Credincioșia lui Dumnezeu

Necredința este unul dintre cele mai evidente păcate ale acestor vremuri rele. În lumea afacerilor, cuvântul dat de om nu mai este un lucru de onoare, cu excepții extrem de rare. În societate, infidelitatea conjugală abundă în toate părțile, legăturile sacre ale căsătoriei fiind rupte cu la fel de puțină grijă ca aruncarea unei haine vechi. În sfera bisericii, mii de oameni care au promis solemn să predice adevărul nu ezită să-l atace și să-l nege. Nici cititorul și nici autorul nu poate pretinde imunitate completă față de acest păcat înfricoșător. În câte feluri am fost necredincioși față de Hristos și față de lumina și privilegiile pe care Dumnezeu ni le-a încredințat! Ce revigorant trebuie să fie, deci, ce binecuvântare de neînchipuit trebuie să fie să ne ridicăm privirea deasupra acestei scene caracterizate de ruină și să privim spre Cel care este credincios, credincios în toate lucrurile și în toate timpurile!

„Să știi dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios” (Deut. 7:9). Această calitate este esențială pentru ființa Sa; fără ea, El nu ar fi Dumnezeu. Ca Dumnezeu să fie necredincios ar însemna să acționeze împotriva naturii Sale, ceea ce este imposibil. „Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur” (2 Tim. 2:13). Credincioșia este una dintre desăvârșirile glorioase ale ființei Sale. El este, ca să zic așa, îmbrăcat cu ea: „Doamne, Dumnezeul oștirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne! Și credincioșia Ta Te înconjoară” (Ps. 89:8). Tot așa, când Dumnezeu S-a întrupat, s-a spus că „neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, și credincioșia brâul mijlocului Său” (Isaia 11:5).

Ce cuvânt este acela din Psalmul 36:5: „Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, și credincioșia Ta până la nori”. Deasupra oricărei înțelegeri finite este credincioșia neschimbată a lui Dumnezeu. În cazul lui Dumnezeu, totul este măreț, vast, incomparabil. El nu uită niciodată, nu dă greș niciodată, nu ratează niciodată, și nu renunță niciodată la Cuvântul Său. Domnul a împlinit fiecare declarație de făgăduință sau profeție cu exactitate. El va împlini orice angajament al Său în legământ sau orice avertisment, căci „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-i pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?” (Num. 23:19). De aceea, credinciosul exclamă: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (Plâng. 3:22-23).

Scriptura abundă de ilustrații ale credincioșiei lui Dumnezeu.Acum mai bine de patru mii de ani, El a spus: „Cât va fi Pământul, nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!” (Gen. 8:22). Fiecare an care vine aduce o mărturie proaspătă a împlinirii acestei făgăduințe de către Dumnezeu. În Geneza 15 găsim scris că Iehova i-a spus lui Avraam: „Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară, care nu va fi a ei… În al patrulea neam, ea se va întoarce aici” (Gen. 15:13-16). Secolele și-au urmat cursul obosit, iar urmașii lui Avraam gemeau printre cuptoarele de cărămizi ale Egiptului. Oare Dumnezeu Și-a uitat făgăduința? Nu, nicidecum! Citiți Exod 12:41: „Și, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oștile Domnului au ieșit din țara Egiptului”. Prin Isaia, Domnul a afirmat: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu, și-i va pune numele Emanuel” (Isaia 7:14). Din nou, secolele au trecut, dar „când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Gal. 4:4).

Dumnezeu este credincios. Cuvântul făgăduinței Lui este sigur.În toate relațiile Sale cu poporul Său, Dumnezeu este credincios. Pe El ne putem bizui cu încredere. Nimeni nu a avut vreodată încredere în El în zadar. Găsim acest adevăr prețios exprimat aproape peste tot în Scriptură, căci poporul Său trebuie să știe că credincioșia este o parte esențială a caracterului divin. Aceasta este temelia încrederii noastre în El. Dar una este să accepți credincioșia lui Dumnezeu ca adevăr divin, și cu totul altceva să acționezi în consecință. Dumnezeu ne-a dat „făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe” (2 Petru 1:4), dar oare ne bazăm cu adevărat pe împlinirea lor? Chiar ne așteptăm ca El să facă pentru noi tot ce El a spus? Ne odihnim cu o asigurare implicită pe aceste cuvinte: „Credincios  este Cel ce a făcut făgăduința” (Evrei 10:23)?

