Tinerii, avertizați de păcat

„Bucură-te, tinere, în tinerețea ta, fii cu inima veselă cât ești tânăr, umblă pe căile alese de inima ta și plăcute ochilor tăi; dar să știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată” (Ecl. 11:9).

Fără a pretinde că tinerii din această generație ar fi mai stricați decât cei dinaintea lor, voi spune că interesele lor morale sunt acum expuse unor pericole mult mai variate și iminente de a pieri. Îmbunătățirea educației și răspândirea ei în vremurile moderne a produs un fel îndrăzneț și independent de a gândi, lucru care, chiar dacă în sine este un beneficiu, cere o măsură proporțională de înfrânare creștină pentru a împiedica o degenerare în destrăbălare. De asemenea, este posibil ca în ultimii ani, părinții să cedeze din rigoarea salutară a disciplinei în familie cu scopul declarat de a-și înțelege copiii mai bine. Comerțul este astăzi atât de extins, încât tinerii noștri sunt luați mai mult de sub atenția și privirile părinților și, prin urmare, sunt expuși mai mult la influența corupătoare a tovărășiilor rele. Obiceiurile din societate tind în general către o viață tot mai scumpă și mai luxoasă. În plus, eforturile secrete, dar zeloase, ale ateismului de a se răspândi prin literatură, lucruri care, în încercarea de a submina credința, caută să distrugă orice fel de moralitate, au dus necredința și imoralitatea la cote tot mai alarmante. Dar oricare ar fi cauzele, mi se pare indubitabil că mulțimi de tineri din zilele noastre sunt peste măsură de stricați și necredincioși. O astfel de stare a lucrurilor stârnește în minte toate simțămintele ca tată, predicator și patriot. Sunt cuprins de grijă pentru copiii mei și pentru tinerii din turma mea, din orașul meu și din țara mea.

Dragi tineri, voi veți fi tații următoarei generații. Mă simt foarte nerăbdător să le transmit urmașilor mei credința creștină, nu viciile. Luați aminte, deci, cu seriozitate, la ceea ce vreau să vă spun, pentru că vine din motivații curate și din afecțiune credincioasă.

Vă voi îndrepta atenția către acea parte solemnă a Sfintelor Scripturi pe care o găsiți în Eclesiastul 11:9… Nimeni nu a fost în stare să își formeze o gândire corectă pe această temă ca Solomon, căci nimănui nu i-au fost încredințate mai multe resurse pentru plăceri pământești ca lui, și nimeni nu s-a folosit mai nerăbdător de oportunitățile pe care el le-a avut în viață… De aceea, mărturia lui nu trebuie tratată ca pe criticile cinice ale unui ascet, care n-ar fi gustat niciodată din plăcerile simțurilor, ci ca venind de la unul care a băut din paharul lor până la fund și a descoperit că drojdiile de pe fundul lui nu erau decât suferință, pelin și otravă… (Ps. 75:8; Plâng. 3:19).

Explicat corespunzător, textul conține o afirmație ironică. Sub o aparentă permisiune, limbajul lui conține o interdicție foarte categorică și clară. Este ca și cum Solomon ar fi spus: „Tânăr nechibzuit și senzual, care nu ai nicio idee despre fericire decât ca și cum ar fi izvorâtă din plăcerile cărnii și care bei continuu din paharul îmbătător al plăcerii lumești, urmează-ți cursul dacă ești hotărât să duci acest fel de viață. Satisface-ți poftele. Îngăduie-ți toate patimile. Nu te lepăda de nimic – mănâncă, bea și fii vesel. Ignoră avertismentele conștiinței. Călcă în picioare autoritatea revelației, dar să nu îți închipui că vei prospera întotdeauna pe căile păcatului sau că vei purta pentru totdeauna acel aer de veselie și triumf. Ziua judecății este aproape, și atunci vei fi chemat la judecată pentru toate aceste lucruri. Dumnezeu te vede acum și ține cont de toate căile tale, și într-o zi te va chema la judecata Lui și îți va da după faptele tale”.

