Semne ale dragostei față de Hristos

Aș vrea să vă arăt semnele specifice prin care putem deosebi dragostea pentru Hristos. Acest aspect este unul de o importanță deosebită. Dacă nu există mântuire fără dragostea pentru Hristos, dacă cel ce nu-L iubește pe Hristos este în pericolul condamnării veșnice, atunci noi toți ar trebui să căutăm să deosebim foarte clar ce știm personal despre acest lucru.

Din fericire, aceste semne nu sunt foarte greu de identificat. Cum știm dacă iubim o altă persoană de aici, de pe Pământ? În ce fel și în ce manieră se manifestă dragostea între oamenii de pe Pământ, între soț și soție, între părinte și copil, între frate și soră, între prieten și prieten? Dacă răspundem acestor întrebări cu o doză de bun simț și cu spirit de observație, nu mai avem nimic de clarificat. Dacă răspundem acestor întrebări cu sinceritate, atunci nodul nostru este dezlegat. Cum se manifestă dragostea între noi?

a. Dacă iubim un om, ne gândim la el cu plăcere.

Nu trebuie să ni se amintească de el. Va fi natural să nu-i uităm înfățișarea, caracterul, opiniile, gusturile, statutul sau ocupația. Persoana lui ne vine în minte în mod natural de multe ori pe zi. Chiar dacă s-ar afla la distanță, el este prezent adesea în gândurile noastre. Ei bine, așa este starea unui creștin adevărat cu privire la Hristos. Hristos locuiește în inima lui, și el se gândește la Hristos în fiecare zi, mai mult sau mai puțin (Efes. 3:17).

Adevăratul creștin n-are nevoie să i se reamintească de faptul că are un Domn răstignit. El se gândește adesea la Hristos. El nu uită niciodată că Hristos are o cauză și un popor. Dragostea este secretul real al unei bune memorii în religie. Niciun om lumesc nu se poate gândi atât de mult la Hristos, dacă Hristos nu face parte din gândurile sale, pentru că un astfel de om nu simte nicio dragoste pentru El. Adevăratul creștin se gândește în fiecare zi la Hristos dintr-un motiv foarte simplu – Îl iubește.

b. Dacă iubim un om, ne va plăcea să auzim vorbindu-se despre el.

Găsim plăcere să îi ascultăm pe cei ce ne vorbesc despre el. Simțim un interes față de orice veste legată de el. Suntem cu totul atenți când alții ne vorbesc despre el, când îi descriu ființa, vorbele, faptele și planurile. Unii pot fi indiferenți la veștile despre el, dar inimile noastre tresaltă în noi doar la auzul numelui lui. Ei bine, așa este relația dintre creștinul adevărat și Hristos. Creștinul adevărat găsește plăcere auzind vorbindu-se despre Domnul lui. Cele mai plăcute predici sunt cele pline de Hristos. El se bucură cel mai mult de acea părtășie în care oamenii vorbesc despre lucrurile lui Hristos. Am citit cândva despre un bătrân credincios din Țara Galilor, care obișnuia să meargă câteva mile în fiecare duminică pentru a-l auzi pe un predicator englez, chiar dacă nu înțelegea mai nimic în engleză. A fost întrebat la un moment dat de ce face asta, iar răspunsul a fost că acel predicator menționa Numele lui Hristos atât de des în mesajele lui, încât acest lucru îi făcea bine. El iubea până și Numele Mântuitorului lui.

c. Dacă iubim un om, ne place să citim despre el.

