Partea chemării pastorale despre care nimeni nu vorbește (deși ar trebui)

de Dave Harvey

Ce anume îți vine în minte când te gândești să iei în considerare chemarea la lucrarea pastorală? Predicarea adevărului lui Dumnezeu unei audiențe încântate? Lansarea unor doze impresionante de oratorie strălucită înaintea unei mulțimi? Dezlegarea misterelor căsătoriei, atunci când oferi consiliere? Să fii un lider curajos, dinamic şi vizionar, care dezvoltă un model convingător de lucrare?

În 2Corinteni 1:8-11, ne este oferită o imagine din jurnalul lui Pavel, o felie din viața unui om aflat în lucrare. Această scurtă fotografie ne dezvăluie un adevăr surprinzător: chemarea la lucrare este o chemare la suferință. Aceste versete oferă lucrării pastorale definiție, claritate și, poate cel mai important, realism. Ea slujește ca o verificare a chemării. Chemarea la lucrare nu este o chemare la celebritate, ci este o chemare la suferință. Chemarea la lucrare nu este o chemare la o viață confortabilă, ci o chemare la slăbiciune. Dacă nu ești gata să suferi pentru Evanghelie, ar fi mai bine să iei în considerare o altă vocație.

Pavel vorbește despre o vreme când a fost zdrobit, împovărat și apăsat. Dar el nu este interesat să atragă simpatia altora, ci dimpotrivă, el vrea să dea un pic la o parte perdeaua, astfel ca noi să vedem activitatea divină care stă în spatele suferinței unui lider.

În versetele 8-10, Pavel ne introduce în atmosfera experienței îngrozitoare pe care o avusese în Asia. Iată ce spune el:

„În adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu care înviază morții. El ne-a izbăvit şi ne izbăvește dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.”

Pavel nu specifică detaliile acestei încercări. Se poate să fi fost vorba despre disputele din Efes (F.A. 19), se poate să fi fost vorba despre lupte cu fiarele sălbatice (1Cor. 15:32), sau persecuție ori boală. Natura precisă a experienței lui nu ne este dezvăluită, lucru care probabil că este o veste bună! De ce? Pentru că Dumnezeu ne vorbește tuturor prin cuvintele lui Pavel. Într-un fel, putem să importăm aspectele încercării lui Pavel în propriile noastre probleme.

Putem să nu cunoaștem contextul suferinței lui Pavel, dar știm că a fost dincolo de puterea lui de a o suporta. În fapt, l-a făcut chiar să ajungă la disperare! Gândește-te la lucrurile spuse aici. Pavel descrie un fel de perioadă de profundă depresie. El folosește cuvinte care descriu un fel de carnagiu emoțional. A fost o experiență de slăbiciune fără putință de a fi înțeleasă. Pavel era zdrobit, fără vreo cale de scăpare. Era într-un stare de prăbușire emoțională încât simțea ca și cum ar fi primit o sentință la moarte.

Mai vrei să fii implicat în lucrare? Dacă da, și tu ai putea să petreci ceva timp în „Asia”. Pot exista momente când te vei simți zdrobit, lovit și fără speranță. Calendarul tău pentru culegerea roadelor poate să se evaporeze încetul cu încetul chiar înaintea ochilor tăi. Poți constata cum uriașul care te trage în jos se manifestă din plin când zelul îți părăsește inima, în timp ce te lupți împotriva deznădejdii. Ești pregătit pentru acest fel de experiență în lucrare?

Înainte de a te decide să abandonezi seminarul teologic, află că există o veste bună. Pavel nu a așternut pe hârtie aceste cuvinte doar ca pe un exercițiu terapeutic. El a păstrat pe vecie această istorie pentru că a dorit să vorbească despre eliberarea pe care a trăit-o. În același fel, Dumnezeu vrea să știi că și tu poți experimenta acea eliberare. Desigur, va exista durere. Uneori, așa cum a fost cu Pavel, durerea va fi dincolo de puterea cuvintelor de a o descrie! Dar poți să mergi înainte către lucrare cu siguranța că Dumnezeu va umple durerea ta de sens și scop. La fel cum a făcut pentru Pavel.

