Tematică: Lucrarea pastorală Categorie: Biserica și lucrarea bisericii

Ce înseamnă să fii chemat?

Dave Harvey

Ce înseamnă ca un bărbat să fie chemat? Gândește-te la această întrebare. Poate că face referire la mai multe lucruri decât se pot vedea la prima vedere. „A fi chemat” nu este un cuvânt obișnuit. Dacă este să ne gândim, el implică pe Cineva care cheamă. Așa cum nota Sinclair Ferguson, „a fi chemat” este una din expresiile cele mai frecvent utilizate în Noul Testament pentru descrie un creștin. Atunci când Dumnezeu repetă ceea ce vrea să ne spună, noi știm că trebuie să deschidem urechile bine.

Poate că te gândești la o chemare ca la un obiectiv față de care un om își dedică viața – ceva în genul lui William Wilberforce sau Martin Luther King. Sau poate că „a fi chemat” îți amintește de păstorul bisericii tale sau de vreun misionar pe care biserica îl susține, și care adesea spun că s-au simțit chemați. Pentru unii, chemarea cuiva este doar o altă modalitate de a vorbi despre lucrarea sa. „Chemarea” are sensul slujbei sau carierei acelei persoane.

Ar putea să te surprindă, dar în Scriptură, ideea de chemare nu are de-a face inițial cu o carieră pe care o alegem, o cauză pentru care alegem să luptăm, sau vreun cod pe care l-am putea folosi ca să identificăm voia lui Dumnezeu. Chemarea biblică este, înainte de toate, un lucru făcut pentru noi. Este chemarea pe care Dumnezeu ne-o face de a veni la Mântuitorul și la slujirea Lui.

CHEMAREA LA MÂNTUITORUL 

Îți aduci aminte de ziua, evenimentul, mesajul sau anul în care te-ai simțit în mod direct și personal atras să Îl urmezi pe Isus? Pentru unele persoane, acesta a fost un eveniment dramatic, definitor în viață, marcat de emoție și dedicare. Pentru alții, s-a manifestat încet, în pași mărunți, ca și soarele de dimineață, care își croiește încetul cu încetul calea prin umbrele nopții până când lumina lui strălucește orizontul. Pentru mine, aceasta s-a manifestat ca o perioadă cu opriri și porniri, mergând în mod irezistibil către Dumnezeu din motive pe care, la vremea aceea, nu le puteam înțelege deplin. Dar, indiferent care ar fi povestea vieții tale, a existat în mod evident un adevăr incontestabil care ți-a atras atenția: Dumnezeu te-a chemat la El (Rom. 8:30).

Puține lucruri sunt mai remarcabile decât realitatea faptului că, Dumnezeu, Creatorul universului, îi cheamă pe păcătoși. „N-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși” (Matei 9:13). Aici nu avem de-a face cu o aruncare generică a unui năvod peste masa fără nume de oameni. Această chemare este particulară, personală și plină de pasiune: „Acum, așa vorbește Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele! Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu” (Isaia 43:1).

Și este tentant să ne gândim că această chemare ar avea mai mult de-a face cu noi decât cu Dumnezeu. În mod inexplicabil, noi avem valoare înaintea lui Dumnezeu, dar obiectivul principal în ce privește chemarea Lui nu este să certifice importanța noastră. Păcătoșii nu sunt niște trofee speciale pe care Dumnezeu a vrut să le câștige sau vreun fel de afacere extraordinară pe care n-ar fi putut să o rateze. Nu, ci, în legătură cu chemarea, cea mai înaltă slavă radiază către Acela care cheamă, nu către cei chemați (1Cor. 1:29; Efes. 2:8-9).

Primul apel telefonic din lume a fost făcut pe data de 10 Martie 1876. Atunci, Alexander Graham Bell, inventatorul, a sunat și și-a chemat asistentul său, Thomas A. Watson. „Vino aici”, i-a spus Bell lui Watson în acel apel istoric, „vreau să te văd”.
Thomas Watson n-a presupus niciodată că primul apel care i s-a făcut ar fi avut de-a face în realitate cu el. Watson n-a sărit de pe scaunul său ca să dea o tură de stadion, lovind telefonul de pământ și scoțându-și pieptul înainte ca un superstar după un gol spectaculos. Nu, Watson vedea imaginea mai de ansamblu. Primul apel telefonic nu era meritul celui care suna, ci al inventatorului.

Creatorul a chemat, iar destinatarul a răspuns.

Într-o modalitate de o profunzime imensă și de o splendoare infinită, chemarea eficientă la mântuire, făcută de Dumnezeu, are de face mult mai mult cu Persoana Sa decât cu acela pe care El îl cheamă (Efes. 1:3-14). Mult mai magnific decât orice invenție omenească, instrumentul acestei prime chemări nu reprezintă realitate un mijloc, ci un mesaj – Evanghelia glorioasă a Mântuitorului care a suferit, a murit și a înviat (2Tes. 2:14). Aceasta înseamnă că prima chemare este cea mai importantă. Iar ea nu are de-a face cu ce facem noi sau unde mergem, ci are de-a face cu Acela pe care Îl urmăm (Rom. 1:6).

Această primă chemare este temelia celei de-a doua chemări. Prima determină cine suntem – copiii lui Dumnezeu, răscumpărați prin sângele Fiului Său, Isus. Odată stabilită identitatea noastră, cea de-a doua chemare afectează cursul vieților noastre. Este chemarea la slujirea Lui (Ioan 13:13-17).

