Răstignirea, învierea și substituția

„Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El, întrucât știm că Hristosul înviat din morți, nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 6:8-11).

Lucrurile la care se face referire în aceste patru versete constituie Evanghelia glorioasă pe care noi o predicăm:

1. Primul lucru indicat foarte clar aici este că Isus a murit. El, care era divin și, de aceea, era nemuritor, Și-a plecat capul înaintea morții. El, a cărui natură omenească a fost însoțită de atotputernicia naturii Sale divine, a găsit plăcere ca, în mod voluntar, să Se supună sabiei morții. El, care era pur și perfect, și, de aceea, nu merita moartea (care este plata păcatului), totuși S-a oferit de bunăvoie să moară, de dragul nostru. Aceasta este cea de-a doua notă pe portativul Evangheliei. Prima notă se referă la întruparea Lui: Isus Hristos a devenit om. Îngerii au considerat acest eveniment vrednic de cântecele lor și au făcut ca cerurile să răsune de cântare la miezul nopții. Cea de-a doua notă este că „la înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Fil. 2:8). El a murit ca jertfă. Eu socotesc că, după ce mulți miei din turmele oamenilor și-au vărsat sângele la piciorul altarului, a fost o scenă ciudată să Îl vadă pe Mielul lui Dumnezeu adus pe același altar pentru a fi jertfit. El este fără pată, fără zbârcitură sau orice alt lucru de acest fel. El este Întâiul născut al turmei, singurul Miel al Marelui Stăpân, un Miel ceresc, un Miel regal. Un astfel de Miel n-a mai fost văzut niciodată până atunci. El este Mielul căruia I se acordă închinare în Cer, și care trebuie să fie adorat cât ține această lume. Cum a fost posibil ca acel cap sfânt să fie de acord să simtă greutatea securii? Cum a fost posibil ca acea glorioasă victimă să fie junghiată cu adevărat? Este posibil ca Mielul lui Dumnezeu să Se supună cu adevărat morții? O, dar El face acest lucru fără a Se împotrivi. El este tăcut când este adus înaintea ucigașilor Lui, și Își încredințează sângele cald al inimii în mâna executorului, pentru ca astfel să poată plăti pedeapsa, spre stingerea mâniei lui Dumnezeu.

Vorbiți despre asta! Cerul să sune de muzică și Iadul să fie umplut de uluire! Isus, Fiul cel veșnic al lui Dumnezeu, Mielul Paștelui lui Iehova, a murit. Mâinile Sale au fost străpunse și inima Lui a fost zdrobită. Pentru a dovedi acest lucru, sulița L-a străpuns, fluidul vieții a curs ca un potop până la pământ – Isus a murit. Dacă ar exista vreo îndoială cu privire la acest lucru, îndoiala se referă la mântuirea ta și a mea. Dacă ar exista vreun motiv să punem sub semnul întrebării acest lucru, atunci am putea pune sub semnul întrebării posibilitatea mântuirii. Dar Isus a murit, iar păcatul a fost îndepărtat. Jertfa Lui a fumegat până la Cer, Iehova a mirosit un bun miros și a găsit plăcere ca, prin Hristos, Jertfa, să accepte rugăciunile, ofrandele și persoanele care fac parte din poporul Său.

Dar El nu a murit doar ca o victimă, ci și ca un substitut. Noi am fi fost atrași la această scenă ca niște soldați la un mare război, la care n-am fi vrut să mergem, căci suntem slabi, am fi căzut în bătălie și ne-am fi lăsat oasele să fie devorate de câinii Iadului. Dar El, Fiul cel puternic al lui Dumnezeu, S-a făcut substitut pentru noi, a intrat în câmpul de bătălie și a înfruntat prima acuzație a adversarului, în pustie. De trei ori l-a respins pe diavolul turbat și întreaga lui ceată de demoni, lovindu-i pe cei ce îl ascultau cu sabia Duhului, până ce vrăjmașul a fugit și îngerii au venit să-L mângâie pe Biruitorul împovărat. Dar conflictul nu s-a încheiat, căci vrăjmașul doar s-a retras pentru a-și împrospăta artileria și pentru a recruta forțele sale vaste pentru un asalt și mai groaznic. Vreme de trei ani, Marele Substitut a păzit terenul Său împotriva asalturilor continue ale avangardei inamicului, rămânând cuceritor în orice loc. Diavolii au fost scoși din mulți posedați, întregi legiuni de demoni fiind împinși să-și găsească refugiul într-o turmă de porci, iar Lucifer însuși a căzut ca un fulger din văzduhul puterii sale.

