Simptomele mândriei trupești

Înțeleptul: Există două feluri de mândrie – mândria sufletească și mândria trupească. Prima dintre ele este menționată ca arate în Scriptură. „Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului” (Prov. 16:5). „Privirile trufașe și inima îngâmfată, această candelă a celor răi, nu este decât păcat” (Prov. 21:4). „Mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat” (Ecl. 7:8). Dar Scriptura menționează și mândria trupească. „În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare, și sorișorii și lunișoarele, cerceii, brățările și mahramele; legăturile de pe cap, lănțișoarele de la picioare și brâiele, cutiile cu mirosuri și baierele descântate; inelele și verigele de la nas; hainele de sărbătoare și cămășile cele largi, mantiile și pungile; oglinzile și cămășile subțiri, turbanele și mahramele ușoare” (Isaia 3:18-23). Prin aceste expresii, este evident că există o mândrie trupească și o mândrie sufletească, și ambele sunt păcate, păcate abominabile înaintea Domnului. Dar dl. Om-Rău nu ar fi dispus niciodată să citească astfel de pasaje. Ele ar fi pentru el la fel cum Mica era pentru Ahab: nu îi spuneau nimic de bine, ci de rău (1 Împ. 22:6-18).

Grijuliul: Eu zic că nu este doar cazul lui Om-Rău să vorbească de rău acele pasaje biblice care condamnă viciile lui, căci cred că majoritatea celor necredincioși au o antipatie secretă față de acele cuvinte prin care Dumnezeu îi mustră cel mai clar și mai deplin pentru păcatele lor.

Înțeleptul: Desigur. Iar prin acea antipatie, ei arată că păcatul și Satana sunt mai bine primiți de ei decât sunt învățăturile sănătoase ale vieții și evlaviei.

Grijuliul: Bine, dar să nu părăsim discuția noastră despre Om-Rău, despre care spui că era mândru. Îmi vei arăta, te rog, unele dintre semnele cuiva care este mândru?

Înțeleptul: Da, îți voi spune. În primul rând, îți voi arăta unele dintre semnele mândriei inimii. Mândria inimii se vede prin lucrurile exterioare, cum este mândria trupească în general, ca semn al mândriei inimii, fiindcă toate gesturile mândre ale trupului izvorăsc din mândria inimii. De aceea, Solomon a spus: „Este un neam de oameni ai căror ochi sunt trufași, și care își țin pleoapele sus” (Prov. 30:13). Apoi există cel care „își zidește poarta prea înaltă”, cel cu mersul îngâmfat (Prov. 17:19). Acești ochi trufași și această înălțare a porții sunt semnele unei inimi mândre, căci ambele acțiuni izvorăsc din inimă, pentru că din inimă vine mândria în toate formele ei vizibile (Marcu 7:21-23).

Dar mai specific, (1) mândria inimii se descoperă printr-o purtare înfumurată și printr-un mers țanțoș. Cei răi, cei mândri, au o privire mândră, un mers mândru, o limbă mândră, prin care felul lor de a se purta este înălțat în fața altora. Aceasta este ceea ce îi face să privească în jur într-un fel batjocoritor, să vorbească spurcat și să se poarte arogant printre semenii lor. (2) O inimă mândră este înclinată să îi prigonească pe semeni. „Cel rău, în mândria lui, îi urmărește [persecută, lit. KJV] pe cei nenorociți” (Ps. 10:2). (3) Un om care nu se roagă este un om mândru (Ps. 10:4). (4) Un om certăreț este un om mândru (Prov. 13:10). (5) Omul disprețuitor este un om mândru (Ps. 119:51). (6) Omul care îl asuprește pe aproapele lui este mândru (Ps. 119:122). (7) Cel ce nu ia seama la Cuvântul lui Dumnezeu cu reverență și frică este un om mândru (Ier. 13:15, 17). (8) Cel ce spune despre cei mândri că sunt fericiți este el însuși un om mândru. Toți aceștia sunt mândri în inimă, și așa se descoperă mândria inimii lor (Ier. 43:2; Mal. 3:15).

