Domnul păcii

„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6).

Învățătura din acest pasaj este aceasta – că Isus Hristos este prezentat și ne este dat de Tatăl ca Domn împăciuitor… Dar în ce fel este Hristos Domnul păcii?

În primul rând, la un nivel mai general, noi înțelegem acest adevăr prin următoarele trei lucruri specifice.

1. El este Domnul păcii în ce privește dispoziția Sa. El este un Domn al celei mai pașnice dispoziții: „Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11:29). Pacea este întrețesută în natura Sa. Deși El este Cel atotputernic, de o asemenea putere încât să îl condamne pe păcătos în pierzare, marea Lui putere este temperată de cea mai mare blândețe și pace. Domnul peste acest Univers este Leul care răcnește, dar El este în același timp Domnul Cerului, Mielul (Ioan 1:29), care stă așezat pe scaunul Lui de domnie (Apoc. 5:6).

2. El este Domnul păcii în ce privește acțiunea și modul de operare. Pacea este lucrarea pe care El Și-a însușit-o dintotdeauna și pe care El caută mereu să o împlinească: „El este pacea noastră” (Efes. 2:14). El este marele împăciuitor. Păcatul lui Adam și păcatele urmașilor lui au stârnit toate un război întețit și au continuat să facă asta, dar Hristos, al doilea Adam, caută pacea. „Ferice de cei împăciuitori” (Matei 5:9), iar El este binecuvântat în veci pentru lucrarea Lui de împăciuire (Fil. 2:8-9).

3. El este Domnul păcii în ce privește starea Împărăției Sale. „Împărăția lui Dumnezeu este… pace” (Rom. 14:17). În limbajul folosit de Duhul Sfânt în Vechiul Testament, pacea era echivalentă prosperității, astfel că un Domn împăciuitor este unul prosper. În felul acesta, Solomon a fost un arhetip al Aceluia care are o domnie caracterizată de cea mai mare pace și prosperitate (Ps. 72:7). Supușii Lui se pot bucura de pace, orice alt lucru le-ar lipsi.

În al doilea rând, la un nivel mai specific, El este Domnul păcii în alte trei aspecte.

(A) El este Domnul păcii, pașnic în dispoziția Sa, în următoarele privințe:

1. El îi suportă cu răbdare pe vrăjmașii Lui; El este îndelung răbdător (2 Petru 3:9). El face multe apeluri pe care ei le ignoră, și totuși El continuă să îi cheme. Ei săvârșesc multe afronturi la adresa Lui, și totuși mânia Lui, pe care ei o merită, este înfrânată, așteptându-i, pentru ca ei să poată fi aduși la pocăință (Rom. 2:4). Pentru a se face pace, trebuie să existe o înclinație puternică înspre ea.

2. El suportă multe lucruri din partea prietenilor Lui, dar nu îi leapădă niciodată (Ioan 13:2). O, ce slăbiciuni, nesăbuințe și nebunii stau alipite de ei! O, în câte nemulțumiri, nerecunoștințe, asprimi și lepădări cad aceștia! Prin felul lor de a trăi, ei Îl dezonorează de multe ori, însă, cu toate acestea, ei au parte de El ca Domn al păcii (Ps. 78:38).

3. Bieții păcătoși au acces ușor la El. Cei mai răi dintre păcătoși pot avea acces la El, dacă vor. „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară [cu niciun chip]” (Ioan 6:37). Oricine vine la El este binevenit. Și Hristos este tot ceea ce ei au nevoie pentru a avea intrare liberă la Dumnezeu. Oricare ar fi interesele și cererile lor înaintea curții Cerului, El va fi gata să le împlinească pentru ei.

4. El este „gata să ierte” (Ps. 86:5). Prietenii Lui care L-au insultat sunt iertați de îndată și restaurați în favoarea de care au rătăcit. Vrăjmașii Lui rebeli sunt iertați de îndată ce I se supun, fiind primiți în rândul prietenilor Lui. Spiritul Lui împăciuitor este de așa natură că pacea este desfătarea Sa.

5. El îi cunoaște foarte bine pe supușii Lui adevărați. El îi tratează pe toți slujitorii Lui nu ca pe niște robi, ci ca pe prieteni, făcându-le cunoscute tainele Sale: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:15). Dragostea și bunăvoința strălucesc pe fața Lui.

6. Suferințele poporului Lui sunt tratate ca și cum ar fi ale Lui. „El nu îi necăjește cu plăcere, nici nu îi mâhnește bucuros pe copiii oamenilor” (Plâng. 3:33). Disciplinarea lor este necesară, căci El este obligat să o facă. „În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări” (1 Petru 1:6). Apostolul a făcut în Evrei 12:10 diferența dintre corecția oamenilor și cea făcută de Domnul: „Ei [părinții pământești] în adevăr ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că este bine; dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui”. Iar în aceasta, El stă alături de noi cu mila unui tată (Ps. 103:13-14), și astfel este părtaș suferințelor noastre (Isaia 63:9).

