Îndatoriri care păzesc căsnicia

Prima, cea mai înaltă, cea mai deosebită și absolut necesară îndatorire reciprocă dintre soț și soție constă din unitatea matrimonială, prin care soțul și soția își dau acordul unul față de celălalt să fie un singur trup și, astfel, să păstreze această unire inviolabilă, prin care ei sunt legați unul de celălalt. Aceasta este acea îndatorire pe care apostolul o atribuie soților și soțiilor prin următoarele cuvinte: „Celor căsătoriți, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. Și nici bărbatul să nu-și lase nevasta” (1 Cor. 7:10-11).

Apostolul vorbește aici despre ideea de a nu renunța unul la celălalt și de a nu face inutilă legătura matrimonială. Această legătură trebuie să fie menținută puternică și inviolabilă, iar cei doi vor fi astfel un singur trup, rămânând constant așa și evitând să devină iarăși două persoane. Această unitate matrimonială este atât de necesară, încât ea nu poate fi desfăcută sau dizolvată, chiar dacă unul dintre soți este creștin, iar celălalt păgân. Apostolul spune: „Dacă un frate are o nevastă necredincioasă, și ea voiește să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Și dacă o femeie are un bărbat necredincios, și el voiește să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei” (1 Cor. 7:12-13)…

DESPRE PACEA RECIPROCĂ DINTRE SOȚ ȘI SOȚIE

Printre modalitățile de menținere a unei iubiri solide între soț și soție, armonia, înțelegerea și pacea exterioară sunt dintre cele mai importante. Asupra acestor lucruri, apostolul ne îndeamnă să păstrăm unitatea duhului în legătura păcii (Efes. 4:3), căci pacea este o legătură care ne ține uniți și face ca soțul și soția să fie una, chiar una în duh. La extrema cealaltă, neînțelegerile conduc la dezbinare între duhurile oamenilor.

Îndemnul pe care îl avem este să umblăm în pace cu toți oamenii: cu atât mai mult soții au obligația să trăiască în pace cu soțiile lor, și soțiile cu soții lor. Aceștia sunt unul față de celălalt mai apropiați decât frații și surorile. Iată ce lucru plăcut și bun este ca ei să trăiască împreună în unitate! (Ps. 133:1). Ei trebuie să trăiască împreună, dar fără pace nu se poate trăi astfel. Este mai bine să locuiești pe colțul acoperișului casei, decât cu o femeie guralivă într-un palat (Prov. 21:9, 19; 25:24). Oamenii care au păreri total diferite ar fi mai bine să locuiască departe unul de celălalt, decât să stea împreună. Dar un soț și o soție nu pot să locuiască departe unul de celălalt, motiv pentru care ei trebuie să trăiască în pace. Pacea dintre ei este un lucru care le împacă ființele, pentru că și-așa sunt loviți de disputele cu alții. Se spune că o soție este pentru soțul ei, în această privință, un loc de refugiu. Cu cât mai mult ar trebui ca soțul să fie refugiul soției lui?…

Sfaturi pentru păstrarea păcii

1. Evitați jignirile. Toate jignirile trebuie evitate, atât cât este posibil. Soțul trebuie să se păzească așa încât să nu își jignească soția și, la fel, soția are aceeași datorie. Jignirile cauzează certuri.

2. Nu luați în seamă jignirile. Atunci când una dintre părți jignește, cealaltă parte nu trebuie să ia în considerare jignirea, ci să o treacă cu vederea. Altfel, pacea dintre ei nu va fi frântă. Răspunsul la jigniri nu face altceva decât să declanșeze cearta.

3. Căutați împăcarea. Dacă ambele părți sunt inflamate, focul devine și mai mare. De aceea, ambii trebuie să se străduiască să stingă acest foc, cât mai repede. Mânia nu trebuie să locuiască în pat cu cei doi, și nici aceștia nu trebuie să își împartă paturile din cauza ei. Amândoi trebuie să se străduiască mai întâi să caute împăcarea, și focul acesta va fi în curând stins. Slava și lauda este a aceluia care începe să caute împăcarea, căci făcătorii de pace sunt oamenii cei mai binecuvântați. Refuzul de a accepta împăcarea, atunci când este oferită, devine mai mult decât un act păgân. Dar când mânia este ațâțată, căutarea stingerii ei este datoria unui creștin, fiind un har care vine de sus.