În ce privește mândria trupească, ea se descoperă – adică ceva din ea – prin toate aspectele menționate mai devreme. Deși se spune că sunt simptome ale mândriei inimii, ele sunt și semnele acelei mândrii care se arată în trup. Știi bine că bolile lăuntrice se văd deseori după semne exterioare și vizibile, însă prin aceste semne, chiar și partea exterioară este pângărită. Tot așa, toate semnele vizibile ale mândriei inimii sunt semne și ale mândriei trupești.

Dar trebuie să vorbim despre semne mai exterioare. Împopoțonarea cu aur, perle prețioase și haine scumpe; împletirea părului, umblarea după modă, dorința de a-i imita pe cei mândri prin gesturi, fie prin vorbire, prin priviri, prin haine, prin felul de a merge sau prin alte spoieli ale nebunilor, de care lumea actuală este plină. Toate acestea, și multe altele, sunt semne ale unei inimi mândre și ale mândriei trupești (1 Tim. 2:9; 1 Petru 3:3-5). Dar Om-Rău n-ar accepta nici în ruptul capului ca aceste lucruri să fie considerate semne ale mândriei, ci mai degrabă ar vrea să le numească îngrijire, frumusețe, înfățișare plăcută, aspect curat și așa mai departe. El n-ar accepta nici că umblarea după moda lumii ar fi mândrie, ci ar spune că nu trebuie privit ca mândru, și că el nu ar vrea să fie deosebit de alții sau considerat fanatic de semenii lui.

Grijuliul: Dar mi s-a spus că, atunci când unii au fost mustrați pentru mândria lor, ei s-au întors împotriva frăției celor care i-au mustrat, spunând: „Doctore, vindecă-ți prietenii! Privește la unii dintre frații tăi, chiar la unii dintre cei mai înțelepți, și vezi dacă nu cumva tu însuți ești vinovat, chiar tu, care pretinzi credința. Cine este mai mândru decât voi, cei care pretindeți că sunteți credincioși? Poate doar diavolul!”

Înțeleptul: Mă doare inima să aud acest răspuns, pentru că există multe motive întemeiate care stau în spatele lui. Om-Rău i-a răspuns așa nevestei lui când ea îl mustra câteodată pentru mândria lui. „Vom face mari schimbări”, zicea el, „în viața noastră, căci diavolul s-a transformat într-un corector al viciilor!” „Niciun păcat nu a domnit mai mult în lume”, zicea el, „decât mândria între pretinșii credincioși”. Și cine l-ar putea contrazice? Aici este drept ce acuză aduce diavolul, căci lucrurile sunt prea evidente ca să le poată nega cineva. Și nu am niciun dubiu că același răspuns este pe buzele prietenilor lui Om-Rău, căci ei pot și văd mândria manifestându-se în hainele și purtarea pretinșilor creștini – ar putea spune cineva – aproape la fel de mult ca în a celorlalți oameni din țară. Și evident că este un lucru vrednic de milă. Mă tem că chiar excesele lor în această privință au împietrit inimile multora, așa cum cred că i-a împietrit inima și lui Om-Rău. În ceea ce mă privește, eu însumi am văzut mulți oameni – chiar dintre membrii bisericii – atât de împopoțonați și împănați cu spoielile și zorzoanele lor, că atunci când au luat parte la rânduielile solemne ale lui Dumnezeu în închinarea comună înaintea Lui, m-am mirat cum de astfel de persoane spoite ar fi putut să stea în locul unde erau fără să leșine. Dar sigur că sfințenia lui Dumnezeu și pângărirea lor prin păcat trebuie să fie foarte departe de mințile acestor oameni, oricare ar fi pretenția lor de credință.

