Motivații la cumpătare și înfrânare

„Sfătuiește-i de asemenea pe tineri să fie cumpătați” (Tit 2:6).

Iată care este învățătura de aici: marea îndatorire a tuturor tinerilor este să fie cumpătați. Mă voi strădui acum să arăt… ce presupune acest lucru, când vă îndemnăm să fiți cumpătați. Voi rămâne la termenul original folosit în text și voi arăta sensurile lui variate. El este același cuvânt folosit pentru a prezenta a treia parte din îndatorirea noastră creștină și prezentat ca prima dintre cele trei lecții pe care harul lui Dumnezeu ne învață: „Să trăim… cu cumpătare” (Tit 2:12). În alt pasaj, el este pus ultimul între trei haruri creștine deosebite: Dumnezeu ne-a dat un duh de „putere, de dragoste și de chibzuință” (2 Tim. 1:7)… Acordă-i acestui îndemn atenția deplină, și vei vedea că îți va spune că tinerii sunt chemați la următoarele lucruri:

Trebuie să fii atent și veghetor, nu pripit și nepăsător. A fi cumpătați înseamnă să ne folosim rațiunea pentru a gândi cu propria minte și a dialoga cu inimile noastre. Înseamnă să folosim acele puteri și abilități nobile prin care suntem deosebiți și superiori față de animale, având în vedere acele scopuri mărețe pentru care am fost înzestrați cu aceste abilități. Suntem chemați să facem aceasta ca să nu fi primit harul lui Dumnezeu în zadar (2 Cor. 6:1), dar fiind ființe raționale, trebuie să acționăm rațional… așa cum este potrivit. Tu ai învățat să vorbești pe când erai copil, dar când vei învăța să gândești, adică să gândești cu seriozitate?… Când vei ajunge să înțelegi măreția acelui Dumnezeu cu care ai de-a face și importanța acelei veșnicii înaintea căreia te afli, atunci vei vedea că este timpul să gândești!

Este timpul să te uiți în jurul tău! Învață să te gândești nu numai la ceea ce este chiar în fața ta, care îți izbește simțurile și îți modelează imaginația, ci și la cauzele, consecințele și scopurile lucrurilor. Învață să descoperi adevăruri – să le compari între ele, să le explici și să le aplici la tine însuți, și să vezi ce sens au. Nu te fixa pe ceea ce îți vine prima oară în minte, ci pe ceea ce ar trebui să ocupe locul dintâi și care merită să fie luat în considerare mai presus de altele. Mulțimi de oameni pier pentru că nu gândesc. Lipsa gândirii este cauza pierzării a mii de oameni, și multe suflete scumpe pier din simpla nepăsare. „Așa vorbește acum Domnul oștirilor: ‚Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre!’” (Hag. 1:5).

Retrage-te în propriul suflet și începe să îl cunoști. Va fi cea mai profitabilă cunoaștere pe care ți-o poți însuși și va fi de cel mai bun folos pentru tine…

Fă-ți timp să gândești, dorește-ți să fii singur din când în când, și nu lăsa singurătatea și retragerea să fie prilejuri de agitație pentru tine, căci ai o inimă cu care să poți vorbi și un Dumnezeu aproape de tine, cu care poți avea o părtășie plăcută.^[1]

Învață să gândești cu mintea ta. Dumnezeu te cheamă să faci acest lucru: „Veniți totuși să ne judecăm” (Isaia 1:18). Eu nu doresc să înțelegi lucrurile într-un fel credul, ci să le cercetezi cu imparțialitate ca acei nobili bereeni, care cercetau zilnic Scriptura, ca să vadă dacă lucrurile erau așa cum le spuneau apostolii (F.A. 17:11). Creștinismul curat și evlavia serioasă nu se tem de cercetarea unei minți libere, dar disprețuiesc răutatea neputincioasă a unuia cu prejudecăți…

Învață să gândești cu propria minte, să gândești tu însuți, să te gândești cum să aplici acele lucruri în viața ta. Gândește-te la ceea ce ești și la ceea ce ești capabil să faci. Gândește-te cine te-a creat, pentru ce ai fost creat și pentru ce scop ai fost înzestrat cu puterea rațiunii… Gândește-te, așadar, dacă nu este timpul, oricât de tânăr ai fi, să începi să ai credință în Hristos și să intri pe poarta cea strâmtă (Matei 7:13-14).

