Legământul de pace al lui Mesia

Viitorul Mesia. Iuda tânjea ca Domnul să Îl ridice pe Unsul Lui pentru că Dumnezeu făgăduise asta. Când linia regală și-a arătat slăbiciunile și păcătoșenia, nădejdea Israelului în Unsul sau Mesia devenea mai puțin concretă și mai mult abstractă. Ea se muta de la prezent la viitor. Cu fiecare lider care a eșuat, Israelul privea către următorul, așteptând un rege cu adevărat neprihănit, al cărui scaun de domnie să fie întărit pe veci. Și odată ce a survenit exilul, întrebarea din mințile evreilor era pur și simplu aceasta: „Unde este Unsul Domnului?”

Când făgăduințele legământului davidic sunt puse laolaltă cu evenimentele din istoria și exilul Israelului, ele dau naștere automat întrebărilor legate de identitatea lui Mesia. Unde este Mesia? Cine va fi Fiul credincios al lui Dumnezeu? Cine ne va elibera de vrăjmașii noștri? Cine ne va restaura în moștenirea noastră? Cine va păzi Legea pentru noi? Cine ne va conduce în închinare curată? Cine va curăța Templul? Cine ne va da Cuvântul curat al lui Dumnezeu?

Într-un astfel de context, profeții au venit și i-au dat poporului din Iuda cuvinte de încurajare, făgăduindu-le că Domnul avea să ridice un Urmaș davidic în care făgăduințele legământului aveau să fie împlinite. Este nevoie să citim acest pasaj în lumina datelor biblice bogate de până aici, de la Adam la Noe, la Avraam, Moise și până la David, din întreaga istorie, din tot ce au însemnat păcatul și căderea, din toate nădejdile și așteptările bazate pe făgăduințele lui Dumnezeu.

„Iată, vin zile, zice Domnul”, când voi împlini cuvântul cel bun, pe care l-am spus despre casa lui Israel și despre casa lui Iuda. În zilele acelea și în vremile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va înfăptui dreptatea și judecata în țară. În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, și Ierusalimul va locui în liniște. Și iată cum Îl vor numi: ,Domnul, Neprihănirea (Sau: Starea noastră după voia lui Dumnezeu.) noastră”. Căci așa vorbește Domnul: „David nu va fi lipsit niciodată de un urmaș, care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel. Nici preoții și nici leviții nu vor fi lipsiți niciodată înaintea Mea de urmași care să aducă arderi de tot, să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare, și să aducă jertfe în toate zilele!” (Ier. 33:14-18).

Domnul va aduce un Urmaș davidic, un Rege care să îi aducă neprihănirea poporului Israel. El va face asta. Zilele acelea vor veni. În cuvintele profeților, lumina zorilor venirii lui Isus Hristos licărea la orizont. Profeții nu L-au cunoscut, dar Isus Hristos a fost nădejdea evreilor. El le fusese făgăduit. Isaia 9:1-7 adaugă la aceasta:

Totuși întunericul nu va împărăți veșnic pe Pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară țara lui Zabulon și țara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ținutul de lângă mare, țara de dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor. Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în țara umbrei morții răsare o lumină. Tu înmulțești poporul, îi dai mari bucurii; și el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriș, cum se veselește la împărțirea prăzii. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul, care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărâmat, ca în ziua lui Madian. Căci orice încălțăminte purtată în învălmășeala luptei, și orice haină de război tăvălită în sânge, vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oștirilor.

Avea să fie un Rege pe scaunul de domnie al lui David. Împărăția Lui nu se va sfârși. Cârmuirea Lui va crește fără a exista împotrivire. El va fi numit „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor [sau Părintele veșnic], Domnul păcii”. Aceasta avea să fie ceva vindecător pentru sufletul unui Israel deziluzionat și exilat. Un Fiu credincios al lui David este prezentat prin cuvintele profeților adresate Israelului. Avea să existe un viitor Mesia.

Făgăduința mesianică a unui nou legământ. Imperfecțiunile împărăției evreiești și ale legămintelor ei, combinate cu făgăduințele lui Dumnezeu, au produs o tânjire după ceva diferit și mai mare decât de ceea ce Israelul avusese parte. Exilul a dus această tensiune la cota ei maximă. Viața nu putea ajunge mai rea pentru un popor căruia i se făgăduise ceva mult mai bun. Iar când profeții au primit cuvintele lor de la Dumnezeu, El a început să pună în mintea copiilor Lui un Nou Legământ printr-un Mesia viitor, un legământ de pace cu un nou sanctuar al prezenței lui Dumnezeu.

