Înaintea Mesei Domnului

Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși, și așa să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă și bea, își mănâncă și bea osânda lui însuși, dacă nu deosebește trupul Domnului. (1 Corinteni 11:28-29).

Oamenii ar trebui să se cerceteze pe ei înșiși pentru a vedea dacă pot fi părtași Cinei Domnului, așa ca nu cumva, prin a participa în chip nevrednic, să își mănânce și să își bea condamnarea… Există anumite lucruri care îl fac pe om atât de nepotrivit încât nu există nicio încurajare în Cuvântul lui Dumnezeu care să îi fie de vreun folos unui astfel de participant. Este totalmente împotriva gândului și a voii lui Dumnezeu ca astfel de oameni să vină la Cină, aducând cu ei nepotrivirea lor. De aceea, înainte de a veni la această rânduială, omul trebuie să se cerceteze pe sine în privința următoarelor lucruri:

Mai întâi, el trebuie să se cerceteze pentru a vedea dacă trăiește sau nu în vreun păcat cunoscut. Persoanele care trăiesc vieți imorale, oricare ar fi aspectul imoralității care se regăsește în practica lor, care trăiesc în complacerea obișnuită în orice poftă, sunt total nepotriviți să vină la această rânduială sfântă a Domnului. Indiferent dacă păcatul în care acel om trăiește este unul de comitere sau de omitere,¹ dacă îi permite păcatului să rămână acolo, deși îi este cunoscut, atunci acel om vine nevrednic la Cină. Această stare îl face nepotrivit.

Indiferent dacă păcatul în care el trăiește este mai mic sau mai mare, dacă este săvârșit împotriva luminii conștiinței sale, iar el vine la Cina Domnului înainte de a se pocăi de acel păcat, el este nepotrivit și nevrednic. Astfel de persoane ar fi făcut de o mie de ori mai bine să stea departe de Cină decât să vină. Venirea acestor persoane la Cina Domnului este o profanare abominabilă a rânduielii; este o pângărire a templului lui Dumnezeu și a lucrurilor sacre din el… Ca în vechime, celor care erau necurați după Lege nu li se permitea să vină la celebrarea Paștelui sau să mănânce din jertfe, nici oamenilor care trăiesc în practici rele de orice fel nu ar trebui să li se permită să se apropie de rânduiala sfântă a Cinei Domnului.

Nu încape îndoială că Dumnezeu Își dorește mult ca această rânduială a Noului Testament să nu fie pângărită, la fel cum a dorit ca templul, altarul, jertfele și celebrările din vechime să fie păzite curate. Persoanelor necurate li se interzicea strict să se apropie; tot astfel, celor care sunt necurați prin a-și permite să trăiască în păcat ar trebui să nu li se permită să se apropie de lucrurile sacre rânduite de Dumnezeu ca semne ale trupului și sângelui lui Hristos.

În al doilea rând, omul trebuie să se cerceteze pentru a vedea dacă este serios în hotărârea lui de a evita toate păcatele și de a trăi în ascultare de toate poruncile cunoscute câtă vreme trăiește. Indiferent dacă el trăiește sau nu practicând orice căi cunoscute ale păcatului, totuși dacă el își propune să continue păcătuind sau chiar dacă nu își propune explicit acest lucru, totuși dacă este gata să păcătuiască oricând îi este oferită ocazia, nefiind hotărât împotriva păcatului, neajungând niciodată la hotărârea minții lui de a se strădui autentic să facă orice ar trebui să facă sau să evite, în astfel de condiții, el nu este potrivit să vină să ia parte la această rânduială,² după cum voi dovedi imediat.

De aceea, înainte ca astfel de oameni să își propună să vină la rânduiala Cinei Domnului, ei trebuie să se cerceteze strict în această privință, pentru a vedea dacă au hotărârea fermă de a evita orice păcate cunoscute câtă vreme trăiesc și de a umbla pe calea ascultării.