În ceea ce privește acțiunile tale… gândește-te la ceea ce vrei să faci înainte de a face, ca să nu ai prilej ulterior să te pocăiești. Nu face nimic din pripă… Gândește-te la calea pe care mergi asigurându-te că este o cale dreaptă. Unii oameni se mândresc cu faptul că sunt neglijenți. Dacă le spui de un lucru de care au fost avertizați, ei vin cu scuza că nu s-au gândit niciodată la acel lucru. Lor nu le pasă de ceea ce li se spune și nici nu s-au gândit la acele lucruri. Așa că se laudă cu rușinea lor. Dar tu să nu fii atât de neglijent… Eu încep să am nădejde pentru tineri când ei încep să-și îndrepte inima spre toate acele lucruri care le sunt spuse și să se gândească la ele cu rațiunea unor oameni cu judecată și cu grija cuvenită.

Trebuie să fii atent și prudent, nu încăpățânat și tare de cap. Cuvântul din textul nostru inițial este tradus prin „cumpătat” (Tit 2:5). Nu trebuie doar să gândești rațional, ci după ce ai făcut asta, trebuie să și acționezi înțelept… Umblă cu atenție: privește înaintea ta, în jurul tău, ia seama la calea pe care mergi și alege calea cea dreaptă – „nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți” (Efes. 5:15). Scopul vieții lui David în această lume a fost acesta: „Mă voi purta cu înțelepciune pe o cale neprihănită”, iar rugăciunea lui a fost aceasta: „[Doamne,] când vei veni la mine?” (Ps. 101:2). De aceea, noi vedem scopul vieții lui împlinit și vedem că a primit răspuns la rugăciunea lui: „David izbutea în tot ce făcea, și Domnul era cu el” (1 Sam. 18:14)…

Leapădă nebuniile copilărești, și nu gândi și nu vorbi ca un copil… Ține de înțelepciunea celui priceput să-și înțeleagă propria cale, propria ocupație [și] să nu o critice aspru pe a altora. Această înțelepciune va fi folositoare în toate situațiile pentru a te învăța ce lucruri să faci și ce pași să iei… „Fiule, fii înțelept… dobândește înțelepciunea, și cu tot ce ai, dobândește priceperea” (Prov. 27:11; 4:7)… Nu spune: „Voi face cutare și cutare lucru. Sunt hotărât să fac asta… indiferent dacă mi s-ar spune că greșesc! Voi merge pe calea inimii mele, orice m-ar costa”. Niciodată să nu ai alte dorințe decât cele călăuzite de înțelepciune… Consultă-te cu cei înțelepți și buni. Întreabă-i ce ar face dacă ar fi în cazul tău, și vei descoperi că „biruința vine prin marele număr de sfetnici” (Prov. 11:14)…

Dar vrei să fii înțelept? Vrei nu doar să fii considerat înțelept, ci să fii cu adevărat înțelept? Atunci studiază Scriptura. Prin ea, vei căpăta mai multă pricepere decât bătrânii sau decât toți învățătorii tăi (Ps. 119:99-100). Observă purtarea rea a altora și ia-ți ca model viața celor ce fac binele și fii avertizat de cei ce fac răul. Privește-i pe ambii, și primește învățătura.

Dar mai ales fii sincer cu Dumnezeu în rugăciune, cerându-I înțelepciune, așa cum a fost Solomon. Rugăciunea lui a fost deopotrivă plăcută, cât și convingătoare în Cer. Dacă vreunui tânăr „îi lipsește înțelepciunea” și este conștient de asta, el este îndrumat ce să facă, iar calea pe care trebuie să meargă este clară: „Să o ceară de la Dumnezeu” (Iacov 1:5). El este încurajat să o ceară, „căci Domnul dă înțelepciune”. El o oferă (Prov. 2:6) și Îi face plăcere să o dea, ba chiar o dă cu generozitate. El are un ochi deosebit îndreptat către tineri în a dărui această binecuvântare, deoarece Cuvântul Său a fost scris pentru a-i da tânărului „cunoștință și chibzuință” (Prov. 1:4)… Există o făgăduință explicită că oricine caută corect înțelepciunea, nu va căuta în zadar. Aceasta nu este o făgăduință probabilă, ci de cea mai mare siguranță: „i se va da” (Iacov 1:5). Și pentru toți credincioșii adevărați, Hristos însuși este și va fi făcut înțelepciunea lui Dumnezeu (1 Cor. 1:30).