Robul Meu David va fi împărat peste ei, și toți vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile mele și le vor împlini. Vor locui iarăși în țara pe care i-am dat-o robului Meu Iacov, și pe care au locuit-o și părinții voștri. Da, vor locui în ea, ei, copiii lor, și copiii copiilor lor, pe vecie, și Robul Meu David va fi voievodul lor în veci. Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veșnic cu ei; îi voi sădi și-i voi înmulți, și voi pune locașul Meu cel sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna. Locuința Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. Și neamurile vor ști că Eu sunt Domnul, care îl sfințește pe Israel, când Locașul Meu cel sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor (Ezec. 37:24-28).

Având în vedere povara legii legământului mozaic și blestemele care au curs din legămintele mozaic și davidic, aceasta trebuie să fi fost o veste minunată. Și în acest context al devastării exilice și al eșecurilor liniei davidice, un binecunoscut pasaj vine înaintea noastră ca un cântec mai dulce decât orice altceva.

Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din țara Egiptului, legământ, pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu îl va mai învăța pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: „Cunoaște-L pe Domnul!” Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor (Ier. 31:31-34).

Pentru cei ce trăiau sub un legământ menit să le aducă aminte oamenilor de păcatul lor în mod repetat, nu putea exista ceva mai înviorător pentru suflet decât să audă de un nou legământ, a cărui făgăduință fundamentală este iertarea nelegiuirii și aruncarea păcatului în uitare. Dumnezeu avea să facă un nou legământ diferit de cel vechi. Dumnezeu avea să facă un nou legământ care iartă păcatele, un legământ care pune legea înăuntrul tău drept călăuză a ta, nu în afara ta, ca un stăpân al tău. După toate păcatele, de la Adam la Noe, Avraam, Moise și David, în final, acest nou legământ avea să aducă iertarea lor. De aceea, nădejdea mesianică a legământului vechi nu este alta decât nădejdea noului legământ din vechiul legământ. Când acel Mesia perfect avea să vină, El avea să aducă cu El un legământ nou, și tot poporul Domnului Îl va cunoaște pe Dumnezeu.

În Geneza 12, Dumnezeu făgăduise că linia genealogică a lui Avraam avea să producă un descendent prin care avea să vină peste lume o binecuvântare. Acest Urmaș avea să aducă acea binecuvântare, care este noul legământ. Concentrarea împărăției și a legămintelor israelite într-o singură Persoană, Regele davidic, a adus silueta acestei Persoane într-o focalizare clară, chiar dacă era doar silueta unui Mesia viitor, un viitor Fiu credincios al lui David. Profeții au afirmat că binecuvântările lui Mesia aveau să se extindă dincolo de urmașii [trupești] ai lui Avraam. Mesia avea să strângă oameni din toate popoarele într-un templu restaurat și dus la desăvârșire. Mai întâi este făgăduit că popoarele vor veni la casa lui Dumnezeu.

În vremile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălța deasupra dealurilor, și popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el, și vor zice: „Veniți, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim Cuvântul Domnului. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, și nu vor mai învăța să facă război; ci fiecare va locui sub vița lui și sub smochinul lui, și nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oștirilor a vorbit (Mica 4:1-4; cf. Isaia 2:2-4; 56:6-8; Hag. 2:6-9).

În al doilea rând, este făgăduit că semnul de pe muntele lui Dumnezeu (adică templul) la care popoarele sunt atrase este Mesia, Fiul lui David.

Apoi o Odraslă va ieși din tulpina lui Isai, și un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfățișare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci îi va judeca pe cei săraci cu dreptate, și va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociților țării; va lovi Pământul cu toiagul cuvântului Lui, și cu suflarea buzelor Lui îl va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, și credincioșia brâul mijlocului Său. Atunci lupul va locui împreună cu mielul, și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu, și vitele îngrășate, vor fi împreună, și le va mâna un copilaș; vaca și ursoaica vor paște la un loc, și puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de țâță se va juca la gura bortei năpârcii, și copilul înțărcat va băga mâna în vizunia basilicului. Nu se va face nici un rău și nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci Pământul va fi plin de cunoștința Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă. În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, și slava va fi locuința Lui (Isaia 11:1-10).

În lege, profeți și scrierile înțelepciunii,^[1] taina lui Hristos a fost făcută cunoscută. Mesia Israelului, Fiul lui David, avea să unească Israelul și popoarele într-o nouă casă a lui Dumnezeu, printr-un nou legământ al iertării și neprihănirii.

Multe alte pasaje din cărțile profeților adaugă alte nuanțe la aceasta… Cântecele Robului din Isaia spun că Robul Domnului, Unsul Domnului, va spune cuvintele lui Iehova și ele ne vor fi date ca un legământ pentru poporul Lui. El va muri și va suferi în locul aleșilor Lui, și prin rănile și moartea Lui, mulți vor fi făcuți neprihăniți și mulți vor fi socotiți neprihăniți datorită Lui.

