Tematică: Substituție, jertfa substitutivă Categorie: Doctrine biblice

Marele schimb

Charles H. Spurgeon

„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21).

Vă aduc acum înainte… marea învățătură a mântuirii, taina cea ascunsă, marele secret, descoperirea minunată adusă la lumină prin Evanghelie: felul în care Dumnezeu este drept și totuși Cel care îi îndreptățește pe păcătoși (Romani 3:26). Haideți să citim textul nostru din nou, și apoi să îl analizăm… „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”.

Observați învățătura… Trei persoane sunt menționate aici. „El (adică Dumnezeu) L-a făcut pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat (adică pe Hristos) să fie păcat pentru noi (păcătoșii), pentru ca noi să fim făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în El” (lit.). Înainte de a putea înțelege planul de mântuire, este necesar să știm câteva lucruri despre aceste trei persoane. Dacă nu le vom înțelege măcar într-o anumită măsură, mântuirea ne va fi imposibilă.

1. DESPRE DUMNEZEU. Orice om trebuie să știe cum este Dumnezeu. Dumnezeu este o Ființă foarte diferită de felul cum unii dintre voi presupuneți că este. Dumnezeul cerului și al pământului – Iehova al lui Avraam, Isaac și Iacov, Creatorul și Păstrătorul universului, Dumnezeul Sfintei Scripturi și Dumnezeul oricărui har – nu este un zeu pe care unii oameni și l-ar fi născocit pentru a i se închina. Există unii, în această țară așa-zis creștină, care se închină unui dumnezeu care nu este cu nimic mai dumnezeu decât Venus1 sau Bachus2! Este un dumnezeu făcut după pofta inimilor lor, nu în mod necesar croit din piatră sau lemn, ci creat după imaginația lor, din lucruri mai josnice decât ar folosi orice păgân pentru a-și face un zeu. Dumnezeul Scripturii are trei mari atribute, și toate acestea sunt prezentate implicit în textul nostru.

Dumnezeul Scripturii este un Dumnezeu suveran. El este un Dumnezeu care are autoritatea și puterea absolută de a face exact așa cum dorește. Nu există nicio lege care să-L depășească pe Dumnezeu. Nu există nimic care să Îl oblige să facă ceva anume. El nu ascultă de nici o altă regulă, decât de voia Sa liberă și puternică. Chiar dacă El nu poate fi nedrept și nu poate face nimic altceva decât binele, totuși natura Sa este absolut independentă. Bunătatea este expresia libertății naturii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi controlat de voința omului, de dorințele acestuia sau de soarta în care cred unii oameni superstițioși. El este Dumnezeu, și face tot ce dorește atât cu oștirile cerești cât și cu lumea de jos. De asemenea, El este Dumnezeu, un Dumnezeu care nu dă socoteală nimănui pentru ceea ce face. El face creaturile exact așa cum alege și face cu ele tot ce dorește. Dacă vreuna dintre acestea s-ar împotrivi acțiunilor Lui, tot ceea ce El i-ar spune ar fi aceasta: „Dar, mai de grabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: ‚Pentru ce m-ai făcut așa?’ Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeași frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste, și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară?” (Romani 9:20-21).

Dumnezeu este bun, dar Dumnezeu este în același timp și suveran absolut, neputând fi controlat de nimeni și nimic. Monarhiile din această lume nu sunt nici constituționale și nici nelimitate. Stăpânirea peste această lume nu este tiranică, căci ea se găsește în mod absolut în mâinile unui Dumnezeu pe deplin înțelept. Dar observați că lumea aceasta nu se găsește în mâinile nimănui altcuiva, decât în mâinile Sale…

Acesta este Dumnezeul Bibliei. Acesta este Dumnezeul pe care noi Îl adorăm. Nu este un Dumnezeu slab, laș, care să fie controlat de voința oamenilor; nu este un Dumnezeu care nu poate înclina balanța providenței, ci este un Dumnezeu neschimbător, infinit și fără greșeală. Acesta este Dumnezeul înaintea Căruia ne închinăm: un Dumnezeu mai infinit decât creaturile Sale pe cât poate gândul să zboare de sus, și chiar mai sus de atât.

