Tematici: Bărbatul creștin Familia biblică Soți și tați Categorie: Familia creștină

Amenințări la adresa evlaviei în tinerii bărbați

John Angell James

Este bine să cunoaștem care sunt acestea și de ce depind ele, așa încât să știm cum să le evităm. Ignoranța asupra unui subiect ca acesta ar fi în ea însăși unul dintre cele mai mari pericole. În multe cazuri, a cunoaște pericolele la care ne expunem constituie în sine o cale de a le evita. Așadar, gândește-te cu grijă la următoarele lucruri:

I. Te afli în pericolul de a cădea pradă răului atunci când părinții nu îți mai cercetează viața, nu te mai mustră și nu te mai înfrânează cu nimic. Trebuie recunoscut faptul că familia însăși este uneori o scenă a pericolelor pentru morală și religie. În anumite familii, tinerii văd și aud foarte puține lucruri care sunt gândite să le facă bine: exemplul părinților este de partea păcatului, și aproape orice lucru care este spus sau făcut izvorăște din firea pământească, fiind predispus să producă o influență nefavorabilă în ce privește evlavia și poate chiar în ce privește moralitatea. Acolo unde aceasta este situația, îndepărtarea de familie poate fi un beneficiu… Mulți bărbați tineri care, la vremea când au părăsit casa, au plâns din cauza nevoii care i-a împins să părăsească peisajul copilăriei lor și să iasă de sub protecția aripilor părinților lor, au ajuns să spună că acela a fost cel mai bun și mai strălucitor moment din viețile lor. Acest lucru i-a îndepărtat de scenele de pericol moral și i-a condus către mijloacele harului și pe calea vieții veșnice… Totuși, acest lucru nu este aplicabil tuturor familiilor. Dacă există unii părinți care sunt nepăsători în ce privește caracterul moral sau religios al copiilor lor, care nu sunt modele bune de urmat, nu le dau vreo învățătură, nici nu le impun vreo restricție, ci le permit să-și satisfacă nelimitat plăcerile și nu-i mustră la comiterea păcatului, există totuși mult mai mulți care acționează într-un fel mai înțelept și bun.

În multe circumstanțe, părinții sunt morali, și tot așa, în multe situații, ei sunt pioși.[1] În timp ce primii sunt nerăbdători să-și ferească copiii de vicii și să le vorbească despre virtuți, cei din cea de-a doua categorie merg mai departe și se străduiesc să-i crească în frica de Domnul… Poate că ai fost crescut într-o familie cu obiceiuri care au ținut de o moralitate rigidă. Părinții tăi s-au străduit să-ți formeze caracterul pe o bază corectă. Ai fost familiarizat cu glasul învățăturii, mustrării și avertizării. Ai fost subiectul constant al unei nerăbdări părintești ca să nu fii ignorant și să nu greșești. Dacă ai fost văzut în compania unui străin sau a unui tânăr cu un caracter îndoielnic, ai fost supus tirului întrebărilor părintești și avertizat. Dacă ai adus acasă o carte, ea a fost cercetată. Dacă ai rămas prea târziu la o întâlnire, mai mult decât obișnuiai, ai putut vedea privirea nerăbdătoare a mamei tale și ai auzit glasul tatălui tău spunând, „fiule, de ce-ai venit atât de târziu, unde ai fost?” Pe scurt, te-ai simțit constant inspectat și sub presiunea unei înfrânări care nu s-a relaxat niciodată. Teatrul și alte locuri ale contaminării morale au fost strict interzise. Fără îndoială, ai simțit puțină înclinație să vizitezi acele locuri ale viciilor. Ai auzit dimineața și seara cum a fost citită Scriptura și vocea rugăciunii cum s-a ridicat înaintea lui Dumnezeu pentru tine. Cu astfel de exemple, fiind sub o astfel de învățătură și în mijlocul unei astfel de scene, n-ai avut nicio oportunitate și n-ai simțit nicio înclinație să te dedai viciilor. Uneori te-ai gândit că înfrânarea a fost probabil prea severă și grija lor exagerată…

