Motive ale dragostei pentru Hristos

„Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care le-a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc” (Iacov 1:12).

Dacă toți cei ce Îl iubesc pe Hristos vor primi o cunună a vieții din mâinile Lui, ce aplicație mai firească rezultă din aceasta decât să îi îndemne și să îi convingă pe toți să Îl iubească pe Hristos?… Cu siguranță că aici avem un motiv suficient pentru a convinge pe oricine să caute dragostea față de Hristos, dacă o asemenea cunună glorioasă, care nu se ofilește niciodată, va fi dăruită celor ce Îl iubesc. Dar vom oferi aici și alte motive pentru a-i convinge pe toți de această îndatorire.

1. Primul și cel mai înalt motiv este frumusețea lui Hristos. Așa cum toată frumusețea care se vede în Cer și Pământ este doar oglindirea razelor slavei Lui frumoase, tot așa există foarte puține lucruri glorioase, suave, frumoase și plăcute care să nu fie folosite pentru a zugrăvi frumusețea lui Hristos. Ce este mai glorios de privit printre lucrurile pe care le vedem decât Soarele, acea sferă strălucitoare care luminează cerul și pământul cu razele lui! Dar Hristos este denumit Soarele neprihănirii, și El este un soare prin contrast cu care soarele nostru de pe bolta cerească este ca întunericul. Hristos este denumit Luceafărul strălucitor al dimineții, și aceasta datorită nevinovăției Sale, a dulcii Sale smeriri de Sine, a dragostei și îndurării Sale. El este denumit Mielul, deși El este și Leul seminției lui Iuda.

Hristos este denumit Trandafirul lui Saron și Crinul văii. Fiind un ținut încântător și plăcut, Saron era o regiune plină de cei mai parfumați trandafiri, iar crinul din vale depășea toți ceilalți crini în frumusețe, dulceață și virtute salutare. El este zugrăvit astfel prin metaforele florilor, pentru că ele sunt plăcute la privit, frumoase pentru ochi și plăcute la miros. Hristos este comparat cu un trandafir și un crin pentru că acestea sunt cele mai alese flori în ce privește frumusețea și parfumul. El este comparat cu trandafirul din Saron și cu crinul din vale pentru că aceștia sunt cei mai aleși și mai buni dintre toți trandafirii și toți crinii.

Ce fel de trandafir și crin este Fiul lui Dumnezeu, binecuvântatul Isus! Cât de minunat și uimitor este ca Dumnezeu Fiul să Se compare cu un trandafir și un crin! Ce fel de trandafir și ce fel de crin avem aici! Ce plăcut, cât de frumos, cât de parfumat! Avem aici o frumusețe prea mare, o frumusețe prea divină și un parfum dumnezeiesc ce nu pot fi găsite într-o ființă creată. Cu siguranță că aceste flori frumoase, acest trandafir și acest crin, au perfecțiuni divine. Aici se află toată frumusețea din Univers, concentrată în acest trandafir. Da, frumusețile și gloriile lui Iehova însuși se găsesc în acest crin. Evident că această floare nu este ceva creat, ci Creatorul. Aici, o, dragi credincioși, cei care Îl iubiți pe Hristos, aici aveți un trandafir de care să vă lăsați fermecați prin parfumul lui, de care ochii voștri să se lase încântați prin frumusețea infinită, pentru a vă desfăta o veșnicie în bucuria lui. Trandafirul și crinul acesta sunt strălucirea slavei lui Dumnezeu și chipul expres al Persoanei Sale, care este atât de blândă și înmiresmată, încât El este bucuria eternă și infinită a Tatălui însuși.

Acest trandafir infinit de frumos, acest crin imaculat și plin de aromă, a fost odinioară disprețuit prin scuipăturile dezgustătoare a oamenilor răi, și a fost sfâșiat și zdrobit de furia lor, și El a fost așa pentru voi, o, cei credincioși. Potirele mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatelor voastre au fost vărsate asupra Lui.

Iată un mănunchi dulce de smirnă pe care să-l pui la pieptul tău pentru totdeauna. El este ca mărul printre pomii din pădure. Poți să te așezi la umbra Lui cu mare plăcere, iar rodul Lui va fi dulce pentru cerul gurii tale.

2. Al doilea motiv ține de efectele minunate ale dragostei pentru Hristos. El face ca sufletul să fie pus într-o dispoziție minunată, de o natură transformatoare. El îi aduce sufletului o parte din frumusețea Persoanei iubite, astfel că înmoaie și îndulcește mintea, făcând-o blândă, smerită, caritabilă și plină de dragoste frățească. Dacă este puternică și plină de viață, dragostea față de Hristos transformă sufletul în dragoste și distruge invidia și răutatea de orice fel, înmuind și îndulcind fiecare acțiune.

