lungul timpului pe pământ nu ne-o poate prezenta în lumină adecvată. Totul este abject și degradat, totul este leșinat și obscen, și chiar soarele pălește atunci când este comparat cu măreața priveliște din acea zi. Suntem atât de obișnuiți cu lucrurile mărunte și josnice. încât este imposibil să gândim adecvat la aceasta. Dar, nu după multă vreme, vom fi spectatorii uimiți ai acestor minunății, iar ochii și urechile noastre ne vor învăța. Dar acum este necesar să ne modelăm gândirea despre aceste lucruri, așa încât inimile noastre să fie afectate pentru a fi pregătiți pentru ele. Haideți, deci, să prezentăm înaintea ochilor noștri acele ilustrații ale revelației divine, singurul nostru ghid în acest caz…

În ceea ce privește Persoana care va acționa drept Judecător, psalmistul ne spune că Dumnezeu însuși va fi Judecătorul. Cu toate acestea, Hristos ne arată că Tatăl nu judecă pe nimeni, ci a dat toată judecata în mâna Fiului, căruia I-a conferit și autoritatea, întrucât El este Fiul omului. De aceea, Isus Hristos, Dumnezeu-omul, este, așa cum am observat, Cel care va îndeplini acest rol deosebit. Din motivele deja enunțate, este foarte nimerit ca judecata să Îi fie dată. Întrucât este Dumnezeu și om, are toate avantajele divinității și ale umanității, centrate în El, care Îl fac astfel mai potrivit pentru această slujire decât dacă ar fi fost doar Dumnezeu sau doar om. Acesta este Judecătorul maiestuos în fața căruia vom sta. Perspectiva aceasta ar trebui să ne inspire reverență, bucurie și teroare.

În ceea ce privește înfățișarea Lui, El va avea demnitatea Persoanei și slujirii Sale. El va străluci în toate aspectele gloriei Lui nepătate, ale dumnezeirii și ale tuturor celorlalte trăsături suave ale unui om perfect. Cei care Îl vor înconjura, vor sublinia demnitatea înfățișării Sale grandioase, iar admirația naturii va crește solemnitatea și teroarea acelei zile.

Iată cum Îl descrie chiar Cuvântul Lui: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale” (Matei 25:31). „La descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să îi pedepsească pe cei ce nu Îl cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos” (2 Tes. 1:7-8). Acesta este Judecătorul înaintea căruia trebuie să stăm…

Apoi Judecătorul apare, scaunul de judecată se ridică, iar morții sunt înviați. Ce anume urmează? Ei bine, urmează adunarea universală a tuturor fiilor oamenilor înaintea scaunului de judecată. Ce adunare impresionantă, ce mulțime vastă este aceasta! Toți fiii oamenilor s-au adunat într-o imensă mulțime. Adam privește la lunga sa linie genealogică, și urmașii lui au ochii ațintiți la tatăl lor comun… Şi tu și eu vom fi prezenți, fraților, în acea adunare impresionantă. Nu ne vom putea pierde în mulțime, și nici nu vom putea scăpa să fim observați de Judecătorul nostru. Ochiul Său va fi atât de bine ațintit asupra fiecărei persoane, încât va fi ca și cum nu ar exista acolo decât două persoane: omul și Judecătorul.

Apoi Judecătorul Se așează pe tronul Lui. Milioane de oameni stau nerăbdători înaintea Lui, așteptându-și condamnarea. Deocamdată, nu se face nicio separare între ei… Dar iată! La ordinul Judecătorului, mulțimea se pune în mișcare. Oamenii se despart: ei sunt despărțiți conform caracterului lor și se formează două mulțimi mari, una la stânga și cealaltă la dreapta (Matei 25:31-33)… O, ce separare ciudată are loc acum! Cât de mulți oameni, cândva printre cei sfinți, stimați de alții pentru evlavia lor – și de ei înșiși – sunt acum izolați de aceștia și puși alături de criminalii care tremură, la stânga Judecătorului! Și cât de multe suflete sărmane, inimi cinstite, suflete chinuite, ale căror temeri i-au purtat până aici, se găsesc în situația surprinzătoare de a fi puși la dreapta Judecătorului lor, care le zâmbește! Ce legături sunt frânte acum! Ce inimi zdrobite! Ce prietenii, rudenii și relații apropiate sunt despărțite de acum pe vecie! Vecini de vecini, stăpâni de slujitori, prieteni de prieteni, părinți de copii, soți de soții…

Dar cine sunt cei ce formează mulțimea ticăloasă de la stânga? Îl văd acolo, prin revelație, pe cel bețiv, pe curvar, pe mincinos, pe hoț și diferitele clase de păcătoși păgâni, ca și pe cei dedați plăcerilor lor. Văd acolo familiile care n-au chemat Numele Domnului și întregi națiuni care L-au uitat. O, ce mulțimi vaste, câte milioane de milioane de milioane sunt aici!