Împărăția Israelului și legămintele ei au fost umbre tipologice^[2] ale lui Hristos, care este substanța. Ca elemente tipologice, ele au constituit entități proprii ce slujeau scopurilor lor în propriile contexte. Totuși, tot ca tipologii, ele îndreptau privirile înainte și în sus către ceva mult mai mare decât ele însele. Făgăduințele profeților au contribuit foarte mult la împingerea nădejdilor evreilor dincolo de situația lor prezentă, către ceva ideal, ceva desăvârșit și ceva permanent.

Totuși, cu toată revelația dată Israelului, ea a fost dată prin intermediul tainei și a tipologiei. Făgăduințele Împărăției viitoare și a legământului lui Mesia sunt toate conținute și exprimate prin limbajul tipologic. Revelația despre un viitor desăvârșit prin prezentul imperfect, adică natura tipologică a împărăției Israelului și a legămintelor ei, au constituit taina lui Hristos. De aceea, nădejdile mesianice ale poporului din vechiul legământ au fost în general limitate la o versiune idealizată a existenței lor prezente. Evreii L-au văzut pe Mesia aducându-le biruința în fața puterilor străine, rezidind Templul și invitând popoarele să devină evrei. Ceea ce Dumnezeu pregătea pentru ei și pentru această lume a fost mult mai bun decât își puteau imagina ei vreodată. Ei au eșuat să își dea seama cât de diferit avea să fie noul legământ prin comparație cu vechiul și de ce noul avea să fie o realitate atât de binecuvântată.

Speranțele Israelului au apărut și s-au spulberat odată cu restaurarea din exil și cu rezidirea Templului, pentru că ei nu au recăpătat niciodată strălucirea lor de odinioară, și niciunul dintre regii lor nu a rămas pe scaunul de domnie. La scurtă vreme după aceea, glasul profetic al Duhului a rămas tăcut vreme de câteva secole. Și totul până într-o zi…

În luna a șasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea, și a zis: „Plecăciune, ție, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!” Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta. Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și iată că vei rămâne însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1:26-33).

Acel copil s-a născut, iar păstorii și magii au fost informați de nașterea Împăratului iudeilor. Apoi un om pe nume Ioan a declarat venirea Domnului, Cel ce era mult mai mare decât el, iar „după ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea, și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: ‚S-a împlinit vremea, și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă, și credeți în Evanghelie’” (Marcu 1:14-15). Oamenii au auzit că un om pe nume Isus vindeca bolile și alunga demonii, și propovăduia Împărăția lui Dumnezeu. Iar Andrei l-a găsit pe Simon (Petru), fratele lui, și i-a zis: „Noi L-am găsit pe Mesia (care tălmăcit înseamnă Hristos)” (Ioan 1:41). Iată, totul se împlinește în final. El este aici, a venit.

Concluzie. Într-o lume blestemată prin Adam și stabilizată prin Noe, o împărăție specială a fost formată prin legămintele făcute cu Avraam și cu urmașii lui din Canaan. O taină s-a format în această împărăție și în legămintele ei. Acest popor avea să aducă o binecuvântare peste toate popoarele. De la Avraam la David, taina a revelat că un Fiu davidic, un Mesia, avea să strângă popoarele în casa lui Dumnezeu printr-un legământ nou. Această revelare a tainei, declarată și acumulată de-a lungul secolelor, a fost conținută în tipologie. Realitățile prezente îndreptau privirile către realități viitoare mult mai mari și dincolo de ele însele. Mesia a inaugurat epoca acestor noi realități, a acelor realități desăvârșite, a acelor realități veșnice, într-un legământ nou și veșnic, care a adus o moștenire în dar într-o Împărăție nouă și eternă.

Fragment din The Mystery of Christ, His Covenant, and His Kingdom (Cape Coral, FL: Founders Press, 2019), 173-178; www.founders.org, folosit cu permisiune.

[1] În terminologia teologică, prin expresia „Lege, profeți și scrierile înțelepciunii” se face referire respectiv la cărțile lui Moise și cele istorice, la cărțile profeților mari și mici, și respectiv la cărțile biblice despre înțelepciune (Iov, Psalmi, Proverbe și Eclesiastul). – n.tr.

[2] În limbaj teologic, adevărurile despre Mesia și lucrarea Lui au fost exprimate în Vechiul Testament prin intermediul umbrelor sau a indiciilor ori metaforelor, lucruri considerate aspecte tipologice, a căror împlinire sau substanță se găsește în Persoana și lucrarea lui Isus Hristos. – n.tr.