7. În final, El a suportat suferințele Sale cu cea mare liniște, blândețe și răbdare. Îngerii au cântat la nașterea Lui, „pace pe Pământ” (v. Luca 2:14), iar Pământul n-a cunoscut niciodată un astfel de model al păcii. În viața Sa, care a fost o suferință continuă, El nu a manifestat niciodată nicio atitudine nepotrivită. În moartea Lui, Hristos S-a rugat pentru vrăjmașii Lui.

(B) El este Domnul păcii, pașnic în acțiunea și modul Lui de operare. El a acționat spre pace cum nimeni altcineva nu a făcut-o. El a adus o pace cum lumea nu a mai cunoscut vreodată, dacă n-ar fi venit din mâna Lui. Iar aici putem lua în considerare mai multe aspecte care țin de natura păcii aduse de acest Domn al păcii.

1. Aceasta este pacea cu Dumnezeu. „Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El” (Isaia 53:5). Păcătoșii erau în război cu Dumnezeu și Dumnezeu cu ei, și nu putea exista nicio pace între cele două părți până ce Domnul păcii nu a ajuns să fie Mijlocitorul acestei păci. Războiul avea să continue, păcătoșii să facă tot ce pot împotriva lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, fiind în stare de război cu păcătosul, să blocheze toată negustoria mântuitoare cu Cerul și așa mai departe. Dar Hristos a făcut pasul înainte, Și-a pus mâinile pe ambele părți și a făcut pace.

2. Ea este pace cu oamenii. Odată ce pacea oamenilor cu Dumnezeu a fost pierdută, a fost zdrobită și pacea dintre ei. Și vedem starea omenirii prin natura ei în această privință: „Căci și noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate și în pizmă, vrednici să fim urâți și urându-ne unii pe alții” (Tit 3:3). Dar Hristos i-a adus pe oameni împreună în El, ca să se poată iubi reciproc și să își facă bine unii altora (Isaia 11:6). Și oriunde face El pace între Dumnezeu și un om, El implantează în inima acelui om dragostea de semeni. În particular, El a făcut pace între evrei și neevrei (Efes. 2:14).

3. Ea este pacea lăuntrică, pacea conștiinței. „Împărăția lui Dumnezeu… este… neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14:17). În sine, păcatul zdrobește pacea din sufletul omului. Vinovăția lui este ca un spin în carne, care nu încetează să producă durere până nu este smuls. Domnia păcatului este ca un tiran dintr-o casă, care îi înrobește și îi ține în tulburare pe toți cei ai casei. Dar Hristos, Domnul păcii, este singurul care poate restaura pacea lăuntrică adevărată, prin sângele și prin Duhul Lui.

Apoi lucrarea Lui de împăciuire este făcută și împlinită astfel:

1. El a procurat pacea prin sângele Lui prețios (Efes. 2:14-15). Există o pace pe care cei răi o au, care este o pace furată și uzurpată, care se cunoaște prin faptul că este o pace în păcat (Iacov 3:17). Dar pacea Domnului păcii este o pace obținută cu un mare preț. Pe El L-a costat propria pace, pentru că a trebuit să înoate printr-o mare roșie de suferință ca să o obțină. „Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El” (Isaia 53:5).

2. El face această pace prin eficacitatea lucrării Sale. Legământul harului este legământul păcii, iar El este Mijlocitorul ei. El călătorește între Dumnezeu și păcătosul rebel până ce se face reconcilierea și împăcarea între ei. Prin Duhul Lui, El îl aduce pe păcătos în legământul păcii, iar prin mijlocirea Lui obține pacea cu Dumnezeu pentru acel păcătos. Prin același Duh, Hristos îi unește pe oameni cu Sine prin credință, și unii cu alții în dragoste. Iar prin sângele Lui stropit asupra sufletului, El îndepărtează vinovăția păcatului și smulge boldul acestuia; iar prin Duhul Lui sfințitor, El frânge puterea poftelor care tulbură sufletul, și astfel produce pacea (Isaia 57:19).

3. El menține în viață pacea făcută. „Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3). El este reprezentantul credinciosului la curtea Cerului, care compensează lipsurile acestuia și împiedică lucrurile care altfel ar produce o ruptură totală a relației dintre Dumnezeu și el. Prin eficacitatea sângelui și a lucrării Duhului Lui, El păstrează vie pacea lăuntrică din oameni și pacea între cei ce sunt ai Lui.

