Timpul este extrem de prețios
„Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele” (Efes. 5:16).
Ar trebui să punem un preț mare pe timp și să fim foarte atenți să nu îl irosim. De aceea, suntem îndemnați să manifestăm înțelepciune și circumspecție1 ca să îl putem răscumpăra.2 De aici rezultă că timpul este extrem de prețios. Timpul este prețios din următoarele motive:
Pentru că o veșnicie fericită sau una în pierzare depind de folosirea bună sau rea a timpului. Lucrurile sunt prețioase în măsura în care ele sunt importante sau au de-a face cu binele nostru. Oamenii au obiceiul să pună cel mai pare preț pe lucrurile de care cred că binele lor depinde cel mai mult. Iar acest lucru face ca timpul să fie atât de prețios, pentru că binele nostru veșnic depinde de folosirea timpului. Este adevărat că binele nostru în această lume depinde de folosirea timpului. Dacă nu îl folosim corect, ne vom afla în pericolul de a ajunge săraci și nefericiți; dar, printr-o folosire bună a lui, putem obține acele lucruri care ne vor fi utile și aducătoare de confort. Dar timpul este mai prețios decât toate lucrurile, deoarece de el depinde starea noastră veșnică. Importanța folosirii bune a timpului în alte aspecte este subordonată acesteia.
Oamenii consideră că aurul și argintul sunt prețioase, dar ele nu au nicio valoare pentru vreun om decât dacă, avându-le, are o oportunitate să evite sau să înlăture ceva rău, ori să intre în posesia a ceva bun. Și cu atât mai mare este răul de care un om are oportunitatea să scape sau binele pe care poate să îl obțină prin orice lucru pe care îl are, cu atât este mai mare valoarea acelui lucru pentru el, oricare ar fi acel lucru. Astfel, dacă, prin orice are, omul își poate salva viața, pe care altfel ar pierde-o, el va considera foarte prețios acel lucru prin care are oportunitatea de a scăpa de un rău atât de mare precum moartea. De aceea, timpul este atât de prețios, pentru că, prin el, avem oportunitatea să scăpăm de pierzarea veșnică și să obținem fericirea și gloria veșnică. De aceasta depinde scăparea noastră de un rău infinit și obținerea unui bine infinit.
Timpul este foarte scurt, ceea ce îl face foarte prețios. Când vreo marfă este rară, oamenii pun un preț mare pe ea, mai ales dacă le este necesară și nu se pot descurca în viață fără ea. Astfel, când Samaria a fost asaltată de sirieni iar proviziile s-au împuținat foarte mult, „un cap de măgar prețuia optzeci de sicli de argint, și un sfert de cab de găinaț de porumbel cinci sicli de argint” (2 Împ. 6:25). Astfel, timpul este mult mai vrednic să fie prețuit de oameni când ne gândim că întreaga veșnicie depinde de el; și totuși nu avem decât puțin timp. „Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit, și mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce” (Iov 16:22). „Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător… trec ca și corăbiile cele iuți, ca vulturul care se repede asupra prăzii” (Iov 9:25-26). „Ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere” (Iacov 4:14). Ea nu este decât o clipă prin comparație cu veșnicia. Timpul este atât de scurt, iar lucrarea pe care trebuie să o facem în el atât de mare, încât nu avem timp de pierdut. Lucrarea pe care trebuie să o facem ca să ne pregătim pentru veșnicie trebuie făcută în timp, altfel nu va fi făcută niciodată. Și ea este o lucrare de o mare dificultate și trudă, astfel că timpul pentru ea este cu atât mai necesar.