În final, a sosit momentul când Iadul și-a adunat toate forțele, când a sosit ceasul ca Hristos, ca Substitut al nostru, a trebuit să ducă ascultarea Sa la maximum: să Se facă ascultător până la moarte. El a fost un Substitut până aici – cum Și-ar fi putut trăda caracterul mediator cu această ocazie? Ar fi putut El să renunțe acum la preluarea responsabilităților noastre și să declare că trebuie să stăm în picioare și să dăm socoteală pentru noi înșine? Dar El nu face acest lucru. El S-a angajat în această lucrare, și o duce la bun sfârșit. Vărsând stropi mari de sânge, El nu S-a clătinat sub îngrozitorul asalt. Rănit în mâini și în picioare, a continuat să reziste, păstrându-Și terenul. Și, chiar dacă, de dragul ascultării, Și-a plecat capul pentru a muri, totuși, chiar prin moartea Lui, El a zdrobit moartea, punându-Și piciorul peste gâtul dragonului, zdrobind capul șarpelui vechi și lovind vrăjmașii noștri, făcându-i precum praful care este măturat de pe podea. Da, binecuvântatul Substitut a murit. Dacă ar exista vreo îndoială în legătură cu acest lucru, atunci noi ar trebui să murim, dar, întrucât El a murit pentru noi, cel credincios nu va muri. Datoria este plătită până la ultimul bănuț. Sabia lui Dumnezeu este așezată în teacă pe vecie, iar sângele lui Hristos a pecetluit-o acolo. Suntem eliberați, căci Hristos a fost legat! Trăim, căci Hristos a murit!

Moartea Lui ca Jertfă și ca Substitut este un lucru care ne mângâie; primim de asemenea consolare să știm că El a murit și ca Mijlocitor între Dumnezeu și om. Între Dumnezeu și noi exista o mare prăpastie, așa încât, dacă am fi vrut să trecem de la noi la Dumnezeu, n-am fi putut, și nici El nu ar fi putut veni la noi, dacă ar fi vrut să facă aceasta; dar Isus a venit îmbrăcat în hainele Sale de Mare Preot, purtându-Și platoșa, fiind împodobit cu efodul – El, Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec. Caracterul Lui regal nu trebuie dat uitării, căci capul Său este împodobit cu o coroană strălucitoare. Peste umeri, El poartă mantia profetică. Cum am putea să descriem slava fără egal a Profetului-Rege, a Preotului regal? Se va coborî El oare pe pământ? Da, așa va face. Ba încă El Se va coborî până în mormânt, turnând în felul acesta un pod peste prăpastia cea mare, așa încât Dumnezeu să poată avea părtășie cu omul!

Iată înaintea mea vălul greu care împiedică ochii muritorilor să vadă locul unde strălucește gloria lui Dumnezeu. Niciun om nu se poate atinge de acel văl, căci ar muri. Există vreun om care poate să îl dea la o parte? Acel om ar putea să se apropie de scaunul îndurării. O, dacă ar putea fi rupt acel văl de sus până jos, pe toată lungimea lui, căci separă sufletele noastre de Acela care locuiește între heruvimi! Tu, arhanghel puternic, ai putea îndrăzni să o rupi? Ai putea să încerci să faci lucrarea aceasta, cu prețul nemuririi tale, și astfel să pieri? Dar Isus vine, Regele nemuritor, invizibil, cu mâinile Sale puternice, și El rupe perdeaua de sus până jos, pentru ca acum oamenii să se poată apropia cu îndrăzneală, căci, atunci când Isus a murit, calea cea vie a fost deschisă. Cântați, o, cerurilor, și bucură-te, pământ! Nu mai există niciun zid de despărțire, căci Hristos l-a zdrobit! Aceasta este, așadar, una din marile componente ale Evangheliei, anume faptul că Isus a murit. Credeți că Isus a murit, dacă vreți să fiți mântuiți! Credeți că Fiul lui Dumnezeu Și-a dat viața. Puneți-vă nădejdea în acea moarte pentru a fi mântuiți, și veți fi mântuiți.

2. Dar Isus a înviat: acesta nu este un lucru mărunt în Evanghelie. Isus moare, oamenii Îl pun într-un mormânt nou, Îi îmbălsămează trupul cu miresme, iar vrăjmașii Lui au grijă ca trupul să nu fie furat. Piatra, sigiliul, gărzile – totul dovedește vigilența lor. Aha! Aha! Ce faceți voi, oameni? Puteți să închideți nemurirea într-un mormânt? Este adevărat, prietenii Iadului au vegheat mormântul, întrebându-se ce ar putea să se petreacă. Dar iată că vine a treia zi, și cu ea vine și mesagerul din Cer. El atinge piatra, aceasta se rostogolește, iar îngerul se așază pe ea, ca și cum ar sfida întregul Univers să încerce să pună piatra la loc. Isus Se trezește, ca un om puternic din somnul lui, împachetează ștergarul de pe capul Său și îl pune deoparte, ca și veșmintele în care dragostea Îl înveliseră, și le așază la locul lor, căci El are timp din abundență, nu Se grăbește, nu este pe punctul de a scăpa ca un fugar care aleargă de închisoare, ci ca unul a cărui eliberare din închisoare a venit legitim, așa încât Își părăsește celula în liniște. Astfel, El pășește afară din mormânt cu aer strălucitor, glorios. Isus trăiește! El a murit odată, dar a înviat din nou dintre cei morți! Nici nu este nevoie să detaliem aici. Trebuie doar să ne oprim pentru a remarca faptul că acest lucru este unul dintre aspectele cele mai minunate din întreg mesajul Evangheliei. Moartea a fost biruită! S-a găsit un Om care, prin puterea Sa, a fost capabil să lupte cu moartea și să o zdrobească. Mormântul este deschis! S-a găsit un Om capabil să îi desfacă cuiele și să îi elibereze comorile. Astfel, fraților, eliberându-Se pe Sine, El este capabil să îi elibereze și pe alții.

