La creație, în mijlocul întunericului haosului, Iehova a spus: „Să fie lumină! Și a fost lumină” (Gen. 1:3). Când a îmbrăcat trup omenesc, El le-a poruncit vântului și valurilor care răcneau: „‚Taci! Fără gură!’ Vântul a stat, și s-a făcut o liniște mare” (Marcu 4:39). Față de poporul Lui lovit de furtuni, El rostește acum aceste cuvinte mângâietoare: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (Ps. 46:10) – și ei găsesc odihnă pentru sufletele lor. În loviturile violente ale oamenilor, Dumnezeu poate liniști nebunia lor, iar în agoniile mentale lăuntrice, El poate liniști sufletul agitat. „Dacă dă El pace, cine poate s-o tulbure? Dacă Își ascunde El Fața, cine poate să-L vadă? La fel se poartă fie cu un popor, fie cu un om” (Iov 34:29).

Când citim istoria veacurilor trecute și ne gândim la scena mereu schimbătoare dinaintea noastră; când studiem omul și vedem chiar și doar o mică parte din patimile și interesele conflictuale care scutură fibra societății – cât de încântător și liniștitor pentru minte este această declarație cu totul plină de har: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu”!

Ca aerul și marea care ne înconjoară, lumea politică este mereu în mișcare, dar credinciosul fericit își găsește odihna în Dumnezeu. În aceste vremuri, mintea omului pare să fie influențată în maniera cea mai remarcabilă. Cunoașterea își împrăștie lumina în orice direcție, iar puterile intelectuale par să se extindă cu mult dincolo de granițele lor străvechi și cu mult dincolo de controlul lor. Lumea creștină este trezită față de degradarea morală și spirituală a omenirii și trudește spre diseminarea adevărurilor sacre ale revelației, singurele care pot să ridice rasa noastră decăzută din starea ei.

Vrăjmașii Evangheliei și ai ordinii sociale sunt toți treji față de faptele lor săvârșite în întuneric. De aceea, în prezent există o luptă evidentă între întuneric și lumină. Încleștarea poate fi strașnică, dar credinciosul aude glasul din Cer care îl înveselește și care îi alungă orice frică: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu”.

O, suflete, bucură-te că Domnul este stăpân! El poate liniști zbaterile dure ale minții. El poate porunci încetarea furtunii lăuntrice. El poate trimite o rază de viață peste inima apăsată și poate aduce o liniște și pace suavă care să domnească în suflet. Încrede-te în Domnul în orice vreme! Oprește-te, și să știi că El este Dumnezeu.

Există ceva cu totul liniștitor pentru inima unui creștin pios când el știe că Acela care stăpânește peste toate lumile, în ale cărui mâini sunt destinele popoarelor și care dirijează până și cele mai mărunte lucruri din viețile familiilor și ale indivizilor, este Tatăl și prietenul lui. Cu cât mai mult Îl cunoaștem pe Dumnezeu, puterea, înțelepciunea, dragostea, credincioșia și adevărul Lui, cu atât mai mult ne vom pleca înaintea scaunului Lui de domnie în adorare smerită și în încredere și dragoste de fii.

A-l cunoaște pe Dumnezeu în Hristos, a-L cunoaște ca Dumnezeu al legământului, a-L cunoaște ca Dumnezeul nostru, înseamnă să intrăm în posesia tuturor surselor și a tainelor păcii adevărate, în ciuda furtunilor care ne înconjoară. Această cunoaștere ne va ridica mai presus de elementele agitate ale lumii și ne va așeza în acel tărâm curat, unde sufletul poate respira mai liber și unde poate să își extindă puterile mai pe deplin. Credința se uită cu admirație la perfecțiunile lui Iehova. Nădejdea se odihnește în împlinirea așteptărilor ei, sprijinindu-se pe aceste perfecțiuni. Dragostea se desfată în ele și, gradual, leagă sufletul de ele, în timp ce răbdarea așteaptă în liniște, sub fiecare dispensație schimbătoare, acel seceriș bogat de binecuvântări alese, pe care Dumnezeul adevărului le-a făgăduit și pe care credincioșia Lui le va împlini.