Trebuie să socotim timpul ca fiind foarte prețios pentru că suntem nesiguri de continuarea lui. Noi știm că el este foarte scurt, dar nu știm cât de scurt este. Nu știm cât de puțin timp mai avem de trăit – dacă mai avem un an sau mai mulți, ori numai o lună, o săptămână sau chiar o zi. Noi suntem zi de zi nesiguri dacă acea zi va fi ultima sau nu, și nu știm nici dacă vom mai apuca sfârșitul acelei zile. Nu există nimic mai clar dovedit de experiența noastră de viață cum este acest adevăr… Cu cât mai mult ar trebui ca mulți oameni să își prețuiască timpul, dacă ar ști că nu mai au de trăit decât câteva luni sau câteva zile! Și sigur că un om înțelept își va prețui mai mult timpul, pentru că nu știe dacă așa va fi în cazul lui.
Aceasta este situația a mulțimi de oameni care trăiesc acum în lume, care se bucură de sănătate și nu văd niciun semn al apropierii morții. Nu încape îndoială că mulți urmează să moară luna viitoare, mulți săptămâna viitoare și, da, mulți probabil că mâine vor muri, iar unii chiar în această noapte. Totuși, exact aceste persoane nu știu nimic de apropierea morții și probabil că nu se gândesc deloc la asta – nici ei, nici vecinii lor nu pot spune că este mai probabil ca ei să fie luați în curând din lume decât alții. Acest lucru ne învață cum ar trebui să prețuim timpul și cu câtă atenție să ne preocupăm să nu pierdem nicio clipă.
Timpul este foarte prețios pentru că, după ce a trecut, nu mai poate fi dat înapoi. Există multe lucruri pe care oamenii le au în posesie și pe care, dacă se despart de ele, le pot obține din nou. Dacă cineva s-ar despărți de ceva din ceea ce a avut, neștiind valoarea acelui lucru sau câtă nevoie va avea de el, adeseori el poate să îl recâștige, chiar dacă cu trudă și costuri mari. Dacă un om s-a pripit într-o afacere și a vândut sau schimbat vreun lucru, după care îi pare rău, deseori el poate recăpăta lucrul de care s-a despărțit. Dar nu așa este situația în cazul timpului. Odată ce a trecut, s-a dus pentru totdeauna. Nicio trudă și niciun preț nu îl poate recupera. Deși noi ne pocăim atât de mult că l-am lăsat să treacă nefolosit bine cât timp l-am avut, nu ne va ajuta la nimic. Orice clipă ne este oferită succesiv ca să alegem dacă îl vom folosi cum se cuvine sau nu. Dar timpul nu ne așteaptă: el nu stă după noi să vadă dacă ne vom supune ofertei sau nu. Dacă refuzăm, ne este luat imediat și nu ni se mai oferă niciodată. În ce privește timpul trecut, oricât am neglijat noi să îl folosim corect, el nu mai se află în posesia noastră și merge tot mai departe de noi.
Dacă am trăit 50, 60 sau 70 de ani și n-am folosit bine timpul, nu-l mai putem recupera: el s-a dus pe veci departe de noi. Tot ceea ce putem face este să folosim bine puținul timp care ne-a rămas. Da, chiar dacă un om și-a cheltuit toată viața nefolositor, tot acel timp trecut este pierdut. Doar acele câteva momente care i-au mai rămas de trăit mai pot fi folosite spre binele lui. Iar dacă întreaga viață a omului este pierdută, ea nu mai poate fi recuperată. Veșnicia depinde de folosirea timpului; dar odată ce timpul alocat vieții s-a dus, odată ce vine moartea, nu mai avem de-a face cu timpul. Nu există nicio posibilitate de a căpăta restaurarea lui sau vreun alt timp în care să ne pregătim pentru veșnicie. Dacă un om ar pierde toată avuția lui din această lume și ar deveni falit, poate fi posibil ca pierderea suferită să fie recuperată. El poate să muncească și să-și câștige o altă avere la fel de mare. Dar când timpul vieții s-a dus, este imposibil să obținem vreodată un astfel de timp, o altă viață. Toată oportunitatea obținerii bunăstării veșnice s-a dus complet și pe veci.