Trebuie să fii smerit și modest, nu mândru și îngâmfat… Eu am văzut, din puțina interacțiune cu lumea, că mai mulți tineri au pierit ca urmare a mândriei decât din cauza vreunei pofte. De aceea, îngăduie-mi să insist înaintea ta cu toată seriozitatea și să vin cu un avertisment mai serios decât în mod obișnuit. „Prin harul, care mi-a fost dat, eu îi spun fiecăruia dintre voi…” Dar ce anume ni se spune aici ca venind de la Dumnezeu și de interes universal? Iată: nimeni „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine” (Rom. 12:3).

Păstrează gânduri smerite despre tine, despre abilitățile tale exterioare și interioare, despre realizările tale și despre toate performanțele tale – toate lucrurile pe care le consideri merite și realizări… Să nu se laude cel frumos cu frumusețea lui, nici cel deștept cu mintea lui, căci nu poate exista o diminuare mai mare a slavei cuiva decât ca acel om să spună despre sine că este frumos sau spiritual… Bucură-te mai mult să spui și să faci ceea ce este demn de laudă decât să fii lăudat pentru aceste lucruri, căci „ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit” (1 Cor. 4:7)? Și ce lucru ai primit de care să nu fi abuzat? De aceea, de ce să te lauzi?

Menține-ți o conștientizare constantă a defectelor și neputințelor tale. Gândește-te cât de multe astfel de lucruri sunt în tine, cât de multe spui și faci în fiecare zi, de care ai motive să te rușinezi și pentru care să te smerești… Insistă mult pe considerațiile smerite și pe lucrurile care tind să smerească părerea înaltă despre tine însuți. Păstrează un simțământ umil al dependenței tale constante de Hristos și de harul Său, fără de care nu ești nimic și fără de care în curând ai fi mai rău decât nimic.

Nu te crede prea înțelept, prea bun, prea mare pentru a fi mustrat pentru lucrurile greșite și ca să înveți să faci lucrurile mai bine. Când vei avea o vârstă de două sau de trei ori mai mare, nici măcar atunci nu vei fi prea bătrân pentru a învăța și a crește în înțelepciune. „Dacă crede cineva că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască” (1 Cor. 8:2). De aceea, cel care se crede înțelept, se crede așa doar în mintea lui, și poate să pară înaintea altora, dar „să se facă nebun ca să ajungă înțelept” (1 Cor. 3:18)… Nu fi încrezător în propria judecată, nici părtinitor, nici nu-i privi cu dispreț pe cei care nu gândesc ca tine… Să nu-ți fie rușine de nimic altceva decât de păcat… Nu poate fi o rușine mai mare pentru tine decât să trăiești nepăsător. Nu te ridica mai presus de cerințele credinței, ca și cum ar fi nedemn de tine să te rogi, să asculți Cuvântul și să te alături altora în devoțiune, căci acestea sunt în adevăr cea mai mare onoare de care ai putea avea parte pentru a-L cinsti pe Dumnezeu…

