Îndrăgostit de viața pe care nu o ai

Secretul fericirii, spunea cineva cu înțelepciune, este să îți dorești ce ai deja.

Oare câți dintre noi putem spune sincer ceea ce spunea personajul lui C.S. Lewis din Shadowlands, „Știi, eu nu mai vreau să fiu altundeva. Nu mai aștept nimic nou să mi se întâmple… nu mă mai uit după următorul colț și după următorul deal. Sunt aici și acum. Și asta îmi este îndeajuns”.

În schimb, absența fericirii se exprimă în dorința noastră după o viață pe care nu o avem. Dacă asta, asta și asta s-ar petrece, aș fi mulțumit. Lucrurile pe care le iubim cel mai ușor sunt cele pe care nu le avem. Iarba din curtea vecinului crește mai verde pe măsură ce noi continuăm să ne holbăm la ea. Dacă dorințele noastre ar putea să rămână focalizate pe ceea ce noi avem, am fi mai fericiți. Am iubi mai bine viața pe care o avem.

Acest secret al fericirii nu este unul nou. În urmă cu câteva secole, puritanul Jeremiah Burroughs (1599–1646) scria în lucrarea lui, The Rare Jewel of Christian Contentment: „Creștinul nu ajunge la mulțumire pe calea adăugării pe cât pe cea a scăderii” (p. 45). Sensul afirmației lui este că noi, creștinii, nu ajungem la fericire prin a adăuga mai multe lucruri la viață ca să ne satisfacem dorințele, ci scăzându-ne dorințele, coborându-le la nivelul situației în care Dumnezeu ne-a pus.

Pavel a practicat acest lucru când a căutat să înfrâneze dorințele tânărului Timotei după bani, spunând că noi nu venim în lume și nici nu o părăsim aducând sau luând ceva cu noi, și că mulți au căzut în apostazie prin această iubire a lumii. Apostolul ne deschide o fereastră prin care să vedem fericirea pe care el o trăia, spunându-ne că, „dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns” (1 Tim. 6:8). Având doar lucrurile elementare pentru existența umană adecvată, Pavel ne spune că el avea ceea ce mulți regi cu palate luxoase nu puteau avea: mulțumire.

SĂ NU POFTEȘTI
Cu mult timp înaintea lui Burroughs, marele Arhitect al fericirii omului a țesut acest principiu al fericirii chiar în creație. El a gravat în piatră învățăturile fericirii ființelor create de El, spunând: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău” (Exod. 20:17). Cu alte cuvinte, păstrează-ți dorințele acasă, dorește-ți ceea ce ai, nu ce este al aproapelui.

Iar El reiterează aceste cuvinte adresându-se Bisericii, adăugând ceva ce nu ne permitem să ratăm. Autorul Epistolei către Evrei începe cu porunca,

Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți (Evrei 13:5-6).

Iată din nou îndemnul – dorește-ți ceea ce ai deja. Nu te înrobi ca să îți faci contul bancar să se îngroașe ca să se potrivească dorințelor tale, ci coboară-ți dorințele pentru a se potrivi situației financiare în care Dumnezeu te-a așezat. El ne aduce aminte că a fi fericit nu înseamnă mai mult și mai mare, ci mai simplu și mai recunoscător. „Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți”.

FII MULȚUMIT CU CEL PE CARE ÎL AI

Dar versetul continuă astfel:

Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5).

Se poate să fii nevoit să recitești acest verset. Ai observat schimbarea de direcție?

Dumnezeu schimbă direcția creștinului de la ceea ce are la Cel pe care Îl are. Dumnezeu ne spune să facem mai mult decât să ne ajustăm dorințele la circumstanțele noastre; noi ne reconsiderăm circumstanțele pe baza făgăduinței relației durabile pe care o avem cu Dumnezeul nostru: Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.