El face sufletul să se îndrăgostească de religie^[1] și sfințenie, și îndulcește ascultarea și omorârea păcatului. Dragostea pământească și temporală îi face pe oameni bucuroși de oportunitatea de a trudi și de a se cheltui pentru persoana iubită. Dragostea îi face să le placă să se lepede de ei înșiși, ceea ce îndepărtează forța trudei și o transformă în plăcere. Cu atât mai mult face dragostea cerească, sau dragostea pentru Hristos, ca tot ceea ce credincioșii fac pentru Hristos să fie plăcut și ușor, deși ei cheltuiesc și se cheltuiesc pentru El. Ea extrage miere din pocăință și omorârea păcatului.

Dragostea pentru Hristos este de o natură și o tendință atât de minunate. Ea face o schimbare atât de mare în suflet, la fel cum vedem pe fața pământului în mijlocul iernii, când nu sunt decât nori, furtuni reci, ploaie, grindină și zăpadă, pentru ca apoi, când vine primăvara sau vara, totul este verde și plăcut. Anterior, sufletul ura tot ce este cu adevărat curat și iubea tot ce era abominabil, dar acum sufletul este transformat, el însuși este frumos și îndrăgostit de tot ce este cu adevărat frumos. Și nu doar că aceasta face îndatorirea ușoară și pocăința și omorârea păcatului plăcute, ci chiar îndulcește necazurile și crucile, deoarece creștinul știe că acestea sunt poruncite de Persoana pe care el o iubește cu drag, Persoana care îl iubește cu adevărat. Cât de ușor putem suporta lucruri care vin de la cei pe care îi iubim! Acestea sunt efectele minunate, și acesta este folosul dragostei pentru Hristos… Deși ascuțite în sine, suferințele vin asupra celui credincios prin Domnul Isus, și aduc cu ele o dulceață de la El. Hristos este infinit de dulce în Sine. El are o abundență atât de dulce în Sine, încât orice lucru, oricât de amar ar fi, își pierde în Hristos natura amară și devine dulce. Deși ascuțite și dureroase în sine, suferințele credincioșilor sunt totuși scăldate în dragostea lui Isus Hristos, și astfel tot veninul lor se pierde și, în loc să fie otrăvitoare, sunt făcute de o natură extrem de sănătoasă. Pastilele sunt amare în sine, dar ele sunt înmuiate în dragostea lui Isus. Această considerație le poate face foarte dulci și plăcute. Dacă putem descoperi dragostea lui Hristos în ele, ea este suficientă pentru a-i da o plăcere minții, plăcere care va învinge orice durere.

3. Al treilea motiv ține de plăcerea unei vieți de dragoste față de Hristos. Dacă vine din principii raționale, o viață de iubire este cea mai plăcută viață din lume. Ura, răutatea și răzbunarea sunt lucrurile care tulbură cel mai mult plăcerea minții și o umplu de neliniște; dar în sufletul unde domnește dragostea rațională, există întotdeauna plăcere și bucurie, căci dragostea este principiul oricărei dureri.

Dar o viață de dragoste pentru Hristos trebuie să fie foarte plăcută, mai presus de orice alt fel de viață, deoarece, așa cum Hristos este dintre toate lucrurile cel mai înalt și mai curat, tot așa dragostea Lui este un fel de iubire mai înalt decât oricare altul, și cu cât dragostea este mai înaltă, curată și rafinată, cu atât plăcerea ei este mai mare și mai pură.

Nu există dragoste mai rațională ca aceea față de Hristos. Unii iubesc acele lucruri care nu sunt cu adevărat frumoase, și le iubesc din motivații false. Da, unii iubesc acele lucruri care, mai presus de orice, sunt pline de ură. Dar dintr-o astfel de dragoste nu poate izvorî nicio plăcere autentică, pentru că ea este lipsită de motive raționale sau de temelie, și în cele din urmă va sfârși în amărăciune. Dar dragostea lui Hristos este cea cu adevărat supremă și mai frumoasă decât toate lucrurile și, prin urmare, plăcerile care rezultă din ea trebuie să fie solide, reale, substanțiale, și nu se ofilesc niciodată.

Dacă viața unui om evlavios îi pare neplăcută, cauza trebuie să fie doar că dragostea lui pentru Hristos este mică, insuficient de viguroasă și activă, pentru că este adormită și nu este pusă frecvent în practică, întrucât este absolut imposibil ca aceia care trăiesc în exercițiul viu al dragostei față de El să aibă parte de acele meditații dulci, și totuși să facă din viața lui ceva neplăcut.