Dar cine sunt acei nemuritori proslăviți din mulțimea de la dreapta? Ei sunt cei care acum își deplâng păcatele, care se împotrivesc lor și le abandonează. Ei sunt aceia care și-au predat viețile în întregime lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, care s-au supus din toată inima metodei de mântuire revelată în Evanghelie; care au fost făcuți făpturi noi prin puterea minunată a lui Dumnezeu; care se străduiesc din răsputeri și perseverează în viețile lor spre a-și duce mântuirea la capăt, care trăiesc neprihănit, sobru și evlavios în această lume…

Dar iată, acum începe judecata. Dumnezeu judecă tainele oamenilor prin Isus Hristos. Toate faptele tuturor fiilor oamenilor vor fi supuse judecății (1 Cor. 3:11-15)… Și ce descoperiri ciudate va face această judecată! Ce dorințe nobile vor fi afișate acum în toată frumusețea înaintea ochilor oamenilor, care nu au strălucit niciodată așa; ce fapte evlavioase și nobile, care au fost ascunse sub vălul modestiei; ce aspirații pline de dragoste, ce exerciții devotate ale inimii, care s-au deschis doar ochilor Omniscienței – sunt acum aduse la lumină și primesc aprobarea Judecătorului suprem, înaintea întregului Univers!

Dar, pe de altă parte, ce lucrări rușinoase, ale întunericului; ce lucruri ascunse ale necinstei; ce secrete groaznice ale trădării, ipocriziei, sexualității și diferitelor forme de stricăciune, ascunse până acum de ochii omului, cu multă îndemânare și străduință; ce lucrări oribile ale păcatului izbucnesc acum în lumină, în toate culorile lor drăcești, spre rușinea celor vinovați și spre uimirea și oroarea Universului! Evident, istoria omenirii trebuie să apară apoi, ca și analele Iadului sau biografia diavolilor! Atunci, ipocrizia va fi dată pe față. Trăsăturile încețoșate de caracter vor fi făcute clare, iar oamenii și lucrurile vor apărea în adevărata lor lumină. Ar putea ca perspectiva unei astfel de descoperiri să nu te umple de groază? Ține minte că multe din faptele tale, dar mai ales multe din pornirile inimii tale, nu vor suporta lumina. Dacă acum ar fi date pe față tainele tale, cum te-ar umili, chiar dacă te-ai afla în cel mai îngust cerc al prietenilor sau rudelor tale! Cum ai putea suporta atunci ca toate acestea să fie scoase la lumină, pe deplin, înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor și a oamenilor?

Am ajuns acum la apogeul crizei, începând de la care starea veșnică a tuturor oamenilor se schimbă. Mă refer aici la momentul pronunțării marii sentințe. Cerul și pământul sunt mute, atente la momentul când Judecătorul, cu zâmbet pe față și cu o voce mai dulce decât muzica cerească, își îndreaptă privirea către mulțimea glorioasă de la dreapta Sa și revarsă toate bucuriile Cerului în sufletele lor prin acea sentință uluitoare pe care ne-a lăsat-o cu dragoste: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). Fiecare cuvânt este plin de semnificație, plin de Cer și în perfectă consonanță cu dorințele acelora cărora le sunt adresate. Ei au dorit, au tânjit și au însetat să fie aproape de Domnul lor. Acum, El îi invită, „Apropiați-vă și locuiți cu Mine pe vecie”. Nu a existat nimic pe care ei să îl dorească atât de mult ca binecuvântarea lui Dumnezeu, și nimic de care să se fi temut atât de mult ca de blestemul Lui. Acum, temerile lor sunt în întregime risipite, iar dorințele lor pe deplin împlinite. Judecătorul suprem îi declară binecuvântații Tatălui Său. Ei au fost cu toții săraci în duh, majoritatea săraci în această lume, și toți conștienți de nevrednicia lor. Cât de minunat, deci, și cât de normal este ca ei să fie surprinși să se vadă invitați să moștenească o Împărăție, ca prinți cu sânge regal, născuți pentru a moșteni tronuri și coroane!…