Vino, deci, suflete, și învață din această imagine a privilegiilor tale care este fericirea de a te încrede în Dumnezeul „în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Toate făgăduințele Lui sunt da și amin. Toate căile Lui sunt drepte și adevărate. Aruncă asupra Lui toate îngrijorările tale, căci El îngrijește de tine. Stai liniștit când treci prin fiecare circumstanță care te încearcă, știind că El este Dumnezeu.

Este cu adevărat mișcător să ne gândim că, deși totul pare menit să se schimbe, Cel Atotputernic a afirmat: „Hotărârile Mele vor rămânea în picioare, și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:10). „Eu nu Mă schimb” (Mal. 3:6). Planurile lui Dumnezeu se mișcă statornic și se îndreaptă hotărât către împlinirea lor. După gândirea noastră îngustă, multe lucruri par să împiedice planurile Lui. Persecutorii se ridică și îi distrug pe cei mai zeloși slujitori ai Lui. Moartea îi smulge pe lucrătorii aleși din via Lui. Circumstanțe neprevăzute își fac loc și par să împiedice înaintarea Evangheliei. De aceea, noi suntem gata să exclamăm ca și David: „Să nu cad în mâinile oamenilor” (2 Sam. 24:14). Dar oare nu este acesta limbajul deznădejdii, limbajul unui suflet care umblă printr-un mediu întunecat și trist? Omul n-a avut niciodată supremația, și nici n-o va avea. David avea dreptate când a cântat că „Domnul împărățește” (Ps. 96:10). Acesta este cântecul triumfător al răscumpăraților de sus: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărățească” (Apoc. 19:6).

Nimic nu se poate petrece fără voia și permisiunea divină. Cel Atotputernic vede sfârșitul de la început. Lui Îi sunt cunoscute toate lucrările și toate evenimentele din veacurile veșnice. El a întemeiat ferm planurile veșnice ale bunătății, dreptății și îndurării Sale. Toate lucrurile Îl slujesc. „Domnul a făcut toate pentru o țintă, chiar și pe cel rău pentru ziua nenorocirii” (Prov. 16:4).

De aceea, poate vreun lucru, chiar și unul care pare neprevăzut, să se amestece peste planurile Lui sau să le abată? Poate vreun om, care este zdrobit înaintea moliei, care trăiește o zi, să împiedice mașinăria providenței, ale cărei roți se învârt neîncetat, fiecare la rândul ei? O, nu! La fel cum tot ce privește planurile veșnice ale lui Iehova izvorăsc din voia Lui, tot așa totul se va finaliza cu slava Lui. Mai sus și mai departe de atât nu putem merge. „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul” (Apoc. 22:13). Norii și întunericul pot înconjura scaunul de domnie al Celui veșnic și să învăluie planurile Lui luminoase, dar credința poate străpunge vălul și să vadă gloriile înălțătoare ale Împărăției lui Emanuel de dincolo de această scenă întunecată.

Așadar, cât de mare este fericirea religiei adevărate! Cât de privilegiat pe drept este copilul de Dumnezeu! Pentru că nimic nu se poate petrece fără permisiunea divină, totul va lucra împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Lui (Rom. 8:28).

Satana poate răcni, lumea se poate încrunta, firea pământească se poate răzvrăti și providența poate părea că vine în detrimentul credinciosului smerit, dar, în ciuda acestei întregi furtuni, sufletul lui este în siguranță, fiind „ascuns cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3:3). El poate „geme, fiind apăsat” (2 Cor. 5:4, lit. KJV), și totuși se poate bucura. El se uită prin perdeaua timpului, care este trasă peste gloriile veșniciei, și, cu așteptarea bucuroasă a trecerii prin ea în curând, el îndură cu multă răbdare încercările acestei stări trecătoare.

