Locuiește Hristos în tine?

Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă încercați-vă. Nu recunoașteți voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteți lepădați. (2 Corinteni 13:5)

Fie ca Duhul Dumnezeului celui viu să înfigă sabia până la capăt în dimineața aceasta, ca să se simtă acum puterea lui Dumnezeu în fiecare inimă, cercetându-i și testându-i esența. „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință” (2 Cor. 13:5).

În primul rând, cercetează-te, pentru că acesta este un lucru de cea mai mare importanță. Comercianții mai mici primesc monedele mărunte în casierie fără să se uite prea mult la ele, dar când vine vorba de [monede din] aur, le vor scutura bine, le vor cântări și le vor analiza, căci nu-și pot permite să piardă atât din micul lor câștig. Apoi dacă cineva le întinde o bancnotă mai mare, vei vedea că o vor așeza cu nerăbdare în fereastră pentru a deosebi dacă este una adevărată, dacă toate semnele sunt corecte, căci dacă pierd o sumă atât de mare, ar putea da faliment. Totuși, dacă vă înșelați în chestiunea sufletelor voastre, sunteți înșelați cu adevărat. Priviți bine la temeiul stării voastre, priviți bine la ceea ce gândiți despre viața voastră și la tot ceea ce faceți, dar amintiți-vă că tot aurul și argintul pe care îl aveți nu este decât zgura cuptorului prin comparație cu subiectul pe care vreau să vi-l pun înainte. Aici avem de-a face cu suflete, cu sufletele voastre nemuritoare! Sunteți gata să le riscați?

În momente de panică, rareori îi vei vedea pe oameni având încredere în semenii lor. Mi-aș dori ca Dumnezeu să stârnească o panică astăzi, așa încât niciun om să nu aibă încredere în meritele și acțiunile proprii. Ați putea să aveți încredere în semenii voștri cu mult mai multă siguranță decât puteți avea încredere în voi înșivă. Vă veți gândi, bărbați și frați, ce sunt sufletele voastre? „Viața este mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea” (Luca 12:23). Așadar, sufletul trebuie prețuit mai mult decât trupul, așa cum trupul este mai important decât haina cu care ne îmbrăcăm. Iată hainele mele! Dacă vei fura aceste haine, dar îmi vei lăsa trupul neatins, n-o să pierd mare lucru. În ce privește trupul meu, identitatea lui, la urma urmei vedeți că el nu este decât zdreanța care îmi îmbracă și acoperă sufletul. Trupul mi se poate îmbolnăvi și poate să se asemene cu o haină ruptă. Aș putea să îmi permit să îmi pierd trupul dar, o, Doamne, nu îmi pot permite ca sufletul să îmi fie aruncat în Iad! Ce pericol înfricoșător ar fi dacă nu ne cercetăm pe noi înșine! Un pericol veșnic. Este pericolul cerului sau al Iadului, al favorii veșnice a lui Dumnezeu sau al blestemului Lui veșnic! Bine spune apostolul: „Pe voi înșivă încercați-vă”.

În al doilea rând, cercetează-te pentru că, dacă faci o greșeală în această privință, nu o mai poți repara niciodată. Un falit ar putea să își piardă averea dintr-o dată, și după aceea să strângă o altă avere. Dar dacă falimentezi spiritual în această viață, nu vei mai avea niciodată oportunitatea de a ajunge în ceruri. Un mare general poate să piardă o bătălie, dar, cu îndemânare și curaj, poate să își recapete onoarea prin a câștiga o altă bătălie. Dar dacă ești învins în bătălia acestei vieți, nu vei mai putea să îți încingi armura, căci ești învins pe veci! Ziua este pierdută, și nu există nicio nădejde că vei fi în măsură să o recâștigi, nici măcar nu vei avea șansa de a încerca. Om bun, totul se decide acum sau niciodată! Ține minte aceasta! Starea veșnică a sufletului tău se rezolvă astăzi. Ai putea să amâni, să îți risipești oportunitățile, să consideri religia ca o preocupare de mâna a doua, să o pui în mâna preotului tău, a predicatorului tău sau a prietenului tău, însă în lumea viitoare vei regreta veșnic această greșeală, și nu vei mai avea nicio nădejde să o poți corecta.

