Hristos, Stânca păcii

Vreau să îți arăt care este Stânca din care curg îndreptățirea și pacea cu Dumnezeu. Acea Stâncă este Hristos. Creștinul adevărat nu este îndreptățit ca urmare a vreunei bunătăți din el. Pacea lui nu vine din nicio faptă făcută de el. Ea nu este obținută prin rugăciunile sau regularitatea acțiunilor lui, nici din pocăința și corectarea vieții sale, și nici din moralitatea sau dărnicia lui. Toate acestea sunt cu totul incapabile să îl îndreptățească. În sine, ele sunt deficitare în multe lucruri și au nevoie de o mare iertare. Și în privința îndreptățirii lui, un astfel de lucru nici măcar nu poate fi luat în seamă. Când sunt evaluați după standardul perfect al legii lui Dumnezeu, nici măcar cei mai buni dintre creștini nu sunt cu nimic mai buni decât un păcătos îndreptățit sau decât un criminal iertat. În ce privește meritele, vrednicia sau dreptul la îndurarea lui Dumnezeu, niciun creștin nu are aceste lucruri. Pacea zidită pe oricare dintre aceste temelii este cu totul lipsită de valoare. Omul care se sprijină pe ele este mizerabil de amăgit.

Eu cred că niciun om nu poate fi îndreptățit prin faptele sale înaintea lui Dumnezeu, nici măcar în cea mai mică măsură. El poate fi îndreptățit înaintea oamenilor, iar faptele lui pot dovedi realitatea creștinismului lui. Dar înaintea lui Dumnezeu, el nu poate fi îndreptățit prin nimic din ceea ce el poate face. El va fi întotdeauna deficitar, întotdeauna imperfect, mereu eșuând, întotdeauna departe de țintă, și asta tot timpul cât el trăiește. Nimeni nu are pace vreodată prin faptele lui și nu este astfel un om îndreptățit.

Dar atunci cum este îndreptățit creștinul adevărat? Care este secretul acelei păci și a simțământului de iertare de care el se bucură? Cum putem înțelege un Dumnezeu sfânt care are de-a face cu un om păcătos și care îl tratează ca pe un nevinovat, socotindu-l ca neprihănit, în ciuda multelor lui păcate?

Răspunsul la toate aceste întrebări este scurt și simplu. Creștinul adevărat este socotit neprihănit de dragul lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El este îndreptățit datorită morții și a ispășirii lui Hristos. El are pace pentru că „Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi” (1 Cor. 15:3). Aceasta este cheia care dezleagă marea taină. Aici este rezolvată marea problemă, a felului cum Dumnezeu poate fi drept și totuși să îl îndreptățească pe cel păcătos. Viața și moartea Domnului Isus explică totul. „El este pacea noastră” (Efes. 2:14).

Hristos a stat în locul creștinului adevărat. El a devenit Garantul și Substitutul lui. El a luat asupra Sa tot ceea ce trebuia purtat și tot ce trebuia făcut, și ceea ce El Și-a asumat, a și împlinit. Iată de ce creștinul adevărat este un om îndreptățit (Isaia 53:6).

Hristos a suferit pentru păcate, „Cel drept pentru cei nedrepți”. El a îndurat pedeapsa noastră în trupul Lui pe cruce. El a acceptat ca mânia lui Dumnezeu, pe care noi o meritam, să cadă asupra capului Lui. Iată de ce creștinul adevărat este un om îndreptățit (1 Petru 3:18).

Hristos a plătit datoria creștinului prin sângele Lui. El a pus-o în contul Lui și a achitat-o până la ultimul bănuț prin moartea Sa. Dumnezeu este drept și nu va cere ca datoriile față de El să fie plătite de două ori. Iată de ce creștinul adevărat este un om îndreptățit (F.A. 20:28; 1 Petru 1:18-19).

Hristos a ascultat perfect de legea lui Dumnezeu. Diavolul, prințul acestei lumi, n-a putut găsi nimic de reproșat la El. Prin împlinirea legii, Isus a adus o neprihănire veșnică, în care toți copiii Lui sunt îmbrăcați înaintea lui Dumnezeu. Iată de ce creștinul adevărat este un om îndreptățit (Dan. 9:24; Rom. 10:4).