De asemenea, păcatul a fost iertat. Hristos S-a aflat în închisoare, ca un ostatic, păstrat acolo ca un garant. Acum, când El a fost eliberat, eliberarea Lui este o declarație, în Numele lui Dumnezeu, că El nu mai are nimic împotriva noastră. Substitutul nostru a fost eliberat și, prin urmare, și noi suntem eliberați. Acela care a plătit datoria noastră este liber, și noi suntem liberi în El! „A fost dat din pricina fărădelegilor noastre, și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți” (Rom. 4:25). Ba mai mult chiar, întrucât El a înviat dintre cei morți, ne dă dovada că Iadul este biruit. Ceea ce Iadul își dorea cel mai mult era să Îl țină pe Hristos sub călcâiul lui. „Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul” (Gen. 3:15). Dar șarpele a fost lovit de călcâiul lui Hristos, trupul Lui muritor fiind dincolo de puterea vrăjmașilor Lui, căci acel călcâi zdrobit s-a ridicat fără a fi rănit. Hristos n-a rămas cu nicio rană prin moartea Sa. Dragilor, cu aceasta ne vom lăuda noi: că Iadul este învins, Satana este tulburat și toate cetele lui au căzut înaintea lui Emanuel. Păcătosule, crede acest lucru! Este Evanghelia mântuirii tale. Crede că Isus din Nazaret te-a înviat din nou dintre cei morți, și pune-ți încrederea în El, pune-ți încrederea în El pentru a-ți salva sufletul! Întrucât El a zdrobit porțile mormântului, îți poți pune încrederea în El, în faptul că El poate purta păcatele tale, poate îndreptăți persoana ta, poate învia duhul tău și poate ridica iarăși,  trupul tău mort – și adevărat, adevărat îți spun, vei fi mântuit!

3. Ajungem acum la al treilea punct, fără de care Evanghelia ar fi incompletă: la fel cum Isus a murit, El este acum viu. După 40 de zile, El nu S-a întors în mormânt. El s-a ridicat de la pământ, dar într-un alt fel. De pe Muntele Măslinilor, El S-a ridicat în văzduh, până ce un nor L-a ascuns privirii ucenicilor. Și El trăiește până în ziua de azi. Acolo, înălțat la dreapta Tatălui Său, El stă strălucitor ca un soare, îmbrăcat în maiestate, fiind bucuria tuturor duhurilor glorificate și încântarea intensă a Tatălui Său! Acolo stă El, Domnul providenței! În mâinile Sale stau cheile Raiului, ale pământului și ale Iadului. El Se află acolo, așteptând ceasul când vrăjmașii Lui vor fi făcuți așternut picioarelor Sale. Și eu cred că Îl voi vedea, pentru că El trăiește ca să mijlocească pentru ai Lui. El Își întinde mâna rănită, o îndreaptă către platoșa care poartă numele poporului Său și, de dragul Sionului, nu întârzie să Își ofere pacea, iar de dragul Ierusalimului, nu Se odihnește, ci zi și noapte mijlocește: „Dumnezeule! Binecuvântează-Ți moștenirea, adună-i împreună pe rătăciții Tăi!” „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17:24).

Păcătosule care tremuri, lasă-L pe Mântuitorul cel viu să te înveselească. Pune-ți credința în El, pentru că doar El are nemurirea. El trăiește și îți aude rugăciunea; strigă la El, căci El trăiește pentru a prezenta acea rugăciune înaintea feței Tatălui Său. Pune-ți viața în mâinile Lui! El trăiește pentru a-i aduna împreună pe toți aceia pe care El i-a răscumpărat cu sângele Lui, ca să îi facă poporul turmei Lui, oameni răscumpărați de El. Păcătosule, crezi aceste lucruri ca pe niște realități? Dacă da, atunci odihnește-ți sufletul în ele, fii sigur de ele, și te poți considera mântuit.