Nemulțumirea are un glas. Ar trebui să ai acea mașină… Ai fi fericit dacă ai avea serviciul lui… Ai fi fericită dacă soțul ei ar fi al tău… Dacă ai avea un salariu de două ori mai mare… În fața acestei propuneri care prinde glas în interiorul tău, Dumnezeu vrea să recunoaștem glasul Lui care ne spune: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”.

Când nemulțumirea îți sugerează, ai un loc de muncă bun acum, dar ai fi mai fericit dacă ai avea unul unde să ți se recunoască mai mult meritele…, Dumnezeu spune: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”.

Mașina ta este bună, dar imaginează-ți cum ar fi dacă ai avea-o pe aia…

„Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”.

Tehnic vorbind, biserica aceasta este credincioasă, dar păstorul ar putea fi mai antrenant – și programul pentru copii…

„Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”.

De ce eu n-am soțul sau copiii pe care ea îi are?

„Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”.

Când auzim ispitele de a ne dori mai mult sau mai bine, care este vocea de care ascultăm?

FÂNTÂNI SECI

Desigur, problema nu ține de a obține un loc nou de muncă, de a avea o mașină nouă sau chiar de a găsi o biserică nouă, ori să dorești să te căsătorești și să ai copii. Problema ține de agitația interioară și de căutarea greșită care ne fac să urcăm deal după deal așteptându-ne să găsim fericirea după următorul. Atunci când urcăm dealul numit „carieră prestigioasă”, „soție frumoasă” sau „casă mai spațioasă”, noi continuăm să ne cățărăm, continuăm să cârtim și să căutăm ceea ce n-am găsit.

Și în timp ce lumea, firea pământească și diavolul ne ispitesc să tot vânăm și să vânăm, Dumnezeu Se oferă pe Sine ca țel al împlinirii noastre. El Se dă pe Sine ca punctul grandios care încheie umblarea noastră după mai mult. Minunăția minunățiilor este că Dumnezeu nu îi spune copilului Lui doar că „secretul fericirii este să vrei ceea de ai deja”, ci și că „secretul fericirii este să vrei ceea ce ai deja în Mine”.

„Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăși sete”, promite Isus, „dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete” (Ioan 4:13-14). Singura căutare care ne rămâne este să ne adâncim tot mai mult în părtășia cu El.

TOT CE NE-AM PUTEA DORI

Ca fii și fiice ale lui Adam, noi suferim la amintirea încețoșată a trecutului de demult, la vremea când omul umbla cu Dumnezeu, în părtășie perfectă cu El. La grădinile pline de fructe, la o misiune cu sens, la plăcerea, desfătarea și împlinirea în nimic mai puțin decât Împăratul acelui tărâm.

Și deși am schimbat o astfel de cunoaștere și o astfel de slavă pe biete fleacuri pământești, pe o viață altundeva, acest lucru nu ne-a adus fericirea. Noi căutăm în zadar pe calea asta sau pe calea aia felul de fericire pe care ni l-au promis păcatul nostru și Satana. Într-o astfel de stare, nu este suficient să ne ajustăm în jos dorințele, ca să se potrivească circumstanțelor noastre. Întunericul, setea, dorința după altceva, privirea pierdută pe fereastră nu ne vor fi îndeajuns în ele însele.

Isus însuși trebuie să fie Vița pentru mlădițele care se ofilesc, Apa Vie pentru locurile uscate, Pâinea Vieții pentru sufletele înfometate, Învierea pentru trupurile fără viață, Calea pentru cei rătăcitori și pierduți, Adevărul pentru mințile amăgite, Păstorul oilor rătăcite, Lumina noastră în întunericul prezent. Secretul fericirii este să fii în unire cu acest Hristos, iertat de acest Hristos, primit și alipit pe veci de Dumnezeu în acest Hristos. Un Hristos care promite că nicidecum n-are să ne lase, nici să ne părăsească, nici să fie obosit vreodată de a ci tot ce ne-am putea dori.