Trebuie să fii înfrânat și să te lepezi de tine însuți, nu să te complaci în poftele tale. Aici vorbim despre același cuvânt din text care este tradus în versetul 2 prin „cumpătat”, și aceasta este una dintre lecțiile pe care până și bătrânii trebuie să le învețe. Unii cred că el s-ar referi la „consumul moderat de carne și băutură”… De aceea, vreau să îi avertizez pe tineri să fie îngroziți de păcatul beției. Ține-te la distanță de el. Evită toate manifestările ei, și nu te apropia de alcool. El și-a ucis miile lui, ba chiar zecile de mii de tineri. Beția le-a ruinat sănătatea, a adus boli asupra lor și i-a ucis din floarea vârstei. Cât de mulți cad fără milă în mâinile acestei pofte animalice!… Ar trebui să tremuri gândindu-te la cât de fatale sunt consecințele beției, la cât de nepotrivit ai fi să Îl slujești beat pe Dumnezeu în ceasul serii și chiar în treburile tale de a doua zi… și totuși acesta nu este efectul ei cel mai rău, pentru că ea stinge convingerile de păcat și scânteile devoțiunii, și Îl stârnește pe Duhul harului să Se retragă. Beția va fi pierzarea veșnică a păcătosului dacă nu se pocăiește și nu este iertat de ea la timp. Cuvântul lui Dumnezeu a spus aceasta, și ceea ce el spune, nu poate fi retras, căci nimeni nu poate contrazice adevărul că bețivii „nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (1 Cor. 6:9)… Dacă ai vedea diavolul punând paharul beției în mâna ta, îndrăznesc să spun că nu l-ai accepta. Dar poți fi sigur că ispita beției vine de la el. De aceea, ar trebui să fii îngrozit de alcool de îndată ce l-ai vedea. Dacă ai vedea otrava pusă în pahar, nu ai bea din el. Iar dacă beția este provocatoare la adresa lui Dumnezeu și dacă ea îți ruinează sufletul, atunci trebuie să o socotești mai rea decât otrava. Ea este mai rea decât moartea, căci este ca Iadul turnat în pahar. Atunci de ce să nu-l refuzi?… Dacă participi la Masa Domnului Isus, ai îndrăzni să iei parte din paharul Domnului și apoi din paharul diavolilor? Fiind făcuți împărați și preoți pentru Dumnezeul nostru, creștinii trebuie să învețe bine lecția pe care mama lui Solomon i-a dat-o: „Nu se cade împăraților, Lemuele, nu se cade împăraților să bea vin, nici voievozilor să umble după băuturi tari” (Prov. 31:4).

Astfel, nu este potrivit pentru creștini să bea vin decât cu mare moderație, pentru „ca nu cumva, bând, să uite Legea”, să uite Evanghelia (Prov. 31:4-5)… Învață de timpuriu să îți găsești plăcerea în desfătările potrivite și spirituale, și apoi gura ta nu va gusta din acele plăceri animalice. Teme-te ca nu cumva, satisfăcând plăcerile și poftele trupului, să ajungi, puțin câte puțin, să îți însușești caracterul întinat al acelora care au ajuns „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Tim. 3:4). Trupul este făcut să fie slujitor al sufletului, și trebuie tratat în consecință. Trebuie să îi dăm, așa cum trebuie să le dăm robilor noștri, ceea ce este drept și corect. De aceea, dă-i trupului ce este potrivit, dar nu-l lăsa să te stăpânească… ci leapădă-te de tine însuți. În felul acesta, vei avea o viață mai bună și vei suporta mai bine necazurile obișnuite ale vieții ca și suferințele pentru neprihănire. Cei care vor să se dovedească ostași buni ai lui Isus Hristos trebuie să îndure necazurile și trebuie să se oțelească pregătindu-se pentru ele prin înfrânare (2 Tim. 2:3).

Trebuie să fii blând și bun, nefiind tolerant cu patimile tale.^[2] Termenul folosit aici are sensul de moderație, de o sănătate a minții care se opune freneziei și pornirilor violente… Tinerii în special au tendința de a fi aprigi și furioși, de a se răzbuna pentru rănile produse asupra lor, ba chiar de a face asta într-un fel voit și bine studiat… De aceea, patima este nestăpânită pentru că mândria nu este dată morții. Tinerii se cred liberi, astfel că nu suportă controlul sau autoritatea. Ei par alipiți de opiniile lor, așa că nu pot suporta să fie contraziși. Dacă cineva îi contrazice, se aprind de îndată… Prin urmare, învață să îți înfrânezi mânia, să te păzești împotriva scânteilor provocării, pentru ca nu cumva să te aprinzi cu totul. Dacă focul este aprins, stinge-l de îndată aducând pacea în sufletul tău și punând o strajă la ușa buzelor tale. Când ești confruntat, sau când crezi că are cineva ceva împotriva ta, străduiește-te să nu dai un răspuns pripit și aspru, care să stârnească mânia, căci prin înțelepciunea și harul unui răspuns blând, vei alunga mânia (Prov. 15:1)… La toate argumentele care încurajează blândețea, creștinismul adaugă (1) autoritatea lui Dumnezeu, care ne-a creat, și care interzice mânia aspră considerând-o ca pe o crimă în inimă; (2) exemplul Domnului Isus Hristos, care ne-a răscumpărat și ne îndeamnă să învățăm de la El să fim blânzi și smeriți cu inima; (3) mângâierile Duhului, care au o tendință directă de a ne liniști și de a ne face plăcuți în folosul nostru și al altora; și (4) experiențele noastre în îndurarea și harul lui Dumnezeu, în iertarea noastră și în faptul că ne îngăduie multele slăbiciuni cu răbdare. Oare această rânduială divină și cerească să fie lipsită de învățătura ei spre smulgerea rădăcinii de amărăciune, care produce amar și chin? Oare nu ne face ea să fim pașnici, blânzi și ușor de convins, lucruri care împodobesc caracterul binecuvântat cu înțelepciunea care vine de sus? (Iacov 3:17).