Cercetează-te, pentru că mulți au greșit. Acesta este un lucru pe care vreau să îl afirm cu toată autoritatea, și sunt sigur că voi toți puteți să îl confirmați prin observațiile voastre. Cât de mulți oameni din această lume își închipuie că sunt evlavioși, când de fapt nu sunt! În cercul prietenilor tăi există persoane care pretind că sunt creștini, oameni despre care rămâi uimit de îndrăzneala de a face aceasta! Prietene, dacă alții au greșit, oare crezi că tu ai putea să nu greșești? Dacă vezi oameni în jurul tău care cad în erezie, crezi că tu ești scutit? Ești mai bun decât ei? Nu, în niciun caz. Și tu ai putea să greșești. Cred că pot vedea stâncile de care multe suflete s-au izbit spre pierzarea lor – stâncile mândriei și ale cântecului de sirenă¹ al încrederii în sine care te atrag către aceste stânci chiar în dimineața aceasta. Oprește-te, marinarule, oprește-te, te implor! Stai la distanță ca să îți poți ocroti sufletul. Mulți au pierit. Mulți își deplâng chiar în acest ceas pierzarea veșnică, iar aceasta nu a fost cauzată de nimic altceva decât de faptul că ei nu s-au cercetat niciodată pentru a vedea dacă sunt în credință.

Vreau să apelez acum la fiecare persoană prezentă aici. Nu-mi spune că ești un membru vechi al bisericii. Mă bucur să aud asta, însă insist să te cercetezi. Poți fi dintre cei care pretind religia de 30 sau 40 de ani, și totuși poate să vină o zi a încercării, când religia ta va fi testată și dovedită ca un buștean putred al pădurii. Nu-mi spune că ești diacon. Poți fi asta, și totuși să fii amăgit spre condamnarea ta. Nu îmi șopti că ești predicator. Frații mei în lucrare, putem lăsa deoparte robele noastre doar pentru a îmbrăca cingătorile focului Iadului! Putem merge de la amvoanele noastre, după ce le-am predicat altora ceea ce n-am cunoscut niciodată noi înșine, și să trebuiască să ne alăturăm plânsetelor veșnice ale sufletelor pe care le-am urmat în aceeași amăgire. Fie ca Dumnezeu să ne salveze de la o astfel de condamnare! Niciun om să nu-și strângă mâinile la piept spunând: „Eu n-am nevoie să mă cercetez”, căci nu există vreun om aici sau oriunde în lume care să nu aibă motive întemeiate să se testeze și să se cerceteze astăzi.

Mai mult, cercetați-vă, pentru că Dumnezeu vă va judeca. În mâna lui Dumnezeu stă balanța. Nu vei fi luat în Rai pentru ceea ce pretinzi că ești, ci vei fi cântărit – fiecare dintre voi veți fi puși pe cântar! Ce moment va fi acela pentru mine și pentru tine, când ne vom afla pe cântarul uriaș al lui Dumnezeu. Este clar că, dacă n-ar fi existat credința în Domnul Isus Hristos și certitudinea că vom fi îmbrăcați în final în neprihănirea Lui, cu toții am tremura la gândul de a fi vreodată prezenți acolo, și ca nu cumva să ajungem să ne dăm jos de pe cântar cu acest verdict: „Tekel” – („Mene, mene, tekel, upharsin”) – „cântărit, înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor” (Dan. 5:25, 27). Dumnezeu nu va judeca aurul și argintul Lui după aparențe, ci fiecare vas va fi curățit în foc. Fiecare dintre noi va trebui să trecem printr-o cercetare și testare foarte amănunțită. Dragilor, dacă inimile noastre ne condamnă, cu atât mai mult ne va condamna Dumnezeu. Dacă ne este teamă să ne cercetăm, avem motiv să tremurăm la gândul cercetării înfricoșătoare a lui Dumnezeu! Unii dintre voi simțiți că sunteți condamnați acum chiar de o biată ființă ca mine. Cu cât mai mult, așadar, ar trebui să fiți condamnați când Dumnezeu, în haina tunetului Său, vă va chema pe voi și pe toți semenii voștri la judecata infailibilă de apoi. Fie ca Dumnezeu să ne ajute acum să ne cercetăm!