4. Nu te asocia cu alții împotriva celuilalt. Nici copiii, nici slujitorii și nici altcineva din familie nu trebuie să se asocieze unuia dintre soți împotriva celuilalt. Omul care se asociază oricăruia din casă împotriva soției sau împotriva soțului produce în mod obișnuit certuri între soț și soție.

5. Fără comparații. Cei doi trebuie să evite să se compare cu soții sau soțiile altor persoane sau cu fostele soții sau soți, în cazul în care au avut așa ceva înainte. Comparațiile de acest fel sunt de-a dreptul odioase. Ele stârnesc multe patimi și cauzează multe certuri.

6. Nu fiți geloși. Mai presus de orice, cei doi trebuie să se păzească de gelozia nedreaptă, care este cauza distrugerii căsătoriei și cel mai mare motiv de ceartă care poate exista între bărbat și femeie. Persoanele geloase sunt gata să se certe și să caute ocazii de discordie. Nu vor vedea decât partea rea din orice cuvânt, privire, acțiune sau gest și, de aceea, se simt jigniți chiar și atunci când nimeni nu i-a jignit. Atunci când gelozia este aprinsă, este ca un o flacără arzătoare, care cu greu poate fi extinsă. Ea face ca persoana respectivă să fie de neîmpăcat.

7. Fiți plăcuți unul altuia. În toate lucrurile care pot să țină de o conștiință curată, cei doi trebuie să se străduiască să fie plăcuți unul altuia și să respecte dorințele reciproce, în loc să manifeste nemulțumire unul față de celălalt. Sfântul Pavel notează acest lucru ca pe o îndatorire reciprocă a amândurora, și care exprimă grija reciprocă, o grijă dincolo de cea obișnuită, care constă într-o selectare atentă a gândurilor minții, îndepărtându-le pe cele nefolositoare și căutând să le folosească pe cele care îi produc cea mai mare plăcere celuilalt…

RUGĂCIUNILE RECIPROCE ALE SOȚULUI ȘI SOȚIEI

Scopul pe care trebuie să îl urmărească soțul și soția în grija reciprocă, în purtarea lor, este binele celuilalt. Fiecare dintre ei trebuie să facă acele lucruri în beneficiul celuilalt, așa cum Solomon vorbește specific despre soția sa, adică să îi facă bine în toate zilele vieții ei, și nu rău. Iar binele făcut unui om se referă la binele făcut trupului său, sufletului său, numelui său, și posesiunilor sale.

Rugăciunea este o îndatorire reciprocă, generală, care are tendința de a face bine în toate aceste aspecte. Sfântul Petru cere un astfel de comportament din partea soțului și soției, unul față de celălalt, așa încât rugăciunile lor să nu fie împiedicate. El consideră un lucru elementar că rugăciunea este o îndatorire reciprocă a celor doi soți, îndatorire pe care Isaac a împlinit-o față de soția lui (Gen. 25:21). În acest aspect, soțul și soția pot fi de ajutor unul celuilalt în toate lucrurile necesare fiecăruia dintre ei. Rugăciunea este mijlocul pe care Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, l-a sfințit spre a fi folosit în obținerea oricărei binecuvântări necesare pentru noi înșine sau pentru ceilalți. Mulți o consideră o îndatorire neimportantă sau de puțin ajutor. Dar adevărul este că împlinirea ei corectă, în adevăr și credință, este deopotrivă un lucru dificil și puternic în faptă și în ce privește efectul ei. Este cea mai bună îndatorire pe care cineva o poate împlini în beneficiul altei persoane și ultima care ar putea fi neglijată. Mai devreme, spuneam că Isaac s-a rugat pentru soția lui, s-a rugat pentru a arăta binele pe care i l-a făcut, și observăm că el L-a căutat pe Domnul. De aceea, chiar dacă ea a fost stearpă înainte, ca urmare a rugăciunii, a putut face copii. A fost lucrul pe care toți medicii din lume n-ar fi putut să i-l dea. De aceea, această îndatorire trebuie împlinită întotdeauna, fără încetare. Ori de câte ori soțul și soția se pleacă în rugăciune, ei trebuie să se gândească unul la celălalt. Mai mult, ei trebuie adesea să își pună în minte și să caute ocazii cât mai multe pentru a se ruga în special unul pentru celălalt, atât în prezența, cât și în absența celuilalt.