Există perioade în viața tuturor când nu este ușor, nu, nici măcar pentru creștini, să fie convinși că Dumnezeu este credincios. Credința noastră este greu încercată, ochii noștri sunt întunecați de lacrimi și nu mai putem urmări lucrările dragostei Sale. Urechile noastre sunt distrase de zgomotele lumii, hărțuite de șoaptele ateiste ale Satanei, și nu mai putem auzi accentele dulci ale vocii Sale liniștite. Planuri prețioase ne-au fost zădărnicite, prieteni pe care ne bazam ne-au dezamăgit, un frate sau o soră care pretindeau că sunt în Hristos ne-au trădat. Suntem șocați. Am căutat să fim credincioși lui Dumnezeu, iar acum un nor întunecat Îl ascunde de noi. Ne este greu, da, ni se pare imposibil, din motive firești, să armonizăm providența Sa încruntată cu făgăduințele Sale milostive. Ah, suflete șovăielnic, tovarăș pelerin greu încercat, caută har să asculți de glasul Domnului care spune: „Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric și n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, și să se bizuie pe Dumnezeul lui!” (Isaia 50:10).

Când vei fi tentat să te îndoiești de credincioșia lui Dumnezeu, exclamă cu putere: „Pleacă, Satano” (Matei 4:10). Deși acum nu poți înțelege relația tainică dintre acțiunile providenței lui Dumnezeu și angajamentele dragostei Sale, cere de la El mai multă lumină. La timpul Lui, El îți va face totul clar. „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea” (Ioan 13:7). Viitorul va demonstra totuși că Dumnezeu nu Și-a părăsit și nici nu Și-a înșelat copiii. „Totuși Domnul așteaptă să Se milostivească de voi, și Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toți cei ce nădăjduiesc în El!” (Isaia 30:18).

„Tu Îți întemeiezi învățăturile pe dreptate și pe cea mai mare credincioșie” (Ps. 119:138). Dumnezeu nu doar că ne-a spus ce este mai bun, dar El nu a ascuns ce este mai rău. El a descris cu fidelitate pierzarea pe care căderea în păcat a provocat-o. El a diagnosticat cu credință starea îngrozitoare pe care a produs-o păcatul. El a făcut cunoscută cu credincioșie ura Sa inveterată față de rău și că trebuie să pedepsească răul. El ne-a avertizat cu credincioșie că El este „un foc mistuitor” (Evrei 12:29). Cuvântul Său abundă nu doar în ilustrații ale fidelității Sale în împlinirea făgăduințelor, ci consemnează și numeroase exemple ale credincioșiei Sale în îndeplinirea amenințărilor Sale. Fiecare etapă a istoriei Israelului exemplifică acest fapt solemn. Așa a fost și la nivel individual: Faraon, Core, Acan și o mulțime de alți oameni sunt la fel de multe dovezi. Și așa va fi în cazul tău, drag cititor. Dacă nu ai fugit sau nu alergi la Hristos pentru refugiu, focul cel veșnic va fi partea ta sigură și indubitabilă. Dumnezeu este credincios.

Dumnezeu este credincios în ocrotirea poporului Său.„Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru” (1 Cor. 1:9). În versetul anterior, s-a făcut făgăduința că Dumnezeu va confirma propriul Său popor până la sfârșit. Încrederea apostolului în siguranța absolută a credincioșilor nu s-a bazat pe puterea hotărârilor lor sau a capacității lor de a persevera, ci pe credincioșia Celui care nu poate minți. Deoarece Dumnezeu i-a făgăduit Fiului Său un anumit popor de moștenire, a făgăduit să-i elibereze de păcat și condamnare, și să-i facă părtași la viața veșnică în slavă, putem fi siguri că nu va îngădui ca vreunul dintre ei să piară.

