Mânia unui tată evlavios

Iată cum este exprimată, mai întâi ca o interdicție: „Voi, părinților [taților, cf. KJV], nu îi întărâtați la mânie pe copiii voștri” (Efes. 6:4), iar copiii pot fi întărâtați la mânie astfel:

1. Prin cuvinte: prin a le da porunci nedrepte și excesive, prin mustrare frecventă, publică și severă, prin expresii pline de patimă și indiscreție și printr-un limbaj umilitor și abuziv, asemenea lui Saul față de Ionatan (1 Sam. 20:30).

2. Prin fapte: ca atunci când îi arată mai multă dragoste unuia decât altuia, așa cum a făcut Iacov cu Iosif, lucru care i-a incitat pe frații lui, până acolo încât l-au urât pe Iosif și nu-i puteau vorbi plăcut (Gen. 37:4); prin a nu le asigura hrană adecvată și suficientă (Matei 7:9-10; 1 Tim. 5:8); prin a nu le tolera recreația inocentă, de care trebuie să aibă parte copiii (Zah. 8:5); prin faptul că, atunci când ajung la vârsta potrivită pentru căsătorie, îi forțează să se căsătorească cu persoane nepotrivite cu înclinațiile lor sau îi înfrânează de la a se căsători cu cine își doresc, fără a avea un motiv justificat; prin a irosi resursele lor într-o trăire deșartă, când ar trebui să le păstreze și să economisească fie pentru a le folosi în prezent, fie spre binele viitor al copiilor lor, și în special prin orice tratament crud și inuman, ca acela al lui Saul față de Ionatan, când a încercat să-i ia chiar viața (1 Sam. 20:33-34).

Astfel de provocări trebuie evitate cu grijă, întrucât ele fac ineficiente toate poruncile, toate sfaturile și toate corecțiile, înstrăinându-și copiii de ei. Motivul pentru care să evităm aceste lucruri, oferit de apostol, este „ca să nu-și piardă nădejdea” (Col. 3:21; are sensul de a nu fi descurajați – n.tr.); ca nu cumva să fie copleșiți de durere și întristare și, astfel, duhurile lor să fie zdrobite și să devină lași, fără inimă și fără hotărâre. Fiind disperați să fie pe placul părinților lor și să intre în dragostea lor, copiii pot deveni nepăsători în ce privește îndatoririle lor și leneși în treburile lor. Fără îndoială, părinții au un drept să-i mustre pe copiii lor atunci când aceștia greșesc, căci a fost greșeala lui Eli că a fost prea blând și mustrările lui prea moi, când ar fi trebuit să îi înfrâneze pe fiii lui de la acțiunile lor rele. Ar fi trebuit să se fi încruntat către ei, să le poruncească și să-i amenințe cu severitate, chiar să-i pedepsească dacă continuau încăpățânați și neascultători (1 Sam. 2:23-24; 3:13). Ei pot folosi nuiaua corecției, lucru pe care trebuie să-l facă de timpuriu, câtă vreme mai este nădejde. Totuși, trebuie să facă aceasta cu moderație și dragoste, și să se străduiască să-i convingă de faptul că îi iubesc și să îi mustre spre binele lor. „Tații” sunt în special menționați, pentru că ei sunt cei mai înclinați să fie mai severi, în timp ce mamele sunt mai degrabă indulgente.

Fragment din A Body of Divinity, The Baptist Standard Bearer, www.standardbearer.org.