Mai am să vă dau un motiv. Cercetați-vă, dragii mei prieteni, pentru că, dacă aveți îndoieli, cea mai rapidă cale de a scăpa de îndoielile și temerile voastre este cercetarea de sine. Cred că multe persoane se îndoiesc constant de starea lor veșnică pentru că nu se cercetează.

Cercetarea de sine este cea mai sigură cale de vindecare pentru jumătate din îndoielile și temerile care necăjesc poporul lui Dumnezeu. Privește la căpitanul din depărtare! El este în corabia lui și le spune marinarilor: „trebuie să mânuiți corabia cu cea mai mare atenție și să vegheați, căci vă spun adevărul, nu știu unde ne aflăm. Nu cunosc exact latitudinea și longitudinea, și pot exista stânci în apropierea noastră, așa că riscăm ca în curând să ne alegem cu o corabie zdrobită”. El se coboară în cabina lui, cercetează harta, face o inspecție a cerurilor, se întoarce și spune: „întindeți toate pânzele și mergeți înainte cu bucurie. Am descoperit unde ne aflăm. Apa este adâncă și avem parte de o mare fără obstacole. Nu este nevoie să vă necăjiți, căci cercetarea pe care am făcut-o m-a mulțumit”. Cât de ferice îți va fi dacă, după ce te vei cerceta, poți să spui: „știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea” (2 Tim. 1:12). Atunci vei putea să mergi înainte bucuros și fericit, pentru că cercetarea a dat un rezultat bun. Dar dacă ai parte de un rezultat trist? Este mai bine să îl afli acum decât atunci când va fi prea târziu. Una dintre rugăciunile pe care o spun adesea și doresc să mă rog așa câtă vreme trăiesc este aceasta: „Doamne, descoperă-mi cele mai rele lucruri din starea mea. Dacă am trăit într-o mângâiere falsă, Doamne, alung-o de la mine. Fă-mi cunoscut ce sunt și unde mă aflu, și mai degrabă lasă-mă să cred lucruri prea aspre despre starea mea înaintea Ta, decât să mă imaginez prea sigur și, astfel, să pier în închipuirile mele”. Fie ca aceasta să fie o rugăciune a fiecărei inimi, și să fie ascultată din ceruri!

Dar acum, întrebarea este aceasta: cum ar trebui să te cercetezi? Voi încerca să te ajut, și o voi face pe scurt.

În primul rând, dacă vrei să te cercetezi, începe cu viața ta publică. Ești necinstit? Poți să furi? Poți să înjuri? Ești dedat beției, necurăției, blasfemiei, luând Numele lui Dumnezeu în deșert și spurcând ziua Lui sfântă? Poți să o iei pe scurtătură. Nu mai este nevoie să treci prin alte teste. Acela care face aceste lucruri nu moștenește Împărăția lui Dumnezeu (Efes. 5:5). Ești un reprobat, iar mânia lui Dumnezeu rămâne asupra ta. Starea ta este înfricoșătoare. Ești blestemat acum și, dacă nu te pocăiești, vei fi blestemat în veci.

