Cercetați-vă

Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă încercați-vă. Nu recunoașteți voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteți lepădați. (2 Corinteni 13:5)

Corintenii erau criticii epocii apostolilor. Ei își atribuiau un credit deosebit pentru îndemânare în educație și limbă, și, ca majoritatea oamenilor care se cred înțelepți, ei își foloseau greșit înțelepciunea și învățătura. Ei au început să îl critice pe apostolul Pavel, atacându-i stilul: „epistolele lui sunt cu greutate și pline de putere; dar când este de față el însuși, este moale, și cuvântul lui n-are nicio greutate” (2 Cor. 10:10). Ba chiar, nefiind mulțumiți cu asta, au mers până acolo încât au negat calitatea sa de apostol. Pentru un moment din viața lui, apostolul Pavel a ajuns îndemnat să spună că „a ajuns nebun”, căci, spune el, „voi m-ați silit. Dar voi trebuia să mă lăudați; căci, măcar că nu sunt nimic, totuși cu nimic n-am fost mai prejos de acești apostoli așa de minunați” (2 Cor. 12:11). Apostolul le-a scris două epistole. În ambele, el este hotărât să îi critice în timp ce se apără pe sine, și, după ce i-a dezarmat complet pe oponenții lui și a smuls sabia criticilor din mâinile lor, a îndreptat-o către inimile lor, spunându-le: „‚Pe voi înșivă încercați-vă’. Mi-ați disputat doctrina, dar cercetați ‚dacă sunteți [voi] în credință’. M-ați împins să îmi dovedesc calitatea de apostol, dar ‚pe voi înșivă încercați-vă’ (2 Cor. 13:5). Folosiți puterile pe care le-ați utilizat atât de greșit împotriva mea, folosiți-le pentru puțină vreme asupra propriilor caractere!”

Iar acum, dragii mei prieteni, greșeala corintenilor este greșeala vremurilor noastre. Când veți ieși din casa lui Dumnezeu, nimeni să nu-i spună aproapelui său: „Ți-a plăcut predicatorul? Ce crezi despre predica din dimineața aceasta?” Oare aceasta este întrebarea pe care ar trebui să o puneți la plecarea din casa lui Dumnezeu? Ați venit aici ca să îi judecați pe slujitorii Domnului? Știu că este un lucru mărunt să fim judecați de oameni, căci Judecătorul nostru este Domnul Dumnezeu. Înaintea Lui vom sta în picioare sau vom cădea. Dar voi ar trebui să vă puneți o întrebare mai folositoare pentru voi decât oricare alta. Ar trebui să spuneți: „M-a izbit cuvântul acela? Oare acele vorbe nu ilustrează precis starea mea? Am primit o mustrare pe care o meritam, un cuvânt de îndemn sau de cercetare. O să pun la inimă ceea ce am auzit, și să nu îl mai judec pe predicator, căci el este mesagerul lui Dumnezeu pentru sufletul meu. Am venit aici să fiu judecat de Cuvântul lui Dumnezeu, nu să Îi judec eu Cuvântul”. Dar, întrucât în inimile noastre, ale tuturor, există o mare reținere față de cercetarea de sine, voi insista asupra acestui subiect câteva minute, îndemnându-ne la zel, pe mine însumi și pe voi toți, spre cercetarea noastră pentru a vedea dacă suntem în credință…

În primul rând, voi explica acest pasaj, chiar dacă nu are nevoie de explicații.El este foarte simplu. Totuși, studiindu-l și gândindu-ne la el, inimile noastre pot deveni mai profund afectate de apelul lui. „Pe voi înșivă încercați-vă” [cu sensul de examinare, cercetare de sine, n.tr.]. Cine nu înțelege acest cuvânt? Și totuși, aș vrea să aduc câteva sugestii ca să știți mai bine care este sensul lui.

„Cercetarea” este o idee didactică. Un băiat este trimis la școală pentru o vreme, iar dascălul lui îi dă extemporal. El îl chestionează pentru a vedea ce progrese a făcut, pentru a verifica dacă a învățat ceva. Creștine, catehizează-ți inima! Chestioneaz-o pentru a vedea dacă a crescut în har. Chestioneaz-o ca să vezi dacă cunoaște sau nu evlavia vie. Cerceteaz-o: trece-ți inima printr-o analiză profundă pentru a vedea ce știe și ce nu știe, prin învățătura Duhului Sfânt.

Mai apoi, cercetarea de sine este o idee din domeniul militar. „Pe voi înșivă încercați-vă”, sau inspectați-vă. Parcurge regimentul acțiunilor tale și examinează toate motivațiile tale. Așa cum, în ziua inspecției, căpitanul nu este mulțumit doar să-i vadă pe oamenii lui de la distanță, ci trebuie să analizeze tot echipamentul lor, tot așa privește-te și tu în profunzime. Cercetează-te cu cea mai scrupuloasă grijă.