În acest verset se sugerează că tinerii sunt foarte dependenți de plăcerile carnale. Așa a fost în fiecare generație și în fiecare țară. Este ceva foarte răspândit nu doar printre tineri, ci chiar și printre bătrânii și părinții lor să justifice sau să scuze parțial excesele lor vicioase. Nu de puține ori am auzit aceste cuvinte abominabile: „Tinerețea este pentru plăceri, vârsta adultă pentru muncă, iar bătrânețea pentru religie”. Este imposibil să găsim cuvinte care să descrie o minte care să conceapă o insultă mai grosolană sau mai șocantă ca aceasta la adresa lui Dumnezeu. Ea spune de fapt: „Când nu mă voi mai bucura de poftele mele sau nu voi mai umbla după câștiguri, atunci mă voi duce la Dumnezeu cu un trup și un suflet epuizate în slujba păcatului, a Satanei și a lumii”. Ar trebui să fim convinși că răutatea monstruoasă și stricăciunea oribilă a acestei idei sunt suficiente pentru a-l șoca și înspăimânta chiar și pe cel mai nepăsător și mai încăpățânat păcătos din această lume.

Există multe lucruri care tind să fie prețuite de tineri în inimile lor și să justifice dragostea față de plăcerile senzuale în mințile lor. La vârsta lor, grija nu apasă asupra inimii, patimile sunt puternice, imaginația este plină de viață, sănătatea este bună, iar impulsul din partea societății se resimte în toată energia lui. Atracțiile prietenilor sunt puternice. Acesta, își imaginează tinerii, acesta este momentul fericit în care ei să se sature de plăceri. Ei cred că vor fi destul de statornici și după ce anotimpul tinereții va trece și că înfrânarea, moralitatea și credința vor veni toate în ordinea potrivită a naturii. Plăcerile lumești, împodobite cu hainele voluptuoase și podoabele meticuloase ale unei prostituate, apar în imaginația lor înflăcărată cu tot șarmul atrăgător al unei frumuseți cât se poate de fermecătoare. Ei se supun imediat influențelor acestora și consideră că lumea poate să le ofere toată fericirea pe care și-o doresc. Marea lor preocupare este să-și satisfacă plăcerile. Sufletul și toate preocupările sale vaste sunt neglijate pentru plăcerile poftelor carnale și sunt condamnate la degradarea de a acționa ca o simplă servitoare care să îi slujească pentru a se bucura de trup.

Dragi tineri, puteți justifica, fie în tribunalul, fie în cel al revelației, o astfel de cheltuire a dimineții existenței voastre, a celei mai bune și mai frumoase părți din viețile voastre? Dacă există într-adevăr un Dumnezeu care v-a făcut și vă păstrează în viață, este oare rezonabil ca perioada tinereții să fie folosită într-o manieră urâtă înaintea Lui? Este oare aceasta calea de a vă asigura binecuvântarea Lui pe viitor?… Unde vi se spune că tinerii pot umbla nepăsători în tot felul de plăceri carnale? Pe ce pagină a Cărții adevărului lui Dumnezeu ați putea găsi astfel de îngăduințe pentru excesele tinereții, pe care vi le permiteți pentru voi înșivă și la care vă îndeamnă prietenii voștri cu minte puțină? „Vai de cei ce dis-de-dimineață aleargă după băuturi amețitoare, care șed până târziu noaptea și se înfierbântă de vin! Arfa și alăuta, timpanul, flautul și vinul le înveselesc ospețele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului și nu văd lucrul mâinilor Lui” (Isaia 5:11-12).

Aceasta este mărturia Domnului, dată atât împotriva păcatelor tinereții, cât și împotriva păcatelor celor mai maturi. Oare nu menționează Sf. Pavel printre alte vicii că oamenii sunt „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Tim. 3:4)?… Nu există vreo îndatorire a adevăratei evlavii la care sunteți chemați în anii viitori care să nu folosească toată autoritatea ei asupra voastră.

De aceea, cum să fie tinerețea perioada plăcerii păcătoase? Cum să fie abandonată cea mai bună și cea mai influentă parte a existenței voastre în mod deliberat în mâinile viciilor? Aceasta este o idee îngrozitoare, respingătoare deopotrivă pentru rațiune și pentru revelație.

Dacă umblați după plăcerea carnală ca țintă a anilor tinereții, luați aminte la felul cum vă va influența toate celelalte preocupări. Acolo unde tinerii trăiesc astfel, aceasta influențează ce cărți citesc, cărți care nu sunt pioase sau care nu ajută cu nimic, ci sunt lecturi superficiale, fără greutate și care întinează. Romanele înflăcărate, care stimulează firea pământească, poeziile obscene, muzica imorală, satirele împotriva personajelor religioase și argumentele împotriva revelației Scripturii sunt în general cărțile și distracțiile de care se bucură tinerii corupți și spurcați. Prin acestea, ei devin și mai stricați. Tiparnițele nu au trimis niciodată în lume șuvoaie mai spurcate de cărți ca în vremurile acestea. Pe piață se găsesc autori talentați, dar care hrănesc orice stricăciune din inimile tinerilor. Marele preot al literaturii de astăzi are tămâie de ars pe altarul lui pentru fiecare viciu, iar el își duce la pierzare victimele, împodobindu-le cu ghirlande din poezii sau romane.

