Împăciuitorii binecuvântați

Eu cred că termenul tradus prin împăciuitori este înțeles în general de comentatori ca făcând referire la cei ce mențin pacea sau fac pace, cei care ajută la promovarea păcii în orice fel, spre păstrarea ei acolo unde ea deja există sau spre obținerea ei, acolo unde ea nu există. Este un lucru binecuvântat să avem o inimă pașnică, să ne păstrăm pacea în propriul suflet. Este ceva binecuvântat să ai o dispoziție pașnică față de toți cei în mijlocul cărora trăiești. O dispoziție perversă și certăreață este una blestemată, dar o dispoziție pașnică, liniștită și blândă este una binecuvântată. Dar mai mult, este mai ferice să fii un mijloc pentru obținerea păcii în locurile în care trăiești, printre cei cu care ai de-a face. Iar dacă am avut vreodată motive să socotim un lucru binecuvântat să fim împăciuitori, atunci putem spune astăzi că binecuvântați sunt cei împăciuitori.

Ferice de cei ce trudesc pentru a face pace între om și Dumnezeu.Acestea sunt cuvintele lui Hristos și, de aceea, trebuie să le înțelegem în cel mai spiritual sens. Ferice de cei care, după ce au găsit ei înșiși fericirea păcii și au intrat în pace cu Dumnezeu, sunt foarte dornici să facă pace între alți oameni și Dumnezeu. Descoperind dulceața păcii lor cu Dumnezeu în propriile inimi, dorințele lor fierbinți sunt acum ca să îi aducă pe alții să fie și ei în pace cu Dumnezeu. Când soțul a avut parte de lucrarea lui Dumnezeu de purificare a inimii lui prin credință și a descoperit dulceața păcii cu Dumnezeu, el spune: „O, dacă aș putea să fiu mijlocul păcii și între sufletul soției mele și Dumnezeu”. Tot astfel, soția care a făcut pace cu Dumnezeu, având inima purificată prin credință și simțind dulceața ei, spune: „O, cât de mult aș dori să fac ceva în lume… cu rugăciuni, lacrimi și prin umblarea convingătoare înaintea soțului meu, care să îi îndrepte inima spre Dumnezeu, ca să poată fi pace și între Dumnezeu și sufletul lui”. Tot așa, un frate care a avut parte de curățirea inimii sale prin credință și care a gustat din dulceața păcii cu Dumnezeu, spune: „O, ce n-aș da să pot face ceva înainte să mor pentru a înainta și extinde această măreață lucrare de pace între sufletul fratelui meu și Dumnezeu. O, ce n-aș da ca harul lui Dumnezeu din sufletul meu, care a făcut pace între el și Dumnezeu și să fiu instrumentul înaintării lucrării harului lui Dumnezeu în sufletul fratelui meu!” În același fel se gândește el față de rudeniile sale și față de semenii lui. Desigur, cei ce au cunoscut vreodată ce înseamnă pacea lui Dumnezeu se vor strădui să facă tot ce pot pentru a face pace între frații lor și Dumnezeu prin a le spune cum era starea lor și cum au fost aduși la pace: „A fost o vreme când mergeam pe calea ticăloșiei și pierzării, pe calea pe care voi mergeți acum. Eram un vrăjmaș față de Dumnezeu, și în inima mea nu era decât dușmănie față de Dumnezeu. O, nu m-aș întoarce în acea stare nici pentru zece mii și mii de lumi, nici măcar pentru un ceas, căci mă tem că aș putea muri în ea și să rămân pe veci vrăjmaș lui Dumnezeu! O, ce n-aș vrea să luați aminte la căile voastre! Calea pe care mergeți este cu siguranță o cale a vrăjmășiei față de Dumnezeul cel binecuvântat și veșnic. O, luați aminte la ceea ce Dumnezeu a revelat în Cuvântul Lui cu privire la lucrarea glorioasă de împăcare a păcătoșilor cu Sine!”