Dumnezeu este credincios în disciplinarea poporului Său.El este credincios în ceea ce reține, la fel ca în ceea ce dă. Este credincios în a trimite durere, dar și în a aduce bucurie. Credincioșia lui Dumnezeu este un adevăr care trebuie mărturisit de noi nu doar când ne merge bine, ci și când ne doare pentru că ne aflăm sub cea mai aspră mustrare. Această mărturisire nu trebuie să fie doar cu gura, ci și cu inima noastră. Când Dumnezeu ne lovește cu toiagul pedepsei, credincioșia Lui este cea care îl mânuiește. A recunoaște acest lucru înseamnă să ne smerim înaintea Lui, să acceptăm că merităm pe deplin disciplina Sa și, în loc să cârtim, să-I mulțumim pentru acest lucru. Dumnezeu nu ne îngăduie niciodată să suferim fără un motiv. „Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi, și nu puțini dorm” (1 Cor. 11:30), spune Pavel, ilustrând acest principiu. Când toiagul lui Dumnezeu cade asupra noastră, să spunem asemenea lui Daniel: „Tu, Doamne, ești drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine” (Dan. 9:7a).

„Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt drepte: din credincioșie m-ai smerit” (Ps. 119:75). Necazurile și suferința nu sunt doar în concordanță cu dragostea lui Dumnezeu făgăduită în legământul veșnic, ci ele fac parte și din administrarea acestuia. Dumnezeu nu este credincios doar în ciuda suferințelor, ci credincios și în a le trimite. „Atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua, și nelegiuirile cu lovituri; dar nu-Mi voi îndepărta deloc bunătatea de la ei, și nu-Mi voi face credincioșia de minciună” (Ps. 89:32-33). Mustrarea nu este doar în acord cu bunătatea lui Dumnezeu, ci este efectul și expresia acesteia. Mințile copiilor lui Dumnezeu s-ar liniști mult dacă ei și-ar aduce aminte că dragostea legământului Său Îl obligă să îi corecteze pe termen lung. Suferințele sunt necesare pentru noi. „Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine” (Osea 5:15).

Dumnezeu este credincios în glorificarea poporului Său.„Cel ce v-a chemat este credincios, și va face lucrul acesta” (1 Tes. 5:24). Ceea ce este indicat aici este că sfinții sunt păziți astfel încât să fie „fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos” (v. 23). Dumnezeu ne tratează nu pe baza meritelor noastre (căci nu avem niciunul), ci pentru Numele Său măreț. Dumnezeu este credincios față de Sine și față de propriul Său plan al harului. „Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit” (Rom. 8:30). Dumnezeu oferă o demonstrație deplină a constanței bunătății Sale veșnice față de aleșii Săi, chemându-i eficace din întuneric în lumina Sa minunată, iar acest lucru ar trebui să le asigure pe deplin continuitatea certă a acesteia. „Temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită” (2 Tim. 2:19). Pavel se sprijinea pe credincioșia lui Dumnezeu când a spus: „Știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea” (2 Tim. 1:12).

Înțelegerea acestui adevăr binecuvântat ne va feri de îngrijorare.A fi plini de îngrijorare, a privi situația noastră cu presimțiri întunecate, a anticipa ziua de mâine cu un soi de neliniște tristă, înseamnă să ne gândim nepotrivit la credincioșia lui Dumnezeu. Cel care a avut grijă de copilul Său de-a lungul anilor nu îl va părăsi la bătrânețe. Cel care ți-a auzit rugăciunile în trecut nu va refuza să îți împlinească nevoile în această situație urgentă. Odihnește-te pe adevărul din Iov 5:19, care spune: „De șase ori te va izbăvi din necaz, și de șapte ori nu te va atinge răul”.

Înțelegerea acestui adevăr binecuvântat ne va opri cârtirile. Domnul știe ce este mai bine pentru fiecare dintre noi, iar unul dintre efectele faptului că ne sprijinim pe acest adevăr va consta din oprirea vaietelor noastre capricioase. Dumnezeu este foarte onorat când, aflați sub încercare și pedeapsă, avem gânduri bune despre El, apărăm înțelepciunea și dreptatea Lui, și recunoaștem dragostea Lui în chiar mustrările Sale.

Înțelegerea acestui adevăr binecuvântat va produce o încredere tot mai mare în Dumnezeu.„Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor, și să facă ce este bine” (1 Petru 4:19). Când ne predăm cu încredere pe noi înșine și toate preocupările noastre în mâinile lui Dumnezeu, pe deplin convinși de dragostea și credincioșia Lui, vom fi mulțumiți de îndată de providența Lui și vom conștientiza că El face toate lucrurile bine.

Fragment din Atributele lui Dumnezeu, Editura MAGNA GRATIA, 2019.