„Domnul Și-a așezat scaunul de domnie în Ceruri, și domnia Lui stăpânește peste tot” (Ps. 103:19).

Dumnezeu stăpânește peste materia fără viață. Faptul că materia fără viață împlinește chemarea Lui și hotărârile Sale este demonstrat clar încă de pe frontispiciul[1] revelației divine. Dumnezeu a spus, „să fie lumină”, și citim imediat că, „a fost lumină” (Gen. 1:3). Dumnezeu a spus, „‚Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, și să se arate uscatul!’ Și așa a fost” (1:9). Și iar, „Dumnezeu a zis: ‚Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ’. Și așa a fost” (1:11). Iar psalmistul afirmă: „El zice, și se face; poruncește, și ce poruncește ia ființă” (Ps. 33:9).

Ceea ce este statuat în Geneza 1 este ilustrat ulterior în toată Biblia. După ce Adam a fost creat, șaisprezece secole au trecut până ce ploaia să cadă pe pământ, căci înainte de Noe „un abur se ridica de pe pământ și uda toată fața pământului” (Gen. 2:6). Dar când nelegiuirile antediluvienilor[2] au ajuns la apogeu, Dumnezeu a spus, „Iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viață; tot ce este pe pământ va pieri”. Iar când aceasta s-a împlinit citim: „În anul al șase sutelea al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare și s-au deschis stăvilarele cerurilor. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți” (Gen. 6:17; 7:11-12).

Avem apoi mărturia controlului absolut (și suveran) din partea lui Dumnezeu asupra materiei fără viață în urgiile din Egipt. La porunca Lui, lumina s-a transformat în întuneric și apele râurilor în sânge; grindina a căzut pe pământ și moartea a venit asupra țării păgâne a Nilului, până ce chiar și monarhul ei mândru a fost determinat să strige după eliberare. Observați în particular felul în care textul inspirat pune accent pe controlul absolut al lui Dumnezeu peste elementele naturale: „Moise și-a întins toiagul spre cer; și Domnul a trimis tunete și piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste țara Egiptului. A bătut piatra, și focul se amesteca cu piatra; piatra era așa de mare, încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată țara Egiptului de când este el locuit de oameni. Piatra a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit și toată iarba de pe câmp, și a frânt toți copacii de pe câmp. Numai în ținutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra” (Exod 9:23-26). Aceeași deosebire a fost făcută și în urgia a noua: „Domnul i-a zis lui Moise: ‚Întinde-ți mâna spre cer, și va fi întuneric peste țara Egiptului, așa de întuneric de să se poată pipăi’. Moise și-a întins mâna spre cer; și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului, timp de trei zile. Nici nu se vedeau unii pe alții, și nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar, în locurile unde locuiau toți copiii lui Israel, era lumină” (Exod 10:21-23).

Exemplele date nu sunt în niciun caz situații izolate. La decretul lui Dumnezeu, foc și pucioasă au căzut din cer, cetățile din câmpie au fost distruse și valea fertilă [a Sodomei] s-a transformat într-o mare groaznică a morții. La porunca Lui, apele Mării Roșii s-au despicat pentru ca evreii să treacă prin ea pe uscat, iar la cuvântul Lui, ele s-au năpustit din nou la locul lor și i-au distrus pe egiptenii care îi urmăreau. Un cuvânt a ieșit de la El, și pământul și-a deschis gura, iar Core și tovarășii lui răzvrătiți au fost înghițiți. Cuptorul lui Nebucadnețar a fost încălzit de șapte ori peste temperatura lui normală, și în el au fost aruncați trei dintre copiii lui Dumnezeu, dar focul nu s-a atins nici măcar ca să afume hainele lor, deși i-a ucis pe cei ce i-au aruncat în el.

Ce demonstrare a controlului stăpânitor al Creatorului peste elementele naturii a fost aceea când El S-a făcut trup și a locuit printre oameni! Iată-L dormind în barcă. O furtună se iscă. Vânturile răcnesc și valurile se năpustesc cu furie. Ucenicii care erau cu El, temându-se de scufundarea micii lor corăbii, L-au trezit pe Domnul lor spunând: „nu-Ți pasă că pierim?” Dar citim apoi că „El S-a sculat, a certat vântul, și i-a zis mării: ‚Taci! Fără gură!’ Vântul a stat, și s-a făcut o liniște mare” (Marcu 4:38-39). Observați din nou că, după voia Creatorului ei, marea L-a purtat pe valurile ei. La un singur cuvânt din partea Lui, smochinul s-a uscat, și la atingerea Lui, boala a fost alungată instantaneu…