Astfel, noi ar trebui să pledăm unii față de alții, să ne rugăm unii pentru alții și să trudim să ne învățăm unii pe alții ca să fim în pace cu Dumnezeu. O, ferice este de acel om care trudește într-un fel plin de har și blândețe să îi atragă pe alții să fie și ei în pace cu Dumnezeu, și pe care Dumnezeu l-a binecuvântat în aceste străduințe.

A adus Dumnezeu inima ta să fie în pace cu El și să dorească și ca alții să poată fi aduși la dragostea de căile lui Dumnezeu? O, ferice de tine, dacă ai fost folosit vreodată ca instrument al unui bine atât de mare, chiar dacă ai aduce un singur suflet la pacea cu Dumnezeu, așa încât Dumnezeu să aibă cu un vrăjmaș mai puțin în lume prin intermediul tău și al străduințelor tale! Chiar dacă sunt eu însumi un biet ticălos și vreme îndelungată am fost un vrăjmaș față de Dumnezeu, totuși Domnul nu doar că a adus sufletul meu la pacea cu El, ci m-a făcut și un instrument spre aducerea altora la aceeași pace cu El, astfel ca Domnul să aibă cu un dușman mai puțin în lume prin străduințele mele. Ferice de tine, care contribui la această lucrare, căci este cea mai măreață slujire care a cuprins inima lui Dumnezeu din toată veșnicia. Dintre toate lucrările care și-au făcut loc vreodată în inima lui Dumnezeu din veșnicie, lucrarea împăcării sufletelor cu Sine a fost cea mai măreață! Și dintre toate lucrurile de la care Dumnezeu așteaptă să Își ia slavă din toată veșnicia, lucrarea împăcării sufletelor cu El este ceea ce Îl face pe Dumnezeu să primească cea mai mare slavă pe care o va avea în toată veșnicia.

Așadar, dacă Dumnezeu te va folosi ca instrument într-o lucrare atât de măreață ca aceasta, ferice de tine că trăiești în această lume! Binecuvântat în lume nu este omul care are mari avuții și haine fine, ci cel pe care Domnul îl folosește ca instrument pentru înaintarea acestei lucrări, căci inima Lui este implicată cel mai mult în această lucrare mai presus de orice.

În plus, am putea vorbi despre marile rele din care vei elibera sufletul semenilor tăi [prin lucrarea de împăciuire], despre marele bine pe care îl vei aduce în sufletul fraților tăi, și despre marea binecuvântare cu care te vor ferici sufletele lor, dacă vei fi un instrument al împăciuirii între ei și Dumnezeu. O, cei ce sunt instrumente în felul acesta au parte de binecuvântarea celor care au fost cele mai alese mijloace ale binelui! Beneficiarii acestei lucrări Îl binecuvântează pe Dumnezeu că au văzut vreodată fața unui astfel de om: „O, binecuvântarea lui Dumnezeu să fie peste un astfel de om! Eu mergeam pe căile morții veșnice și, în parte, prin purtarea sfântă a acestui om, am fost convins de păcat, fiind adus apoi în parte la Cuvânt prin îndemnurile lui sfinte. Acolo și astfel am întâlnit acele lucruri care au adus asupra inimii mele ceea ce n-aș fi putut obține în zece mii de lumi!” O, fie binecuvântarea lui Dumnezeu peste sufletul unui astfel de om, căci când el va muri, ducându-se pe calea tuturor trupurilor, lansându-se în oceanul infinit al eternității, cei mântuiți prin el Îl vor binecuvânta pe Dumnezeu că l-au cunoscut. Da, iar când vor ajunge în Cer, acolo Îl va binecuvânta pe Dumnezeu pentru că l-au cunoscut! Oare nu este un lucru binecuvântat să trudim ca să-i atragem și pe alții la pacea cu Dumnezeu?