Cei care au o dragoste fierbinte pentru orice persoană pot să petreacă cu plăcere timp gândindu-se la acea persoană și la perfecțiunile și acțiunile ei. Așadar, cu ce mare bucurie ar trebui ca aceia care Îl iubesc pe Hristos cu o iubire activă să-și îndrepte gândurile asupra gloriilor Lui! Cu ce plăcere ar trebui ca ei să mediteze la acele perfecțiuni infinite ale Sale și care Îl fac frumos în ochii lor. Cum le va plăcea să descopere neîncetat frumuseți și glorii noi, pe care nu le-au mai văzut anterior! Atributele supreme ale lui Hristos sunt infinite, și putem face descoperiri noi până în veșnicie, și să nu le descoperim pe toate. O, cum se umple sufletul de desfătare când descoperă ceva mai multă supremație și excelență în Cel care este obiectul celei mai înalte iubiri a lui!

Dacă oamenii au o dragoste puternică față de oricare dintre semenii lor, ei își doresc să-i vadă mai bine și se bucură să-i vadă atingând noi perfecțiuni. Dar cei dragi îndrăgostiți de Hristos au plăcerea de a ști că El are deja toată perfecțiunea posibilă. Nu ne putem dori ca El să fie mai perfect, dacă s-ar putea spune așa, pentru că nu există perfecțiune sau frumusețe, nici vreun grad de excelență la care ei să se poată gândi și pe care Hristos să nu le dețină deja. Astfel, nu există frumuseți noi pe care ei să le dorească pentru Hristos, ci doar frumuseți noi de descoperit în El. O, ce plăcere trebuie să trezească în cei ce Îl iubesc pe Hristos să creadă că El este atât de desăvârșit de plăcut. Aceasta este o desfătare ciudată care nu este produsă de nimic altceva decât de dragostea pentru Hristos.

Cu ce plăcere se gândește creștinul la perfecțiunile naturii divine a lui Hristos, la măreția Sa imensă, la eternitatea, puterea, înțelepciunea Sa etc. Cu ce bucurie ar putea să se gândească la El, pe care Îl iubește din toată inima și tot sufletul lui, deopotrivă ca Dumnezeu și om, El fiind atât de imens, încât toate popoarele lumii sunt pentru El ca o picătură de apă într-o găleată și ca un fir de praf pe o balanță; El este atât de puternic, încât cântărește munții în balanță și dealurile pe taler, și ia insulele ca pe un lucru foarte mic; El este atât de înțelept, încât îngerii înșiși pot fi acuzați de nebunie înaintea Lui; El este atât de sfânt, că Cerurile sunt necurate în ochii Lui! Cu ce plăcere poate crede creștinul că obiectul celei mai înalte iubiri a creat lumea prin puterea și înțelepciunea Sa, că Soarele, Luna și stelele sunt lucrarea mâinilor Sale și că El stăpânește peste tot.

Cât de dulce se vor ridica gândurile îndreptate către perfecțiunile naturii Sale umane, când creștinul se va gândi la nevinovăția, smerenia, blândețea, răbdarea și dragostea Sa, a căror vedere a făcut-o pe femeie să exclame astfel: „Ferice de pântecele care Te-a purtat, și de țâțele pe care le-ai supt!” (Luca 11:27).

Cu câtă bucurie se gândesc și meditează cei îndrăgostiți de Hristos la ceea ce El a făcut pentru ei. Când oamenii iubesc cu drag pe cineva, cu ce bucurie primesc gesturile și expresiile de bunătate și dragoste din partea lor, și cu ce plăcere se gândesc iar și iar la ele! Tot așa, cu ce bucurie de negrăit ar trebui să se gândească cei care Îl iubesc pe Hristos la faptul că El a plecat Cerurile și S-a coborât în chip de rob; la nașterea Sa în iesle, la suferința Lui, la ocara din partea oamenilor, la agonia și stropii Lui de sânge, la moartea Lui pe cruce pentru ei! Cât de plăcut trebuie să fie să citești istoria tuturor acelor lucruri minunate pe care Preaiubitul lor le-a făcut pentru tine cât timp era pe Pământ, așa cum vedem consemnat în Scriptură, și să te gândești la faptul că Hristos a făcut toate acestea pentru tine, că [Hristos] S-a născut pentru tine, a trăit pentru tine, a vărsat sânge pentru tine, și a murit pentru tine. Acest lucru trebuie [neapărat] să producă o desfătare neobișnuită!