Ce declarație este aceasta: „El Își trimite poruncile pe Pământ, Cuvântul Lui aleargă cu iuțeală mare. El dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenușa; El Își azvârle gheața în bucăți; cine poate sta înaintea frigului Său? El Își trimite Cuvântul Său, și le topește; pune să sufle vântul Lui, și apele curg” (Ps. 147:15-18). Schimbările din elementele naturii sunt toate sub controlul suveran al lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel ce înfrânează ploaia, și El este Cel ce dă ploaie când dorește, unde dorește, cum dorește și asupra cui dorește. Meteorologii pot încerca să ofere previziuni despre vreme, dar cât de frecvent batjocorește Dumnezeu calculele lor! Petele din Soare, mișcarea variată a planetelor, apariția și dispariția cometelor (despre care se spune că sunt cauza evenimentelor meteo anormale), tulburările din atmosferă sunt doar cauze secundare, căci în spatele tuturor este Dumnezeu însuși…

Așadar, este adevărat că Dumnezeu stăpânește peste materia fără viață. Pământul și aerul, focul și apa, grindina și zăpada, vânturile puternice și mările mânioase – toate împlinesc cuvântul puterii Sale și plăcerea Sa suverană. De aceea, când ne plângem de starea vremii, de fapt cârtim împotriva lui Dumnezeu.

Dumnezeu stăpânește peste viețuitoarele fără rațiune. Ce ilustrație izbitoare a stăpânirii lui Dumnezeu peste împărăția animalelor se găsește în Geneza 2:19! „Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului; și le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; și orice nume pe care-l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela-i era numele” (Gen. 2:19). Dacă ar zice cineva că acest lucru s-a petrecut în Eden, că a avut loc înainte de căderea lui Adam în păcat și înainte de blestemul ce a venit asupra fiecărei făpturi, atunci următoarea noastră referință rezolvă pe deplin obiecția: controlul lui Dumnezeu asupra viețuitoarelor a fost manifestat deschis la Potop. Observați cum Dumnezeu a făcut ca fiecare specie de viețuitoare „a venit” la Noe: „Din tot ce trăiește, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ții vii cu tine: să fie o parte bărbătească și o parte femeiască. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor, și din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înlăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ții cu viață” (Gen. 6:19-20) – toate au fost sub controlul suveran al lui Dumnezeu. Leul din junglă, elefantul din pădure, ursul din regiunile polare, pantera feroce, lupul neîmblânzit, tigrul feroce, vulturul care se ridică în înălțimi și crocodilul care pândește din ape – privește-le în toată ferocitatea lor, și totuși supunându-se liniștit față de voia Creatorului lor și venind două câte două în arcă!

Putem considera urgiile trimise peste Egipt ca ilustrații ale controlului materiei fără viață de către Dumnezeu, dar haideți acum să ne întoarcem la ele ca să vedem felul cum ele demonstrează domnia Lui perfectă peste viețuitoarele fără rațiune. La cuvântul Lui, din râuri au ieșit mulțimi de broaște, iar acestea au intrat în palatul lui Faraon și în casele slujitorilor lui. Contrar instinctelor lor naturale, ele s-au urcat pe paturi, în cuptoare și in postăvile de frământat pâinea (Exod 8:3-13). Roiuri de muște au invadat țara Egiptului, dar în ținutul Gosen n-a fost nicio muscă (Exod 8:22). Apoi vitele au fost lovite: „,Iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi; și anume va fi o ciumă foarte mare. Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel și turmele Egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel’. Domnul a hotărât vremea, și a zis: ‚Mâine, va face Domnul lucrul acesta în țară’. Și Domnul a făcut așa, chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel” (Exod 9:3-6)… Mai este nevoie de alte dovezi? Atunci iată altele. Dumnezeu face o măgăriță să mustre nebunia profetului. El trimite doi urși din pădure să devoreze 42 dintre cei ce îl batjocoriseră pe Elisei. În împlinirea cuvântului Lui, El face așa încât câinii să lingă sângele ticăloasei Izabela. El închide gurile leilor din Babilon când Daniel este aruncat în cușca lor, deși ulterior El îi face să îi devoreze pe acuzatorii profetului. El pregătește un pește mare care să îl înghită pe Iona cel neascultător și apoi, când vine momentul rânduit de El, îl determină să îl verse la țărmul mării. La porunca Lui, un pește îi aduce lui Petru banii pentru taxa de la templu și, ca să împlinească cuvântul Lui, El face așa încât cocoșul să cânte de două ori după ce Petru s-a lepădat de Domnul lui. Astfel, vedem că Dumnezeu stăpânește peste viețuitoarele fără rațiune: peste fiarele câmpului, peste păsările cerului și peste peștii mării – toate împlinind porunca Lui suverană.