În al treilea rând, omul trebuie să se cerceteze specific înainte de a veni la Cina Domnului pentru a vedea dacă nu cumva hrănește un duh de ură, de invidie sau de răzbunare față de aproapele lui. Dacă un om are o astfel de atitudine față de oricare dintre frații lui și nu se pocăiește de ea, ci îi dă frâu din când în când, hrănind un astfel de spirit și o astfel de atitudine față de ei, această stare îl face nepotrivit pentru a veni la rânduiala Cinei Domnului. Dacă el nu ia o hotărâre fermă de a se ridica împotriva unui astfel de spirit și să nu îl mai permită, el mănâncă și bea în chip nevrednic.

Existența într-un om a unui astfel de spirit îl face nepotrivit și face ca rânduiala să nu aibă efect asupra lui în aceeași manieră în care prezența drojdiei într-o casă anula efectul spiritual al Paștelui. Drojdia simboliza orice fel de stricăciune, dar în special răutatea și ura. Ea ilustra adecvat acest lucru ca urmare a naturii acre a drojdiei. Apostolul denumește răutatea ca fiind aluat (lit. drojdie) și ne îndeamnă să ținem celebrarea creștină fără acest aluat, așa cum cei din vechime păzeau Paștele fără aluat: „Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate și viclenie, ci cu azimele curăției și adevărului” (1 Cor. 5:8). Aici sunt menționate deopotrivă răutatea în general sau orice practică rea, și răutatea în particular, ele fiind în rânduielile creștine la fel de rele cum erau în vechime, în celebrarea ebraică veche a Paștelui. De aceea, ei trebuie să se cerceteze pentru a vedea dacă i-au iertat sau nu pe vrăjmașii lor – cei care i-au rănit în orice fel – așa încât să nu le mai dorească niciun rău și, în special, să nu își plănuiască niciodată să mai facă vreun lucru care să îi dea satisfacție unei atitudini răzbunătoare față de ei.

Dacă oamenii se ceartă între ei, ar trebui să se străduiască să pună capăt oricăror dispute înainte de a veni la Cina Domnului. Dacă vin împreună la Masa Domnului în timp ce sunt încă în dispute și certuri între ei și hrănesc un duh de ceartă, un duh de ură, ei mănâncă și bea în chip nevrednic. Ei ar trebui să se cerceteze în mod specific pentru a vedea dacă au o dispoziție sinceră și o dorință autentică pentru aceste lucruri, ca scopuri principale, țeluri și beneficii ale mărturiei lor.

În al patrulea rând, oamenii ar trebui să se cerceteze în scopul cu care vin la Cina Domnului, pentru a vedea dacă scopul lor este printre acele scopuri pentru care a fost lăsată această rânduială, sau dacă nu cumva vin pentru orice alt lucru, pe care Hristos nu l-a avut în vedere prin rânduiala Cinei. Rânduiala a fost poruncită spre binele spiritual al celor ce sunt părtași Cinei. De aceea, dacă cei care vin nu caută acest bine, și nu vin din vreo dorință după binele lor spiritual sau dintr-o prețuire conștiincioasă față de porunca lui Dumnezeu, ci doar cu un anumit scop sau pentru anumite avantaje trecătoare… acești oameni mănâncă și beau în chip nevrednic. Așa procedau corintenii, despre care apostolul vorbește în textul nostru. Ceea ce îi mâna pe corinteni să vină la rânduială nu era ca ei să comemoreze moartea lui Hristos după rânduiala Lui sau ca să capete vreun bine spiritual, ci să își hrănească trupurile și să își satisfacă poftele senzuale, nedeosebind trupul Domnului.

Oamenii ar trebui să se cerceteze în aceste lucruri, pentru a nu-și mânca sau bea condamnarea. Cei care vin nepotrivit sau în această manieră nevrednică și care trăiesc în tot acest timp în păcate cunoscute sau nu au luat niciodată hotărârea fermă împotriva trăirii în astfel de păcate și care hrănesc un duh de ură și răutate față de frații lor, sau care nu țintesc la nimic altceva decât la unele lucruri străine de scopul rânduielii, ei își mănâncă și bea propria judecată. Altfel spus, participarea lor prin a mânca și a bea nu face decât să îi expună riscului condamnării veșnice și le pecetluiește acea condamnare.