Dar, vedeți, Dumnezeul menționat aici este un Dumnezeu al dreptății infinite. Faptul că El este un Dumnezeu suveran vi-l voi dovedi din cuvintele care spun că El „L-a făcut” păcat pe Hristos. El n-ar fi putut să facă asta dacă n-ar fi fost Dumnezeul suveran. Din acest text vedem că El este un Dumnezeu drept, care a pus la cale un plan de mântuire, un plan măreț de împlinire a dreptății Sale. Iar noi acum declarăm că Dumnezeul Sfintei Scripturi este un Dumnezeu al unei dreptăți inflexibile. El nu este dumnezeul la care vă închinați unii dintre voi. Voi adorați un dumnezeu care face cu ochiul la vederea păcatelor grosolane. Voi credeți într-un dumnezeu care consideră nelegiuirile voastre drept greșeli mărunte sau nimicuri. Unii dintre voi vă închinați unui dumnezeu care nu pedepsește păcatul, ci care este îndurător și slab, atât de slab încât trece cu vederea nelegiuirea și ticăloșia, și nu aplică niciodată vreo pedeapsă. Voi credeți într-un dumnezeu care, dacă omul păcătuiește, el nu cere pedeapsa pentru ofensa lui. Voi credeți că o mână de fapte bune îl vor împăca, pentru că el este un stăpân atât de slab, încât doar câteva cuvinte frumoase rostite înaintea lui în rugăciune vor câștiga suficiente merite ca să îndepărteze pedeapsa, și asta, într-adevăr, doar dacă voi credeți că el ar putea să pedepsească vreodată pe cineva. Dumnezeul vostru nu este deloc dumnezeu…

Dumnezeul Bibliei este atât de sever ca și cum ar fi lipsit de milă, și atât de drept ca și cum n-ar avea har. Totuși, El este atât de plin de har și de îndurare, ca și cum ar fi nedrept – da, și chiar mai mult decât atât. Voi mai adăuga aici un gând cu privire la Dumnezeu, altfel n-am putea să întemeiem discuția noastră pe o bază solidă.

Dumnezeul care este menționat aici este un Dumnezeu al harului. Să nu credeți că am ajuns acum într-un punct în care mă contrazic! Dumnezeul care este inflexibil de sever și care nu iartă niciodată păcatul fără să îl pedepsească este totuși un Dumnezeu al dragostei imposibil de constrâns. Chiar dacă, în calitate de Stăpân, El va mustra, totuși, ca Dumnezeu-Tată, El iubește să ofere binecuvântările Sale. „Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască” (Ezechiel 33:11). Dumnezeu este dragoste în cel mai mare grad. El este dragostea mai presus de dragoste. Nu dragostea este Dumnezeu, ci Dumnezeu este dragoste. El este plin de har, este o plinătate, o bogăție de îndurare. El găsește plăcere în îndurare. Pe cât de înalte sunt cerurile față de pământ, pe atât de înalte sunt gândurile Sale de dragoste prin comparație cu gândurile disperării noastre și căile harului Său prin comparație cu căile fricii noastre. Acest Dumnezeu, în care cele trei mărețe atribute intră în armonie – suveranitatea nelimitată, dreptatea inflexibilă și harul de necuprins – formează principalele atribute ale singurului Dumnezeu al cerurilor și pământului, înaintea Căruia creștinii se închină. În fața acestui Dumnezeu va trebui să ne înfățișăm cu toții. El este Cel care L-a făcut pe Hristos păcat pentru noi, chiar dacă El n-a cunoscut niciun păcat. Astfel, iată că v-am prezentat prima Persoană.

2. CEA DE-A DOUA PERSOANĂ DIN TEXTUL NOSTRU ESTE FIUL LUI DUMNEZEU – Hristos, Cel care n-a cunoscut niciun păcat. El este Fiul lui Dumnezeu, provenind din Tatăl din veșnicie: născut, nu făcut, de aceeași substanță cu Tatăl, co-egal, co-etern și co-existent. Este Tatăl atotputernic? La fel este și Fiul atotputernic. Este Tatăl infinit? La fel este și Fiul. El este Dumnezeu din Dumnezeu, nefiind cu nimic inferior Tatălui în demnitate, ci egal cu El în orice aspect – Dumnezeu peste toți, veșnic binecuvântat! (Romani 9:5) Isus Hristos este de asemenea Fiul Mariei, un Om ca și noi, un Om supus tuturor slăbiciunilor firii omenești, cu excepția păcatului; un Om al suferinței și durerii, un Om al necazului, al anxietății, un Om ispitit și încercat, un Om supus slăbiciunii și morții. Este un Om la fel ca noi toți – os din oasele noastre și carne din carnea noastră.

