De ce Îl iubesc adevărații creștini pe Hristosul nevăzut

„Isus Hristos, pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut” (1 Petru 1:7-8).

Creștinii adevărați Îl iubesc pe Hristos pentru că au nevoie de El. Oamenii iubesc mâncarea care le este necesară și fără de care trupurile lor ar muri de foame; ei își iubesc hainele și locuințele, fără de care, în perioadele de iarnă, trupurile lor ar îngheța.

Oamenii își iubesc prietenii de care au nevoie și pe care, cu voia lui Dumnezeu, se bizuie și de la care își primesc ajutorul. Dar nimic în lumea aceasta nu este atât de necesar pentru trup pe cât este Domnul Isus Hristos de necesar pentru suflet. Și, după cum frumusețile sufletului sunt de departe mai importante decât cele ale trupului, tot așa nevoile sufletului sunt de departe mai importante decât nevoile trupului. Ele nu își pot găsi răspunsul în nimeni altcineva decât în Isus Hristos. Iată de ce creștinii adevărați Îl iubesc.

La momentul convertirii, când sunt convinși de păcat și treziți din falsa lor siguranță carnală, o, ce mare nevoie au ei de Hristos! Ei s-au văzut pe ei înșiși ca niște oameni pierduți, și numai Hristos a fost Cel care i-a putut salva! Ei au simțit rănile conștiinței, și numai Hristos a fost acolo pentru a le vindeca! Ei s-au temut de mânia lui Dumnezeu, și numai Hristos a fost acolo ca să îi elibereze! Iertarea, împăcarea și mântuirea pe care ei le-au primit prin Hristos au pus fundamentul celei mai înflăcărate iubiri pentru Hristos; și ei încă simt o nevoie continuă ca Hristos să le aducă iertarea zi de zi și să le dea porția zilnică de har.

Ei au nevoie de Hristos ca să îi lumineze când trec prin perioade de întuneric, să îi trezească atunci când sunt adormiți, să îi elibereze când sunt în strâmtorare, să îi întărească în slăbiciune, să îi mângâie în întristare, să îi scoată biruitori în ispită, să îi ridice când sunt căzuți, să îi ghideze când sunt cuprinși de îndoială, să îi încurajeze când au temeri, să îi întărească atunci când se clatină, să îi restaureze când se rătăcesc!

Doar Hristos poate face toate acestea pentru ei, și chiar mai mult decât atât. De aceea, datorită nevoii lor și a utilității lui Hristos pentru ei, creștinii adevărați Îl iubesc.

Creștinii adevărați Îl iubesc pe Hristos datorită frumuseții Lui, care nu se vede și nu se poate vedea cu ochii trupești, dar care este evidentă pentru ochii credinței. Iată descrierea făcută lui Hristos cel Preaiubit de către Mireasa Lui, Biserica, în Cântarea Cântărilor 5. În acest pasaj, fiicele Ierusalimului o întreabă pe soția bolnavă de dragoste: „Ce are iubitul tău mai mult decât altul, o, cea mai frumoasă dintre femei? Ce are iubitul tău mai mult decât altul, de ne rogi așa de fierbinte?” Și iată ce descriere oferă mireasa în versetul 10: „Iubitul meu este alb și rumen, deosebindu-se din zece mii!” Și după ce laudă, în versetele 11-14, calitățile, frumusețea și desăvârșirea Lui în metafore împrumutate din frumusețile diferitelor părți ale trupului omenesc, ea concluzionează astfel în versetul 16: „Așa este iubitul meu, așa este scumpul meu, fiice ale Ierusalimului!” Mireasa este identificată aici ca fiind cea mai deosebită dintre femei, nu doar de către femeile din Ierusalim, ci și de Preaiubitul ei, care are o privire mai pătrunzătoare și care deopotrivă laudă și admiră frumusețea ei în capitolul 6:4-5: „Frumoasă ești, iubito, ca Tirța, plăcută ca Ierusalimul, dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor. Întoarce-ți ochii de la mine, căci mă tulbură”. Și apoi în versetul 10: „Cine este aceea care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor?”

Dar ce frumusețe este în Cel Preaiubit? Dacă Biserica este peste măsură de frumoasă, cât de frumos trebuie să fie Isus Hristos, de la care Biserica își primește toată frumusețea! Despre El se spune că este alb și rumen, prin aceasta arătând frumusețea feței Lui; despre înfățișarea Lui ni se spune că este precum Libanul și precum cedrii tineri, lucru care arată măreția feței Sale. Despre gura Lui se spune că este numai dulceață, și cu adevărat este dulceață, prin Cuvântul plin de har care iese din gura Lui. Nicio învățătură nu este atât de dulce ca învățătura lui Hristos; niciun sfat nu este atât de dulce precum sfaturile lui Hristos; nicio promisiune nu este atât de dulce ca făgăduințele lui Hristos.

Și ca să însumeze toate trăsăturile și perfecțiunea Lui într-o expresie, ni se spune despre El: „așa este scumpul meu” („cu totul fermecător” cf. KJV). Nu există vreo persoană sau lucru atât de încântător în lume despre care se poate spune că este „cu totul fermecător”. În cele mai binevoitoare persoane se pot găsi multe defecte și în cele mai frumoase lucruri se pot găsi multe imperfecțiuni – dar Hristos este „cu totul fermecător!” El nu are nicio trăsătură lipsită de frumusețe deplină, căci în El nu se poate găsi vreo pată, vreun defect sau vreo imperfecțiune. El este încântător în orice privință; există o frumusețe incomparabilă și extraordinară în Persoana lui Hristos, în orice aspect.