Dar toate acestea sunt acum de domeniul trecutului: ai plecat sau ești pe punctul de a pleca din familie. A venit momentul (și nu-l vei uita niciodată) când acele brațe, care te-au ținut pe când erai prunc, acum te îmbrățișează, care te-au hrănit cândva, acum te strâng la piept, în timp ce vocea tremurândă a mamei tale exclamă: „La revedere, băiatul meu”. A venit momentul când tatăl, întotdeauna blând, astăzi mai blând ca oricând, a prelungit acea despărțire tristă și a spus: „Fiule, nu mai pot veghea asupra ta. Dumnezeul a cărui providență te îndepărtează acum de casa tatălui tău să fie Protectorul tău și să te păzească de relele acestei lumi păcătoase. Amintește-ți că, chiar dacă ochiul meu nu te mai poate vedea, ochiul Lui te vede constant. Teme-te de El”. Iată-te acum, tinere, în locurile în care inimile părinților tăi tremurau să te știe, în mijlocul capcanelor și a pericolelor acestei lumi rele, unde cercetarea tatălui tău nu te mai poate ajunge și unde ochii înlăcrimați ai mamei tale nu te mai pot privi… Departe de acasă, un tânăr înclinat către vicii va găsi oportunități de satisfacere a înclinațiilor lui rele în situații foarte ciudate pentru a practica virtutea. Inima lui rea, bucurându-se de absența părinților lui, va face ca acea absență să devină o motivație de a păcătui. Din când în când, șoapta va veni din interior, „tatăl meu nu este aici să mă vadă, și mama mea nu va afla. Nu mă aflu sub cercetarea lor. Înfrânarea nu mai există. Pot să merg oriunde îmi doresc, pot să mă împrietenesc cu cine vreau și să nu mă tem nici de mustrare și nici de disciplină”. O, tinere, gândește-te la ticăloșia de nedescris a unui astfel de comportament. Nu te dezonorează să acționezi atât de ticălos și atât de rău, să te folosești de absența tatălui tău pentru a face acele lucruri despre care știi că ar atrage cea mai puternică dezaprobare din partea lui și că l-ar lovi cu cea mai mare amară durere, dacă ar fi prezent? Și totuși mulțimi de tineri acționează în felul acesta ticălos, și au plecat din casa părinților lor ruinându-și viețile pe vecie. Acționează, tinere, acționează ca și cum ai fi conștient că ochiul tatălui tău ar fi asupra ta.

II. Pericolul tău este multiplicat de spiritul independenței și al încrederii în sine (legat, cum se obișnuiește, de multă ignoranță și lipsă de experiență) așa cum tinerii bărbați sunt înclinați să presupună, când pleacă din casa părintească și merg în lume. „S-a terminat acum cu stăpânirea părinților, ei nu mai sunt la îndemână pentru a fi consultați sau ca să ascult de ei, și chiar dacă ar fi, cred că este momentul să gândesc și să acționez pentru mine însumi. Sunt propriul stăpân acum. Sunt un tânăr bărbat, nu mai sunt un copil. Sunt capabil de judecată, de a deosebi lucrurile, de a stabili ce este bine și ce este rău pentru viața mea. Am dreptul, și îl voi folosi, să îmi formez propriul standard de moralitate, să îmi selectez propriile modele de caracter, și să făuresc propriile planuri. Cine are dreptul de a se amesteca peste mine?”

Probabil că acestea sunt gândurile tale, și ele sunt încurajate de mulți dintre cei din jurul tău, care îți sugerează că nu mai trebuie să fii condus ca o păpușă, ci trebuie să te folosești de libertatea ta și să acționezi ca un bărbat. Da, dar cât de mulți au fost cei care s-au folosit de această libertate și au abuzat-o în scopuri criminale și fatale. Ea a fost o libertate de a distruge toată practica virtuților formate în familie, de a submina toate principiile implantate de grija părinților lor, și de a alerga către toate practicile rele, împotriva vocii de avertizare care s-a ridicat din copilăria lor. Mulți tineri bărbați nici n-au plecat bine de sub înfrânarea părintească și au devenit propriii stăpâni, că au și alergat la orice loc de distracție, s-au dedat la tot felul de vicii, s-au inițiat în toate tainele nelegiuirii, și au dat glas curiozității nelegiuite de a cunoaște lucrurile pe care nu le cunoșteau până atunci, și au intrat în felul acesta în părtășie cu toate lucrările neroditoare ale întunericului. Fericiți ar fi fost aceștia dacă s-ar fi gândit că independența care îi eliberează de sfatul și controlul părinților este ucigașul evlaviei, moralității și fericirii, și a dovedit ruina a mulțimi de tineri care promiteau anterior atât de mult. Înțelept este acel tânăr și cu siguranță binecuvântat va fi el când, chiar dacă a părăsit casa tatălui său și a ajuns la anii maturității, se consideră privilegiat și îndatorat să își privească părinții ca pe sfătuitorii lui, mângâietorii lui și, în anumite privințe, cei ce stăpânesc peste el. El permite în felul acesta ca înfrânările pe care le-a avut acasă să îl urmeze și în afară. Aflat în mijlocul complexității periculoase a vieții, el este mulțumitor să accepte slujirea înțeleaptă a unui tată care să-l călăuzească în anii tinereții lui.