Ce plăcere intensă provoacă o scrisoare în mâna unei soții, când o primește de la soțul ei aflat departe, sau într-o mamă, când primește vești de la fiul plecat! Alți oameni pot să nu fie sensibili în niciun fel la acea scrisoare. Ei nici nu s-ar deranja să o citească. Dar cei ce îl iubesc pe autorul scrisorii văd ceva în ea ce nimeni altcineva nu vede. Ei poartă acea scrisoare cu ei ca pe o comoară. O citesc iar și iar. Ei bine, tot așa stau lucrurile între creștinul adevărat și Hristos! Creștinul adevărat găsește încântare și desfătare în citirea Scripturilor, pentru că ele îi vorbesc despre Mântuitorul lui preaiubit. Creștinului adevărat nu i se pare o muncă obositoare să le citească. El rareori are nevoie să i se reamintească să-și ia Biblia cu el, când pleacă într-o călătorie. Pur și simplu nu poate fi fericit fără ea. De ce toate acestea? Pentru că Scripturile mărturisesc despre Cel pe care sufletul lui Îl iubește, adică despre Hristos.

d. Dacă iubim un om, dorim să-i fim plăcuți.

Suntem bucuroși să aflăm care sunt gusturile și opiniile lui, să acționăm în baza sfaturilor lui și să facem lucrurile care îi sunt plăcute. Noi chiar ajungem să ne lepădăm de noi înșine pentru a satisface dorințele lui, ne abținem de la lucrurile pe care știm că nu le agreează, și învățăm lucruri către care, în mod natural, nu suntem înclinați – pentru că vrem să îi fim plăcuți. Ei bine, așa stau lucrurile și între creștinul adevărat și Hristos! Creștinul adevărat caută să învețe să fie plăcut lui Hristos deopotrivă în trup și în suflet. Arată-i orice lucru care, în practica lui zilnică, este urât de Hristos, și el va renunța la acel lucru. Arată-i orice lucru în care Hristos Își găsește desfătarea, și el va împlini așa ceva. El nu cârtește la cerințele lui Hristos, considerându-le prea stricte sau severe, așa cum fac copiii acestei lumi. Pentru el, poruncile lui Hristos nu sunt aducătoare de întristare, iar jugul lui Hristos este ușor. De ce toate acestea? Pur și simplu pentru că Îl iubește.

e. Dacă iubim un om, ne plac prietenii lui.

Suntem înclinați să-i privim cu bunătate, chiar înainte să-i cunoaștem. Suntem atrași către ei prin legătura comună a dragostei față de una și aceeași persoană. Când îi întâlnim, nu ne simțim ca și cum am fi străini unii de ceilalți. Există o legătură a unirii între noi. Ei iubesc aceeași persoană pe care o iubim și noi, și doar acest lucru face introducerea între noi. Ei bine, tot așa stau lucrurile și între creștinul adevărat și Hristosul lui! Adevăratul creștin îi privește pe toți prietenii lui Hristos ca fiind prietenii lui, membri ai aceluiași trup, copii ai aceleiași familii, soldați ai aceleiași armate, călători către aceeași casă. Când îi întâlnește, el se simte ca și cum i-ar fi cunoscut de când este lumea. În doar câteva minute, el se simte mai obișnuit cu aceștia decât este față de mulți oameni lumești cu care a conviețuit ani la rând. Care este secretul acestor lucruri? El stă în dragostea lor față de același Mântuitor și Domn.

f. Dacă iubim un om, suntem dornici să îi apărăm numele și onoarea.

Nu ne place să auzim vorbindu-se de rău despre el, și dorim să intervenim imediat pentru a-l apăra. Ne simțim obligați să-i promovăm interesele și să-i apărăm reputația. Privim la persoana care îl tratează cu răutate aproape ca și cum ne-ar vorbi de rău pe noi. Ei bine, așa stau lucrurile și în cazul creștinului adevărat în relație cu Hristosul lui. Adevăratul creștin privește cu o mânie sfântă către toate eforturile de a denatura cuvintele, Numele sau biserica Domnului lui. El Îl va mărturisi înaintea împăraților, dacă nevoia o cere, și va fi foarte sensibil față de cea mai mică dezonoare adusă Lui. El nu va rămâne liniștit și nu va permite ca Numele și cauza Stăpânului lui să fie ocărâte, fără să aducă mărturie împotriva acestor lucruri. De ce toate acestea? Pur și simplu pentru că Îl iubește.

g. Dacă iubim un om, ne place să vorbim cu el.