Cercetarea de sine este o idee legală. „Pe voi înșivă încercați-vă”. Probabil că ai văzut martorii din boxă, când avocatul îi cercetează sau le cere mărturia. Observă faptul că n-a existat niciodată vreun intrus mai nevrednic de încredere și mai mincinos decât propria-ți inimă. Când cercetezi o persoană lipsită de onestitate – una care are scopuri ascunse – vei așeza capcane pe calea ei pentru a descoperi când te minte. Așa să procedezi și cu inima ta. Chestioneaz-o înainte și înapoi, în felul acesta și în felul acela, căci dacă există vreo cale de scăpare, dacă există vreo modalitate de auto-amăgire, fii sigur că inima ta trădătoare va fi gata să se folosească de aceste subterfugii.

Cercetarea de sine are ceva în comun cu ideea de călător. Eu cred că, în original, versetul are sensul acesta: „mergeți drept prin ființele voastre”. Dacă un călător ar trebui să scrie o carte despre o țară, el nu ar fi mulțumit să îi parcurgă doar granițele, ci merge, ca să zicem așa, de la Dan la Beer-Șeba, trecând prin mijlocul țării. El se urcă pe dealurile înalte, îmbăindu-și fruntea în strălucirea soarelui. El coboară în văile adânci, unde tot ceea ce poate vedea printre vârfurile semețe ale munților este cerul albastru ca o strâmtoare. El nu este mulțumit să se uite de departe asupra râului lat, ci urcă până ce ajunge la izvorul acestuia. El nu va fi satisfăcut să vadă roadele de la suprafața pământului, ci trebuie să descopere mineralele care stau în pântecele lui. Același lucru trebuie să-l faci cu inima ta. „Pe voi înșivă încercați-vă”. Mergi prin ființa ta, de la început până la sfârșit. Nu te așeza doar pe munții caracterului tău public, ci pătrunde și în văile adânci ale vieții tale personale. Nu te lăsa mulțumit să navighezi pe râul lat al acțiunilor tale exterioare, ci mergi în amonte până la pârâul strâmt, până ce vei descoperi motivațiile tale secrete. Nu privi doar la performanțele tale, care nu sunt decât produsul solului, ci sapă adânc în inima ta și cercetează principiul care te animă. „Pe voi înșivă încercați-vă”. Acestea sunt cuvinte foarte importante, cuvinte care ne cer să ne gândim repetat la ele. Mă tem că puțini dintre noi, foarte puțini, ajung vreodată la greutatea deplină a acestui îndemn solemn: „Pe voi înșivă încercați-vă”.

Mai există un cuvânt pe care îl veți vedea imediat, dacă veți avea plăcerea să priviți la text: „Pe voi înșivă încercați-vă” [de data aceasta cu sensul de a oferi dovezi, de a se testa, nu doar de a face o auto-analiză, n.tr.]. Aceasta înseamnă mai mult decât cercetarea de sine. Aș vrea să arăt diferența dintre cele două. Un om este pe cale de a cumpăra un cal. El îl analizează. Privește la el. Se gândește că ar putea să găsească anumite defecte, așa că îl cercetează cu atenție. Totuși, după ce l-a examinat, dacă este un om prudent, el îi spune vânzătorului: „Trebuie să probez acest cal. Dă-mi-l pentru o săptămână, pentru o lună sau pentru câtva timp, așa încât să pot proba animalul înainte de a-l cumpăra”.

Vedeți voi, în dovezi se găsesc mai multe lucruri decât în cercetare. Acesta este un termen mai profund și el merge până la rădăcina și esența subiectului. Chiar ieri am citit o ilustrație a lui. Înainte de lansare, o corabie este cercetată. Când este lansată, este analizată cu atenție, dar înainte de a i se permite să iasă pe mare, corabia face o călătorie de probă. Ea este astfel testată, iar când este încercată un pic și s-a dovedit că răspunde la comenzile căpitanului, că motoarele funcționează corect și că totul este în ordine, poate pleca în călătorii lungi. „Pe voi înșivă încercați-vă”. Nu sta în cămăruța ta, să te privești în izolare, ci ieși în această lume grăbită, și vei vedea ce fel de evlavie¹ ai. Amintește-ți că religia multor oameni poate rezista cercetării de sine, dar nu va aduce dovezile realității ei. Putem sta liniștiți acasă, să privim la religia noastră și să spunem: „Ei bine, cred că asta merge bine în viața mea!” Ar fi ca în cazul materialelor din bumbac pe care le poți cumpăra de la orice magazin: vânzătorii ți-ar garanta că nu se decolorează, și așa ți se va părea când te uiți la ele, dar nu le poți spăla decât când le aduci acasă. Religia multor oameni este de felul acesta. Este suficient să te uiți la ea și să ajungi să pui ștampila aprobatoare pe ea, dar când vine momentul ca acea religie să fie pusă în practică în viața de zi cu zi, culorile ei încep să se piardă, și omul descoperă că religia lui nu este ceea ce credea inițial. În Scriptură avem o relatare cu câțiva oameni foarte neînțelepți care nu voiau să meargă la un ospăț deosebit dar, pe cât de nebuni erau, a fost unul dintre ei care le-a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc” (Luca 14:19). El a avut măcar suficientă înțelepciune lumească ca să se ducă să-și probeze boii. Dovediți-vă pe voi înșiși în același fel! Încercați să arați pe ogorul responsabilităților, ca să puteți vedea dacă puteți suporta jugul slujirii Evangheliei. Nu vă rușinați să vă supuneți unor astfel de teste. Testați-vă în cuptorul vieții zilnice, și se poate ca simpla cercetare a cămării inimii să descopere că sunteți un fals, că v-ați putea dovezi niște reprobați în final. „Pe voi înșivă încercați-vă… pe voi înșivă încercați-vă [testați-vă]”.