Distracțiile tinerilor care trăiesc în lucruri păcătoase sunt de aceeași natură cu lectura, discuțiile și tovărășiile lor – spurcate și care îi spurcă pe alții. În general, acestea se găsesc la teatru. Teatrul este acel corupător al moralei publice, acea școală în care nu se învață nimic bun, ci tot ce este rău, acel seminar al viciilor, acea cale lată și înflorită spre groapa fără fund. În această privință, acolo tinerii nu găsesc piedici pe calea păcatului, nici avertismente împotriva necredinței, nici nu li se aduce aminte de judecata viitoare. Dimpotrivă, ei găsesc totul în aceste contexte pentru a-și aprinde patimile, pentru a-și stârni dorințele rele și pentru a-și satisface pofta după vicii. Limbajul, muzica și tovărășia sunt toate adaptate pentru a hrăni gusturile senzuale și calculate pentru a dezbrăca mintea de orice este moral.^[1] Mulțimi de tineri cândva relativ inocenți și fericiți și-au găsit pierzarea în ambele lumi din momentul în care picioarele lor au călcat pentru prima dată în sala contaminată a unui teatru. Până atunci, ei ignorau multe dintre căile viciilor… Prin urmare, când un tânăr dobândește și își satisface gustul pentru teatru, eu mă aștept ca tot caracterul său să se afle într-un pericol iminent în ce privește convingerile lui morale…

Cine va putea picta în culorile potrivite crima de a seduce și apoi de a abandona o femeie nevinovată? Și totuși, cât de răspândit este acest lucru! Ea – sărmana și nefericita victimă – este păcălită de promisiuni care nu au fost făcute niciodată ca să fie împlinite și, în cele din urmă, este abandonată ca un lucru fără valoare, pierdut și ruinat…, iar dacă trădătorul ei resimte orice durere sau remușcare, mila lui vine prea târziu pentru ea. El nu mai poate restabili pacea pe care a furat-o cu mână de criminal dintr-o inimă care era senină până când el i-a invadat pacea. El nu mai poate repara virtutea pe care a corupt-o. Nu mai poate reconstrui caracterul pe care l-a demolat… Da, seducătorul este mai puțin vinovat decât criminalul, dar oare cu cât mai puțin?^[2] Acesta din urmă stinge viața imediat, pe când primul o face să se piardă treptat… Criminalul își riscă propria viață în comiterea crimei, pe când seducătorul nu se expune la niciun risc personal. Criminalul este vizitat de cea mai grea sentință pe care o poate aplica justiția țării, pe când seducătorul se poate bucura de libertate și poate continua în cariera sa de pustiitor de la o cucerire la alta. El poate sfida orice dreptate, în afară de cea a Cerului. Da, ticălosul vinovat și spurcat va fi primit în societatea la modă cu același entuziasm ca mai înainte, deși vine în mijlocul ei cu vinovăția victimei feminine proaspătă în sufletul său… Dacă cineva se va uita la aceste pasaje, și este vinovat de această mare fărădelege, să se gândească la vinovăția sa și să nu înceteze niciodată să plângă pentru păcatul lui, căutând iertare prin sângele lui Hristos… Oprește-te, tinere! O, fă o pauză înainte de a te hotărî să ruinezi două suflete simultan și să produci un amestec de păcat și ticăloșie pe care veșnicia însăși nu o va putea înțelege vreodată.^[3]

În mijlocul bucuriei voastre păcătoase, sunteți oare fericiți în păcatele voastre?… Adunați, dragi tineri, toate durerile viciului – anxietatea care îl precedă și remușcarea care îl urmează, mustrările conștiinței și reproșurile prietenilor, teama de a fi descoperiți și rușinea de a fi descoperiți în plin păcat – și spuneți dacă nu depășesc toate acestea cu mult plăcerile păcatului… Ceea ce aveți nevoie este nașterea din nou, a inimii, prin Duhul Sfânt. Trebuie să vă nașteți din nou din Duhul și să fiți înnoiți în duhul minții voastre. Trebuie să aveți o inimă nouă, o gândire sfântă, o înclinație spirituală… Trebuie să fiți aduși să vă temeți de Dumnezeu ca principiu obișnuit de acțiune și să-L iubiți suprem, dragostea pentru El fiind pasiunea care să stăpânească peste sufletele voastre. Sub o convingere profundă a păcatului, trebuie să manifestați „pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Hristos” (F.A. 20:21). Trebuie să fiți îndreptățiți prin credință și să aveți pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.