Ce lucrare binecuvântară este această lucrare de slujire! Și chemarea aceasta este una binecuvântată. O, „ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea” (Isaia 52:7). Așa ar trebui să le socotească oamenii. Și prima lucrare pe care o are un predicator când ajunge într-un loc este să le vorbească despre pace acelora de acolo (Matei 10:13). Nouă, spune Pavel, ne este încredințată „propovăduirea acestei împăcări” (2 Cor. 5:19). Aceasta este marea noastră solie, lucrarea la care Domnul i-a chemat pe anumiți oameni. Dumnezeu poate binecuvânta străduințele unor oameni de a fi împăciuitori în acest sens, dar lucrarea de slujire este rânduită de Dumnezeu. El i-a pus deoparte ca să le încredințeze marea Lui poruncă spre împăcarea lumii cu Sine. Este ca și cum Domnul a spus: „Iată o mulțime de bieți ticăloși aflați acum pe căile vrăjmășiei față de Mine; totuși, Eu am gânduri de pace față de ei, astfel că vă trimit printre ei ca să le duceți această solie de pace. Vă cer și vă poruncesc să le duceți vestea bună a păcii și să le spuneți cum inima Mea este îndreptată spre pacea cu ei, și să le arătați calea pe care pot veni ca să se împace cu Mine”…

Așadar, cât de binecuvântat este acel mare împăciuitor Isus Hristos, pe care Tatăl L-a rânduit să facă pace între om și El! Toți copiii oamenilor, fiind decăzuți de la Dumnezeu în Adam, se află într-o stare de vrăjmășie față de Dumnezeu. Acest lucru este sigur. Și toți îngerii din Cer și oamenii de pe Pământ – toate ființele create din Cer și de pe Pământ – nu pot face pace între Dumnezeu și un singur suflet păcătos! Aceasta este o lucrare mult prea mare pentru orice ființă creată. Dar Isus Hristos, care este înțelepciunea Tatălui, a doua Persoană a Sfintei Treimi, Se uită la starea mizerabilă a copiilor oamenilor și, văzând că, dacă ar fi lăsați de capul lor, ar pieri cu toții și ar fi pe veci vrăjmașii lui Dumnezeu și El vrăjmașul lor veșnic! De aceea, El a făcut pasul între ei și Dumnezeu și, prin rânduiala Tatălui, a mijlocit între omul ticălos și Dumnezeu, pentru a face pace. El acționează ca marele Mijlocitor al celui de-al doilea legământ.^[1] Iar inima Lui este implicată atât de mult în lucrarea împăciuirii dintre om și Dumnezeu, încât a fost mulțumit să Își dea viața ca să poată împlini acea pace: „Făcând pace, prin sângele crucii Lui” (Col. 1:20).

Ține minte că inima lui Isus Hristos a fost atât de mult implicată în rolul Lui de împăciuitor între lume și Dumnezeu, încât chiar dacă El știa că avea să Îl coste sângele drag inimii Sale, totuși Hristos a spus: „Voi face asta!” Da, Scriptura ne spune că El a acceptat să fie făcut blestem pentru om. O, luați aminte, voi, copii ai oamenilor, ce distanță era între Dumnezeu și voi, încât Hristos – Dumnezeu și Om – a trebuit să vină pentru a face pace între Dumnezeu și voi. El a trebuit să verse sângele Lui! El a trebuit să fie făcut blestem spre împlinirea acestei mărețe lucrări a lui Dumnezeu! Aceasta este, frații mei, marea taină a evlaviei. Pe aceasta ar trebui să ne cheltuim toate zilele în admirarea, adorarea, uimirea și binecuvântarea Mântuitorului nostru, marele Împăciuitor!

Fragment din The Saints’ Happiness (London: Greenhill, 1660), pag. 447.

[1] al doilea legământ – legământul cel nou (Ier. 31:31-34; 1 Cor. 11:25).