Există o propoziție pe care am omis-o până aici, anume aceasta: „Pe voi înșivă încercați-vă, dacă sunteți în credință”. „O”, zice unul, „poți să mă cercetezi dacă sunt în credință. Sunt un creștin biblic, după standard, cu un caracter bun și adevărat; nu am nicio teamă de orice ar putea surveni în cercetarea mea, ba chiar cred că se va dovedi că sunt mai sus de acest standard”. Dar, ah, prietene… cel ce trăiește prin credință; cel ce simte că ea operează asupra lui și este principiul lui de viață; cel ce conștientizează că locuința lui este credința, că doar acolo poate locui, că ea este atmosfera pe care el o respiră și brâul cu care își încinge coapsele – un astfel de om este în credință. Dar repet, fără efectul ei asupra inimii ca principiu de viață, nici măcar toată biblicitatea din lume nu va mântui un singur om. „Pe voi înșivă încercați-vă, dacă sunteți în credință”.

„Nu recunoașteți voi…?” Dacă nu, ai neglijat studiul adecvat al inimii tale! La ce îți va folosi să știi o mulțime de alte lucruri, dacă nu te cunoști pe tine însuți? Tu tot rătăcești ici și colo, când cea mai bogată comoară stă în pragul casei tale! Te preocupi cu treburi irelevante, în timp ce lucrul cel mai important a rămas ignorat și pierdut. „Nu recunoașteți voi că Isus Hristos este în voi?” Mai ales, nu știi că Isus Hristos trebuie să fie în inima ta, luând chip și trăind acolo, altfel ești un reprobat?² Altfel spus, ești o persoană nevrednică, un simplu ipocrit, unul contrafăcut!³ Religia ta nu este decât deșertăciune și spoială. „De aceea se vor numi argint lepădat, căci Domnul i-a lepădat” (Ier. 6:30).

Dar ce înseamnă să Îl ai pe Isus Hristos în tine? Romano-catolicii își agață crucea de gât, dar creștinul adevărat o poartă în inimă. Prieteni, o cruce în inimă este cel mai dulce balsam pentru o cruce în spate. Dacă ai o cruce în inimă – Hristos răstignit în tine, nădejdea slavei – toată crucea necazurilor acestei lumi ți se va părea suficient de ușoară, încât vei putea să o suporți cu ușurință. Hristos în inimă înseamnă Hristos crezut, Hristos iubit, Hristos unit cu sufletul, Hristos în părtășie cu sufletul, Hristos ca hrana noastră zilnică și noi ca temple și palat în care Isus Hristos umblă zilnic. Ah, mulți dintre cei de aici sunt total străini de sensul acestei fraze. Ei nu știu ce înseamnă să Îl aibă pe Isus Hristos în ei. Deși voi știți puțin despre Hristos la Calvar, nu știți nimic despre Hristos în inimă. Țineți minte că Hristos pe Calvar nu va mântui niciun om dacă Hristos nu este în inimă. Fiul Mariei, născut în staul, nu va mântui niciun suflet dacă El nu Se naște de asemenea în inimile voastre și dacă nu trăiește acolo, fiind bucuria voastră, puterea voastră și mângâierea voastră. „Nu recunoașteți voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteți lepădați”.

Fragment dintr-o predică rostită în dimineața de duminică, 10 Octombrie 1858, la Music Hall, Royal Surrey Gardens.

Note bibliografice și explicative

(1) evlavie – respect și dragoste față de Dumnezeu, manifestate prin ascultare și devoțiune.

(2) reprobat – persoană coruptă moral, respinsă de Dumnezeu.

(3) contrafăcut – are asemănarea unui lucru, dar îi lipsesc trăsăturile adevărate.

Cercetarea de sine este o responsabilitate necesară pentru toți cei din Biserică și necesită multă sârguință în realizarea ei. – Stephen Charnock

Ca oricare alt lucru din Biblie, este cert că, fără sfințenie, nimeni nu Îl va vedea pe Domnul (Evrei 12:14). La fel de sigur este că sfințenia este rodul invariabil al credinței mântuitoare, testul real al regenerării, singura dovadă sănătoasă a harului care locuiește în noi și consecința certă a unirii vii cu Hristos. – J. C. Ryle