Cei care iau parte în chip vrednic, mănâncă și bea viața veșnică; altfel spus, participarea lor la Cină le va fi de folos sufletelor lor și va stimula mântuirea lor, astfel că promisiunea vieții veșnice le este pecetluită³. Dar cei care mănâncă și bea în chip nevrednic, își mănâncă și își bea propria condamnare; altfel spus, prin a mânca și a bea, ei se expun mult riscului condamnării și își pecetluiesc condamnarea.

Motivele afirmațiilor de mai sus sunt următoarele: Venirea la Cină într-o astfel de manieră este o batjocorire oribilă a rânduielii și a lucrurilor simbolizate de ea. A veni și a pretinde că mănâncă trupul lui Hristos și că bea sângele Lui⁴ și a îndrăzni să își permită în același timp să își continue practicile lor stricate și a le aduce în prezența lui Hristos și la părtășia în trupul și sângele Lui – dau dovada unui mare dispreț a Cinei. Dacă cineva ar fi invitat la masa unui prinț și și-ar permite în mod voit și încăpățânat să vină cu hainele pângărite de sus până jos cu excremente, aceasta ar fi o mare batjocură la adresa prințului, care l-a invitat.

Astfel, va fi un semn grav de batjocură la adresa rânduielii, a lui Isus Hristos și a trupului și sângelui Lui ca vreun om să se folosească de ele pentru vreun scop trecător. Astfel de persoane se fac vinovate de trupul și sângele Domnului; ei se fac ucigași ai lui Hristos. Celor care au stat lângă Hristos când a fost răstignit și au tratat răstignirea cu ușurătate, după cum au tratat și trupul lui Hristos, când era pe moarte sau deja mort, cu lipsă de demnitate și cu dispreț, pe bună dreptate li se va imputa participarea la uciderea Lui. Astfel, cei care tratează cu dispreț aceste simboluri ale trupului străpuns și ale sângelui vărsat al lui Hristos, se fac vinovați de trupul și sângele Domnului, adică de omorârea Lui.

Există două modalități de a mânca și bea trupul și sângele lui Hristos. Una este a mânca și a bea ca hrană spirituală, așa cum fac participanții ce iau Cina în chip vrednic. O alta înseamnă a mânca trupul și a bea sângele lui Hristos așa cum fiarele sălbatice își mănâncă prăzile: este ca și cum ei ar bea sângele lui Hristos într-o sete ucigașă după el. Ei mănâncă trupul Lui așa cum spuneau unii despre Iov, când tânjeau să se facă răzbunare: „O, dacă am fi avut carnea lui!” (Iov 31:31, lit. KJV). Aceasta înseamnă a mânca și bea asemenea ucigașilor lui Hristos, despre care se poate spune metaforic că ei ar fi mâncat trupul și ar fi băut sângele lui Hristos, adică privindu-L ca pe o pradă a răutății lor. Cei ce iau parte nevrednic la Cină sunt părtași cu ucigașii Lui. Ei se fac vinovați de trupul și sângele Domnului.

Ei își mănâncă și bea propria condamnare pentru că, în felul acesta, ei își exprimă disprețul față de ceea ce, altfel, ar fi singurul lor remediu în fața condamnării, adică trupul și sângele lui Isus Hristos. Cei care, prin a mânca și bea, Îl primesc pe Isus Hristos, își mănâncă și își bea mântuirea, deoarece ei Îl primesc pe Mântuitorul. Dar cei care, prin a mânca și bea, Îl calcă pe Hristos în picioare și, ca să zicem așa, Îl scuipă în față, își mănâncă și își bea propria condamnare pentru că ei aruncă această necinstire asupra singurului mijloc al mântuirii lor…