Altfel spus, Hristos a trăit pentru sau în locul creștinului adevărat. Hristos a murit pentru el. Hristos a fost pus în mormânt pentru el. Hristos a înviat pentru el. Hristos S-a înălțat la Cer pentru el și mijlocește pentru sufletul lui. Hristos a făcut totul, a plătit tot și a suferit tot ce era necesar pentru răscumpărarea lui. De aici rezultă îndreptățirea adevăratului creștin – și de aici vine și pacea lui. În el însuși nu se găsește nimic, dar în Hristos, el are toate lucrurile necesare sufletului lui (Col. 2:3; 3:11).

Cine poate descrie fericirea schimbului care are loc între creștinul adevărat și Domnul Isus Hristos? Neprihănirea lui Hristos este pusă asupra lui, iar păcatele lui sunt puse asupra lui Hristos. Hristos a fost tratat ca un păcătos de dragul păcătosului, iar acum păcătosul este socotit nevinovat de dragul lui Hristos. Hristos a fost condamnat de dragul lui, deși în El nu s-a găsit nicio greșeală. Iar acum păcătosul este achitat de dragul lui Hristos, deși el este acoperit de păcate, greșeli și eșecuri. Iată adevărata înțelepciune! Dumnezeu poate fi drept de acum și totuși să îi ierte pe cei nelegiuiți. Omul se poate simți păcătos, și totuși să aibă o nădejde bună la Cer și să simtă pace înlăuntrul lui. Cine dintre oameni și-ar fi putut închipui așa ceva? Cine n-ar admira acest lucru când aude de el? (2 Cor. 5:21).

Dar noi citim în Evanghelie istoria unei manifestări a dragostei… Citim despre Isus, Fiul lui Dumnezeu, care S-a coborât într-o lume a păcătoșilor, căreia nu i-a păsat de El înainte ca El să vină, nici nu L-a onorat când a venit. Citim despre El că S-a coborât în casa temniței și că S-a supus pentru a fi legat, astfel ca bieții întemnițați să poată pleca în libertate. Citim despre El că S-a făcut ascultător până la moarte – și încă o moarte pe cruce – pentru ca noi, copiii nevrednici ai lui Adam, să putem avea deschisă o ușă către viața veșnică. Citim despre El că a acceptat să poarte povara păcatelor noastre și a nelegiuirilor noastre, pentru ca noi să putem purta neprihănirea Lui și să umblăm în lumina și libertatea fiilor de Dumnezeu (Fil. 2:8).

Pe bună dreptate poate fi descrisă aceasta ca o „dragoste ce întrece cunoștința”! Harul fără plată nu putea să strălucească în vreun fel mai puternic ca pe calea de îndreptățire prin Hristos (Efes. 3:19).

Aceasta este calea veche, singura prin care copiii lui Adam, care au fost îndreptățiți de la începuturile lumii, au găsit pacea lor. De la Abel încoace, niciun om n-a avut vreodată parte de o singură picătură de îndurare decât prin Hristos. Pentru El a fost ridicat fiecare altar înainte de vremea lui Moise, ca să îndrepte privirile către El. Către Hristos erau menite să fie îndreptate privirile copiilor lui Israel prin fiecare jertfă și fiecare rânduială din legea mozaică. Despre El au mărturisit toți prorocii. Altfel spus, dacă pierzi din vedere îndreptățirea prin Hristos, o mare parte din Scriptura Vechiului Testament va deveni un labirint încurcat și fără sens.

Mai presus de orice, aceasta este calea îndreptățirii care împlinește exact nevoile și cerințele naturii omului. În om rămâne o conștiință vie, chiar dacă el este o ființă decăzută. Există un simțământ firav al nevoii sale, lucru care se va face auzit în momentele sale cele mai bune, și pe care nu îl va putea împlini nimic altceva decât Hristos. Atât timp cât conștiința lui nu este înfometată, orice jucărie religioasă va căuta să sature sufletul omului și să îl păstreze mut. Dar odată ce conștiința lui devine flămândă, nimic nu o va liniști decât adevărata hrană spirituală, și nimic nu o va sătura decât Hristos.