4. Un singur lucru, și cântecul Evangheliei noastre nu are nevoie să se ridice mai sus: Isus a murit, El a înviat, trăiește, și trăiește pe veci. El nu va muri din nou. „Știm că Hristosul înviat din morți, nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui” (Rom. 6:9). Boala poate să viziteze această lume și să umple mormintele, dar nicio boală sau plagă nu se poate atinge de Mântuitorul cel nemuritor. Șocul ultimei catastrofe poate zgudui Cerul și pământul, până când stelele vor cădea ca niște frunze uscate de măslin, dar nimic nu Îl va mișca pe Mântuitorul cel neschimbător. El trăiește pururea! Nu există nicio posibilitate ca El să fie biruit de moarte. Acest lucru, de altfel, ne descoperă o altă parte a Evangheliei prețioase, fiindcă este sigur acum că, întrucât El trăiește pururea, niciun vrăjmaș nu-L poate birui. El i-a învins atât de clar pe vrăjmașii Lui și i-a izgonit de pe câmpul de bătălie atât de bine, încât ei nu se vor mai aventura niciodată să atace! Acest lucru dovedește de asemenea că viața veșnică a copiilor Lui este sigură. El trăiește pururea! Tu, sămânța lui Avraam, ești mântuit cu o mântuire veșnică prin îndurările sigure ale lui David. Starea ta în Cer și pe pământ a fost confirmată pe vecie. Dumnezeu este onorat, sfinții sunt mângâiați și păcătoșii înveseliți, căci El „poate să îi mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25).

Mă rog acum lui Dumnezeu să fii capabil să îți găsești odihna, în credință, agățându-te de una din aceste patru ancore. Isus a murit, sărmane păcătos. Dacă El a murit și a luat întristările tale, nu te va salva ispășirea Lui? Odihnește-te în asta. Milioane de suflete și-au găsit pacea în moartea lui Isus, care este ca o temelie de granit. Nicio furtună ai Iadului nu o poate zgudui! Agață-te ferm de crucea Lui, ține-te de ea, și ea te va susține. Nu poți să te lași dependent de moartea Lui, și să fii înșelat. Dar, dacă acest lucru nu îți este suficient, atunci amintește-ți că El a înviat. Apropie-te de acest lucru! El este dovedit victorios peste păcatul tău și peste vrăjmașul tău. De aceea, ai putea să nu îți predai viața, în dependență de El? Fără îndoială, au existat mii de sfinți care au găsit cea mai bogată mângâiere în faptul că Isus a înviat din nou dintre cei morți. El a înviat spre îndreptățirea noastră. Păcătosule, agață-te de acest lucru! Odată ce a înviat, El trăiește. El nu este un mântuitor mort, o jertfă moartă. El este capabil să îți audă rugăciunea și să îți răspundă. Fii dependent de un Mântuitor viu, lasă-ți acum viața în mâna Lui! El trăiește în veci și, de aceea, nu este prea târziu ca să te salveze. Dacă strigi la El, îți va auzi rugăciunea, chiar dacă ai pronunța-o în ultima clipă a vieții tale, căci El trăiește pururea! Chiar dacă ar veni sfârșitul pământului și ai fi ultimul om de pe planetă, totuși El trăiește pururea ca să mijlocească înaintea feței Tatălui Său. O, nu umbla pe căi rătăcitoare în speranța că vei găsi o altă nădejde!

Iată cele patru mari pietre de căpătâi pentru tine. Zidește-ți nădejdea pe ele, și nu îți va lipsi temelia cea mai sigură: El a murit, a înviat, trăiește, și trăiește pururea! Îți spun, suflete, aceasta este singura mea nădejde și, chiar dacă mă reazem pe ea cu toată greutatea mea, nu se îndoaie. Este nădejdea tuturor copiilor lui Dumnezeu, și ei rămân mulțumiți în ea. Vino și tu, te rog, și odihnește-te pe ea! Fie ca Duhul lui Dumnezeu să îi aducă pe mulți ca tine la Hristos! Nu avem o altă Evanghelie. Poate că te-ai gândit la Evanghelie ca la un lucru greu, o treabă a teologilor, o chestiune pe care să o înveți în colegiu sau la universitate. Dar nu are de-a face cu învățarea. Până și copilașii tăi pot să o cunoască și să fie mântuiți prin ea. Tu, acela căruia îi lipsește educația, care abia de poate citi o carte – și tu poți înțelege aceste lucruri. El a murit. Iată Crucea. El a înviat. Iată mormântul deschis. El trăiește. Iată-L pe Mântuitorul care te cheamă. El trăiește pururea. Iată meritul perpetuu. Fii dependent de El! Pune-ți sufletul în mâna Lui — și ești mântuit.

Fragment dintr-o predică rostită în dimineața zilei de duminică, 5 aprilie 1863, la Metropolitan Tabernacle, Newington.