În ce privește rugăciunea comună a celor doi, aceasta este în mod special responsabilitatea soțului, care este ca un preot pentru soția lui și trebuie să fie vocea ei înaintea lui Dumnezeu, atunci când cei doi sunt împreună…[1]

Care sunt lucrurile pentru care soțul și soția trebuie să se roage?

Există binecuvântări necesare specifice pentru care soții și soțiile sunt chemați să se roage, căci aceste lucruri nu pot fi cerute decât de ei și sunt cele mai potrivite pentru a fi menționate în rugăciunile lor private.

1. Ei trebuie să se roage să fie un singur trup și un singur duh. Cei doi trebuie să se roage ca inimile lor să fie una, alăturate într-o dragoste adevărată, spirituală, matrimonială, găsindu-și întotdeauna plăcere unul în celălalt, fiind întotdeauna de ajutor unul celuilalt și gata, cu toată dorința și bucuria, să împlinească toate îndatoririle și responsabilitățile pe care le au unul față de celălalt.

2. Ei trebuie să se roage ca patul lor conjugal să fie sfințit. Așa cum este rânduiala dată de Dumnezeu, ei trebuie să rămână dedicați în felul în care ei folosesc relația lor intimă – un pat nespurcat. Nu există niciun alt lucru pentru care rugăciunea lor reciprocă, în privat, între soț și soție, să fie mai necesară, din cauza focului poftei care se găsește în majoritatea oamenilor. Dacă această poftă nu este diminuată prin rugăciune – cel mai bun mijloc în acest sens – atunci pofta aceasta poate să se dovedească mijlocul care va spurca patul, iar soțul și soția pot să devină adulteri unul față de celălalt. La fel ca alte lucruri, și acesta trebuie să fie sfințit prin Cuvânt și rugăciune. Cuvântul ne oferă învățătură și călăuzire despre cum să îl folosim. Rugăciunea conferă plăcerea și aduce binecuvântare asupra lui.

3. Ei trebuie să se roage să aibă copii, și ca aceștia să fie moștenitori ai mântuirii, trăind în această lume spre binele lor și al altora.

4. Ei trebuie să se roage ca Dumnezeu să le dea pricepere în folosirea lucrurilor acestei lumi, și a altor mijloace bune pentru a-și hrăni, crește și încuraja copiii, ca și cele necesare pentru întreținerea familiei lor și a stării materiale în care Dumnezeu îi așază.

5. Ei trebuie să se roage ca să capete acele daruri și haruri care le lipsesc și ca slăbiciunile și neputințele lor să fie corectate.

Aceste lucruri, alături de multe altele, le oferă ocazia bărbatului și soției să se roage într-o modalitate specială unul pentru celălalt și unul alături de celălalt…

GRIJA RECIPROCĂ A CELOR DOI PENTRU MÂNTUIRE

Responsabilitatea specială a soțiilor în această privință. Plecând de la responsabilitatea generală a rugăciunii, care este de folos pentru toate lucrurile, am ajuns la responsabilitatea particulară a soțului și soției de a se îngriji reciproc de sufletul celuilalt. Voi începe cu lucrul care trebuie căutat cu prioritate: binele sufletului celuilalt. Apostolul se referă la acest lucru ca la unul care trebuie căutat în mod intenționat, căci el spune: „Căci ce știi tu, nevastă, dacă îți vei mântui bărbatul? Sau ce știi tu, bărbate, dacă îți vei mântui nevasta?” (1 Cor. 7:16). Sfântul Petru îndeamnă soțiile să se străduiască să își câștige soții (1 Petru 3:1-5). Iar Sfântul Pavel pune înaintea soților modelul dragostei lui Hristos, care a acordat o atenție specială sufletului și mântuirii acestuia (Efes. 5:22-32). Aceasta este o responsabilitate reciprocă, ce le aparține ambilor soți, despre care Petru vorbește mai departe, spunând că ei sunt împreună moștenitori ai harului vieții (1 Petru 3:7).