Dacă lași ca patimile tale să capete putere acum, când ești tânăr, vei fi în pericol ca ele să devină din ce în ce mai întărite și să te tulbure mereu. Dar dacă vei stăpâni acum asupra lor, îți vei păstra cu ușurință stăpânirea, și astfel vei păstra pacea în inima și familia ta și pe viitor.

Prin harul lui Dumnezeu, nici puterea bolii sau a bătrâneții nu te va putea tulbura sau să-ți păteze caracterul ori să-ți amărască sufletul. Îmbracă-te, așadar, cu podoabele tinereții „ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți… cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare” (Col 3:12). Vârsta ta este făcută pentru iubire, așa că fă așa încât iubirea sfântă să fie o lege pentru tine.

Trebuie să fii curat și să te înfrânezi în ce privește viața ta intimă,nu imoral și pângărit de păcat. Deopotrivă părinții greci și filozofii foloseau cuvântul acesta cu sensul de castitate sau curăție. Când este folosit aici cu referire la îndatorirea specială a tinerilor, acest sens al cuvântului trebuie negreșit înțeles ca făcând referire la „faptele firii pământești [care] sunt cunoscute, și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea…” (Gal. 5:19). Ele sunt denumite în particular „poftele tinereții” (2 Tim. 2:22). În Numele lui Hristos, vreau să vă avertizez de acestea pe toți cei ce sunteți tineri. De dragul lui Dumnezeu și al sufletelor voastre prețioase, fugiți de aceste pofte ale tinereții! Fiți îngroziți de ele ca de un foc care mistuie și ca de o ciumă care distruge, așa că stați la mare depărtare de ele. Abțineți-vă de la toate manifestările acestor păcate, urând până și haina pătată de carne, adică „haina curvei” (Prov. 7:10). Nu doriți să cunoașteți aceste adâncimi ale Satanei, ci să vă mândriți mai degrabă că nu cunoașteți calea femeii curve. Tratați toate ispitele către necurăție ca venind de la un duh necurat, acel leu care răcnește și umblă continuu căutând să îi devoreze pe tineri (1 Petru 5:8). O, dacă ați detesta și v-ați scârbi de acest păcat!… Însușiți-vă o hotărâre fermă și statornică în tăria harului lui Isus Hristos, de a nu vă pângări niciodată în acest fel. Aduceți-vă aminte că apostolul vorbește despre grija constantă a celor necăsătoriți, anume să fie sfinți deopotrivă în trup și în suflet, și astfel să fie plăcuți Domnului (1 Cor. 7:34).

Ia seama la primele semne ale acestui păcat, ca nu cumva Satana să capete influență asupra ta… Cât de serios îl avertizează Solomon pe tânăr să ia aminte la momeli, ca nu cumva să fie prins în cursele femeii rele! „Depărtează-te de drumul care duce la ea”, a spus el, căci cel ce vrea să fie ferit de rău trebuie să stea departe de pericol! „Nu te apropia de ușa casei ei” (Prov. 5:8). Treci pe cealaltă parte a străzii, ca și cum ar fi o casă infectată, „ca nu cumva să gemi, la urmă, când carnea și trupul ți se vor istovi,și să zici: Cum am putut eu să urăsc certarea, și cum a disprețuit inima mea mustrarea?” (Prov. 5:11-12). Roagă-te fierbinte lui Dumnezeu cerând harul Lui de a fi ferit de acest păcat… Curăță-ți inima prin Cuvântul lui Dumnezeu și sfințește-te prin dragostea divină! Cum altfel ar putea să-și țină tinerii curată calea, dacă nu „îndreptându-se după Cuvântul” Lui (Ps. 119:9)? Fă un legământ cu ochii tăi pentru ca ei să nu fie ușa pe unde să intre gânduri necurate sau pe care să iasă vreo dorințe necurată (Iov 31:1). Roagă-te asemenea lui David: „Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deșarte” (Ps. 119:37) ca să nu te uiți și să nu poftești niciodată.