CHEMAREA LA LUCRARE

Dumnezeu nu este precum Bell. Chemarea lui Dumnezeu nu este un eveniment care se petrece o singură dată în viață. Poziția Sa față de noi este una care implică invitație și chemare continuă. Creștinul este îndemnat să „se poarte într-un chip vrednic de chemarea, pe care a primit-o” (Efes. 4:1), prin a trăi „viața pe care Domnul i-a dat-o şi la care l-a chemat Dumnezeu” (1Cor. 7:17, lit. ESV). În esență, Dumnezeu ne spune, „Iată cine ești”, apoi ne deschide ochii să vedem cum trebuie să trăim, ca răspuns la acea chemare. Altfel spus, Isus ne dă buletinul de identitate ceresc, suflând Duh Sfânt în plămânii noștri spirituali lipsiți de viață, apoi ne invită la „faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efes. 2:10).

Dacă ar fi să exprim altfel, ar trebui să spun că există o lucrare de făcut. Dar chiar și aceasta începe cu Dumnezeu. Dumnezeu este primul și cel mai mare lucrător, iar Scripturile ne revelează un Dumnezeu care se bucură de lucrarea Sa. El a vorbit despre creația Sa, spunând că este „bună”, după care Și-a invitat copiii în această afacere de familie. El ar fi putut să Își îndrepte doar degetul, și să creeze persoane noi, grădini și case. Dar, în loc să facă aceasta, Îl vedem binecuvântând pe copiii Lui cu vocații. Ei sunt cei care duc mai departe omenirea, care lucrează terenul, adună recolta, și cultivă lumea. Deși este evident că Dumnezeu lucrează în modalități supranaturale, lucrarea Sa este variată. El este Cel care hrănește lumea prin intermediul fermierilor, finanțează afacerile prin bancheri și cultivă frumusețea prin artiști.

Totuși, chemarea este chiar mai practică. Noi suntem făcuți în mod unic de Creatorul nostru pentru a umple un loc și pentru a împlini un destin. Suntem chemați să slujim unui scop. Pentru a ajunge la acest scop, trebuie să răspundem anumitor întrebări care sapă profund în individualitatea noastră.

În primul rând, cum sunt echipat? Ca ființe create, suntem înzestrați cu anumite talente și puncte tari. Aceste daruri, dintre care unele sunt spirituale (Rom. 12:3-8; 1Cor. 12:4-11; 1Petru 4:10-11), nu sunt accidentale. Ele ne vorbesc despre un drum pe care Dumnezeu ne cheamă să călătorim, și unde descoperim roluri și slujiri compatibile cu darurile. Este ca și cum am descoperi sportul pentru care avem deja echipamente. Explorarea chestiunii echipării (care include și să întrebăm pe alții!) ajută la călăuzirea ta către chemarea vocațională personală.

În al doilea rând, ce am experimentat eu? Chestiunea vocației ne întâlnește pe un drum deja bătătorit. Bărbații nu sunt niște bebeluși. Ei ajung la vârsta adultă după ce au trecut prin experiențe importante de viață. O familie zdrobită, o bursă la universitate, un frate rătăcitor, un unchi în clinica de reabilitare, și nenumărate alte evenimente petrecute pe drumul vieții noastre – toate influențează chemarea. Chemarea noastră este în mod vital conectată la povestea vieții noastre. Creșterea, educația și experiența cu Hristos a lui Pavel, l-au făcut un martor unic înaintea Neamurilor (Efes. 3:1-9; Filip. 3:3-11). Pregătirea de medic a lui Luca probabil că l-a făcut mai credibil și mai serios ca istoric. A înțelege „cine sunt” și „cum am ajuns să fiu așa” sunt întrebări cruciale pentru înțelegerea experienței mele și pentru identificarea chemării pe care Dumnezeu mi-o face.

În ultimul rând, care sunt lucrurile în care găsesc plăcere? Oamenii nu sunt ființe fără viață, fără pasiuni. Cu toții avem dorințe, aspirații, pasiuni – lucruri de care ne bucurăm și de care ne simțim atrași în mod irezistibil. Acestea generează plăcere în noi și, atunci când suntem onești, simțim adesea plăcerea lui Dumnezeu în lucrurile pe care le facem. „Dumnezeu m-a creat iute”, spunea Eric Liddell, „iar atunci când alerg, simt plăcerea Lui”. Vocația urmează adesea pasiunea și ambiția. Ea se naște atunci când dorința se întâlnește cu căutarea. Ea explorează ceea ce ne pune în mișcare. Întrebarea legată de plăcere se referă la lucrurile pe care noi le căutăm, care ne aduc cea mai mare plăcere, și care aduc cea mai mare glorie a lui Dumnezeu.

Primul apel telefonic din istorie a început cu următoarele cuvinte: „Vino aici”. Prima chemare exprimată de Isus a început cu expresia „vino după mine”. A urma pe Isus în înseamnă să venim la El și să învățăm cine suntem: fii și fiice ale Împăratului universului. Dar Isus nu stă niciodată în același loc vreme îndelungată, și, tot așa, venirea noastră la El ne va conduce întotdeauna la umblarea noastră după El.

Înainte ca Isus să ne cheme să facem ceva, El ne cheamă mai întâi să fim. În acel loc al intimității, unde suntem iubiți, cunoscuți și acceptați, putem învăța să auzim vocea lui Dumnezeu, care ne cheamă. El te cheamă astăzi.

Cum vei răspunde?


Extras din ESV Men’s Devotional Bible @ 2015 by Crossway. Utilizat cu permisiunea Crossway, o lucrare editorială a Good News Publishers, Wheaton, IL 60187, www.crossway.org

Sus