Dar Persoana pe care doresc să v-o prezint este o Ființă complexă: Dumnezeu și Om. Nu este un Dumnezeu umanizat și nici un om zeificat, ci este Dumnezeu pur, Dumnezeu în esența Lui; este Om, este un Om pur, nu un supraom; este Dumnezeu, cu nimic mai prejos de Dumnezeu – cele două naturi ale Sale aflându-se într-o unire sacră: Dumnezeu-Om… Textul acesta ne spune că El n-a cunoscut niciun păcat. Nu spune că El nu a păcătuit, pentru că știm deja acest lucru. Nu, ci textul spune mai mult decât atât: El nu a cunoscut păcatul. El nu a cunoscut ce este păcatul. El a văzut păcatul în alții, dar nu l-a cunoscut prin proprie experiență. El era total străin față de păcat. Aici nu se spune doar că păcatul nu și-a putut face loc în inima Lui, ci că El nu l-a cunoscut. Păcatul n-a avut nimic de-a face cu El. El era obișnuit cu durerea, dar nu cu păcatul. El n-a cunoscut nici un fel de păcat – nici păcatul cu gândul, nici păcatul din naștere, nici păcatul original, nici păcatul cu intenția, nici păcatul cu buzele sau păcatul cu fapta. El a fost pur, perfect, fără pată, asemenea dumnezeirii Sale: fără pată, zbârcitură sau orice alt lucru de acest fel. Persoana Lui grațioasă este prezentată în acest text…

Voi introduce acum cea de-a treia persoană, dar nu vom merge prea departe în cazul acesteia.

3. CEA DE-A TREIA PERSOANĂ ESTE PĂCĂTOSUL. Unde este el? Aș vrea să vă îndreptați ochii fiecare către persoana proprie și să îl căutați, fiecare dintre voi. Păcătosul nu este foarte departe de voi. A fost poate un bețiv, vreun om care s-a dedat alcoolului și chefurilor, sau ceva asemănător. Noi știm că omul care comite astfel de lucruri nu va avea parte de moștenire în Împărăția lui Dumnezeu. Dar iată, mai este unul: acela care a luat Numele lui Dumnezeu în deșert… Ah! Acolo este păcătosul. Unde? Da, îl aud pe acel om cu ochii înlăcrimați și cu vocea suspinând, care exclamă, „Domnule, aici este păcătosul!” Îmi închipui că pot vedea o femeie aici, în mijlocul nostru. Unii dintre noi au acuzat-o probabil, iar ea stă acolo singură, tremurând și neavând curaj să rostească nici măcar un singur cuvânt. O, dacă i-ar spune Stăpânul: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, și să nu mai păcătuiești” (Ioan 8:11). Eu cred, trebuie să cred că undeva, printre aceste mii de oameni, se aude o inimă palpitând. Acea inimă bate tot mai repede, strigând: „Păcat, păcat, păcat, mânie, mânie, mânie – cum aș putea să fiu eliberat?” Da, tu ești acel om – un răzvrătit din naștere. Te-ai născut păcătos în această lume, și ai adăugat la acea vinovăție propriile tale nelegiuiri. Ai încălcat poruncile lui Dumnezeu, ai disprețuit dragostea Lui, ai călcat în picioare harul Său, și ți-ai continuat viața tot așa până acum, când săgeata Domnului îți secătuiește duhul. Dumnezeu te-a făcut să tremuri. El te-a adus în situația să îți mărturisești vinovăția și nelegiuirea. Ascultă-mă, dar, dacă ești convins prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu: tu ești persoana la care textul se referă atunci când spune: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi” – adică pentru tine, „ca noi să fim făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în El”.

Acum, că v-am prezentat persoanele, vreau să vă introduc în scena unui schimb măreț ce este făcut, potrivit acestui text. Cea de-a treia persoană pe care v-am prezentat-o este prizonierul dinaintea tribunalului.

Dumnezeu l-a chemat înaintea Sa, iar el stă acolo ca un păcătos. Este clipa în care el va fi judecat, spre viață sau spre moarte. Dumnezeu are har și dorește să îl mântuiască. Dar El este drept, și trebuie să îl pedepsească. Păcătosul trebuie să fie cercetat și judecat. Dar dacă va exista un verdict al vinovăției ce se va ridica împotriva lui, cum ar putea să lucreze cele două atribute, aparent în conflict, în mintea lui Dumnezeu? El este iubitor, dorind să îl mântuiască. În același timp este drept, trebuind să îl distrugă! Cum va fi rezolvat acest mister, această întrebare? Tu, cel care ești prizonier înaintea tribunalului, poți să pledezi „nevinovat”? Nu, ci stai acolo mut sau, dacă spui ceva, nu rostești decât strigătul acesta: „Sunt vinovat!”

