Nu e ușor să fii ateu
Ateul isi traieste viata fara un scop final. Da, ateii se bucura la cele mai mici si neinsemnate aspecte ale vietii, cum ar fi prietenia si dragostea, placerea si distractia, Mozart si Platon. Insa pentru a fi consecvent cu ateismul, o persoana atee nu are voie sa aiba un scop final in viata. Cu toate acestea, daca ateul este onest, va recunoaste ca simte ca exista ceva dincolo de aceasta existenta, ceva mai mare. Cineva a spus: „dovada de netagaduit in ce priveste imortalitatea sta in faptul ca nu suntem niciodata multumiti cu o alta solutie”. Conform Scripturii, Dumnezeu “a pus vesnicia in inimile oamenilor” (Eclesiastul 3:11). Pentru a-si mentine opinia, ateul va trebui sa isi infranga intotdeauna simtamantul ca exista ceva dincolo de aceasta viata si de placerile ei trecatoare. Insa ateii au si alte probleme si dificultati.
Ateul trebuie sa nege orice vine din logica. El este precum un om care gaseste o enciclopedie pierduta in padure si care refuza sa creada ca acea enciclopedie este produsul unui creator inteligent. Insa, daca ateul accepta o astfel de posibilitate, el poate fi fortat sa concluzioneze ca o cladire are un constructor, un tablou are un pictor si, implicit pamantul are un creator. Fiintele vii sunt alcatuite din milioane de celule a caror activitate este controlata informational de ADN (fiecare celula continand informatie cat intr-o enciclopedie). Ateul nu isi poate permite sa accepte aceste argumente logice.
Totusi, in mod ironic, ateul trebuie sa creada in miracole fara sa creada in Dumnezeu. De ce ? Pai, o lege pe care natura se pare ca o respecta in totul este aceea ca orice efect are o cauza. Ateul stie ca inceputul existentei universului este un efect si, cum universul este, dupa atei, totul, atunci chiar existenta universului pare sa fie o incalcare a legilor naturii, deci un miracol. Si este imposibil sa crezi in miracole fara sa crezi in Dumnezeu.
Un ateu trebuie sa respinga orice idee legata de moralitate. El nu este in masura sa declare cum poate fi, din punct de vedere moral, superior altei persoane. Altfel, ar trebui sa implice un standard absolut in ceea ce priveste moralitatea si bunatatea. Fara acest standard, nici un ateu nu poate avea baza pentru a declara ca pacea este mai buna decat razboiul sau dragostea e mai buna decat ura. Acestea sunt alegeri alternative care nu presupun superioritate morala. Ateul este blocat in a crede ca moralitatea nu iti cere tie sau altora nimic.
In fapt, ateul este nevoit sa concluzioneze ca raul este doar o iluzie. Pentru ca daca raul este real, atunci trebuie sa existe un standard obiectiv pentru a delimita raul de bine. Insa daca universul fizic este totul pentru un ateu, un astfel de standard nu poate exista (Cum ar fi posibil ca materia si energia sa fie capabile sa stabilieasca ce e rau si ce e bine ?). Aasdar, nu exista raul in realitate, ci doar violari ale obiceiurilor si conventiilor umane. Cat de greu ar fi sa credem despre ucigasi ca sunt doar persoane care au proaste maniere…
Ateul trebuie sa isi promoveze cu aroganta pozitia si convingerile sale. Desi el isi da seama ca nu detine toata cunoasterea, pretentia lui ca nu exista Dumnezeu implica faptul ca el pretinde ca detine aceasta cunoastere. Cu toate ca el are o experienta limitata, ateul trebuie sa se convinga pe sine ca detine toata experienta necesara pentru a elimina orice posibilitate ca Dumnezeu sa existe, oricat de mica ar fi aceasta posibilitate. Nu este usor pentru un ateu sa isi sustina astfel de concluzii arogante intr-o societate care promoveaza toleranta maxima fata de orice ideologie.
Ateul trebuie de asemenea sa nege valabilitatea dovezilor istorice. Daca ateul ar accepta regulile standard pentru testarea adevarului din documentele istorice, el ar fi fortat sa accepte ca adevarata invierea lui Isus Hristos din morti. Veridicitatea invierii lui Isus este validata cu tarie prin aplicarea regulilor standard pentru analiza acuratetii evenimentelor istorice. Exista o multime de dovezi in manuscrise lasate de persoane care au fost martori la acest eveniment si care astfel il probeaza. Doar “inteligenta supranaturala” a unui ateu il face pe acesta sa accepte doar unele marturii istorice ca adevarate iar altele nu.
In final, ateul trebuie sa admita ca oamenii nu sunt mai importanti decat animalele. Conform ateului, noi nu suntem decat rezultatul unei sanse oarbe plecand de la nimicul primordial si suntem diferiti de animale doar prin cateva gene. Totusi, realizarile pe care oamenii le-au punctat si demnitatea morala a lor nu se prea potrivesc cu pretentia ateului ca oamenii nu sunt diferiti de animale. Realitatea creativitatii umane, a dragostei si valorilor morale pare sa indice faptul ca oamenii sunt creati in mod unic dupa asemanarea lui Dumnezeu.
Problema dintotdeauna a ateului in ce priveste credinta in Dumnezeu nu este absenta dovezilor ci negarea lor. Iata ce spune Sfanta Scriptura: „Într-adevar, însusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele în lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati;fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gandiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a întunecat. S-au falit ca sunt întelepti, si au înnebunit” (Romani 1:20-22).