Și totuși, creștine, în ciuda multor tale păcate, poți spune: „prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, dar caut să trăiesc o viață neprihănită, evlavioasă și sobră, în mijlocul unei generații stricate și perverse”. Amintește-ți totuși că prin faptele tale vei fi judecat în final. Faptele tale nu te pot mântui, dar ele pot dovedi dacă ești sau nu mântuit! Dacă ele sunt fapte rele, pot dovedi că nu ești deloc mântuit. Trebuie să spun că, în acest caz, noi toți avem motive întemeiate să tremurăm, căci acțiunile noastre exterioare nu sunt ceea ce ne-am dori să fie. Să mergem fiecare la casa lui și să cădem cu fețele la pământ, strigând din nou: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul” (Luca 18:13); să căutăm mai mult har, așa încât, măcar de aici înainte, viețile noastre să fie mai consecvente și mai în acord cu Duhul lui Hristos.

Apoi este un alt set de teste, cel al vieții private. Poți trăi fără rugăciune, fără cercetarea Scripturilor? Trăiești fără a te gândi la Dumnezeu? Poți trăi ca un străin față de Cel Preaînalt, neavând nicio dragoste față de El și nicio temere de El? Dacă așa stau lucrurile, poți scurta calea către verdict: „ești plin de fiere amară și în lanțurile fărădelegii” (F.A. 8:23). Dar dacă inima ta este dreaptă, vei putea să spui: „Nu pot trăi fără rugăciune. Trebuie să îmi deplâng rugăciunea, dar aș plânge de zece ori mai mult dacă nu m-aș ruga. Iubesc Cuvântul lui Dumnezeu, ‚toată ziua mă gândesc la el’ (Ps. 119:97). Iubesc poporul Lui. Iubesc casa Lui. Pot spune că mâinile mele sunt adesea îndreptate în sus, către El. Chiar și când inima mea este ocupată de lucrurile acestei lumi, ea se înalță adesea la tronul Său de har”. Creștine, este un bun semn pentru tine dacă poți trece prin acest test, căci așa poți nădăjdui că totul este bine.

Mergi însă ceva mai profund. Ai plâns din cauza stării tale pierdute? Ți-ai deplâns vreodată starea pierdută înaintea lui Dumnezeu? Ai încercat vreodată să te mântuiești și ai descoperit că totul este faliment? Ai fost adus în punctul în care să te sprijini simplu, total și în întregime numai pe Hristos? Dacă da, atunci ai trecut testul foarte bine. Ai credința în Hristos – o credință care te face să Îl iubești? O credință care îți dă puterea să ai încredere în El în ceasul cel mai întunecat? Poți spune cu adevărat că ai o dorință ascunsă către Cel Preaînalt – că Îl iubești pe Fiul Său, că dorința ta este după căile Sale, că simți influența Duhului lui Dumnezeu și cauți în fiecare zi să trăiești tot mai mult în părtășia Duhului Sfânt?

În final, poți spune că Isus Hristos trăiește în tine? Dacă nu, ești un reprobat. Deși poate fi aspru un astfel de cuvânt, da, ești un reprobat. Dacă însă Hristos Isus este inima ta, chiar dacă ea ar fi atât de întunecată încât cu greu poți spune că El se găsește acolo, totuși ești acceptat în Cel Preaiubit și poți să te „bucuri cu o bucurie negrăită și strălucită” (1 Petru 1:8).

Fragment dintr-o predică rostită în dimineața zilei Domnului, la 10 Octombrie 1858, la Music Hall, Royal Surrey Gardens.

Note bibliografice și explicative

(1) cântec de sirenă – un lucru misterios și atractiv, dar periculos; mitologia greacă vorbește despre sirene, care erau pe jumătate femei, pe jumătate păsări. Cântecele lor frumoase îi atrăgeau pe marinari prea aproape de țărmul mortal și stâncos al insulei sirenelor. Când corăbiile se zdrobeau de țărm, legendele spun că sirenele se coborau de pe stânci în apă, pentru a devora trupurile marinarilor.