Dumnezeu stăpânește peste fiii oamenilor. Eu cred pe deplin că aceasta este cea mai dificilă parte din subiectul nostru și, în consecință, îl voi trata mai detaliat în cele ce urmează. Dar pentru moment ne vom îndrepta privirile către realitatea faptică a stăpânirii lui Dumnezeu peste oameni în general, înainte de a încerca să tratăm chestiunea în detaliu.

Și aici avem de-a face cu două alternative, și trebuie să alegem între ele: fie Dumnezeu stăpânește, fie este stăpânit; fie Dumnezeu domnește, fie altcineva domnește peste El; fie Dumnezeu are calea Lui de a face lucrurile, fie oamenii au căile lor. Și este greu de făcut o alegere între aceste alternative? Am putea spune că vedem în om o făptură atât de nestăpânită, încât el este dincolo de puterea lui Dumnezeu de a-l controla? Am putea spune că păcatul l-a înstrăinat pe păcătos atât de mult față de Cel de trei ori sfânt, încât el este în afara jurisdicției Lui? Sau am putea spune că omul a fost înzestrat cu responsabilitate morală, așa că Dumnezeu trebuie să îl lase să fie complet liber, cel puțin în perioada testării lui? Rezultă în mod necesar că, dacă omul firesc este un rebel împotriva Cerului, un rebel împotriva stăpânirii divine, atunci Dumnezeu ar fi incapabil să Își împlinească planul prin om? Nu vreau să spun doar că El poate să răstoarne efectele acțiunilor celor făcători de rele, nici că El îi va aduce pe cei răi înaintea tronului judecății Lui, astfel încât sentința pedepsei să le poată fi dată – căci mulțimi de necreștini cred aceste lucruri – ci vreau să spun că fiecare acțiune chiar a celor mai nelegiuiți dintre supușii Lui este totalmente sub controlul Lui, ba chiar că cel ce o înfăptuiește, chiar fără să își dea seama, împlinește decretele tainice ale Celui Preaînalt. Oare nu așa a fost cazul lui Iuda? Este posibil să găsim un caz mai extrem decât acesta? Dacă până și marele răzvrătit din vechime a împlinit sfatul lui Dumnezeu, oare este ceva prea mult pentru credința noastră să fim convinși de același adevăr în cazul tuturor răzvrătiților?

Ceea ce studiem aici nu este o cercetare filozofică, nici o cazuistică metafizică, ci vrem să înțelegem învățătura Scripturii pe această temă profundă. „La Lege și la mărturie” (Isaia 8:20), căci doar acolo putem învăța despre stăpânirea divină, despre caracterul ei, despre scopul ei, despre modus operandi al ei,[3] despre aria ei de cuprindere. Așadar ce anume a găsit Dumnezeu de cuviință să ne descopere în binecuvântatul Lui Cuvânt cu privire la stăpânirea Lui peste lucrările mâinilor Sale, și mai ales peste acela pe care El l-a creat la început după chipul și asemănarea Lui?

„În El avem viața, mișcarea și ființa” (F.A. 17:28). Ce afirmație cuprinzătoare! Trebuie observat că aceste cuvinte n-au fost adresate niciuneia dintre bisericile lui Dumnezeu, nici vreunui grup de sfinți care să fi ajuns la un nivel înalt de spiritualitate, ci unei audiențe formate din păgâni, cei care se închinau „unui Dumnezeu necunoscut” și care „își băteau joc” când au auzit de învierea din morți (F.A. 17:23, 32). Și totuși, pentru filozofii atenieni, pentru epicurieni și stoici, apostolul Pavel nu a ezitat să afirme că ei trăiau, se mișcau și își aveau ființa în Dumnezeu, ceea ce însemna nu doar că ei își datorau existența și păstrarea în viață Aceluia care a creat lumea și tot ce este în ea, ci și că înseși acțiunile lor erau cuprinse în stăpânirea Lui și, de aceea, erau controlate de Domnul Cerului și al Pământului. Comparați aceasta cu ultima clauză din Daniel 5:23!

„Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul” (Prov. 16:1). Observați că afirmația aceasta are o aplicare generală – că se vorbește despre „om”, nu doar despre cei credincioși. „Inima omului se gândește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii” (Prov. 16:9). Dacă Domnul îndreaptă pașii unui om, oare aceasta nu este dovada că el este controlat sau stăpânit de Dumnezeu? Iată un alt verset: „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlinește” (Prov. 19:21). Putem înțelege de aici altceva decât că orice ar dori sau plănui omul, voia Făcătorului lui este ceea ce se împlinește?… „Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea” (Prov. 21:1). Ce ar putea fi mai explicit? Din inimă ies „izvoarele vieții” (Prov. 4:23), căci așa cum un om „gândește în inima lui, așa este el” (Prov. 23:7, lit. KJV). Dacă inima este în mâna Domnului și dacă „El o îndreaptă încotro vrea”, atunci nu este clar că oamenii, ba chiar guvernatorii și cârmuitorii, și astfel toți oamenii, sunt complet sub controlul stăpânirii Celui Atotputernic?

Afirmațiilor anterioare nu le pot fi impuse nicio limitare. A insista că măcar unii oameni răstoarnă voia lui Dumnezeu și împiedică planurile Sale înseamnă să respingem alte pasaje ale Scripturii care sunt la fel de explicite. Cântăriți bine următoarele versete: „Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi? Ce-I dorește sufletul, aceea face” (Iov 23:13). „Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, și planurile inimii Lui, din neam în neam” (Ps. 33:11). „Nici înțelepciunea, nici priceperea, nici sfatul n-ajută împotriva Domnului” (Prov. 21:30). „Domnul oștirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va abate?” (Isaia 14:27). „Aduceți-vă aminte de cele petrecute în vremile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, și nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ,Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea’” (Isaia 46:9-10). În aceste pasaje nu există nicio ambiguitate.[4] Ele afirmă în termenii cei mai clari și mai categorici că este imposibil ca planul lui Iehova să eșueze…

O, păgânii pot „să se întărâte” și oamenii își pot imagina „lucruri deșarte”; împărații Pământului pot să „se răscoale, și domnitorii să se sfătuiască împreună împotriva Domnului” și împotriva Hristosului Lui, spunând, „Să le rupem legăturile și să scăpăm de lanțurile lor!” (Ps. 2:1-3). Dar oare este marele Dumnezeu perturbat sau deranjat de răzvrătirea bietelor Lui creaturi? Nu, în niciun caz: „Cel ce șade în Ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei” (Ps. 2:4). El este infinit înălțat peste toți, și până și cele mai mari alianțe ale pionilor Pământului și până și cele mai extinse și mai viguroase pregătiri ale lor ca să învingă planul Lui sunt total puerile[5] înaintea Sa. El se uită la bietele lor eforturi nu doar fără să Se simtă alarmat în vreun fel, ci El „râde” de nebunia lor. El tratează neputința lor cu derâdere. El știe că poate să îi zdrobească asemenea unor molii, oricând dorește, sau să îi mistuie într-o clipă prin suflarea gurii Lui. O, este un „lucru zadarnic” ca hârburile de lut de pe Pământ să se lupte cu Măreția glorioasă a Cerului. Așa este Dumnezeul nostru, și Lui ne închinăm noi.

Observați, de asemenea, suveranitatea manifestată de Dumnezeu în felul Lui de a trata cu oamenii! Moise, care era încet la vorbire, nu Aaron, fratele lui mai mare, care nu era încet la vorbire, a fost cel ales să fie trimisul lui Dumnezeu ca să ceară de la regele Egiptului eliberarea poporului Lui asuprit. Și din nou Moise, deși era foarte iubit, rostește un singur cuvânt pripit, și este exclus din Canaan, în vreme de Ilie cârtește cu patimă, dar are parte doar de o mustrare blândă, și este luat apoi la Cer fără să vadă moartea! Uza doar s-a atins de chivot și a fost ucis pe loc, în vreme ce filistenii au purtat-o într-un triumf insultător, dar n-au suferit nimic imediat. Manifestările harului care ar fi adus la pocăință o Sodoma condamnată au eșuat să miște un Capernaum foarte privilegiat. Lucrări puternice care ar fi supus Tirul și Sidonul au lăsat cetățile împietrite ale Galileei sub blestemul unei Evanghelii respinse. Dacă ar fi fost convingătoare asupra primilor, de ce n-au fost convingătoare și asupra celorlalți? Dacă s-au dovedit ineficace ca să-i elibereze pe cei de pe urmă, de ce au mai fost făcute? Ce ilustrații ale voii suverane a Celui Preaînalt sunt acestea!