Nu așa este în cazul celor din lume. Omul necredincios nu cunoaște decât bucuriile simțurilor, sau probabil pe cele de o natură mai rafinată, care decurg din preocupări intelectuale. Dar în ce privește plăcerile cerești, ce izvorăsc din părtășia cu Mântuitorul și dintr-o pregustare încântătoare a fericirii viitoare, el este cu totul străin. Pentru el, viitorul este un necunoscut întunecat. Priveliștile lui sunt neclare și încețoșate când citește sau aude de bucuriile care curg veșnic din acele izvoare care sunt pentru el obiectele unui dezgust neîndoielnic.

Ce fericire poate veni din contemplarea la a fi veșnic cu Isus, când rugăciunea si meditarea i se par plictisitoare și insipide? Ce fericire să vină din ideea de a fi ca Isus, când sfințenia i se pare ofensatoare, sau din gândul la a privi slava lui Hristos, când splendorile acestei lumi au o putere mult mai atrăgătoare asupra lui?

Este adevărat că el ar prefera Raiul, nu Iadul, dacă ar fi pus să aleagă între două lucruri rele, dar în taină, el nu crede Cuvântul revelat și, de aceea, speră că Iadul nu există și că moartea nu este decât un somn veșnic. Dacă n-a înaintat până aici în necredință, el se flatează cu ideea că Dumnezeu este mai îngăduitor și mai milostiv decât spune Cuvântul Lui că este. Astfel, el se aventurează făcând pasul înfricoșător de a supune adevărul lui Dumnezeu la cel mai îngrozitor test, și trece prin moarte doar ca să afle, prin experiența ei groaznică, cât de nesăbuită a fost necredința lui!

Fericit, de trei ori fericit este omul care primește Cuvântul lui Dumnezeu cu o credință ca de copil și care acționează în baza lui. El Îl vede pe Dumnezeu în totul și se poate hrăni cu mana ascunsă. El vede că făgăduințele Lui sunt pline de adevăr și mângâiere. El se odihnește în siguranță sprijinindu-se de ele ca de o stâncă. El se uită cu uimire la furtuna care răcnește și care mătură popoarele de pe Pământ, îndepărtând prejudecățile adânc înrădăcinate și pregătind o cale mai netedă pentru carul Evangheliei veșnice.

El știe că zorii zilelor glorioase grăbesc înainte și, de aceea, nu este descurajat, deși ele sunt precedate de o noapte furtunoasă. El aude glasul Tatălui lui atotputernic care vorbește în note pline de har ca să îi alunge fricile: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (Ps. 46:10), și este păzit într-o pace desăvârșită.

Vino, deci, sufletul meu, și prinde curaj! Nu te teme de fața încruntată a omului. Domnul împărățește, oricât ar fi Pământul de tulburat. Cântă împreună cu David, vino alături de Luther și spune: „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipsește niciodată în nevoi” (Ps. 46:1). Nu fi descurajat când vezi necazurile de pe Pământ. Nu tremura la convulsiile imperiilor. Teme-te doar de Dumnezeu; crede doar în făgăduințele Sale; iubește-L și slujește-L doar pe El; și toate lucrurile vor lucra împreună spre binele tău, după cum ele vor lucra cu siguranță spre slava Lui.

Viața grăbește spre final. Veșnicia bate la ușă. Trăiește, deci, pentru veșnicie, și lasă în mâinile lui Dumnezeu îngrijorările timpului. Lasă în mâinile Lui siguranța bisericii Sale și siguranța cauzei Lui. Alipește-te de El cu simplitatea unui copil! Caută slava Lui! Țintește desăvârșirea! Privește în sus și înainte, și în curând vei fi dus dincolo de locurile pe care răul le poate atinge și vei fi pus în siguranță în Paradisul de sus!


Fragment din Spiritual Exercises of the Heart, Reformation Heritage Books, www.heritagebooks.org; folosit cu permisiune.

Sus