Dar, atenție! O altă sentință iese din gura Judecătorului, de data aceasta mânios ca un fulger răzbunător. Natura tremură cu un suspin profund! Cerul se coboară și se întunecă, pământul se cutremură și milioane de oameni vinovați se prăbușesc cu groază la auzirea cuvintelor Lui! Și iată, Cel ale cărui cuvinte sunt fapte, a cărui vorbă a creat lumea din nimic, care putea să facă pulbere zece mii de universuri într-o clipă; Cel al cărui tunet a năucit răzvrătirea îngerilor rebeli din Cer și i-a aruncat jos, până în fundul Iadului; iată, El Își întoarce acum privirea către mulțimea vinovată de la stânga Sa. Înfățișarea Lui dezvăluie indignarea dreaptă care fierbe în pieptul Său. Privirea Sa vorbește despre lipsa de înduplecare și ne spune că acum nu mai este loc pentru rugăciuni și lacrimi. Acum ceasul dulce al mijlocirii a trecut, căci nu mai este loc decât pentru măreția și groaza Judecătorului. Oroarea și întunericul sunt ilustrate pe fruntea Lui, iar fulgerele de răzbunare se văd în ochii Săi. O, cine poate suporta cuvintele Sale? El vorbește: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41). O, cât de greu este fiecare cuvânt! Duceți-vă! Duceți-vă de la Mine! De la Mine, Autorul oricărui bine, Izvorul întregii fericiri. Duceți-vă, însoțiți de blestemul Meu greu asupra voastră, blestemul care vă distruge cu totul. Duceți-vă în foc, în focul cel veșnic, pregătit, alimentat și întețit, pregătit pentru diavolul și îngerii lui.

Apoi intervine începutul acelei perioade îndelungate, în decursul căreia sunt rânduite, fără putință de schimbare, stările veșnice ale oamenilor. În această eră atât de importantă, fericirea sau pierzarea oamenilor trasează o singură idee neîntreruptă și uniformă: fără schimbare, fără putință de schimbare; totul este din slavă în slavă, în perfecțiune, sau din prăpastie în prăpastie, în Iad. Aceasta este ziua în care toate planurile Providenței, puse la lucru vreme de mii de ani, se încheie.

Cândva exista timpul, dar acum nu mai este! Toți fiii oamenilor intră acum într-o perioadă care nu mai este măsurată de mișcarea soarelui, nici în zile, luni și ani. Acum răsare veșnicia, o zi care nu va mai vedea niciodată apusul. Această dimineață extraordinară este făcută să arate și mai serios prin punerea în aplicare a sentinței. Imediat ce ea este pronunțată, cei răi sunt aruncați în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți merg în viața veșnică. Privește mulțimea uimită, ca și cum ar fi fost lovită de trăsnet, de la stânga Judecătorului, și care, cu groază totală, suspin și disperare în priviri, plângând, frângându-și mâinile și trăgând cu ochiul către Cer, este aruncată în pierzare! Acum ei spun un veșnic adio pământului și tuturor bucuriilor lui! Adio bucuriilor luminii încântătoare a Cerului! Adio speranței, acea dulce mângâiere în suferință!

Cerul se încruntă de sus asupra lor, ororile Iadului se răspândesc deplin în jurul lor, iar conștiința se năpustește asupra inimii lor ca o pasăre de pradă. Conștiința! Acea putere abuzată și epuizată, care astăzi doarme în atât de multe inimi – ce răzbunare nemiloasă și grozavă îți vei lua asupra acelora care azi îndrăznesc să te trateze cu violență! O, ce amintiri groaznice vor fi aduse atunci în minte! Amintirea îndurărilor abuzate! Amintirea unui Mântuitor batjocorit! Amintirea mijloacelor și oportunităților de mântuire, neglijate și pierdute! Aceste amintiri vor străpunge inima precum un scorpion. Dar, o, veșnicie! Veșnicie! Cu ce groază va circula acest cuvânt prin toate bolțile și cotloanele Iadului! O veșnicie în ruină! Durere fără sfârșit! Niciun fel de speranță, pe vecie! O, acesta este Iadul Iadului! Acesta este tatăl disperării! Disperarea – cel mai groaznic ingredient al pierzării, cea mai chinuitoare patimă pe care diavolii o simt.