Am citit despre fruntea curvei și despre sfiala creștinului (Ier. 3:3; 1 Tim. 2:9). Am citit despre hainele scumpe și de cele potrivite femeilor ce spun că sunt evlavioase – cu fapte bune (1 Petru 3:1-3). Dar dacă aș putea vorbi, știu ce știu și aș zice fără să greșesc care sunt lucrurile care îi fac pe unii pretinși credincioși să miroasă urât în viața lor, dar nu voi insista aici (Ier. 23:15).

Grijuliul: Domnule, pari foarte preocupat de asta, dar cum ar fi dacă aș avea mai multe de spus? Se spune pe la colțuri că unii predicatori buni i-au văzut pe membrii lor în hainele acestora strălucitoare și stricate, și s-au rugat pentru aurul și perlele lor, ca și pentru hainele lor scumpe etc.

Înțeleptul: Nu știu pentru ce s-au rugat acei slujitori, dar putem vedea ușor că ei tolerează sau cel puțin închid ochii la astfel de lucruri deopotrivă la soțiile și copiii lor: „Prin prorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată țara” (Ier. 23:15). Când mâna stăpânilor este implicată din plin într-o nelegiuire, cine îi poate împiedica pe supușii lor să nu se cufunde cu totul în acea nelegiuire? (Ezra 9:2).

Grijuliul: Acesta este un motiv de tristețe și trebuie deplâns.

Înțeleptul: Așa este și așa trebuie să fie. Voi adăuga aici că este și o rușine, o ocară și o pricină de poticnire pentru cei orbi! Chiar dacă oamenii ar fi la fel de orbi ca Om-Rău, totuși ei pot vedea superficialitatea nesăbuită care trebuie să stea la baza tuturor acestor excese și excentricități spurcate și a acestor maimuțăreli. Dar mulți vin cu scuzele gata pregătite, anume părinții lor, soții și creșterea lor, care îi cheamă să se poarte astfel… Dar toate acestea nu vor fi decât ca plasa păianjenului când tunetul Cuvântului marelui Dumnezeu va răcni din Cer împotriva lor, așa cum se va petrece la moartea sau la judecata lor. Dar mi-aș dori să o facă înainte. Din păcate, aceste scuze nu sunt decât banale pretexte, căci mândrilor le place să fie așa. Am vorbit odată cu o servitoare mustrând-o pentru îmbrăcămintea ei stridentă și stricată, dar ea mi-a spus: „Croitorul le face așa”. De fapt, biata mândră i-a dat ordin croitorului să le croiască astfel. Mulți îi fac pe părinți, soți și croitori să fie orbi față de alții, dar inimile lor obraznice și cedarea în fața obrăzniciei este cauza inițială a tuturor acestor rele.

Fragment din The Life and Death of Mr. Badman, Magna Gratia Publishing, 2017.

John Bunyan (1628-1688): slujitor, predicator și autor englez; s-a născut la Elstow near Bedford, Anglia.

Dă morții inima ta, și aceasta va da morții hainele tale. – Vincent Alsop

Modestia și sfiala sunt potrivite pentru femei în orice vreme, dar mai ales în momentele de închinare comună. Cu cât mai mult din acestea se găsește în caracterul și purtarea lor, cu atât mai frumoase vor fi înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. – John Bunyan

Dacă vrei ornamente, iată-le: aici sunt bijuterii, inele, rochii și tot felul de podoabe. Bărbați și femei, îmbrăcați-vă până veți străluciți ca îngerii. Dar cum puteți face asta? Îmbrăcându-vă cu bunăvoință, cu dragoste față de sfinți, cu onestitate și integritate, cu dreptate, evlavie, bunătate frățească și dragoste. Acestea sunt podoabele pe care îngerii înșiși le admiră și pe care chiar și lumea le va admira, căci oamenii îi vor admira pe bărbații sau femeile care sunt îmbrăcați în bijuteriile unei vieți sfinte și ale unei purtări evlavioase. Vă implor, fraților: „Faceți în totul cinste învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru!” – Charles Spurgeon