Modestia ^[3] este gardul de ocrotire al curăției și podoaba vârstei tale. De aceea, asigură-te că o păzești. Fă ca hainele și purtarea ta să fie caracterizate de multă modestie, așa cum este potrivit, și să demonstreze o trăire „curată și în temere” (1 Petru 3:2). Fă să se vadă că știi cum să fii plăcut și bucuros fără să încalci cele mai stricte reguli de modestie…

Trebuie să fii mulțumit și liniștit, nu ambițios și să aspiri la măreție lumească… O minte cumpătată este aceea care se adaptează la orice stare în viață și la orice act al providenței, astfel încât orice schimbări s-ar petrece, ea își menține liniștea și bucuria de sine. Tinere, trebuie să înveți din când în când să fii împăcat cu soarta ta. Profită cât mult de ceea ce este bun, pentru că este voia lui Dumnezeu ca lucrurile să fie așa cum sunt. Ceea ce Îi place Lui ar trebui să ne placă și nouă. El știe ce este potrivit să fie făcut și ce este util pentru noi mai bine decât știm noi. Lasă acest lucru să controleze toate gândurile care te tulbură sau care te-ar face nemulțumit. Cum să se facă după voia ta? Cum să stăpânești tu asupra Lui, să te cerți cu El sau să-I poruncești Lui, ale cărui sfaturi au fost din veșnicie în veșnicie? Ar fi o nebunie să determini tu lucrurile divine, pe când înțelepciunea ta este să fii supus lor.

Cel care „le-a așezat [oamenilor] anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor” (F.A. 17:26) a rânduit o anumită soartă și stare în lume, din ce părinți să ne naștem, în ce situație și de ce să fie în stare mințile și trupurile noastre… Unii se nasc în bogăție și onoare, pe când alții în sărăcie și obscuritate. Unii par făcuți și marcați de Dumnezeu să joace roluri însemnate, în vreme ce alții par condamnați să rămână mici și neînsemnați toată viața lor…, așa că nu te tulbura cu privire la locul ce ți-a fost rânduit de Dumnezeu. Simte-te în largul tău în acel loc și folosește-l cât mai bine, ca aceia care sunt mulțumiți cu adevărul că tot ce face Dumnezeu este bine, și asta nu doar în general, ci chiar în situația ta particulară. Acum ești tânăr, așa că umple-ți mintea cu o reverență față de providența divină, față de suveranitatea, înțelepciunea și bunătatea Lui… Socotește soarta ta cea mai bună dacă Domnul este partea ta de moștenire (Ps. 16:5), apoi spune-ți: „O moștenire plăcută mi-a căzut la sorți, o frumoasă moșie mi-a fost dată” (v. 6). Cel mai bun lucru pentru tine este ceea ce este cel mai bun pentru sufletul tău, și așa trebuie să stai liniștit și în cumpătare… Fii smerit, moderat și cumpătat în dorințele și așteptările tale legate de lucrurile bune trecătoare, așa cum este potrivit acelora care se uită dincolo de ele, către cele nevăzute și care sunt veșnice (2 Cor. 4:18).

Trebuie să fii sobru și serios, nu agitat și vanitos… Am pus acest ultim ingredient în gândirea sănătoasă pentru că va avea o influență foarte mare asupra tuturor celorlalte. Ar trebui să ne socotim cu totul persuasivi față de tineri dacă îi putem convingem să fie serioși. Noi vrem să îi facem să aibă o evlavie serioasă… Asta nu înseamnă că am vrea să-i forțăm pe tineri să nu fie niciodată veseli sau că am avea vreun plan răutăcios pentru ei, prin care să-i facem să aibă o atitudine melancolică și tristă. Nu, religia le permite să fie veseli! Aceasta este vremea ta, așa că fă tot ce poți mai bine. Vor veni ani mai grei, despre care vei spune: „Nu găsesc nicio plăcere în ei” (Ecl. 12:1), când grijile și durerile acestei lumi vor crește asupra ta, astfel că nu vrei să te gândești mai dinainte la acea perioadă… Dar Dumnezeu așteaptă să fie slujit de noi cu bucurie și veselie în inimă pentru belșugul tuturor binecuvântărilor noastre (Deut. 28:47). Putem fi siguri că nimeni nu are un motiv mai bun să fie vesel cum au oamenii evlavioși! Nimeni nu poate fi așa pe motive mai bune sau cu o atitudine mai bună, atât de îndreptățit sau atât de sigur. Am spus adesea – și trebuie să profit de toate ocaziile pentru a repeta acest lucru – că o viață sfântă, cerească, folosită în slujba lui Dumnezeu și în părtășie cu El, este indubitabil cea mai plăcută și mai liniștită viață pe care cineva o poate trăi în această lume.