Dar haideți acum să aruncăm privirile asupra unei scene încântătoare și admirabilă. Iată armata strălucitoare și triumfătoare, intrând în marș în casa ei cerească, sub comanda Căpeteniei mântuirii lor, unde vor fi pe veci cu Domnul, trăind pe cât de fericiți se poate imagina. Cu ce strigăte de bucurie și triumf se urcă ei la Cer! Cu ce sublime strigăte de aleluia își laudă Eliberatorul!

Iar acum, când locuitorii lumii noastre, pentru care a fost creată, sunt trimiși în alte ținuturi, și ea își va vedea sfârșitul. Este nimerit ca un pământ atât de vinovat, care a fost scena păcatului atât de multe mii de ani, care a suportat chiar crucea pe care Creatorul ei Şi-a dat viața, să fie făcut o dovadă a mâniei divine. Iată! Focul universal începe! Cerurile trec cu mare zgomot! Pământul se topește într-o flacără fierbinte! Pământul și toate lucrurile de pe el sunt arse! Stelele aleargă de pe orbitele lor, cometele se sting, iar pământul tremură de convulsii. Alpii, Anzii și toate vârfurile semețe ale lungilor lanțuri muntoase explodează ca niște Etne¹ arzătoare; totul tună, fulgeră și fumegă, tremurând precum Muntele Sinai, când Dumnezeu S-a coborât asupra lui pentru a-Şi proclama Legea! Rocile se topesc și aleargă în torente de flăcări la vale; râurile, lacurile și oceanele fierb și se evaporă. Straturi de foc și stâlpi de fum, tunete și fulgere insuportabile răcnesc, explodează și cuprind atmosfera de la un pol la altul… Întreg globul este acum cuprins de un ocean de foc lichid! Unde vom găsi acum locurile unde erau orașe, unde s-au luptat armate, unde munții își desfășurau tăria și își ridicau vârfurile în înălțimi? Vai, toate sunt pierdute, nu a rămas nicio urmă. Unde ești, o, țara mea? Cufundată alături de restul lumii, ca o picătură într-un ocean arzând…

Toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată și să ne primim sentința după faptele făcute în trup. Dacă așa stau lucrurile, ce facem noi ca să ne pregătim cu mai multă sârguință? Ce fac păcătoșii, când tu te gândești la pocăință? Pocăința este marele lucru care ne pregătește pentru această zi îngrozitoare. Așa cum putem observa, apostolul menționează judecata finală în textul nostru ca pe un motiv puternic de a ne îndrepta atenția către pocăință. Ce vor gândi criminalii despre pocăință, când Îl vor vedea pe Judecător ridicându-Se pe tron? Veniți, păcătoșilor, priviți înainte și vedeți tribunalul înflăcărat cum se ridică, vedeți cum crimele voastre sunt date pe față, sentința voastră pronunțată și Iadul vostru deschis, gata să vă primească. Priviți cum o întreagă lume este demolată și răvășită de infernul fără limite al păcatelor voastre!

Vă chem acum la pocăință, având aceste lucruri înaintea voastră!… Dumnezeu, marele Dumnezeu înaintea căruia se pleacă cerul și pământul, vă poruncește să vă pocăiți. Oricare ar fi situația voastră, fie că sunteți bogați sau săraci, bătrâni sau tineri, albi sau negri, oriunde ați sta, așezați sau în picioare, această poruncă ajunge la voi. Dumnezeu le poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. Sunteți astăzi sub porunca fermă, dată de El, prin autoritatea Lui. Îndrăzniți să nu ascultați de ea, având înaintea voastră toată seriozitatea și grozăvia judecății?…

Pocăiți-vă la porunca lui Dumnezeu, pentru că El „a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care le-a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți…” (F.A. 17:31).

Fragment din „The Universal Judgment”, din Sermons on Important Subjects, vol. 2, T. S. Arden.

Note bibliografice și explicative

(1) Etne – autorul face referire la muntele Etna, un vulcan din partea de est a insulei Sicilia (Italia).