III. Numeroasele surse de încurajare la practicarea viciilor de care abundă fiecare loc, în special orașele și localitățile mari, și oportunitățile de a te ascunde în acestea constituie o sursă de mare pericol. În capul listei tuturor acestora trebuie pus teatrul, care poate fi găsit acolo cu toate puterile lui de atracție și în fascinația lui cea mai distructivă. Nimic nu poate fi spus prea apăsat sau prea tăios despre tendința distructivă a scenei și nici prea zelos ori pasional în avertizarea tinerilor de a nu se aventura în brațele acestuia. El constituie în mod categoric calea cea lată și poarta cea largă ce duce la pierzare.

Esența reprezentărilor dramatice ține de elemente concepute clar pentru a corupe mintea tinerilor prin a face apel la cele mai fierbinți, puternice și periculoase patimi. Dramele, indiferent cum ar fi exprimate în pasaje atent alese și cu un sentimentalism josnic ocazional, sunt gândite în mod uzual pentru a stârni mândria, ambiția și răzbunarea, în timp ce comediile, atât de adesea potrivite gusturilor publicului, și de aceea cerute foarte mult de acesta, sunt școala intrigilor, a relațiilor intime ilicite și a preocupării cu dorințele și poftele trupești. Totuși, nu doar subiectul pieselor de teatru, în el însuși, este corupător, ci și reprezentarea de pe scenă, cu toate acompaniamentele teatrului… Chiar și gândirea emoțională împrumută orice ajutor posibil pentru a face teatrul și mai rău. El este viciul recomandat de atracția muzicii, picturii, arhitecturii, oratoriei și elocvenței însoțite de tot ce este fascinant în frumusețea feminină și strălucitor în costumația elegantă… Ar fi ușor să enumerăm aceste rele, chiar dacă sunt mari și multe, la care frecventarea teatrului te vor expune… El ridică patimile deasupra tonului lor adecvat și induce astfel un dispreț față de acele subiecte grave și serioase ale vieții, care nu au în ele nimic altceva decât simplitate și importanță, care să le facă atractive. Teatrul aprinde gusturile josnice și ticăloase și creează o tânjire constantă după plăcere în el. El nu doar că împietrește inima împotriva religiei, așa încât un bărbat care iubește teatrul nu mai poate fi atras către religie până când devine convins că trebuie să abandoneze cu totul aceste distracții, ci el tocește gradual conștiința, aducând-o la un stadiu de insensibilitate față de morala sănătoasă.