Dar aș vrea să te avertizez aici de veselia aceea deșartă și carnală, acea veselie, acel râs al nebunului, despre care Solomon spune: „Ești o nebunie!… Ce te înșeli degeaba?” (Ecl. 2:2). Veselia inocentă este de bun folos la vremea ei. Ea va înviora sufletul și te va pregăti pentru muncă. „O inimă veselă este un leac bun” (Prov. 17:22), dar ea trebuie folosită apoi ca un leac. Un medicament pentru trup trebuie folosit numai atunci când există o circumstanță potrivită, nu constant, ca pâinea cea de toate zilele… Așa că îngăduie-ți să fii vesel în măsura în care este o veselie cumpătată, nu mai mult. Fii vesel și înțelept. Nu lăsa niciodată ca veselia ta să încalce legile evlaviei, dragostei sau modestiei, nici să afecteze timpul tău de devoțiune și slujirea lui Dumnezeu…

Când Hristos a fost aici, pe Pământ, vindecând tot felul de boli și tot felul de suferințe, El nu a avut mai mulți pacienți decât pe cei dintre lunatici. Nebunia lor a fost efectul posedării lor de diavoli. Și așa a fost cazul groaznic al multor tineri. Noi vedem vorbindu-se despre părinți care se plângeau de astfel de lucruri cu privire la copiii lor: unul avea o fiică, altul un fiu grav chinuiți de diavoli. Dar Hristos i-a vindecat pe toți, l-a alungat pe Satana și astfel le-a readus sufletele la o stare normală. Se spune despre unul pe care El l-a eliberat astfel că s-a așezat la picioarele lui Isus „îmbrăcat și în toate mințile” (Luca 8:35). La această expresie, „în toate mințile” [sau cu mintea sănătoasă] se face referire în Tit 2:6 prin expresia „sănătoși în credință”.

Dacă păcatul domnește în tine, acolo domnește Satana, iar sufletul tău este în stăpânirea lui. Alungând diavolii, Hristos a dat un exemplu și a vorbit despre marele plan al Evangheliei și al harului Său de a vindeca oamenii de nebunia lor spirituală prin frângerea puterii Satanei în ei.

O, de aceea, apropie-te de El, supune-te Cuvântului harului Său și roagă-te să primești Duhul harului Său. În felul acesta se va vedea că deopotrivă Cuvântul și Duhul au influența cuvenită asupra ta, dacă stai la picioarele lui Isus cu mintea sănătoasă, cu o minte cumpătată. Și, într-adevăr, nu ești niciodată în toate mințile până nu te așezi la picioarele lui Isus pentru a învăța de la El și pentru a fi condus de El. Nu ești niciodată o ființă cu adevărat rațională până nu vei deveni o făptură nouă în Hristos.

Fragment din „Sober Mindedness Recommended to the Young” în The Miscellaneous Works of the Rev. Matthew Henry, Vol. 1, Robert Carter and Brothers, 1855.

[1] Autorul nu susține ideea de meditație contemplativă sau un soi de misticism, ci o cercetare atentă, în liniștea spațiului privat, înaintea lui Dumnezeu și în părtășie cu Dumnezeu în Cuvântul Lui, așa cum se poate observa în contextul mai larg al acestui îndemn. – n.tr.

[2] patimi – emoții puternice, care să te controleze, precum ura, mânia, răzbunarea etc.

[3] Pentru detalii, v. Modestia creștină și dezbrăcarea publică a Americii, Editura MAGNA GRATIA.