Așadar, vedeți că odată ce el a pledat vinovat, nu mai există nicio speranță că ar putea fi găsite greșeli în ce privește dovezile. Dacă el ar fi pledat „nevinovat”, totuși dovezile sunt dintre cele mai clare. Dumnezeu, Judecătorul, a văzut păcatul lui și a înregistrat toate nelegiuirile sale, așa încât nu există vreo speranță ca el să poată scăpa. Prizonierul este sigur că va fi găsit vinovat. Cum va putea să scape el? Se găsește cumva vreo fisură în acuzația făcută? Nu! Căci ea este izvorâtă din înțelepciunea infinită și dictată de dreptatea veșnică. Nu mai există nicio speranță… Cum va scăpa oare prizonierul? Există vreo posibilitate? O, până și cerul se minunează! Stelele s-au oprit de uimire! Îngerii au încetat pentru o clipă din cântecele lor când, pentru prima dată, Dumnezeu a arătat felul în care El va fi drept și totuși plin de har! Cred că am văzut cerul uimit și tăcerea așternându-se în curțile lui Dumnezeu vreme de un ceas, când Cel Atotputernic a spus: „Păcătosule, trebuie să te pedepsesc din cauza păcatului, și o voi face! Dar te iubesc, inima Mi se topește de dragoste pentru tine… Dreptatea Mea spune, ‚lovește’, dar dragostea Îmi oprește mâna și spune, ‚scutește, scutește-l pe păcătos!’ O, păcătosule, inima mea a găsit soluția! Fiul Meu, Cel perfect și pur, se va așeza în locul tău și va fi socotit vinovat iar tu, cel vinovat, te vei așeza în locul Fiului Meu, și vei fi socotit neprihănit!”

Dacă am înțelege acest lucru în profunzime – taina minunată a schimbului dintre Hristos și păcătos – am sălta de uimire! Dați-mi voie să exprim acest lucru atât de simplu încât oricine să poată înțelege: Hristos a fost fără pată, iar păcătoșii spurcați. Hristos spune: „Tată, tratează-Mă ca și cum Eu aș fi păcătosul. Tratează-l pe păcătos ca și cum el ar fi în Persoana Mea. Lovește pe cât de greu găsești de cuviință, căci Eu voi suporta. Astfel, inima dragostei Tale va revărsa de har, și totuși dreptatea Ta va fi fără pată căci, de acum, păcătosul nu mai este păcătos”. El este așezat în locul lui Hristos și, fiind îmbrăcat cu haina Mântuitorului, este acceptat.

Cumva spui că un astfel de schimb este nedrept? Vei spune că Dumnezeu n-ar trebui să Îl facă pe Fiul Său Substitut pentru noi și să ne elibereze? Dă-mi voie să-ți amintesc că acest lucru survine ca urmare a faptului că Hristos S-a oferit cu totul voluntar. Hristos a fost dornic să stea în locul nostru. El a trebuit să bea cupa pedepsei noastre, dar El a fost dornic să facă acest lucru. Am să vă spun încă un lucru ce nu poate fi contestat: substituția lui Hristos nu a fost un lucru incorect, pentru că Dumnezeul suveran L-a făcut Substitut… Așadar, substituția a fost făcută de Persoana cu cea mai mare autoritate. Textul nostru spune că Dumnezeu „L-a făcut păcat pentru noi” și, atâta vreme cât Hristos a stat în locul meu, El nu a făcut acest schimb într-un mod incorect. Nu, ci El a făcut aceasta ca urmare a sfatului deplin și hotărât al Dumnezeului cel atotputernic. De asemenea, El a făcut aceasta prin consimțământul Său, așa încât Hristos a stat în locul păcătosului, iar păcătosul este acum în locul lui Hristos… Păcătosul este tratat ca și cum ar fi fost Hristos, iar Hristos este tratat ca și cum ar fi fost păcătosul. Acesta este înțelesul textului nostru: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”