Privește la primele cuvinte din versetul 9. „Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim…” Pavel spune apoi că a existat un Scriitor al dramei sale – Unul care rânduise anumite rezultate și dăduse un sens suferințelor pe care el le experimenta. Acel Autor era Dumnezeu Însuși. În mod intenționat, Dumnezeu l-a adus pe Pavel într-un moment al slăbiciunii în lucrare, lucru care, în fapt, l-a dus pe Pavel la disperare.

De ce ar face Dumnezeu asta?

Pentru că lui Dumnezeu Îi pasă foarte mult pe cine sau pe ce ne bizuim noi. Știi ceva? Noi nu luăm nici pe departe în serios problema dependenței așa cum o ia Dumnezeu. El este atât de serios în ceea ce privește dependența noastră de El, încât va crea cele mai delicate momente în viețile noastre, pentru a ne forța să ne bizuim doar pe El. Uneori, cea mai bună lucrare a lui Dumnezeu se petrece atunci când suntem forțați să ne oprim din a încerca să descifrăm pe Dumnezeu, și să începem să ne punem încrederea în El. Aceasta este parte din planul lui Dumnezeu pentru formarea unui păstor.

Există momente când Dumnezeu aduce încercări în viețile noastre cu singurul scop de a ne învăța să ne încredem în El. În mijlocul acestor încercări, noi nu înțelegem de ce le experimentăm. Vreme de doi ani, Iosif fusese un exemplu strălucitor de puritate, chiar dacă soția lui Potifar căutase să îl seducă. Apoi, în mod neașteptat și inexplicabil, Iosif ajunge un întemnițat. Fără discuție, fără explicații și fără interpretări – Dumnezeu îl mută de la palat în închisoare. Stând confortabil într-o cafenea și citind cartea Geneza, noi însă putem vedea de ce a permis acest Dumnezeu acest lucru. Dar Iosif era, la acel moment, orb în ceea ce privește motivația suferinței sale.

Așteaptă-te la momente ca ale lui Iosif, dacă ești chemat la lucrare. Așteaptă-te să ai parte de închisoare în focurile suferinței, când durerea ți se va părea arbitrară și fără sens.

Uneori, pare că Dumnezeu găsește plăcut să scuture viețile noastre și, lucru amuzant, El nu se simte obligat să ne ofere vreo explicație. În aceste perioade, scopul lui Dumnezeu va fi, în parte, să producă încredere în noi. Aproape întotdeauna, încrederea implică altoirea și lovirea noastră cu suferință.

Bărbații care iau în considerare lucrarea pastorală au nevoie să audă astfel de lucruri serioase. Dacă plantezi o biserică sau devii păstor, Dumnezeu te va trece în mod inevitabil prin încercări, acolo unde nu există niciun răspuns clar la întrebarea „De ce?” Un prezbiter tânăr poate trece prin cancer. De ce? Un cuplu în vârstă poate cauza dezbinări în biserica ta. De ce? Cel mai apropiat prieten va părăsi biserica. De ce?

Atunci când te gândești la chemarea la lucrare pastorală, pune-ți întrebarea, „Sunt gata să sufăr emoțional sau mental de dragul Evangheliei?” Înainte de a răspunde, totuși, amintește-ți că această suferință nu este aleatorie sau fără sens. Dumnezeu implantează Evanghelia adânc în inimă atunci când El seamănă suferință în slujitorii Lui. Păstorii vor descoperi că Dumnezeu nu doar că face ca toate lucrurile să lucreze spre bine (Rom. 8:28), ci El face ca suferința păstorului să lucreze spre binele oamenilor pe care el îi slujește.

Suferința va veni. Dar lecția încrederii și experiența eliberării vor merita să treci prin ea!
……………………………………
Dave HARVEY este absolvent al Westminster Theological Seminary și pastor la Four Oaks Community Church