Îi spunem toate gândurile noastre și ne revărsăm inimile înaintea lui. Nu ni se pare deloc greu să găsim subiecte de conversație cu el. Oricât de tăcuți și de rezervați am putea fi față de alții, găsim o ușurință să vorbim cu un prieten pe care îl iubim mult. Oricât de des ne-am întâlni, nu suntem niciodată obosiți de discuțiile cu el. Întotdeauna avem multe de spus, multe de întrebat, multe de descris, multe de comunicat. Ei bine, tot așa stau lucrurile între creștinul adevărat și Hristos! Adevăratul creștin nu găsește nicio dificultate să-I vorbească Mântuitorului lui. El are în fiecare zi ceva să-I spună, și este nefericit până în clipa în care vorbește cu El. Creștinul Îi vorbește lui Hristos în rugăciune în fiecare dimineață și în fiecare seară. Îi spune nevoile și dorințele lui, simțămintele și temerile lui. Îi cere lui Hristos sfatul în greutăți și mângâiere în necaz. Pur și simplu nu poate să nu vorbească cu El. Creștinul adevărat trebuie să vorbească neîncetat cu Mântuitorul lui, altfel va cădea de oboseală pe cale. De ce toate acestea? Pur și simplu pentru că Îl iubește.

h. În final, dacă iubim un om, ne place să fim mereu cu el.

A ne gândi la cel iubit, a auzi vorbindu-se despre el, a citi despre el și, ocazional, a vorbi cu el sunt toate lucruri bune și potrivite. Dar atunci când îi iubim pe oameni, vrem ceva mai mult. Noi tânjim să fim întotdeauna în compania lor. Dorim să fim constant în prezența lor, să avem părtășie și comuniune cu ei fără întrerupere. Ei bine, exact așa stau lucrurile între adevăratul creștin și Hristos! Inima adevăratului creștin tânjește după acea zi binecuvântată când Îl va vedea pe Stăpânul lui față către față, și când nu se vor mai despărți. El tânjește să pună punct păcatului, pocăinței și credinței, și să înceapă acea viață nesfârșită când va vedea așa cum a fost văzut și când nu va mai păcătui. El a descoperit că este un lucru dulce să trăiască prin credință, și știe că va fi și mai dulce să trăiască prin vedere. El a descoperit un lucru plăcut să audă de Hristos, să vorbească despre Hristos și să citească despre Hristos. Cu cât mai plăcut trebuie să fie pentru el să-L vadă pe Hristos cu propriii ochi și să nu-L mai părăsească niciodată! El simte în felul acesta: „Mai bine să vezi cu ochii, decât să rătăcești în dorința ta!” (Ecl. 6:9, lit. ESV). Și de ce toate acestea? Pur și simplu pentru că Îl iubește pe Hristos.

Acestea sunt semnele distinctive prin care poate fi identificată dragostea adevărată. Ele sunt toate simple, clare și ușor de înțeles. Nu există nimic întunecat, nimic misterios aici. Folosiți-le cu onestitate și mânuiți-le cinstit, și nu veți eșua să căpătați o anumită lumină asupra acestui subiect.

Toate acestea sunt lucruri cunoscute oricărui om, așa că nu este nevoie să detaliez asupra lor. Cu greu poate fi găsită o ramură în familia lui Adam care să fie neștiutoare cu privire la ce înseamnă dragostea. Atunci să nu spunem niciodată că nu putem ști când un om Îl iubește pe Hristos. Acest lucru poate fi descoperit, poate fi cunoscut, căci toate dovezile sunt gata, pregătite, sunt în mâinile noastre. Dragostea față de Domnul Isus Hristos nu este un lucru ascuns, secret, nepalpabil. Ea este precum lumina, sunetul și căldura – se poate vedea, se poate auzi și se poate simți. Acolo unde nu vezi dovezi ale dragostei, ea pur și simplu nu există.

---

Fragment din Sfințenia, disponibilă la Editura MAGNA GRATIA.