Dați-mi voie să vă dau o ilustrație a acestui lucru, ilustrație preluată din Vechiul Testament. Atunci când, în vechime, oamenii veneau înaintea lui Dumnezeu cu păcatele lor, Dumnezeu rânduise o jertfă care avea să simbolizeze jertfa lui Hristos prin faptul că animalul sacrificat murea în locul păcătosului. Legea spunea că „sufletul care păcătuiește, acela va muri”. Atunci când oamenii făceau păcate, ei aduceau înaintea altarului un miel sau vită drept jertfă. Își puneau mâinile peste capul lui și își recunoșteau vinovăția. Prin această faptă, simbolic, vinovăția lor era transferată către animal. Apoi sărmanul animal, care nu făcuse nimic greșit, avea să fie ucis și adus ca jertfă pentru păcat. Iată ceea ce orice păcătos trebuie să facă cu Hristos, ca să poată fi mântuit. Păcătosul vine prin credință și își pune mâinile peste capul lui Hristos, își mărturisește păcatul și, de aceea, păcatul nu mai este al lui, ci este transferat asupra lui Hristos. Hristos este apoi înălțat pe acea cruce. El poartă crucea și îndură rușinea, și astfel păcatul este îndepărtat și aruncat în adâncul mării. De aceea, acum, oricine crede în Hristos Isus are pace cu Dumnezeu, pentru că „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în El.”

Voi încheia acum explicația asupra acestui text, îndemnându-vă să vă amintiți de consecințele acestei substituții mărețe. Hristos a fost făcut păcat. Noi am fost făcuți neprihănirea lui Dumnezeu. Acest lucru a avut loc în trecut, cu mult înainte ca până și memoria îngerilor să poată călători. Un legământ veșnic a fost făcut între Tatăl și Fiul, prin care Fiul a stipulat că va suferi pentru aleșii Lui. De partea Sa, Tatăl S-a jurat să îi justifice pe aceștia prin Fiul Său. O, legământ minunat, care este sursa tuturor izvoarelor dragostei ispășitoare! Veșnicia a trecut, timpul și-a făcut apariția și, odată cu el, a venit curând și căderea în păcat. După trecerea multor ani, a sosit și împlinirea vremii, iar Isus Și-a făcut apariția pregătit pentru împlinirea angajamentului Său solemn. El a venit în această lume și S-a făcut om. Din acel moment, când El a devenit om, observați schimbarea care a fost făcută cu privire la El. Înainte, El fusese pe deplin fericit. Nu fusese niciodată trist, niciodată nu trecuse printr-o stare atât de smerită. Dar acum, datorită efectelor acelui legământ înfricoșător pe care l-a făcut cu Dumnezeu, Tatăl începe să-Și reverse mânia asupra Lui.

„Ce”, spui tu, „cum să-L socotească Dumnezeu în realitate pe Fiul Său drept păcătos?” Da, El chiar face asta. Fiul Său Și-a dat acordul pentru a fi Substitutul, pentru a sta în locul păcătosului. Dumnezeu începe acest lucru, acest plan, încă de la nașterea Lui în lume. El Îl trimite în lume într-un staul. Dacă ar fi avut în vedere să-L trimită ca pe un om perfect, I-ar fi dat un tron. Dar iată, Îl consideră un păcătos, Îl supune necazurilor, sărăciei și durerii, de la început și până la sfârșit. Iată-L crescând către maturitate: priviți-L, durerea Îl însoțește peste tot, întristarea umblă alături de El. Durerilor, de ce Îl însoțiți pe Cel perfect? De ce Îl căutați pe Cel imaculat? Dreptate, de ce nu îndepărtezi aceste dureri? Răspunsul este acesta: „Acest Om este pur în El Însuși, dar El S-a socotit, legal vorbind, necurat, luând asupra Sa păcatul poporului Său”. Vinovăția este pusă în contul Lui și însăși imputarea vinovăției aduce durere în toată realitatea și puterea ei. În final, vedem moartea venind însoțită de orori mai mari decât este normal. Vedem trupul zdrobit de acea suliță ascuțită. În spatele Lui, vedem Iadul. Vedem pe prințul întunericului și pe toți răzvrătiții lui ridicându-se din locul lor de chin. Îi văd pe toți batjocorind pe Mântuitorul. Observ războiul lor groaznic, întețit asupra Lui în Grădina Ghetsimani. Dar Îl văd pe El, stând acolo, rostogolindu-Se în sângele Său, în acea moarte înfricoșătoare. Îl văd cuprins de durere și de întristare. Vine înainte la judecata lui Pilat. Îl văd batjocorit și scuipat. Îl privesc chinuit, maltratat și blasfemiat. Îl văd țintuit pe cruce! Privesc cum continuă neîncetat batjocura și rușinea la adresa Lui. Observ cum tânjește după apă și cum strigă, deplângând părăsirea Lui de către Dumnezeu! Sunt uimit! Poate fi drept ca o ființă perfectă să sufere astfel? O, Dumnezeule, unde ești, de permiți astfel suferința și oprimarea Celui nevinovat? Ai încetat oare să fii Împăratul dreptății? Dacă nu, atunci de ce nu-L protejezi pe Cel perfect?