Prietenii răi sunt de asemenea o sursă de pericol. Probabil că mai mulți tineri sunt ruinați de acesta decât de orice alte mijloace care pot fi menționate. Mulți dintre cei care au plecat din căminul lor cu un caracter nepângărit și cu o minte nu doar curată, la modul relativ, ci cu adevărat necunoscători ai căilor strâmbe ale viciilor, fiind simpli, lipsiți de experiență și fără viclenie, au tremurat la început la ispita oricăror acte păcătoase grosolane, dar cu trecerea timpului au căzut pradă influenței puternice a prietenilor lor răi. Omul este o ființă socială, iar înclinația către a avea prieteni este deosebit de puternică în tinerețe, perioadă în care este necesar să fie vegheat cu o grijă mai mare decât în orice altă perioadă a vieții, din cauza forței mai mari exercitată de prieteni în formarea caracterului lui. Întâlnim ici și colo câte un tânăr care este atât de ocupat cu treburile sale, atât de interesat de cultivarea minții lui și atât de rezervat în înclinațiile lui, încât nu vei vedea în el vreo dorință după prietenii. Dar cu mult mai mare este numărul celor care se mândresc cu tovărășiile lor și sunt dornici să se bucure de acestea și, dacă nu sunt extrem de grijulii în selectarea prietenilor lor, se află în pericolul iminent de a-și alege prieteni care doar le vor dăuna. Tinere, este aproape imposibil să rămâi un om de caracter într-o societate plină de vicii… iar acești prieteni nu-și vor găsi liniștea până când nu te vor face la fel de rău ca ei înșiși. Cu cât mai plăcuți, mai inteligenți și mai prietenoși sunt ei, cu atât mai periculoasă și mai amăgitoare este influența lor. Un tânăr senzual, dar cu maniere elegante, cu un umor viu, cu un temperament atractiv și o minte inteligentă, constituie instrumentul cel mai poleit al Satanei spre distrugerea sufletelor nemuritoare.

Femeile pline de vicii sunt la fel de înfricoșătoare ca și bărbații răi, și poate mai mult decât aceștia… Tinere, păzește-te de acest pericol pentru sănătatea ta, pentru morala ta și pentru sufletul tău. Oriunde vei merge, această capcană este așezată înaintea picioarelor tale. Veghează și roagă-te ca să nu cazi în ispită. Pune-ți o gardă strictă asupra simțurilor tale, asupra imaginației tale și asupra patimilor tale. Odată ce te supui ispitei, ai pierdut. Puritatea este pierdută. Odată ce ți-ai pierdut demnitatea, te vei putea deda cu lăcomie la orice fel de necurăție.

Petrecerile cu băuturi, chiar dacă nu sunt atât de răspândite pe cât erau cândva sau pe cât de grave sunt alte capcane, sunt suficient de dese pentru a fi considerate surse de pericol… Unii tineri greșit călăuziți au ambiția să arate că sunt capabili să bea băuturi amestecate și să toasteze lăudăros la nesfârșit. Ce obiectiv josnic și senzual! Tinere, dacă nu vrei să fii așezat în mormântul bețivului, zdrobit de boală și încheindu-ți viața ta ticăloasă în sărăcie și răutate, păzește-te de obiceiul murdar, degradant și distructiv al consumului de alcool. Amintește-ți cuvintele celui mai înțelept dintre oameni: „Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînțelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roși? Ale celor ce întârzie la vin, și se duc să golească paharul cu vin amestecat” (Prov. 23:29, 30). Studiază această imagine inimitabilă și clară a beției și a consecințelor ei, și începe să trăiești având în tine oroarea beției… O spun iarăși și cu toată tăria posibilă, începe să trăiești cu o groază față de beție.

IV. Voi încheia această listă înfricoșătoare a pericolelor prin a menționa prevalența necredinței alături de zelul și iscusința celor care o promovează și o instigă, aceasta formând o altă sursă de pericol pentru tineri. N-a existat vreo epocă în timpul căreia necredința să fie mai ocupată ca acum… Eforturile necredincioșilor de a răspândi principiile lor printre oamenii obișnuiți și în clasa de mijloc se dovedesc a fi cu totul energice în zilele noastre. Sistemul socialismului, dacă poate fi denumit astfel, își anunță dogma de bază care spune că omul este în întregime o ființă a circumstanțelor,[2] că el nu este în niciun sens autorul opiniilor și dorințelor sale, nici fondatorul sau susținătorul caracterului său… Ca și cum n-ar fi fost suficient să șocheze opinia publică cu un sistem atât de monstruos, gusturile publicului și toate simțămintele noastre sociale sunt îngrozite de afirmațiile nerușinate ale autorului acestuia,[3] care spune că scopul și dorința lui este să abolească instituția căsătoriei și să reconstruiască societatea pe baza asocierii nelegalizate dintre sexe și a libertății neînfrânate de a divorța. Chiar dacă un astfel de sistem este absurd și distrugător al moralei, el este popular printre mulți. Motivul este evident: însăși imoralitatea este motivația lor principală. Odată ce cred acest lucru, ei consideră că ar putea să comită oricâte crime și-ar dori, căci responsabilitatea pentru acestea a dispărut și remușcarea este disipată. Indiferent de păcat, vinovăția nu li se mai poate imputa, căci totul se datorează circumstanțelor care au condus la acel păcat. Aceasta este o cale scurtă pentru a ajunge ticălos, și încă una foarte ușoară.