A fi mijlocul pentru ajutarea cuiva spre mântuire este cel mai mare bine pe care cineva îl poate face pentru un alt om. Și nu este nimic care să aducă inimile împreună mai profund și mai hotărât decât a fi unul altuia instrumente spre mântuire.

Grija soților și a soțiilor de a se câștiga unul pe celălalt, atunci când unul dintre ei nu este credincios. Pentru ca mântuirea sufletului să se producă într-un climat mai bun, trebuie acordată atenție stării prezente a soțului sau soției. Dacă unul este credincios, iar celălalt nu, credinciosul trebuie să se folosească de toate mijloacele pentru a-l atrage pe celălalt la credință. Dacă ambii sunt credincioși, grija lor reciprocă trebuie îndreptată către zidirea lor reciprocă în cea mai sfântă credință.

În primul rând, principala aplicație a îndemnului sfântului Petru adresat soțiilor credincioase constă în faptul că ele trebuie să aibă un comportament care să îi atragă pe soții lor necredincioși la credința adevărată… Dacă această îndatorire îi este dată unei soții, ea trebuie, în consecință, aplicată cu atât mai mult unui bărbat, care este rânduit să fie capul soției. În acest sens, sfântul Pavel îi sfătuiește pe soții și soțiile credincioase care sunt căsătoriți cu necredincioși să continue să locuiască cu ei…

Mijlocul convertirii, cea mai bună demonstrație a dragostei. Dacă Dumnezeu va găsi de cuviință să dea o astfel de binecuvântare străduințelor unei soții sau ale unui soț, așa încât acesta sau aceasta să fie mijlocul convertirii partenerului de viață, atunci cel convertit îl va iubi cu atât mai mult pe celălalt și Îl va binecuvânta din inimă pe Dumnezeu că au fost uniți în felul acesta…

ZIDIREA RECIPROCĂ A SOȚILOR ȘI SOȚIILOR

Cea de-a doua îndatorire care tinde către mântuirea sufletului constă în aceea că, odată ce doi credincioși sunt căsătoriți, ei se străduiesc împreună să se zidească unul pe celălalt tot mai mult. Dacă credinciosul simplu îi datorează acest lucru oricărui alt copil de Dumnezeu, cu atât mai mult este aplicabil soților și soțiilor. Zidirea spirituală reciprocă este modalitatea cea mai bună în care ne putem folosi și trebuie să ne folosim de acele legături prin care suntem uniți unul cu celălalt. În virtutea acestora, Trupul – adică Trupul tainic al lui Hristos – își primește creșterea spre zidirea sa și crește tot mai mult în cunoștința lui Dumnezeu (Col. 2:19). Întrucât legătura căsătoriei este cea mai strânsă dintre toate și prin ea suntem aduși cel mai aproape unul de celălalt, în virtutea acestei legături ar trebui să ne zidim unul pe celălalt, dacă nu chiar în virtutea legământului căsătoriei.

Soțul și soția sunt chemați să prevină păcatul în celălalt, în mod reciproc. Este o îndatorire reciprocă a soților și soțiilor să prevină păcatul în celălalt, atât cât pot, lucru care este evident dacă ne uităm la motivația pe care apostolul o folosește: anume să se păzească de înșelăciunea păcatului, „ca să nu vă ispitească Satana” (1 Cor. 7:5). Iată ce învățătură generală putem extrage din aceste cuvinte: soții și soțiile trebuie să fie grijulii în a se păzi reciproc de ispitele Satanei, de păcat, căci toate ispitele lui au ca scop atragerea lor în păcat…

Sfaturi pentru prevenirea păcatului. Pentru îndeplinirea mai bună a acestei îndatoriri, soții și soțiile trebuie să vegheze unul asupra altuia și să observe care sunt păcatele la care ei se dedau sau care sunt ocaziile care le sunt oferite pentru a fi atrași în păcat… Dacă ambii sunt grabnici la mânie, atunci acela care observă primele înclinații către mânie, partea a cărei patimă nu este încă stârnită trebuie mai degrabă să rămână liniștită, controlându-se cu toată blândețea și răbdarea, așa încât să evite ca amândoi să se lase provocați și întreaga casă să ia foc…