Iată, răspunsul vine: „Fii liniștit. El este perfect în El însuși, dar acum ia locul păcătosului. El stă în locul acestuia. Vinovăția păcătosului este asupra Lui și, de aceea, este drept, e drept; este ceea ce El Însuși a agreat, anume să fie pedepsit ca și cum ar fi un păcătos, ca să fie El obiectul mâniei, să moară și să coboare în pământ, fără a fi binecuvântat, mângâiat, ajutat, fără cinste și părăsit.” Acesta a fost unul dintre efectele marii schimbări pe care a făcut-o Hristos.

Haideți să luăm acum cealaltă parte a întrebării, și vom fi gata cu explicația. Care este efectul asupra noastră? Poți să-ți imaginezi, poți să îl vezi pe cel păcătos întinzându-și mâna cu poftă, pângărindu-și hainele cu orice păcat în care firea pământească s-a complăcut? Poți să îl auzi blestemându-L pe Dumnezeu? Poți să-l observi încălcând orice rânduială pe care Dumnezeu a lăsat-o să fie sacră? Îl vezi însă acum umblând pe calea către cer? El a renunțat la aceste păcate. A fost convertit și s-a lepădat de ele. Merge acum pe calea către cer! Dreptate, ai adormit? Acel om a încălcat Legea ta! Va ajunge cumva în cer? Iată, iată cum demonii se ridică din abis și strigă: „Acel om merită să fie pierdut!” Poate că el nu mai este acum ceea ce obișnuia să fie, dar păcatele lui din trecut trebuie să fie răzbunate! Totuși, el merge în siguranță pe calea sa către cer, și îl vedem privind înapoi către toți acei vrăjmași care îl acuză. El strigă: „Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:33). Și când cineva ar putea gândi că tot Iadul s-ar ridica să îl acuze, tiranul acela ticălos rămâne mut. Diavolii nu mai au ce spune! Îl văd întorcându-se către cer, către tronul lui Dumnezeu, strigând: „Cine este cel care poate condamna?” O, Dreptate, unde ești? Acest om a fost un păcătos, un răzvrătit. De ce nu-l zdrobești, făcându-l una cu pământul? „Nu”, spune Dreptatea, „el a fost un păcătos, dar acum nu mai privesc la el în acea lumină. L-am pedepsit pe Hristos în locul lui și acel om nu mai este un păcătos, ci este un om perfect.” Cum? Perfect? Perfect, pentru că Hristos a fost perfect. Privesc la el ca și cum ar fi Hristos… Acesta este rezultatul marelui schimb dintre Hristos și păcătos.


Fragment dintr-o predică rostită în dimineața zilei Domnului, pe 19 iulie 1857, la Music Hall, Royal Surrey Gardens.


Note bibliografice și explicative

1) Venus – zeița romană a dragostei și frumuseții fizice.

2) Bachus sau Dionisus – zeul vinului și distracției (extazului) în mitologia greco-romană.


O, binecuvântat să fie Domnul! Din prima clipă în care am crezut și m-am apropiat de Isus Hristos, Tu m-ai justificat în tribunalul slavei de toate păcatele mele, eliberându-mă atât de vinovăție cât și de pedeapsă. De la primul meu act al credinței, mi-ai iertat toate păcatele, mi-ai iertat toate spurcăciunile, ai șters toate fărădelegile mele; din prima clipă a credinței ai plătit pentru toate păcatele mele așa încât, încă din acea clipă, m-ai eliberat din starea de condamnare și mi-ai dăruit măreața mântuire. Din prima clipă a credinței, m-ai unit cu Isus Hristos, m-ai îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos, care mi-a acoperit toate păcatele și m-a eliberat de vina tuturor nelegiuirilor mele. Amintește-ți, o, Doamne, că în însăși clipa în care puteai să mă distrugi, Tu mi-ai iertat toate păcatele – într-un mod real, perfect, universal și final. – Thomas Brooks

Sus