Ai auzit acum cât de prețios este timpul. Tu ești cel căruia Dumnezeu i-a încredințat acest talant prețios. Înaintea ta stă o veșnicie întreagă. Când Dumnezeu te-a creat și ți-a dat un suflet capabil de rațiune, El te-a făcut pentru o viață fără sfârșit. El ți-a dat timp aici ca să te pregătești pentru veșnicie, iar eternitatea ta viitoare depinde de folosirea bună a timpului tău. De aceea, gândește-te la ce ai făcut cu timpul tău trecut. Timpul tău nu începe acum, ci marea lui parte a trecut și s-a dus. Nici măcar toată iscusința, puterea și bogăția Universului nu îl pot recupera. Poți concluziona pe bună dreptate că mai mult de jumătate din viața ta s-a dus. Dacă ai trăi până la vârsta obișnuită a oamenilor, mai mult de jumătate din clepsidra ta s-a scurs, și poate că nu mai are în ea decât câteva fire de nisip. Soarele tău a trecut de amiază și poate că se îndreaptă cu pași repezi de apus sau spre o eclipsă veșnică. De aceea, gândește-te în ce fel vei da socoteală pentru felul cum ți-ai folosit timpul în trecut. Cum ai lăsat să se scurgă firele prețioase ca aurul din clepsidra vieții tale?
Fiecare zi de care te-ai bucurat a fost prețioasă; clipele vieții tale au fost prețioase. Dar oare nu ți-ai irosit momente prețioase, zile prețioase, ba chiar ani prețioși? Dacă ai calcula câte zile ai trăit, ce sumă mare ai obține! Cât de prețioasă a fost fiecare dintre acele zile! Prin urmare, gândește-te: ce ai făcut cu ele? Ce s-a ales de ele? Ce poți arăta despre folosirea lor bună, despre binele făcut sau despre beneficiul obținut, lucruri care să justifice tot acest timp cât ai trăit? Când te uiți în urmă și te cercetezi, oare nu descoperi acest timp trecut al vieții tale fiind sec într-o mare măsură, nefiind umplut de niciun lucru bun? Iar dacă Dumnezeu, care ți-a dat acest timp, te va chema acum la judecată, ce vei putea să Îi spui?
Într-un an poți face multe lucruri! Câte oportunități de a face binele se găsesc într-un astfel de răstimp! Câtă slujire pot face oamenii pentru Dumnezeu și cât bine pentru propriile suflete, dacă ar folosi acel timp cât de bine pot! Cât de multe lucruri pot fi făcute într-o singură zi! Dar tu ce ai făcut în atât de multe zile și în atâția ani pe care i-ai trăit? Tu, cel care ai trecut de anii tinereții – ce ai făcut cu timpul adolescenței tale? Ce s-a ales de tot acel prețios anotimp al vieții? Oare n-a fost totul irosit în zadar? Oare n-ar fi fost la fel de bine, sau chiar mai bine, să fi dormit sau să nu fi existat în toată acea perioadă? Ai avut mult timp de recreere, când n-ai fost implicat în muncă în această lume: gândește pe ce ai cheltuit acel timp. N-ai avut la dispoziție doar perioade obișnuite de timp, ci și mult timp pe care să-l petreci în sfințenie. Ce-ai făcut cu toate acele zile de duminică de care te-ai bucurat? Gândește-te cu seriozitate la aceste lucruri, și permite-i conștiinței tale să îți dea răspunsul.
Fragment din The Works of Jonathan Edwards, Vol. 2, p. 233-236.
Note bibliografice și explicative
(1) circumspecție – observare precaută; luarea în considerare a tuturor consecințelor înainte de a acționa.
(2) răscumpăra – sensul este cel de folosire atentă.
AI FOST BINECUVÂNTAT PRIN MAGNA GRATIA?
Ajută-ne să mergem mai departe! MAGNA GRATIA există pentru a-L glorifica pe Dumnezeu prin literatură creștină de cea mai bună calitate, consecventă doctrinar, oferită gratuit în format electronic. Pentru a putea continua, avem nevoie de ajutorul tău, iar noi îți vom trimite în dar cărți în format tipărit, în semn de mulțumire pentru donația ta.
Apasă pe fotografia de mai jos și află detalii.