În Hristos, natura umană se împletește cu cea dumnezeiască și El este pe deplin fermecător în ambele. Natura Lui umană este alcătuită din trup și suflet. Trupul Lui este cel mai frumos, de o frumusețe și strălucire glorioasă. Orice lucru ar fi existat în El în starea Sa smerită de pe Pământ, fiți siguri că a fost transformat în slavă supremă acum, când El este în stare glorificată. În Filipeni 3:21 ni se vorbește despre un trup de slavă. Dacă fața lui Moise a strălucit de slavă după conversația lui de 40 de zile cu Dumnezeu pe Muntele Sinai, care este parte din lucrurile de jos, cât de strălucitor trebuie să fie trupul lui Hristos, care este deja de peste 1700 de ani pe Muntele Sionului, în locurile cerești! Sunt convins că trupul lui Hristos este cel mai frumos dintre toate trupurile vizibile – dar frumusețea sufletului lui Hristos excelează.

Nicio creatură nu ar putea avea trăsături atât de strălucitoare cum sunt cele din sufletul lui Hristos. Toate trăsăturile care se găsesc sau s-ar putea găsi în orice creatură sunt ca un fulg, când sunt puse în balanță cu greutatea trăsăturilor și a perfecțiunilor Sale glorioase! Când a fost aici, pe Pământ, Hristos l-a depășit de departe pe cel mai impresionant om ce a locuit pe Pământ. El l-a depășit pe Moise în blândețe, pe Solomon în înțelepciune, pe Iov în răbdare; și cu cât mai mult excelează El acum, când se află în Cer! El nu doar că întrece duhurile oamenilor făcuți desăvârșiți, ci și pe cei mai slăviți și sfinți îngeri, care n-au păcătuit vreodată. Dacă vreo ființă creată are înțelepciune, ea nu este decât o rază, căci Hristos este Soarele! Dacă vreuna are bunătate, ea nu este decât o picătură, căci Hristos este oceanul! Dacă vreuna are sfințenie, nu este decât o scânteie sau o umbră întunecată, căci Hristos este strălucirea slavei Tatălui! Dacă ea are Duhul, Îl are numai într-o anumită măsură, în timp ce lui Hristos, Duhul Îi este dat fără măsură! (Ioan 3:34).

Hristos este cu totul încântător în umanitatea Lui, care este atât de strâns unită cu divinitatea Lui; și cât de încântător este El în dumnezeirea Sa! Ca Dumnezeu, El este egal cu Tatăl în toate atributele Lui glorioase. Divinitatea lui Hristos implică supremația ființei Lui, căci El Se numește pe Sine „Eu sunt”^[1] (Ioan 8:28); implică supremația slavei Lui, căci este numit „Domnul slavei” (1 Cor. 2:8) și „Împăratul slavei” (Ps. 24:7) – „Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei!” Acest verset este interpretat de unii ca făcând referire la înălțarea lui Hristos, iar îngerii și sfinții pregătesc calea pentru intrarea Lui triumfală și pentru stăpânirea Lui asupra palatului Său ceresc.

În Noul Testament ni se oferă multe descrieri ale Persoanei Lui încântătoare, și aș vrea să amintesc aici doar una, anume cea din Coloseni 1:15-19: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El”. Dacă citim, credem și luăm aminte la această măreață descriere a lui Hristos, trebuie să vedem și să spunem că El este cel mai măreț și cel mai frumos – și că niciun preaiubit nu este precum Preaiubitul creștinilor adevărați. De aceea, creștinii adevărați Îl iubesc pe Hristos pentru frumusețea Lui.

Creștinii adevărați Îl iubesc pe Hristos datorită dragostei Lui nemaipomenite, pe care El o nutrește față de ei. El este Cel care îi iubește mai întâi și cu o dragoste necondiționată. El îi iubește cu o dragoste delicată și plină de compasiune, cu o dragoste activă și în faptă, cu o dragoste blândă și răbdătoare. Dragostea Lui este infinită, fără margini.Dragostea Lui este fără termen de comparație, este superioară. Dragostea Lui este ieșită din comun, este dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. Dragostea Lui este neschimbătoare. Dragostea Lui este veșnică, fără vreun sfârșit sau capăt. El i-a iubit când ei erau contaminați în păcatele lor, și i-a spălat cu propriul sânge. El i-a iubit când ei erau goi în sufletele lor și i-a îmbrăcat cu haina neprihănirii Lui. El îi iubește în suferințele și întristările lor, și este Mângâietorul lor; îi iubește în nevoile și strâmtorările vieților lor, și este Binefăcătorul lor. El îi iubește în viață, și este viața sufletelor lor; El îi iubește și în moarte, și este sprijinul inimilor lor; și El îi iubește după moarte, și va fi partea lor veșnică de moștenire!

Este un lucru deosebit ca adevărații creștini să Îl iubească pe Hristos pentru frumusețea Lui; dar este ceva și mai nobil ca ei să Îl iubească datorită dragostei Lui, mai ales că ambele motive sunt incomparabile și ambele sunt de nepătruns.

Fragment din Adevărata dragoste pentru Hristos, disponibilă la Editura MAGNA GRATIA.

[1] „EU SUNT CEL CE SUNT” este numele sacru al lui Dumnezeu și al ființei Sale veșnice autosuficiente din Vechiul Testament (v. Exod 3:14). În ebraică, Numele Lui este format din patru litere: YHWH, o tetragramă. „Iahve” este pronunția cea mai pe larg acceptată de teologii evrei. Evreii considerau acest nume prea sacru pentru a fi rostit de către oameni, astfel că ei au adăugat vocale la acele consoane, astfel s-a ajuns la Numele Iehova. – n.ed.