Dumnezeu stăpânește deopotrivă peste îngerii buni și peste cei răi. Îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, mesagerii Lui, carele Sale. Ei ascultă întotdeauna de cuvintele gurii Sale și împlinesc poruncile Lui… Multe pasaje ale Scripturii pot fi citate ca să dovedim că îngerii sunt în supunere față de voia Creatorului lor și că ei împlinesc porunca Lui: „Când și-a venit Petru în fire, a zis: ‚Acum văd cu adevărat că Domnul l-a trimis pe îngerul Său, și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul Iudeu’” (F.A. 12:11). „Domnul, Dumnezeul duhurilor prorocilor, l-a trimis pe îngerul Său să le arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând” (Apoc. 22:6). Și așa va fi când Domnul nostru va reveni: „Fiul omului îi va trimite pe îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea” (Matei 13:41). Și citim iar: „El îi va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare, și îi vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31).

Același lucru este valabil în cazul duhurilor rele: și ele împlinesc decretele suverane ale lui Dumnezeu. Dumnezeu a trimis un duh rău ca să stârnească răzvrătirea în tabăra lui Abimelec: „Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec și locuitorii Sihemului”, care l-a ajutat în uciderea fraților lui (Jud. 9:23). El a trimis un alt duh rău care să fie un duh de minciună în gura profeților lui Ahab: „Acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de față. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta” (1 Împ. 22:23). Un altul a fost trimis de Domnul ca să-l tulbure pe Saul: „Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; și a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul” (1 Sam. 16:14). La fel a fost și în Noul Testament: o întreagă legiune de demoni n-a putut pleca din victima lor până ce Domnul le-a dat permisiunea să intre în turma de porci (Marcu 5:9-13).

Așadar, reiese clar din Scriptură că îngerii, deopotrivă cei buni și cei răi, sunt sub controlul lui Dumnezeu și împlinesc planul Lui, de voie sau de nevoie. Da, chiar Satana însuși este într-un fel absolut sub controlul lui Dumnezeu. Când s-a înfățișat în Eden, el a ascultat la sentința îngrozitoare, dar n-a răspuns nici măcar cu un singur cuvânt. El n-a fost în stare să se atingă de Iov până ce Dumnezeu i-a dat permisiunea. Tot așa, el a trebuit să obțină îngăduința de la Domnul nostru înainte de a-l putea „cerne” pe Petru. Când Hristos i-a poruncit să plece – „pleacă, Satano” – citim că „atunci diavolul L-a lăsat” (Matei 4:10-11). Și, în final, el va fi aruncat în Iazul de Foc ce a fost pregătit pentru el și pentru îngerii Lui.

„Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărățească” (Apoc. 19:6). Stăpânirea Lui este exercitată peste materia fără viață, peste viețuitoarele fără rațiune, peste fiii oamenilor, peste îngerii buni și răi, și chiar peste Satana. Nicio planetă care se rotește, nicio strălucire de stea, nicio furtună, nicio făptură nu se mișcă, nicio acțiune a oamenilor, nicio sarcină a îngerilor, nicio faptă a diavolilor – nimic din tot Universul vast nu se petrece altfel decât a plănuit Dumnezeu din veșnicie. Iată aici o temelie a credinței. Iată aici un loc de odihnă pentru minte. Aici este „o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită” (Evrei 6:19). Nu există o soartă oarbă, un rău neînfrânat, nici om și nici diavol, ci Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic domnește peste lume, stăpânind peste ea după buna Sa plăcere și spre slava Sa veșnică.


Fragment din The Sovereignty of God.


[1] frontispiciu – cu sensul de început, aici referința fiind la începutul Bibliei.

[2] antediluvieni – oamenii care au trăit înainte de potopul biblic din vremea lui Noe.

[3] modus operandi – modul sau maniera de operare.

[4] ambiguitate – incertitudine sau ceva neclar.

[5] pueril – prostesc, copilăros și imatur.

Sus