Trebuie să fie evident că între imoralitate și necredință există o legătură strânsă și ea produce o reacție constantă în mințile unora. Un tânăr cade în ispită și comite păcatul, și, în loc să se pocăiască, așa cum îi este responsabilitatea și în interesul lui, în multe cazuri el încearcă să-și reducă la tăcere conștiința prin a se convinge pe sine că religia nu este decât ipocrizie și că Biblia nu este adevărată. Necredința lui îl pregătește acum să avanseze în păcat. Astfel, viciul cheamă în ajutor erezia, iar erezia întărește viciul, și amândouă conduc victima lor la pierzare și ruină. Ca să te păzești împotriva unor astfel de pericole, trebuie să studiezi bine dovezile revelației… Hristos în inimă este singurul lucru pe care să te bazezi ca mijloc de apărare împotriva atacurilor necredincioșilor și a influenței principiilor acestora.

O zi neagră în analele multor familii a fost acea zi când fiul și-a luat rămas bun de la părinții lui și și-a început testarea și luptele pe marea cale a vieții omenești. Lacrimile care s-au scurs în acea circumstanță au constituit o prezicere tristă, deși necunoscută la vremea respectivă, a altor lacrimi care aveau să curgă într-o succesiune lungă din cauza nebuniilor, viciilor și ticăloșiilor acelei tinereți nefericite. Istoria a zeci de mii de fii risipitori, a mormintelor timpurii a zeci de mii de părinți cu inimile zdrobite, și a durerilor profunde și grele a zeci de mii de familii dezonorate sunt dovada pericolelor care îl așteaptă pe tânăr la părăsirea familiei și că în cel mai mare pericol se găsește acela care nu cunoaște ce îl așteaptă pe cale și, când este informat, tratează subiectul cu indiferență, zâmbește la temerile exprimate de prietenii lui și nu simte niciun fel de frică în propria persoană.

Tinere, mai este speranță pentru tine dacă această prezentare te va trezi, te va alarma, va produce neîncredere în propria persoană și te va îndemna la vigilență și atenție. Dacă ești neexperimentat, încrezător în forțele proprii și grăbit în toate poftele tale, care se ascut și se întăresc; dacă ai o imaginație vie, o curiozitate excesivă și o inimă ușor de convins; dacă ești dornic să acționezi pe baza propriilor principii, tânjind să îți încerci degrabă aripile neexperimentate la părăsirea cuibului, și dacă ești probabil ambițios din fire, te afli în pericolul iminent al poftelor firii pământești și al poftelor inimii. Oprește-te și gândește-te la ce ai putea fi – un ornament al mărturiei pe care ai ales-o cândva, un membru respectabil al societății, un mărturisitor sfânt al religiei, un cetățean util al țării tale, un binefăcător pentru specia ta, și o lumină în lume. Totuși, pe cât este de înalt locul la care te poți ridica, pe atât este de adânc locul în care te poți cufunda, căci așa cum este fundul oceanului de adânc dacă îl măsori prin comparație cu vârfurile munților, așa de întunecate sunt prăpăstiile păcatului și condamnarea în care te poți prăbuși, și așa sunt de înalte vârfurile curăției și ale fericirii la care te poți înălța… Cercetează pentru o clipă sfera pe care o vei ocupa și umple-o în mintea ta cu ticăloșie, dezolare și pierzare. Privește la oportunitățile pierzării care se găsesc la îndemâna ta și la ce posibilități de sinucidere și crimă te poate conduce păcatul, dacă te vei lăsa sedus de influențele și stăpânirea lui.