Această învățătură este folositoare spre avertizarea tuturor oamenilor și spre îndemnarea lor să se cerceteze cu grijă înainte de a veni la Cina Domnului, astfel încât să nu își pecetluiască propria condamnare. Dacă nu ți-ai predat sufletul în mâna Satanei, ca să vorbim astfel, cercetează-te cu grijă înainte de a veni la Cina Domnului. Dacă există vreunii… care au neglijat această responsabilitate a cercetării de sine înainte de a veni la Cina Domnului, ar face bine să nu o mai ignore. Dacă există vreunii care trăiesc în orice fel de nelegiuire împotriva căreia nu s-au ridicat, să nu se apropie de Cină până ce fac acest lucru. Dacă, după cercetarea de sine, te descoperi nepotrivit în aceste aspecte, nu vei avea nicio scuză dacă vei veni la Cină. Niciun lucru nu te va scuza, așa că, dacă vei continua în păcat, ai face mai bine să stai departe de Cină decât să vii. Dar ține minte că obiectivul cercetării de sine este să te corectezi înainte de a veni.

Dacă există acum cineva care vrea să se apropie de Cină, dar trăiește pe vreuna dintre căile răutății menționate, îi avertizez mai dinainte în Numele lui Isus Hristos să nu își închipuie că se pot atinge de Cină până ce nu s-au hotărât să abandoneze păcatele. Dacă trăiești pe vreo cale cunoscută a răutății, nu veni aici ca să îți mănânci și să îți bei condamnarea.

Fragment din „Self-Examination and the Lord’s Supper”, parte din Jonathan Edwards’ Sermons, ed. Mark Valeri (New Haven, CT: The Jonathan Edwards Center at Yale University, 1730-1731).

Note bibliografice și explicative

(1) comitere sau omitere – cineva săvârșește un păcat de omitere oridecâteori nu împlinește ceea ce i se poruncește, și face un păcat de comitere, când face ceea ce îi este interzis sau când face un lucru bun în sine, dar îl face dintr-o motivație greșită.

(2) rânduială/sacrament – conceptul de sacrament a apărut plecând de la termenul grec mysterion, care are sensul de „taină/mister”. Mysterion a fost apoi tradus în limba latină ca sacramentum, în latina clasică având sensul jurământului de credință al soldaților, însoțit de un simbol de tipul unui tatuaj. De aici, ideea de sacrament a ajuns cunoscută ca „un semn al lucrurilor sfinte” sau „un semn vizibil al unui har invizibil”. Romano-catolicii, ortodocșii greci, protestanții și baptiștii au folosit acest termen cu sensuri diferite. Termenul rânduială are sensul a ceea ce Dumnezeu Tatăl sau Hristos, Fiul, i-a poruncit poporului Lui să facă. Baptiștii și alți evanghelici folosesc adesea termenul rânduială făcând referire la botez și la Cina Domnului, încercând să facă astfel o notă discordantă față de punctele de vedere romano-catolic, ortodox, luteran, anglican și metodist.

(3) Autorul nu dorește să spună că participarea la Cină le-ar aduce mântuirea, ci sensul este că ea le confirmă mântuirea tocmai ca urmare a apropierii de celebrarea morții lui Hristos cu cercetare de sine care arată că sunt în credință și prețuiesc suferințele și moartea lui Hristos ca Substitut al lor. – n.tr.

(4) Autorul nu dorește să transmită ideea de a mânca și bea literal din trupul respectiv sângele lui Hristos, ci de a mânca și bea spiritual, prin credință.

În zadar pretind oamenii că au credința, dacă nu trăiesc în sobrietate, în neprihănire și evlavie în această lume. Cei cărora Dumnezeu le-a arătat binele – pe Hristos însuși – și au scăpat prin credință de povara păcatului aruncând-o asupra Lui, fiind astfel mântuiți, vor face dreptate, vor iubi mila și vor umbla smeriți cu Dumnezeul lor. – Thomas Boston