Corectarea reciprocă a păcatului. Atunci când soțul sau soția a căzut în vreun păcat, obligația celuilalt este să se folosească de orice modalitate posibilă pentru a corecta acel păcat. Este ca atunci când unul dintre ei este rănit, iar celălalt trebuie să se îngrijească de vindecarea acelei răni. Abigail și-a împlinit datoria în acest fel, atunci când auzise de felul nepoliticos în care soțul ei îi întâmpinase pe slujitorii lui David, și când a dat fuga să ducă provizii înaintea lui David, smerindu-se față de el (1 Sam. 25:23). Acest lucru l-a impresionat atât de mult pe David, încât a stins mânia acestuia. Mai mult, ea a găsit prilej pentru a recunoaște greșeala soțului ei și pentru a vorbi despre pericolul în care el s-a pus prin fapta sa. Iacob a corectat superstiția și chiar idolatria soției lui, Rahela, într-un fel mai direct și cu mai mare succes, așa cum putem vedea comparând Geneza 31:19, 34 cu 35:2, 4. Dacă un frate de credință nu poate să tolereze la nesfârșit păcatul în fratele său, cu atât mai puțin ar trebui ca soțul sau soția să lase netratat păcatul din viața celuilalt.

Tolerarea păcatului în viața celuilalt este o dovadă a urii. Să nu îți urăști fratele, spune Legea, și nici să nu lași ca păcatul să domnească în el. Dacă nu intervii, atunci dai dovadă de ură față de el (Lev. 19:17). Dacă un soț și-ar vedea soția, sau o soție și-ar vedea soțul stând în foc sau apă, pe punctul de a fi ars sau înecat, și nu și-ar da toate silințele de a-l scoate de acolo, nu ar putea ca un astfel de om să fie considerat disprețuitor? Păcatul este precum focul și apa, care îi vor arde și îi vor îneca pe oameni în pierzare veșnică. Această obligație poate fi îndeplinită prin învățătura dată în blândețe, prin îndemnuri scurte și prin mustrări în dragoste sau, poate, folosindu-ne de ajutorul vreunui predicator bun sau de cel al vreunui prieten credincios și discret…

Cum poate fi stimulată creșterea în har. Această îndatorire poate fi împlinită mai bine prin următoarele mijloace:

1. Prin a observa începutul și cei mai mărunți pași ai lucrării harului, și prin încurajarea lor.

2. Prin discuția frecventă legată de aceste lucruri, stimulând reciproc întrebări unul față de celălalt și oferind răspunsuri legate de acest subiect.

3. Prin practica și exemplul reciproc, oferindu-se unul pe celălalt drept exemplu în practică, fiind model de evlavie.

4. Împlinind împreună îndatoririle credinței, precum rugăciunea, cântarea, citirea Cuvântului și celelalte.

5. Continuând exersarea credinței și a sfințeniei în familie. Chiar dacă această îndatorire, în privința conducerii ei, ține de soți, totuși soția trebuie să îl încurajeze pe soț și, dacă acesta uită, să îi amintească de îndatorirea lui. Niciun bărbat nu poate fi convins de acest lucru atât de bine ca atunci când soția lui insistă.

6. Prin îndemnul reciproc de a merge la casa lui Dumnezeu, de a auzi Cuvântul, de fi părtași sacramentelor lui Hristos și de a împlini cu conștiinciozitate toate lucrurile care țin de închinarea publică.

---

Fragment din volumul Of Domestical Duties, retipărit de Puritan Reprints și Still Water Revival Books.

---

[1] În sens strict biblic, soțul și soția, dacă ambii sunt credincioși, sunt în egală măsură beneficiarii harului și ai preoției tuturor sfinților, ei fiind egali în valoare și prețuire înaintea lui Dumnezeu și bucurându-se de același acces în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. În contextul de față, autorul face mai degrabă referire la rolurile diferite ale soțului și soției în căsnicie, soțul având rolul de lider și responsabil pentru învățătura creștină din familie și pentru închinarea comună în familie – n.ed.