Poți să îți distrugi reputația. După ce ți-ai creat bunul nume cu multă sârguință vreme de câțiva ani și ai căpătat respectul și stima din partea celor care te cunoșteau, ai ajuns ca, într-un singur ceas, prin a ceda în fața unei ispite puternice, să atașezi caracterului tău o pată întunecată, pe care nicio lacrimă n-ar putea să o spele vreodată și nicio pocăință n-ar putea să o îndepărteze, și care te va face să fii citit și cunoscut de toți oamenii, până când mormântul te va primi plin de suspine. Ai putea să ajungi obiectul disprețului universal și al dezgustului oamenilor buni, ca și batjocura celor stricați, așa încât, oriunde îți vei îndrepta privirile, nu vei găsi pe nimeni care să îți ofere un singur zâmbet de aprobare. Și cât de mulți sunt cei care, aflați într-o această stare, conștientizând cu amărăciune că, fără un prieten, lumea aceasta nu este decât o sălbăticie, au ajuns astfel, în paroxismul disperării, să se sinucidă.

Mintea ta, puternică din naștere și capabilă de o educație aleasă, poate ajunge, ca o floare delicată, să alerge sălbatică prin neglijență, să fie călcată în picioare prin pofte brutale și zdrobită prin violență. Simțămintele tale, care ți-au fost date să fie bucuria ta prin exersarea virtuților și prin îndreptarea lor către obiectele vrednice de ele, pot fi cu totul pervertite așa încât să devii asemenea multor demoni, care îți posedă și îți chinuie sufletul pentru că dorințele tale sunt îndreptate către lucrurile interzise și pentru că te complaci în exces în ele. Conștiința ta, care ți-a fost dată ca să te cerceteze, să te călăuzească și să-ți fie un prieten bun, poate fi rănită, lovită și tocită până când devine insensibilă, mută, inutilă în a te avertiza împotriva păcatului, în a te înfrâna sau mustra cu privire la el. Pe scurt, îți poți distruge sufletul nemuritor, și ce pierzare se poate asemăna cu pierzarea sufletului, atât de imensă, atât de îngrozitoare, atât de ireversibilă?

Poți să frângi inimile părinților tăi, să îi faci pe frații și surorile tale să se rușineze de tine, să fii o pacoste pentru societate, un blestem pentru țara ta, corupătorul moral al tinerilor, seducătorul virtuților feminine, risipitorul proprietății prietenilor tăi și, pentru a atinge punctul culminant al răutății tale, poți fi distrugătorul cercului de suflete nemuritoare în care te afli, trimițându-i pe unii la pierzare înainte ca tu însuți să ajungi la ea și determinându-i pe alții să te urmeze în prăpastia fără fund, de unde nu vei scăpa niciodată nici de vederea chinurilor lor și nici de glasul blestemelor lor. Cât de mare trebuie să fie puterea, cât de rea trebuie să fie virulența păcatului încât să-și sporească influența atât de mult și să-și folosească forța cu efecte atât de mortale, nu doar în distrugerea păcătosului însuși, ci și în a-i implica pe alții în pierzarea sa! Niciun om nu merge singur la pierzare. Nimeni nu piere singur în nelegiuirea lui, un lucru pe care orice om necredincios ar trebui să îl ia în considerare. El definește caracterul nu doar al unui sinucigaș, ci și al unui ucigaș, ba al celui mai rău dintre ucigași, căci el este un ucigaș de suflete. În ce situație critică te afli acum, situându-te între abilitatea de a te ridica la înălțimea deosebită a chemării tale sau de a te pogorî într-o pierzare atât de adâncă și într-o ticăloșie atât de intensă! Gândește-te! O, dacă ai fi înțelept, dacă ai înțelege aceste lucruri, dacă ai lua aminte la sfârșitul tău!


Fragment din cartea Addresses to Young Men: A Friend and Guide, Soli Deo Gloria, un imprint al Reformation Heritage Books, www.heritagebooks.org.


[1] pios – în acest context, credincios, ascultător și reverent față de Dumnezeu; devotat, evlavios.

[2] ființă a circumstanțelor – socialismul spune că acțiunile omului sunt determinate de forțe externe care influențează voința acestuia, motiv pentru care el nu este responsabil pentru ceea ce face.

[3] Karl Marx (1818-1883) – ateu german, revoluționar și fondator al socialismului.

Sus