Trebuie să fiți sfințiți prin adevărul și Duhul lui Dumnezeu. Fără sfințenie, nimeni nu-L va vedea pe Domnul (Evrei 12:14). Harul lui Dumnezeu care aduce mântuirea trebuie să vă învețe nu numai să respingeți nelegiuirea și poftele lumești, ci și să trăiți cumpătat, în neprihănire și evlavie în această lume rea (Tit 2:12). Doar moralitatea nu va fi suficientă… Ea vă poate îmbunătăți interesele trecătoare, ca oameni, vă va diminua condamnarea ca păcătoși, dar nu vă va da dreptul la caracterul de creștini în această lume și nici nu va fi urmată de slavă, cinste, nemurire și viață veșnică după ziua judecății. Este extrem de probabil ca, dacă veți fi mulțumiți cu a fi morali, neglijând evlavia, s-ar putea să nu vă păstrați mult timp nici măcar virtuțile morale în care credeți. Ispitele vă pot asalta, fiind prea puternice pentru orice altceva decât pentru acea credință în Hristos care Îl cheamă în apărarea ei pe Cel Atotputernic. Într-un moment de neveghere, s-ar putea să deveniți victimele acelor dușmani spirituali care vă pândesc ca să vă înșele. Numai Dumnezeu vă poate păzi…

Dragi tineri, păcatul este înșelător… Viciile sunt mai plăcute, apoi devin ceva ușor de făcut, apoi ele ajung încântătoare, apoi frecvente, apoi obișnuite, apoi statornice. Așa ajunge omul împiedicat să se pocăiască, după care devine încăpățânat, apoi se hotărăște să nu se pocăiască niciodată, și așa ajunge blestemat.

„Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând” (Isaia 55:7). La Domnul este îndurare, ca să fie de temut, și răscumpărare deplină, ca să fie căutat. Dumnezeu vrea chiar și acum să Își arate bunătatea. Isus Hristos „poate să îi mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El” (Evrei 7:25). Oprește-te, gândește-te, pocăiește-te, crede și fii sfânt.

Fragment dintr-o predică rostită la Carrs Lane Meeting House, pe 4 ianuarie 1824.

[1] „Intenția autorului nu este de a afirma că toți cei ce frecventează teatrul ar fi depravați sau oameni răi. Nu încape îndoială că multe persoane morale se află între admiratorii pieselor de teatru. Faptul că ei nu se pângăresc prin scenele pe care le văd sau prin limbajul pe care îl aud nu este o dovadă că teatrul n-ar fi imoral în tendințele și efectele lui și nici că n-ar exista nimic contagios doar pentru că unele persoane pot să nu fie afectate. Faptul că persoanele ocrotite de orice mijloc imaginabil ar fi înfrânate, scăpând neafectate, spune foarte puțin. Dar chiar în cazul lor, eu voi afirma că mintea nu este cu totul ferită de influență. Este posibil ca o ființă morală imperfectă (și așa sunt și cei mai buni dintre noi) să audă referințe lipsite de reverență la Cer, aluzii murdare, sentimente anti-creștine care sunt rostite în piesele de teatru fără să existe o deteriorare a purității minții?… Dacă am recunoaște că, ocazional, o persoană ar putea beneficia de pe urma pieselor satirice despre vicii (deși, că veni vorba, a râde de vicii nu este cea mai bună cale de a ajunge virtuos), oare nu ar trebui să mărturisim că, la un singur caz de influență benefică, descoperim o mie de cazuri de suflete ruinate?” (J. A. James, Youth Warned)

[2] Autorul face comparație între un criminal, care curmă viața cuiva printr-un act de moment, pe când un seducător (aluzie la tinerii bărbați) distruge viețile tinerelor pas cu pas, vreme îndelungată. Era caracteristic în vremea autorului ca tinerii bărbați să seducă tinere naive, după care să le părăsească pentru o altă cucerire, lăsându-le în urmă cu reputația distrusă. Aceste lucruri sunt valabile în zilele noastre și în ce privește atitudinea adolescentelor în relațiile cu băieții. – n.tr.

[3] „Eu nu aș arunca blamul pentru chestiunea seducției doar pe umerii bărbaților. Nu puține sunt tinerele cărora li s-ar aplica în zilele noastre descrierea făcută de Solomon pentru femeia ispititoare”. (J. A. James, Youth Warned)