4. El restaurează pacea oricând ea este zguduită. „I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi, și-l voi mângâia, pe el și pe cei ce plâng împreună cu el” (Isaia 57:18). Cât timp credincioșii sunt în această lume, este ca și cum ei ar naviga pe o mare, iar pe acea mare ei se întâlnesc adesea cu furtuni. Uneori, furtunile suflă de sus, alteori din afară, și alteori din interior; uneori sunt lupte în afară și temeri în interior; da, uneori toate trei suflă împreună. Dar Domnul păcii liniștește și limpezește din nou cerurile de sus (Iov 33:23-24). El liniștește „zarva popoarelor” (Ps. 65:7) și potolește toată tulburarea dinlăuntru (Isaia 57:19).

5. În final, El desăvârșește pacea. Ea începe încă de acum, dar El nu o va lăsă nedesăvârșită. „Domnul va sfârși ce a început pentru mine” (Ps. 138:8). El a început pacea Israelului când i-a scos din Egipt și a desăvârșit-o aducându-i în Canaan. Tot astfel, El începe pacea copiilor Lui prin convertirea lor și o desăvârșește în glorificarea lor. Pacea lor de acum este expusă unui amestec mare de tulburări, dar El o va desăvârși în final, când nu va mai exista nici cel mai neînsemnat necaz (Apoc. 21:4).

(C) El este Domnul păcii în ce privește starea pașnică a Împărăției Sale, în prosperitatea spirituală care o însoțește. El este adevăratul Solomon (cel pașnic), și niciun rege din Israel nu a avut o domnie mai pașnică și prosperă ca Solomon, astfel că împărăția lui a fost un arhetip al Împărăției lui Hristos, Domnul păcii, la fel cum împărăția lui David a fost un arhetip al Împărăției lui Hristos în ce privește războaiele duse.

1. Fiecare dintre supușii Lui este așezat într-o stare de pace, prin lucrarea Lui înțeleaptă. „Fiecare va locui sub vița lui și sub smochinul lui, și nimeni nu-l va mai tulbura” (Mica 4:4). El a obținut pentru ei pacea cu Dumnezeu, pacea între ei și pacea lor lăuntrică. Ce ar putea să îi tulbure? Este adevărat că, în lume, ei trebuie să treacă prin necazuri, dar în Domnul lor, ei au pacea care compensează necazurile lor (Ioan 16:33). Având un Dumnezeu bun, părtășia cu oamenii buni și o conștiință bună, ei pot să treacă în pace prin toate necazurile acestei lumi rele.

2. Pacea Împărăției Sale este rodul războiului și biruința în acel război. Ceea ce a făcut ca domnia lui Solomon să fie atât de pașnică au fost războaiele și biruințele lui David. Iar Domnul nostru Isus Hristos a fost un Om al războiului [spiritual]. El a luptat și a biruit păcatul, moartea și pe diavolul, iar pacea Împărăției Sale este acum rodul acelor biruințe. Pacea celui rău este rodul unei cuceriri,^[1] ca aceea a lui Isahar, care „vede că locul unde se odihnește este plăcut, și că ținutul lui este măreț; își pleacă umărul sub povară, și se supune birului” (Gen. 49:15), și ca aceea a omului puternic ce păzește casa, caz în care toate lucrurile par că se află în pace (Luca 11:21). Astfel, pacea lor este una precară, instabilă, dar pacea copiilor lui Dumnezeu este sigură.

3. În Împărăția Lui se găsește cea mai mare bogăție și abundență. Aici există „în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii”, pe care supușii Lui le primesc (Rom. 5:17), astfel că ei sunt făcuți „o preoție împărătească” (1 Petru 2:9). Roadele biruinței asupra păcatului, morții și Satanei sunt printre ei; ei sunt îmbogățiți prin prada de război capturată de la vrăjmașii lor, negoțul liber este stabilit între Cer și ei, și tot ceea ce se opune intrării lor în Canaanul ceresc este biruit.

4. Binele Împărăției Lui crește din toate părțile, și totul contribuie la folosul ei, prin înțelepciunea infinită a Domnului păcii (Rom. 8:28). Orice s-ar petrece, Împărăția Lui înaintează prin toate lucrurile, iar supușii Lui culeg beneficiile din toate. Din cel ce mănâncă iese carnea folositoare și bună, prin Domnul nostru Isus; da, pacea, ordinea și prosperitatea sunt roadele războiului prin Domnul păcii. Oare nu este o împărăție prosperă aceea care înaintează și crește în ciuda tuturor tulburărilor care o asaltează?

5. În final, pacea Împărăției Lui va fi absolută. Domnia lui Solomon a fost mai pașnică la început decât către finalul ei, dar Împărăția lui Hristos este diferită, pentru că ea nu va avea sfârșit. În final, toate ocaziile de tulburare din afară și dinăuntru vor fi distruse total.

Fragment din The Whole Works of Thomas Boston: A Series of Sermons and the Christian Life Delineated, ed. Samuel M’Millan, Vol. 10 (Aberdeen: George and Robert King, 1851), p. 259-267.

[1] cu sensul că sunt cuceriți de păcat și omul nu se opune acestuia.