Cu ce plăcere poate sufletul creștinului să gândească la Hristos în starea Sa înălțată! Nouă ne place să îi vedem pe cei pe care îi iubim cu adevărat ajungând onorați și înălțați, astfel că aceia care Îl iubesc fierbinte pe Hristos ar trebui să-și aloce cu drag timp meditării la Hristos care triumfă asupra dușmanilor Săi, la înălțarea Sa glorioasă la Cer, la faptul că El a fost făcut Cap peste toate lucrurile în folosul bisericii, la încununarea Sa cu o cunună de mare slavă, și la venirea Sa ca să judece lumea în ziua Domnului (2 Petru 3:7-13).

Dragostea lui Hristos este mult mai plăcută decât orice altă dragoste din următoarele motive:

1. Hristos este mult mai plăcut decât orice alt obiect din lume.

2. Nicio altă dragoste nu are o natură atât de pură, cerească și divină cum are dragostea lui Hristos. Prin urmare, nicio altă iubire nu poate produce o desfătare atât de divină, cerească și înălțată.

3. Toți cei care Îl iubesc pe Hristos pot fi siguri că sunt iubiți de El. Plăcerea dragostei stă în a fi iubit de cel pe care-l iubești. Dacă dragostea nu este reciprocă, este un chin, nu o plăcere. Dar cel care știe că Îl iubește pe Hristos, știe și că Hristos îl iubește cu o iubire mult mai înaltă și mai fierbinte.

4. Nimic nu-i poate priva pe cei care Îl iubesc pe Hristos nici de părtășia prezentă cu El, nici de bucuria viitoare în Persoana iubită de ei. Nu la fel este în alte feluri de iubire, astfel că ele sunt pline de nedumeriri produse de teama de a nu fi privați de plăcere. Există o mie de cauze accidentale care pot strica totul, și cu siguranță știm că moartea îi desparte pe cei îndrăgostiți; dar Hristos va fi savurat o veșnicie, și nici măcar lumea întreagă nu poate împiedica asta. Hristos îi va primi în cea mai strânsă îmbrățișare a Sa, iar în brațele Lui vor odihni pentru totdeauna, în ciuda împotrivirii întregii lumi.

5. Unirea dintre Hristos și cei care Îl iubesc este mai apropiată, iar părtășia lor mai intimă decât în oricare alt fel de dragoste. Credincioșii au plăcerea să știe că Cel pe care ei Îl iubesc i-a iubit atât de mult, încât i-a primit aproape de El, atât de aproape că i-a făcut os din oasele Sale și carne din carnea Sa. Credinciosul este unit cu Hristos și devine una cu El. Cum ar trebui să fie aceasta pentru cei care Îl iubesc cu adevărat! Dragostea dorește în mod natural o unire apropiată și inseparabilă, și o părtășie intimă, dar nu există o astfel de părtășie apropiată sau intimă între alți iubiți, cum este între Hristos și creștin.

6. Nu există altă dragoste mai avantajoasă ca dragostea pentru Hristos și, prin urmare, nici una atât de plăcută. Dragostea este dulce atunci când cei care se iubesc se bucură unul de altul în circumstanțe prospere. Dar Hristos este deja încununat cu slavă, și îi va încununa cu slavă și pe cei ce Îl iubesc, astfel încât să fie unii cu alții pe veci în cea mai mare slavă.

Astfel, pe baza acestor motive, și a multora care ar putea fi menționate, dragostea lui Hristos este de departe cea mai încântătoare dragoste din lume.

Pe scurt, pentru a rezuma tot ce am spus, dragostea lui Hristos tinde să umple sufletul cu o dulceață de nedescris. Ea îndulcește fiecare gând și face ca fiecare meditație să fie plăcută. Ea aduce o liniște divină asupra minții și răspândește o mireasmă cerească, asemănătoare vasului cu mir al Mariei. Ea aduce roua Cerului asupra sufletului, produce razele lui strălucitoare și răspândește începuturile slavei și fericirii în bobocul vieții prezente. Întreaga lume zâmbește către sufletul care Îl iubește pe Hristos: Soarele, Luna și stelele, câmpiile și copacii par să-l salute. Cine are o astfel de stare a sufletului, acela care în el ca un mic Rai pe Pământ.

Fragment din “Application on Love to Christ” din Jonathan Edwards Sermons, ed. Wilson H. Kimnach (New Haven, CT: The Jonathan Edwards Center at Yale University, 1722–1723).

[1] religie – cu sensul de creștinism biblic.