Există ceva în om, când conștiința lui este cu adevărat trează, care îi șoptește: „Trebuie plătit un preț pentru sufletul meu, căci altfel nu există nicio pace”. Dintr-o dată, Evanghelia îl întâmpină prin Hristos. Hristos a plătit deja un preț pentru răscumpărarea lui. Hristos S-a dat pe Sine la moarte pentru el. Hristos l-a răscumpărat de sub blestemul legii, fiind făcut blestem pentru el (Gal. 2:20; 3:13).

Există ceva în om, când conștiința lui este cu adevărat trează, care îi șoptește: „Trebuie să am o anume neprihănire sau drept la Cer, altfel nu va fi nicio pace”. Și dintr-o dată, Evanghelia îl întâmpină prin Hristos. El a adus o neprihănire veșnică. El este „sfârșitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea” (Rom. 10:4). Numele Lui este „Domnul, Neprihănirea noastră” (Ier. 23:6). „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El [Dumnezeu] L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5:21).

Există ceva în om, când conștiința lui este cu adevărat trează, care îi șoptește: „Trebuie să existe pedeapsă și suferință pentru păcatele mele, altfel nu va fi nicio pace”. Și dintr-o dată, Evanghelia îl întâmpină prin Hristos. Hristos a suferit pentru păcat, Cel drept pentru cel nedrept, ca să îl aducă la Dumnezeu. El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn. Prin rănile Lui suntem vindecați (1 Petru 2:24; 3:18).

Există ceva în om, când conștiința lui este cu adevărat trează, care îi șoptește: „Trebuie să am un preot pentru sufletul meu, altfel nu va fi nicio pace”. Și dintr-o dată, Evanghelia îl întâmpină prin Hristos. Hristos este pecetluit și rânduit de Dumnezeu Tatăl ca să fie Mijlocitorul^[1] între El și om. El este rânduit să fie Apărătorul păcătoșilor. El este Sfetnicul și Medicul acreditat al sufletelor bolnave. El este Marele Preot, Cel atotputernic, care are autoritatea de a ierta, Mărturisitorul^[2] plin de har pentru păcătoșii împovărați (1 Tim. 2:5; Evrei 8:1).

Știu că există mii de pretinși creștini care nu văd nicio frumusețe specială în această doctrină a îndreptățirii prin Hristos. Inimile lor sunt îngropate în lucrurile lumii. Conștiințele lor sunt bolnave, mute și surde. Dar ori de câte ori conștiința unui om începe cu adevărat să simtă și să vorbească, el va vedea ceva în ispășirea și slujba preoțească a lui Hristos, lucruri pe care nu le-a văzut niciodată până atunci. Lumina nu se potrivește ochiului, nici muzica urechii mai desăvârșit decât este Hristos potrivit pentru nevoile reale ale unui suflet păcătos.

Aceasta este singura cale adevărată a păcii: îndreptățirea prin Hristos. Stai alipit de adevărul lui Dumnezeu despre îndreptățire, și nu vei fi amăgit… O, crede-mă, nu există pace cu Dumnezeu decât prin Hristos! Pacea este darul Lui special. Pacea este acea moștenire pe care doar El a avut puterea să o lase după El când a plecat din lume. Orice altă pace este o batjocură și o amăgire. Când foamea va fi potolită fără hrană, când setea va fi stinsă fără apă și când oboseala va pieri fără odihnă, atunci și doar atunci vor putea găsi oamenii pace fără Hristos.

Dar întrebare este: Tu ai această pace? Ai pacea obținută de Hristos cu sângele Lui și oferită de El fără plată tuturor celor ce vor să o primească? O, nu sta liniștit și nu-ți găsi odihna până nu vei da un răspuns satisfăcător la întrebarea mea: Ai pacea?

Fragment din Old Paths: Being Plain Statements of Some of the Weightier Matters of Christianity (London: C. J. Thynne, 1898), p. 219-238.

[1] Ca Mijlocitor între Dumnezeu și om, Hristos este Profetul, Preotul și Împăratul. El este Capul și Mântuitorul bisericii Sale, Moștenitorul tuturor lucrurilor și Judecătorul lumii. Pentru mai multe detalii, vă recomandăm capitolul 8 din Mărturisirea Baptistă de Credință de la Londra, 1689, și nr. 19 al revistei Vestitorul Evangheliei Harului, ambele disponibile la Editura MAGNA GRATIA.

[2] mărturisitor – cineva rânduit să audă mărturisirile păcătoșilor.